Alegeri

Democrația dincolo de alegeri¹

VASILE PLEȘCA
[Romanian Academy]

Motto: „Concepţia modernă despre democraţie este cea a unei forme de guvernământ în care nu există restricţii impuse forului care guvernează”.
R. Wollheim, A Paradox In the Theory of Democracy

Abstract:
This study observes that the aggregate model of the contemporary democracy, seen as a result of the fight between different factions for winning the political power, is a model with major shortcomings. Because of this, it is analyzed the way the alternative academic model cope with this, so we have in view the deliberative democracy, and there are proposed other alternative variants.

Keywords: democracy; deliberation; liberalism; rights; demarch

Problema. Agregarea

Din ce în ce mai mult, neajunsurile practice ale democraţiei ajung să afecteze încrederea în virtuţile ei teoretice. Distanţa mare între ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie democraţia face ca funcţionarea ei, nu doar în societatea românească – ci şi în cele mai dezvoltate şi mai vechi democraţii ale lumii –, să cunoască rateuri majore:

Democracy is spreading around the world... yet in the mature democracies, which the rest of the word is supposed to be copying, there is widespread disillusionment with democratic processes. In most Western countries, levels of trust in politicians have drop­ped over the past years. Fewer people turn out to vote than used to, particularly in the U.S. More and more people say that are uninterested in parliamentary politics, especially among the younger generation. Why are citizens in democratic countries apparently becoming disillusioned with democratic government, at the same time as it is spreading round the rest of the world?²

Unul dintre răspunsuri ar fi acela că vechiul ideal al „puterii poporului” s-a dovedit a fi o minciună („a vorbi despre puterea poporului e foarte periculos pentru că fiecare dintre cei care compun poporul ştie că nu porunceşte şi de aceea are impresia că democraţia este o escrocherie”³). Dintr-un alt punct de vedere însă, unul complementar, tocmai încercarea de a înţelege democraţia ca „putere” a cuiva este marele defect al acestui sistem⁴. Prin abordarea democraţiei ca un discurs despre felul în care se câştigă şi se păstrează puterea⁵, aceasta nu e văzută decât ca un sistem politic ca oricare altul, unul în care cineva deţine puterea asupra altcuiva, diferenţa nefiind decât cantitativă faţă de o oligarhie de orice fel: majoritatea îşi exercită puterea asupra minorităţii⁶.

Este cunoscută întreaga literatură ce leagă valoarea unei democraţii de nivelul culturii politice atins de cetăţeni. Cuvintele frumoase, schiţele colorate, argumentele elegante ce parcurg opera unor Almond, Verba, Putnam sau Amy Guttman sunt contrabalansate de realităţile de zi cu zi ale celor mai dezvoltate democraţii, democraţii în care cetăţeanul nu este decât un pion uşor de folosit în lupta pentru câştigarea puterii. Luat în seamă doar din când în când, odată ce intră în cabina de vot, „poporul” a devenit un termen golit de orice semnificaţie reală în actul politic, aluzia la el fiind declamativă si propagandistică. Iar asta face ca observatori lucizi să identifice racile structurale ale practicii democratice:

Because voting demands little of us, and allows us by extension to rule our neighbor, tax his property, or limit his smoking – all from the anonymity of the voting booth (as opposed to the public, open-air ballots by show of hands in the Athenian assembly) – it provides both a cheap salve to our civic conscience („I am a dutiful citizen since I vote”) and a philosophical and moral justification for any current regime („the people voted for it”).⁷

Simplul joc al câştigării şi menţinerii puterii, legitimată prin simplul fapt al actului electoral, dincolo de faptul că nemulţumeşte şi deresponsabilizează, se constituie însă şi în germenii unor procese mult mai profunde la nivelul societăţii:

Confusion and disappointment...have become the common stigmata of the politically conscious...ordinary working citizens are likely to feel themselves angry outsiders, part of a fragmented and marginalized majority, powerless to reshape the collective basis of the collective problems they face. They find the routes to social mobility for themselves and their children blocked in what is supposedly a classless society. They believe the people who run the country and its big businesses to be joined in a predatory conspiracy. They despair of politics and politicians, and seek an individual escape from a social predicament.⁸

În alţi termeni:

We find ourselves barbarized by an empty public culture, intimidated by colossal bureaucracies, numbed into passivity by the absence opportunities for meaningful deliberation, inflated by absurdhabits of consumption, deflated by the Leviathans that surround us,and stripped of dignity by a way of living that far exceeds a humanscale.⁹

Pe cale de consecinţă:

[Contemporary democracy] has produced an unwieldy system, unable to govern or command the respect of people. Although none would dare speak ill of present-day democracy, most people instinctively sense a problem. Public respect for politics and politicalsystems in every advanced democracy is at an all-time low.¹⁰

Singura concluzie care se impune cu pregnanţă, analizând toate aceste aspecte reliefate mai sus, este aceea că democraţia şi felul ei de funcţionare trebuie regândite încă din straturile cele mai profunde.

