Media şi alegeri

Candidații populiști și noile tehnologii (Blog, Facebook, YouTube) în alegerile prezidențiale din 2009¹

ANTONIO MOMOC
[The University of Bucharest]

Abstract:
The main hypothesis of the study The populist candidates and the new technologies (Blog, Facebook, YouTube) in the 2009 presidential elections is that populist candidates display a bigger interest for the new technologies than the other candidates. The online campaign of the 12 presidential candidates has been monitored on social networks (Facebook), blogs and on content-oriented networks (Youtube). The research method was content analysis. The result of the analysis answered the question on whether the online environment was used by the candidates at the 2009 presidential elections for political debate or just for promoting themselves.

Keywords: populist; presidential elections; blog; social-media

Alegerile din 2009 reprezintă prima campanie prezidenţială din România în care candidaţii au folosit Facebook, după ce reţeaua de socializare fusese utilizată la locale în 2008. La prezidenţialele din 2009 competitorii au recurs la site-uri de campanie şi bloguri, dar şi la social-media: site-uri de videosharing (YouTube) şi reţelele de socializare (Facebook, Twitter).

În martie 2011 Internet Word Stats² număra 7.786.700 utilizatori de internet în România. În decembrie 2009 erau 7.430.000 useri. Sorin Tudor observa că a existat o creştere spectaculoasă în 2007: în august erau puţin peste 5 milioane de utilizatori, iar în noiembrie au fost contorizaţi 7 milioane³. Un bazin electoral virtual pe care politicienii nu aveau cum să-1 rateze în 2009. Însă un electorat mai puţin interesat de politică: în iulie 2008 cele peste 350 de site-uri politice monitorizate de Trafic.ro au strâns la un loc doar 587.658 vizitatori unici, în vreme ce în aceeaşi perioadă site-ul Evenimentul Zilei a strâns, de unul singur, 666.258 vizitatori unici⁴.

Prin monitorizarea campaniei din 2009 s-a urmărit identificarea candidaţilor care au folosit noile tendinţe în comunicarea politică: de ce îşi construieşte un candidat la alegerile prezidenţiale blog, de ce deschide cont de Facebook, de ce uploadează clipurile de campanie pe un site de video-sharing? Ce imagine au construit politicienii despre ei pe internet? Ce candidaţi au interacţionat online cu alegătorii? Au comunicat între ei candidaţii prin blogroll? Care dintre ei a denigrat competiţia? A fost campania online pozitivă sa negativă?

Eşantionul îl reprezintă arhiva activă online a postărilor pe blog, pe FB şi pe Youtube a celor 12 candidaţi intraţi în cursa din 2009. Perioada supusă investigaţiei a fost octombrie-noiembrie 2009.

Cercetările efectuate asupra campaniei din 2004 au arătat că site-urile user generated content (conţinut generat de utilizator) şi gherila digitală⁵ au fost folosite pentru a ataca competiţia printr-o campanie negativă. Ipoteza a fost că în 2009 candidaţii s-au folosit de mediul online pentru a-şi denigra adversarii. Investigaţia trebuia să răspundă la întrebările dacă blogurile, postările de pe FB şi clipurile de pe YouTube au fost utlizate pentru a insulta concurenţii şi dacă noile tehnologii au fost folosite ca instrumente de comunicare interactivă specifice erei web 2.0⁶. Presupunerea de la care s-a pornit a fost că mai degrabă candidaţii populişti au folosit new-media pentru comunicarea electorală.

Definiţiile cu care operăm când analizăm noile tehnologii sunt destul de vagi, asupra lor încă nu există un consens larg în ştiinţele comunicării. Noţiunea de social-media include atât reţelele sociale ca Facebook, Twitter, LinkedIn, cât şi reţele content-oriented ca YouTube, Flickr. YouTube nu e o reţea socială, dar e una dintre cele mai populare surse de conţinut generat de utilizator printre cei care folosesc reţele sociale. Blogul nu e o reţea socială, dar spre deosebire de un site din era web 1.0, această platformă online comportă elemente de interactivitate şi socializare.⁷

Populismul e la rândul său un concept echivoc, fiind una din dilemele ştiinţei politice actuale.⁸ Diversitatea manifestărilor populiste a făcut din elaborarea unei teorii generale o misiune aproape imposibilă⁹.

