|
Recenzie
Partizanii români din Franța
Gavin Bowd, La France et la Roumanie communiste
Paris, L’Harmattan, 2008, p.392
În vara anului 2009 profesorul Stelian Tănase mi-a recomandat să citesc o carte, în limba franceză, intitulată La France et la Roumanie communiste apărută în anul 2009 la o editură din Paris. Nefiind un specialist în această temă am primit cu o oarecare temere recomandarea domnului profesor însă la insistenţa acestuia am luat exemplarul şi am început să îl citesc. Sumarul cărţii nu mi-a trezit un mare interes, acesta cuprinzând: Sources et abréviations; Prologues, Retrouvailles impossibles (1944-1950); Les froides ténèbres (1951-1963); Le réveil (1964-1970); Années moroses (1971-1980); Vers la chute (1981-1989); Epilogue. Privind, însă, la pagina unde apar izvoarele din care s-a inspirat cartea am rămas plăcut surprins să văd că autorul, Gavin Bowd, a realizat o temeinică cercetare cu caracter arhivistic pe care a completat-o cu o serie de interviuri. Autorul a preluat informaţii de la: Arhivele Naţionale (Bucureşti; ANIC), Arhivele Securităţii (Bucureşti; CNSAS), Arhivele Ministerului de Externe (Bucureşti; MAE), Muzeul Rezistenţei Naţionale (Champigny-sur-Marne), Institutul Universitar de cercetare socialistă (Paris), Arhivele Partidului Comunist francez (Bobigny;PCF), Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (Quai d’Orsay): Seria Europa-România însă a realizat şi interviuri cu Ştefan Andrei, Pierre Blotin, Florin Constantiniu, Ion Iliescu, Paul Niculescu-Mizil, Şerban Papacostea, Petre Roman, Mihai Sturdza şi Virgil Tănase.
Pe parcursul lecturării cărţii, scrisă de istoricul Gavin Bond, am înţeles utilitatea recomandării primite. Practic, pagină după pagină am descoperit informaţii noi, de negăsit în istoriografia autohtonă, care privesc persoane prea puţin cunoscute în România, ce s-au făcut remarcate în Franţa prin activitatea lor de partizani. Mirarea a fost cu atât mai mare cu cât, deşi cunoşteam câteva dintre numele prezentate în carte am realizat că în istoria noastră naţională este un gol imens în domeniul cunoaşterii activităţii militanţilor de stânga şi extremă stânga care au activat pe parcursul războiului civil din Spania şi în rezistenţa franceză. Cu toate că autorul realizează o istorie a relaţiilor dintre Franţa şi România comunistă care parcurge o perioadă de o jumătate de secol, mă voi opri cu ocazia acestei scurte recenzii la prezentarea noutăţilor care-i privesc pe activiştii socialişti sau comunişti care au plecat din România şi au activat în Franţa.
În subcapitolul întitulat „ Românii din Rezistenţă” apare informaţia, preluată de la un vechi combatant român din rezistenţa franceză; Gheorghe Vasilichi, că dintre cei 3.000.000 de emigranţi care locuiau în Franţa în preajma anului 1938, 14.000 dintre aceştia erau cetăţeni români. Cu toate că numărul acestora este relativ mic contribuţia acestora în rezistenţa franceză a fost mult mai semnificativă. Voi prezenta câteva din persoanele analizate pe parcursul cărţii.
Ana Pauker (născută Rabinsohn), deşi nu a participat la rezistenţa franceză a fost prezentată în carte deoarece, împreună cu comunistul ceh Evgen Fried, la începutul anilor ’30 ai secolului trecut au fost reprezentanţii Internaţionalei comuniste în relaţiile cu Partidul Comunist Francez (PCF).
Valter Roman (născut Ernest Neunlander) a condus mai multe publicaţii ale emigraţiei româneşti la Paris înainte să fie comandant de artilerie în cadrul armatei republicane din timpul războiului civil din Spania. Pauker şi Roman s-au refugiat la Moscova înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial.