Un răspuns. Democraţia deliberativă

Toate acestea şi încă multe altele au făcut ca ultimii 20 de ani să aducă transformări profunde în percepţia fenomenului democratic de către mediul academic occidental. Dacă nota dominantă a discursului politic în democraţie este cel despre câştigarea şi menţinerea puterii politice, identic cu discursul din orice alt model politic, contrareacţia a produs un model care transferă interesul asupra capacităţii cetăţeanului simplu de a-şi rezolva problemele inerente traiului într-o societate (democratică), identificând ca finalitate a demersului democratic participarea cetăţenilor în rezolvarea problemelor societăţii.

The essence of democracy itself is now widely taken to be deliberation, as opposed to voting, interest aggregation, constitutional rights, or even self-government. The deliberative turn represents a renewed concern with the authenticity of democracy: the degree to which democratic control is substantive rather than symbolic, and engaged by competent citizens.¹¹

Preocuparea aceasta pentru „autenticitatea” democraţiei înseamnă, de fapt, o reevaluare a felului în care reprezentativitatea, rezultată în urma unor procese electorale, defineşte democraţia contemporană. Succesul din ultimele decenii ale acestei teorii se datorează faptului că deliberarea este una dintre cele mai promiţătoare valori ale teoriei democratice contemporane¹², şi, din această cauză, una dintre cele mai atractive. Iar atractivitatea provine şi din faptul că deliberarea exclude multe din lucrurile indezirabile dintr-o democraţie, cum ar fi, de exemplu, elitismul, şi apără valorile oamenilor obişnuiţi. Pentru că este luată în seamă fiecare opinie şi pentru că fiecare dintre indivizi poate participa la deciziile politice care îl interesează, modelul deliberativ al democraţiei privilegiază dezvoltarea simţului civic, participarea şi autonomia individului¹³. Un alt lucru foarte important este acela că deliberarea exclude din spaţiul democratic iraţionalitatea. Astfel, manifestându-şi încrederea în argumentele raţionale, teoreticienii democraţiei deliberative văd discursul politic întocmai ca un discurs ştiinţific, în care ipotezele, argumentele şi concluziile urmăresc aceleaşi linii directoare, ale raţionalităţii, clarităţii şi coerenţei. Mai mult decât atât, deliberarea îmbunătăţeşte soliditatea argumentativă a convingerilor politice.

Definitorie pentru acest model nu mai e lupta între partide şi concepţii diferite, ci, din contră, atenţia pentru opinia celuilalt, cultivarea unui model de gândire deosebit, bazat pe deschiderea către o gamă largă de argumente, întemeiat pe un proces raţional de cântărire a datelor existente, astfel încât, la final, decizia politică să fie luată având ca finalitate găsirea unor condiţii echitabile ale cooperării sociale („fair terms of social cooperation”¹⁴) şi nu doar interesul partidei câştigătoare¹⁵.

Nu doar atât însă. Modelul deliberativ aduce în spaţiul public teme de analiză noi, ajutând la clarificarea şi dezamorsarea conflictelor de ordin moral, atât de frecvente în societăţile multiculturale contemporane, încurajează cetăţenii simpli să ia decizii şi să-şi asume responsabilitatea acestora şi, în comparaţie cu alte politici, creşte şansele unui management corect,¹⁶ dar, mai ales, îmbunătăţeşte calitatea actului legislativ sub presiunea unui electorat informat şi interesat¹⁷.

Dincolo de cuvintele frumoase însă, modelul deliberativ al democraţiei are încă de răspuns unor anumite întrebări. Cele mai importante ar fi:
• Care este legitimitatea juridică a unei decizii luate în urma unui proces deliberativ?
• În ce măsură modelul deliberativ, unul participativ, poate suplini actualul model reprezentativ? Modelele sunt complementare sau se exclud reciproc?
• Care sunt îngrădirile puterii decizionale a actului deliberativ?
• În ce măsură pot fi limitate abuzurile, inerente oricărei acţiuni politice?

O altă soluţie. Adevărata democraţie liberală

În teoria democraţiei, rolul liberalismului este foarte clar asumat: acela de a crea şi întreţine normele, procedurile şi instituţiile ce protejează împotriva derapajelor puterii. Acest „protecţionism” se bazează pe concepţia drepturilor individuale şi pe jocul democratic construit de la ideea separării şi a controlului lor reciproc. Altfel spus, liberalismul oferă, în democraţie, cadrul politic în care aceasta funcţionează, cadrul ce garantează că indivizii se pot bucura de drepturile lor naturale: ”liberalism is about arranging institutions to allow all of us to prosper in our own individual ways”.¹⁸

Astfel, observăm o finalitate diferită în demersul democratic. Dacă am văzut că obiectivul absolut al exerciţiului democratic este un joc al câştigului şi al negocierii cu privire la alegerile şi interesele cetăţeanului sau, din contră, găsirea unor condiţii echitabile ale cooperării sociale, finalitatea liberală este întrupată în individ, ca entitate raţională posesoare de drepturi. Atâta vreme cât există un cadru instituţional ce asigură respectarea şi protejarea drepturilor fundamentale pentru toţi indivizii, discursul liberal spune astfel raportat la celelalte două modele democratice:
• Cooperarea socială se impune de la sine;
• Disputa în jurul ideii de putere politică îşi pierde din importanţă.

