|
Recenzie
O teorie eco-sistemică a organizațiilor
internaționale
Anton Carpinschi, Diana Mărgărit, Organizaţii
internaţionale
Iași: Editura Polirom, 2011, 213 pagini
Configurate ca urmare a conştientizării necesităţii, de către statele naţionale, de a gestiona complexele provocări pe care le aducea cu sine debutul secolului trecut, organizaţiile internaţionale au căpătat o pregnanţă deosebită nu doar ca actori politici efectivi pe scena globală, ci şi ca obiect de studiu pentru teoria socială şi politică dezvoltată pe parcursul veacului al XX-lea. Din această dublă perspectivă, importanţa lor nu s-a diminuat în epoca noastră, ci, dimpotrivă, a cunoscut o creştere în intensitate, pe măsura problemelor cărora omenirea trebuie să le găsească astăzi soluţii. La aproape o sută de ani de la apariţia Ligii Naţiunilor, umanitatea se confruntă cu situaţii ce revendică nu doar o identificare clară a rolului pe care îl deţin, în planul politicii globale, organizaţiile internaţionale, ci şi o sistematizare teoretică de natură să permită înţelegerea funcţionării acestora la o scară ce implică un impact fără precedent. Este, acesta din urmă, un motiv pentru a constata că, fie şi atunci când integrează perspective multiple – de factură sociologică, istorică, politologică ori economică – teoria relaţiilor internaţionale, a cărei viziune se îndreaptă mai curând către statele naţionale, pare a fi depăşită de situaţie. Această constatare poate însemna, pe de altă parte, un punct de plecare pentru iniţierea unui alt tip de demers teoretic.
Pe această linie se înscrie, cu succes, abordarea propusă de universitarii ieşeni Anton Carpinschi şi Diana Mărgărit, interesaţi să aducă în atenţia comunităţii academice, a cercetătorilor şi studenţilor o viziune orientată problematizant şi prospectiv asupra organizaţiilor internaţionale, viziune încadrată de ceea ce autorii numesc teoria eco-sistemică. Avansând o grilă analitică ai cărei parametri sunt daţi de obiective, principii, structura instituţională şi de acţiuni, specialiştii ieşeni realizează o exemplară analiză a paisprezece organizaţii politice globale, dintre acestea opt fiind guvernamentale şi şase nonguvernamentale. Dacă, din perspectiva teoriei relaţiilor internaţionale, analiştii mizează, de regulă, pe o prezentare descriptivă, pur tehnică, a organizaţiilor ce activează în mediul supranaţional, noutatea abordării eco-sistemice propuse de Anton Carpinschi şi Diana Mărgărit este dată de conectarea problematicii impuse de prezenţa acestor actori politici la unul dintre aspectele procesuale fundamentale ale lumii contemporane, şi anume „prefigurarea democraţiei cosmopolite” (p. 7). Asumând acest scop teoretic şi aplicativ, lucrarea universitarilor ieşeni depăşeşte abordările conceptuale care aduceau în atenţie „democraţia internaţională” sau pe aceea „supranaţională” şi reuşeşte să demonstreze convingător că organizaţiile internaţionale, fie acestea guvernamentale sau nonguvernamentale, se constituie în veritabili piloni pentru configurarea unui model democratic care „(...) trebuie să fie unul cosmopolit şi global, în care statul să nu fie eliminat, ci, cel puţin, recunoscut asemenea altor actori internaţionali” (p. 195). Teoria eco-sistemică propusă de cei doi autori vizează, tocmai din acest motiv, înţelegerea rolului organizaţiilor internaţionale în contextul constituirii unui model participativ al democraţiei, extins la nivel global şi capabil să dea viaţă cetăţeniei cosmopolite, un tip de cetăţenie care nu o anulează şi nici nu o înlocuieşte pe cea naţională ci, dimpotrivă, o întregeşte. Din acest punct de vedere, ingredientul invocat în epilogul cărţii – şi care dă seamă de preocupările teoretico-politice de factură normativă ale Profesorului Anton Carpinschi, demonstrând încă o dată vocaţia sistemică a cercetărilor sale – este ceea ce completează ideea unei „politici a recunoaşterii”, şi anume cultura recunoaşterii, definită „(...) ca o sinteză cultural-politică a unei umanităţi maturizate, sinteză ce exprimă capacitatea de (re)conciliere a recunoaşterii într-o lume a provocărilor politice” (p. 205).
Ilustrând interesul pentru re-machetarea inteligentă şi provocatoare a ceea ce părea să fie circumscris unei discipline aride şi tehnice, propunând o arie metodologică a cărei utilizare promite deschiderea de noi oportunităţi în analiza ogranizaţiilor internaţionale şi reuşind să suscite intelectul prin abordarea de tip eco-sistemic, cartea scrisă de Anton Carpinschi şi Diana Mărgărit îşi relevă, cu siguranţă, aerul de noutate într-un univers de discurs în care, prea adesea, explicaţiile s-au limitat la a fi pur descriptive, nu însă şi comprehensive.
Daniel Șandru
[„Petre Andrei” University of Iaşi]
DANIEL ȘANDRU – Conf. Univ. Dr. în cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative. Bursier postdoctoral al Academiei Românie, filiala Iaşi.
sus
|