Populismul apare atunci când „poporul” devine o ţintă a discursului politic, un instrument de obţinere şi menţinere a puterii.¹⁰ Populiştii se exprimă în numele suferinţei populare. Apelul la popor este constanta discursului populist. Liderul populist o utilizează fie ca pe o cerere de delegitimare a puterii cu scopul de a propune o putere nouă, fie ca mijloc de legitimare a unei părţi a eşicherului politic pentru a propulsa o alternativă guvernamentală.¹¹

În discursul populist criza este consecinţa corupţiei elitelor aflate la putere. Contestând sistemul politic în ansamblu, mişcarea populistă se prezintă ca alternativă, ideologia sa depăşind clivajele vechi dintre clasele sociale şi înrădăcinându-se în tradiţiile populare ale naţiunii. De-aici şi utilizarea afectivă a simbolurilor naţionaliste. Ţintele discursului populist sunt segmentele cele mai afectate de criză, decepţionaţii şi nostalgicii tradiţiei.

Populismul e o strategie politică cu un lider populist care se adresează celor care se simt excluşi şi pot fi mobilizaţi, care menţine un contact direct cu alegătorii nemediat de organizaţii sociale sau politice, iar dacă conduce un nou partid îl foloseşte doar ca pe vehicul electoral, cu un grad scăzut de instituţionalizare.¹² De altfel în era new-media partidele nu mai joacă un rol promordial în campania electorală, deorece campania se poate realiza fără efortul de organizare al partidului. În era web 2.0 mobilizarea la vot se face online, pe orizontală¹³.

Regimul prezidenţialist în care Preşedintele e ales direct şi sistemul electoral majoritarist favorizează la rândul lor apariţia liderilor populişti şi personalizează competiţia. Prezidenţializarea regimului democratic, polarizarea politică prin sistemul majoritar într-un singur tur, excluderea partidelor mici accentuează dezvoltarea populismului.

Partidele sunt la rândul lor acuzate de practici clientelare. Nu doar partidele sunt decredibilizate de populişti, ci instituţiile formate din partide, în special Parlamentul¹⁴.

Liderul populist e bun orator, e showman, întrucât o mare pondere a impactului discursului său vine din spectacol¹⁵. Din cei 12 candidaţi înscrişi în cursa prezidenţială din 2009, 3 politicieni au fost clasificaţi de diferiţi autori ca fiind lideri populişti.

Referirile la „popor” sunt constante ale discursului lui Traian Băsescu. În campania din 2004, Băsescu s-a remarcat prin discursul anti-corupţie şi anti-sistem¹⁶. Preşedintele se aşază în fruntea poporului şi mizează pe un parteneriat cu poporul pentu a supune politicienii.¹⁷ Băsescu invocă „întoarcerea la popor” şi acuză Guvernul liberal de incompetenţă. În discursul prezidenţial „oligarhii”, „mogulii” – patroni de trusturi de presă, sunt plasaţi în antiteză cu poporul.

Suspendarea şi referendumul din 2007 au constituit un nou prilej de mobilizare a electoratului printr-un discurs cu accente populiste¹⁸. Ţinta campaniei negative au fost „cei 322”, numărul parlamentarilor care au votat în favoarea suspendării, prezentaţi ca o masă controlată de „moguli”.

Băsescu insistă pe teme ca decredibilizarea Parlamentului, criza care se datorează persoanelor influente care controlează media, responsabilitatea pentru falimentul economiei pusă pe seama partidelor, bugetarilor sau sindicatelor care nu demonstrează competenţă. Băsescu s-a prezentat drept vocea poporului, aflat mai presus de interesele politicienilor şi ale marilor oameni de afaceri care au făcut avere în detrimentul oamenilor de rând¹⁹. Acelaşi tip de discurs a funcţionat şi în campania prezidenţială din 2009. Ţinta atacului au fost parlamentarii cărora „le era frică de ce nu pot scăpa”: reducerea numărului lor şi dispariţia uneia dintre cele două Camere. Mesajul că „poporul este adevărata majoritate” i-a adus candidatului Traian Băsescu în primul tur al alegerilor din 2009 3.153.640 voturi.

Candidatul PNG, George Becali, a participat în 2004 la alegerile prezidenţiale şi a câştigat 1,77% din opţiuni. În 2009 a obţinut 186.390 de voturi. Discursul lui Becali este ultranaţionalist şi populist²⁰, sugerând apropierea de oameni. Retorica lui Becali este completată de un limbaj non-verbal bogat prin care creează impresia că ar fi sincer. Becali îşi afişează credinţa în Dumnezeu şi se prezintă ca un om politic ridicat din rândul oamenilor obişnuiţi.