În acest sens, în cadrul demersului său de explicare detaliată a fenomenului democratic, Hayek propune încă ceva în plus: o democraţie interesată de drepturile omului, o demarhie (archein=guvernare), total diferită de ideea câştigării şi păstrării puterii de către o anumită facţiune a poporului. Hayek observă:

Părinţii constituţionalismului liberal aveau cu siguranţă dreptate când considerau că în adunările supreme..., acele coaliţii de interese organizate pe care le numeau facţiuni şi pe care noi le numim partide nu îşi au locul. Partidele sunt într-adevăr preocupate de chestiuni de voinţă concretă, de satisfacerea intereselor particulare ale celor care s-au combinat pentru a le forma, dar legislaţia propriu-zisă ar trebui să exprime opinia şi deci să nu fie plasată în mâinile unor reprezentanţi ai interesului particular, ci în mâinile unui eşantion reprezentativ al opiniei dominante, ale unor persoane ce trebuie puse la adăpost de orice presiuni exercitate de interese particulare.¹⁹

Hayek propune, în acest context, crearea unui for reprezentativ independent de partidele politice, compus din indivizi aleşi pe termen lung, care să se ocupe strict de legiferare. Aşa, consideră gânditorul austriac, am avea pentru prima dată de a face cu o reală separare a puterii, legislativul fiind total separat de executiv.

Bineînţeles, nu trebuie să ne facem iluzii. Niciun politician, niciun partid, niciun reprezentant al unor interese particulare nu ar renunţa la ingredientul major al puterii politice: capacitatea de a face legi. Există, totuşi, o posibilitate: statul minimal, în care deciziile politicianului sunt puţine şi strict legate de administrarea comunităţilor şi în care decizia economică este total independentă de cea politică.

Deloc întâmplător, aici este locul unde viziunea liberală asupra democraţiei se întâlneşte cu cea deliberativă: doar într-un stat cu puteri limitate, cetăţenii, organizaţi în diferite structuri ale societăţii civile, pot decide ceea ce ţine strict de interesul fiecărui individ şi al fiecărei comunităţi în parte. E, în acelaşi timp, împlinirea a două deziderate definitorii pentru ambele teorii: participarea activă ca etalon politic, pe de o parte, şi afirmarea supremaţiei ontologice a individului asupra statului, pe de altă parte.

Cu alte cuvinte, viitorul fenomenului politic numit democraţie în faţa provocărilor celui de-al treilea mileniu depinde în mare măsură de capacitatea de a împlini două dintre dezideratele politice majore, promovarea participării şi, în acelaşi timp, respectul pentru individul cetăţean, cel care întrupează, în fapt, finalitatea demersului politic.

BIBLIOGRAFIE
BEINER, Ronald, What’s the Matter With Liberalism?, Berkeley: University of California Press. 1992.
CHRISTIANO, Thomas, „The Significance of Public Deliberation”, in Deliberative Democracy. Essays on Reason and Politics, ed. James Bohman and William Rehg Cambridge: The MIT Press, 1997.
DRYZEK, John S., Deliberative democracy and beyond: liberals, critics, contestations, Oxford: Oxford University Press, 2000.
GIDDENS, Anthony, Runaway World, New York: Routledge, 2000.
GUTMAN, Amy, THOMPSON, Dennis, Democracy and Disagreement, Cambridge: The Belknap Press of Harvard University Press, 1997.
GOODIN, Robert E., KLINGEMANN, Hans-Dieter, „Political Science: The Discipline,” în New Handbook of Political Science (Oxford: Oxford University Press
HAYEK, Friedrich A., „Confuzia de limbaj în gândirea politică”, în Adrian Paul Iliescu (coord.), Filosofia socială a lui F.A. Hayek, Iaşi: Polirom, 2001.
SAMONS, Loren J., II, What’s Wrong with Democracy. From Atenian Practice to American Worship, Los Angeles: California University Press, 2004.
MARTI, Jose Luis, „The Epistemic Conception of Deliberative Democracy Defended. Reasons, Rightness and Equal Political Autonomy”, in Deliberative Democracy and its Discontents, ed. Samantha Besson and Jose Luis Marti, Asghate Publishing Limited, 2006.
POPPER, Karl Raymund, Lecţia acestui secol, Bucureşti: Nemira, 1998.
SCHUMPETER, Joseph, Capitalism, Socialism and Democracy, New York: Harper & Row, 1943.
UNGER, Roberto, Democracy Realized, London:Verso, 1998.
WALZER, Michael, „Deliberation, and What Else?”, in Deliberative Politics. Essays on Democracy and Disagreement, ed. Stephen Macedo, Oxford: Oxford University Press, 1999.
ZAKARIA, Fareed, The Future of Freedom, New York: Norton: 2003.

VASILE PLEȘCA – bursier post-doctoral al Academiei Române, Filiala Iaşi, în cadrul Proiectului POSDRU | ID 56815 „Societatea Bazată pe Cunoaştere – cercetări, dezbateri, perspective”.

 sus