Boris Holban (născut Bruhman) alias Olivier sau Roger, originar din Basarabia, a fost conducătorul rezistenţei pariziene FTP-MOI (Francs-Tireurs et Partisans-Main d’Oeuvre Immigrée). Din toamna anului 1942 şi noiembrie 1943 a pus în aplicare aproximativ 230 de atentate îndreptate împotriva ocupantului german.
Ion Marinescu (născut Sigmund Tumin) a fost unul dintre cei 108 de comunişti acuzaţi în procesul de la Craiova din 1936. A ajuns în Franţa, în anul 1938, unde şi-a continuat studiile de inginer chimist la l’Ecole de Chimie Industrielle din Lion pe care le-a finalizat în august 1940. Între noiembrie 1940 şi august 1943 a fost închis în mai multe lagăre şi închisori din Limoges, Lyon şi Paris. După ce a evadat s-a alăturat partizanilor din FTP-MOI activând sub conducerea lui Holban.
Gheorghe Vasilichi, după ce a evadat în 1938 din închisoarea de la Craiova a ajuns a Paris unde a intrat în contact cu dr. Petru Groza şi Alexandru Buican. În anul 1939 a intrat în armata franceză pentru a lupta împotriva Germaniei. După înfrângerea Franţei a fost demobilizat. Va activa în rezistenţa MOI fiind arestat în 1943.
Gheorghe Gaston Marin (născut Grossmann) a ajuns în anul 1937 la Sorbona pentru a studia matematica. Ulterior a obţinut diploma de inginer la Institutul politehnic din Grenoble. Începând cu 1940 s-a înrolat în rezistenţă luptând la Lyon şi Toulouse. A ajuns responsabilul interregional al FTP-MOI în sud-vestul Franţei.
Cristina Luca Boicu (alias Monique) şi-a făcut studiile de biologie la Sorbona după ce a fost exmatriculată de la Universitatea din Bucureşti, în anul 1938, pentru activităţi comuniste. O vom regăsi în 1941 în rândul „ l’Organisation Spéciale” ocupându-se cu transportarea şi producerea de exploziv, furând substanţe de la laboratorul universităţii Sorbona. În anul 1943 a fost numită responsabilă pentru zona nord luptând până la eliberare.
Olga (Golda) Bancic (alias Pierrette) s-a născut în anul 1912 în Basarabia. Pentru activitatea sa sindicală şi comunistă a fost întemniţată de mai multe ori în România. În anul 1938, după ce a fost eliberată a fost trimisă la Paris de P.C.R. Odată cu începerea războiului a activat în rândurile FTP-MOI. S-a ocupat cu fabricarea şi transportul de explozibili pentru realizarea mai multor atentate. După ce a fost arestată a fost transferată la închisoarea din Stuttgart unde a fost decapitată în ziua aniversării sale.
Persoanele prezentate mai sus, în mod succint, reprezintă doar o parte din cele ce pot fi regăsite în carte. Cu toate acestea trebuie să facem următoarea remarcă. Numărul cetăţenilor români care au participat ca voluntari la războiul civil din Spania şi în cadrul rezistenţei franceze a fost mult mai mare. În toamna anului 2010 la cererea lui Stelian Tănase am realizat o cercetare la Arhivele Statului, Fond C.C. al P.C.R, din care a rezultat un TABEL cu voluntarii români care au luptat în Brigăzile Internaţionale în Spania. Conform acestor date au fost identificaţi 400 de cetăţeni români care au luptat în Spania, ulterior 178 dintre aceştia îi regăsim luptând în Franţa. Luându-se în calcul că au existat cetăţeni români care au luptat în rezistenţa franceză fără să fi participat anterior la războiul civil din Spania rezultă, în mod logic, un număr mult mai mare.
Meritul acestei cărţi este că aduce în discuţie subiecte noi care în istoriografia românească sunt foarte puţin cunoscute. Din acest motiv propun spre traducere această carte deoarece, prin difuzarea sa, v-a deschide noi domenii de cercetare.
Sabin Drăgulin
[„Dimitrie Cantemir” Christian
University]
SABIN DRĂGULIN – Lect. univ. dr., Facultatea de Știinţe Politice, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, București, secretar general de redacţie Sfera Politicii.
sus
|