Candidatul PRM, Corneliu Vadim Tudor, justifică intrarea sa în politică ca rezultat al unei cerinţe a cititorilor revistei România Mare cu scopul de a restaura moralitatea în postcomunism²¹. Discursul său amestecă simboluri inspirate din retorica naţional-comunistă şi din trecutul mişcărilor radicale interbelice. Stilul său politic împrumută elemente de retorică antisemită, xenofobă, violentă²². Mesajul său este o încercare de sinteză a miturilor naţionalist-etniciste din retorica comunistă de la sfârşitul anilor ’80.

Apogeul îl reprezintă prezidenţialele din 2000 când Vadim Tudor a obţinut 3.178.293 de voturi (28,34%) şi a intrat în turul doi. După 2000, critica lui Vadim se moderează propunând o ameliorare a democraţiei şi nu o schimbare completă de sistem. Slăbind mesajul anti-sistem, îi scade şi simpatia electorală: în 2009 a obţinut 540.380 de voturi.

În 2006, în România partidele acordau o atenţie încă redusă comunicării online. Totuşi site-urile liderilor populişti Corneliu Vadim Tudor şi George Becali mizau pe utilizarea web 2.0 ca instrument de mobilizare²³. Acest fapt explică ipoteza că în 2009 populiştii ar folosi new-media. Sunt candidaţii populiştii activi pe reţelele sociale, sunt blogurile lor interactive?

Pentru a răspunde la întrebarea dacă blogul a fost folosit pentru promovarea temelor de campanie sau pentru denigrarea adversarilor a fost folosită metoda analizei de conţinut. Pentru a stabili ce imagine promovează online candidaţii s-a apelat la metoda analizei de imagine. Atunci când postarea candidatului era despre campanie sau despre propriul partid, atitudinea a fost clasificată ca autocentrată sau pozitivă. Daca postarea ataca adversarii sau instituţiile puterii, atitudinea a fost indexată ca negativă.

Metoda analizei de conţinut, explicată de Alex Mucchielli²⁴, presupune codificarea, categorizarea şi stabilirea relaţiilor sau interpretarea datelor. Codificarea urmăreşte decuparea, cu ajutorul cuvintelor-cheie, a esenţialului din ceea ce a fost exprimat în mărturia de pe blog. Simpla lectură a cuvintelor-cheie trebui să permită unui cititor neavizat să reconstituie mărturia.

Categorizarea înseamnă transpunerea cuvintelor-cheie în concepte. O categorie este un cuvânt sau o expresie care desemnează, la un nivel relativ ridicat de abstractizare, un fenomen cultural, social, psihologic aşa cum este perceput într-un corpus de date. Prin intermediuliul categoriei apare teoretizarea care va stabili legăturile dintre categorii. Expresia „satul românesc” este un cod, în vreme ce expresia „politică agricolă” este o categorie. A doua expresie este mai bogată, mai cuprinzătoare. Interpretarea datelor se referă la atitudinea candidatului (favorabilă sau nefavorabilă) privind tema în dezbatere („politica agricolă”) şi la atitudinea (negativă sau pozitivă) faţă de cuvintele-cheie pe care le foloseşte pe blog.

Site-ul de campanie din 2009 al lui Traian Băsescu a fost dezactivat definitiv. Băsescu este singurul dintre candidaţi care nu a avut niciodată blog. El a folosit un site cu elemente de interacţiune web 2.0, dar la fel ca în 2004 şi în 2009 a dezactivat site-ul imediat după aflarea rezultatelor. Deşi nu are blog, Băsescu este prezent în online încă din 2004 prin gherila digitală şi în blogosferă prin referirile-link ale celorlalţi la campania sa²⁵.

Dorina Guţu apreciază că Băsescu e primul politican român care a exploatat internetul ca instrument de comunicare politică²⁶. Alegerile din 2004 câştigate de Băsescu sunt cele la care s-a recurs pentru prima oară în România la o campanie de gherilă SMS şi primele la care s-a derulat o campanie negativă online²⁷.

Din cei 12 candidaţi, Constantin Ninel Potârcă (independent) nu a avut blog de campanie. Ovidiu Iane (Partidul Ecologist Român) şi-a dezactivat temporar blogul. Nici arhiva blogurilor de campanie prezidenţială ale candidaţilor Sorin Oprescu şi Corneliu Vadim Tudor (PRM) nu poate fi identificată online. Gigi Becali (PNG) a avut o singură postare.

Deşi a deţinut un site de campanie cu informaţii updatate zilnic, candidatul UDMR, Kelemen Hunor, a postat de 3 ori pe blog. Crin Antonescu (PNL) a avut 13 postări. Constantin Rotaru (Alianţa Socialistă) are 16 postări pe blog în oct.-nov. 2009. Mircea Geoană (PSD) a postat de 29 de ori. Remus Cernea (Partidul Verde) are 78 de postări, fiind candidatul cu cel mai mare număr de articole.

În 2009 blogul de campanie nu a constituit un mediu fundamental pentru exprimarea mesajelor electorale. Cu excepţia candidatului Verzilor, ceilalţi candidaţi, populişti sau nu, au acordat un interes minor acestei platforme. Nu s-a confirmat nici ipoteza unei campanii negative: deşi candidaţii l-au atacat pe Băsescu, atitudinea generală de campanie online a fost mai degrabă pozitivă în postări şi commenturi.

Din cele 78 de postări, Cernea a avut 60 de postări pozitive, iar 18 negative. Dintr-un total de 29 de articole, Geoană a avut 16 postări pozitive şi 13 negative. 10 postări din 16 au fost pozitive şi în cazul socialistului Rotaru. Din cele 13 postări de pe blogul liberalului Antonescu, în 9 articole atitudinea a fost pozitivă. Becali a avut o singură postare pe blog motivând participarea în alegeri: tema este religioasă, iar atitudinea pozitivă.

Lipseşte interactivitatea, bloggerii candidaţi refuzând să intre în dialog cu cititorii. Cernea este singurul care a oferit 39 de comentarii din care 25 pe teme politice, 12 personale şi 2 profesionale. Geoană a răspuns de 17 ori la comentarii, 11 răspunsuri fiind politice şi 6 profesionale. Rotaru a răspuns de 7 ori, 4 comentarii fiind politice şi 3 personale. Antonescu a avut doar 2 comentarii personale de făcut. Hunor şi Becali nu au făcut niciun comentariu.

Analiza de imagine²⁸ a fost metoda utilizată pentru a stabili tipul de imagine promovat pe blog în campanie. Analiza a indexat multidimensional marcatorii de imagine: în dimensiunea politică, marcatorii au fost identificaţi atunci când articolul era despre partid, campanie, platformă, măsuri economice, criză financiară; în dimeniunea profesională au fost indexaţi atunci când articolele erau despre profesia sau cariera candidatului; în dimensiunea umană au fost marcaţi atunci când textul era despre timp liber, familie, prieteni.

Rezultatele arată că politicienii au promovat pe blog imaginea lor politică din offline şi au postat puţine menţiuni despre viaţa lor personală. 76 de articole au insistat pe dimensiunea politică, 1 articol personal şi 1 profesional în cazul candidatului Partidului Verde. Geoană a avut 21 de postări politice, 5 profesionale şi 3 personale. Rotaru a postat 15 articole politice şi 1 personal. 11 postări politice a avut Antonescu, 1 personală şi 1 profesională.

Aceleaşi metode de cercetare au fost folosite pentru analiza reţelei de socializare Facebook, unde astăzi îşi petrec timp peste 3,6 milioane români²⁹. Facebook creşte în România abia după alegeri, în 2010-2011. Potrivit Serviciului de monitorizare a paginilor de Facebook în Romania – Facebrands.ro, la 1 ianurie 2010 erau doar 518.140 de utilizatori de FB, iar la 1 ianuarie 2011 ajunseseră 2.405.920. Candidaţii care se pregătesc de alegerile din 2012 nu vor ignora acest public.

În septembrie 2009 pe FB erau doar 270.540 de conturi originare din România, iar în noiembrie 2009 numărul ajunsese la 414.000³⁰. Nu au putut fi identificate contul sau pagina de FB a candidatului populist, Traian Băsescu. Astăzi există o pagină FB-Traian Băsescu, cu conţinut Wikipedia şi un cont al Instituţiei Prezidenţiale. Becali şi Potârcă nu au avut cont de FB la alegerile din 2009. Nici Vadim Tudor nu avea cont pe FB în 2009, dar l-a creat în noiembrie 2010. Rotaru nu avea cont în noiembrie 2009, dar l-a deschis în mai 2010. Iane, pe durata lunii noiembrie 2009, a avut un total de 4 postări politice pe FB. Kelemen Hunor a postat de 130 de ori în oct.–nov. 2009: 110 postări politice, 20 personale.

Candidaţii partidelor mari aveau cont FB în 2009: Geoană (PSD) a avut 78 de postări pe Wall, din care doar 3 personale, iar Antonescu (PNL) a avut 115 postări în oct.-nov. 2009, toate politice. Candidatul Verzilor a fost activ pe FB în oct.-nov. 2009, cu 156 postări din care 37 au fost pe teme personale.

Blogurile şi site-urile de campanie dezactivate imediat după alegeri de către populiştii Băsescu şi Vadim nu pot ajuta la furnizarea unui răspuns ferm la întrebarea dacă populiştii folosesc mediul online mai mult decât alţi politicieni. De ce populiştii se grăbesc să dezactiveze aceste platforme, în vreme ce ceilalţi candidaţi nu o fac, constituie o nouă dilemă. Din acest motiv sunt necesare interviuri semi-structurate cu şefii echipelor de campanie sau cu candidaţii.

Pe canalul oficial YouTube al preşedintelui Băsescu s-au postat în oct.-nov. 19 clipuri politice. 16 au atitudine pozitivă. 7 sunt spoturi electorale, iar 12 clipuri despre întâlniri cu alegătorii, băi de mulţime, declaraţii de presă. Pe canalul oficial YouTube al lui Geoană au fost uploadate 87 de clipuri (6 spoturi şi 81 materiale video de campanie). În 76 dintre ele atitudinea a fost pozitivă. Antonescu a urcat 54 de clipuri, din care 15 spoturi. În doar 5 din aceste materiale video atitudinea este negativă.

Kelemen Hunor a avut 36 de filme postate, dintre care 4 spoturi electorale şi 4 materiale video de campanie negativă. Pe canalul lui Cernea au fost postate 21 de materiale dintre care doar 2 cu atitudine negativă. Iane a postat 11 materiale video pe YouTube (1 singur spot electoral), 3 negative. Becali, Vadim Tudor şi Potârcă nu au avut un canal oficial YouTube pentru postarea de materiale video.

Cei care au dat Like clipurilor de pe YouTube, paginii de FB, articolelor de pe blogurile politicienilor au fost şi votanţii candidaţilor? E o altă întrebare la care cu greu se va putea oferi un răspuns ştiinţific. Accesând noile tehnologii, candidatul lansează mesaje de autopromovare, teme de atac, mobilizeză la vot şi lasă puţin loc pentru dezbatere. Blogosfera şi populara reţea FB au fragmentat spaţiul virtual în 2009, candidaţii s-au izolat în funcţie de ideologie, canalul online a funcţionat mai puţin ca platformă de dezbatere şi mai mult ca instrument de PR politic. Mediul online, în proces de cyberbalkanizare³¹, a fost oglinda fidelă a mediului offline.

Cercetarea campaniei din 2009 răspunde la întrebarea dacă în România mediul online a funcţionat ca spaţiu al dezbaterilor publice: absenţa link-urilor spre postările concurenţei şi lipsa de dialog cu cititorii exprimă o preocupare pentru propria imagine şi o lipsă semnificativă de interes pentru dezbatere între candidaţi, dar şi între alegători şi politicieni. Candidaţii nu au pus în dialog idei sau proiecte, nu au răspuns întrebărilor sau comentariilor cititorilor.

Există o ideologie optimistă a participării web 2.0 potrivit căreia internetul ar democratiza societatea şi ar transforma utilizatorul, prin accesul la informaţie şi dezbatere, într-un cetăţean responsabil. Optimismul are ca fundament alegerile din SUA câştigate de Barack Obama şi numărul mare al participanţilor la vot în 2008. Scepticii argumentează că internetul nu a pus nici măcar în SUA bazele unei dezbateri reale, dar a contribuit masiv la moblizarea partizană a alegătorilor la vot şi la strângere de fonduri de campanie: modelul a fost lansat în 2004 prin blogul guvernatorului Howard Dean, Blog for America şi prin site-ul Meetup.com.

Campania prezidenţială online din 2009 arată că noile tehnologii au fost folosite într-o încercare de moblizare a simpatizanţilor la vot şi de promovare a unei imagini politice. Candidaţii nu au obţinut donaţii online şi nici nu au susţinut dezbaterea electorală. Deocamdată new media amăgesc publicul furnizând iluzia pluralismului şi a libertăţii de exprimare. Noile tehnologii nu asigură o reprezentare mai democratică a intereselor din societate şi nici nu conferă putere reală utilizatorilor care dau like pe FB. Alegerile de anul viitor dau noi speranţe optimiştilor participării web 2.0.

BIBLIOGRAFIE
BETEA, Lavinia, DORNA, Alexandre, (coordonatori), Psihologia politică, o disciplină societală, Bucureşti, Curtea Veche, 2008.
CURCIU-SULTĂNESCU, Dana, SULTĂNESCU, Dan, ŞTEFUREAC, Remus, TEODORESCU, Bogdan, „Anul 2004 – alegeri în România” în TEODORESCU, Bogdan, SULTĂNESCU, Dan (coordonatori), 12/XII: Revoluţia portocalie în România, Bucureşti, Fundaţia PRO, 2006.
DÂNCU, Vasile, (coordonator), Mediere. Comunicare. Tranziţie, Anuarul secţiunii Sociologia Comunicării, Cunoaşterii şi Tehnologiei Informaţiei, anul I, nr. 1, Societatea Sociologilor din România, Cluj-Napoca, Eikon, 2010.
DORNA, Alexandre, „Charismă, populism şi discurs: un trio inevitabil în politică”, în BETEA, Lavinia, DORNA, Alexandre (coordonatori), Psihologia politică, o disciplină societală, traducere de Marius Chitoşcă, Bucureşti: Curtea Veche, 2008.
DRULĂ, Georgeta, Weblog, platform de comunicare online, Bucureşti, Editura Universităţii Bucureşti, 2007.
GUŢU, Dorina, New Media, Bucureşti, Ed. Tritonic, 2007.
GUŢU, Dorina, (editor), Bloguri, Facebook şi politică, Bucureşti, Ed. Tritonic, 2009.
HALIC, Bogdan-Alexandru, CHICIUDEAN, Ion, Analiza imaginii organizaţiilor, Bucureşti: Comunicare.ro, 2004.
JIGLĂU, George, „Ştim despre ce vorbim? O perspectivă teoretică asupra populismului”, în GHERGHINA, Sergiu, MIŞCOIU, Sergiu, Partide şi personalităţi populiste în România postcomunistă, Iaşi, Institutul European, 2010.
McNAIR, Brian, Introducere în comunicarea politică, traducere de Claudiu Vereş, Iaşi, Ed. Polirom, 2007.
MOMOC, Antonio „Revoluţia va fi tot televizată,” în Dilema Veche, anul III, nr.137, 15 21 septembrie 2006.
MOMOC, Antonio, „O introducere în radioul online”, în COMAN, Mihai (coordonator), Manual de Jurnalism, ediţia a III-a, Iaşi, Polirom, 2009.
MOMOC, Antonio „Online Negative Campaign in the 2004 Romanian Presidential Elections”, în Styles of Communication, Vol. 2. No 1, 2010.
MOMOC, Antonio, „The Rising of Romanian President Traian Băsescu and the Role of Digital Guerilla” în DE BLASIO, Emiliana, HIBBERD, Matthew, SORICE, Michele (editori), Leaders and New Trends in Political Communication, Roma, Ed. LUISS-CMCS, 2011, http://mediaresearch.files.wordpress.com/2011/07/cmcswp_0311p3.pdf
MUCCHIELLI, Alex, (coordonator), Dicţionar de metode calitative, Iaşi: Polirom, 2002.
RUS, Flavius, Călin, PR politic, Iaşi, Institutul European, 2006.
SOARE, Sorina, „Genul şi speciile populismului românesc”, în GHERGHINA, Sergiu, MIŞCOIU, Sergiu, Partide şi personalităţi populiste în România postcomunistă, Iaşi, Institutul European, 2010.
TEODORESCU, Bogdan, „Republica Prezidenţială România”, în TEODORESCU, Bogdan, SULTĂNESCU, Dan (coordonatori), 12/XII: Revoluţia portocalie în România, Bucureşti, Fundaţia PRO, 2006.
GHERGHINA, Sergiu, MIŞCOIU, Sergiu Partide şi personalităţi populiste în România postcomunistă, Iaşi, Institutul European, 2010.
TUDOR, Sorin, Politica 2.0.08: politica marketingului politic, Bucureşti, Tritonic, 2008.

ANTONIO MOMOC – Lect. dr., Cercetător post-doctoral al Universităţii din Bucureşti.

 sus