|
Recenzie
O analiză contemporană a fascismului
António Costa Pinto (editor), Rethinking the
Nature of Fascism: Comparative Perspectives
Hampshire: Palgrave Macmillan, 2011, 287 pagini
Volumul editat de António Costa Pinto, profesor de Știinţe Politice şi de Istorie Europeană Contemporană în cadrul Institutului de Știinţe Sociale al Universităţii din Lisabona, adună în paginile sale analizele unora dintre cei mai respectaţi specialişti preocupaţi de studierea fascismului european. Plecând de la rezultatele studiilor asupra naturii fascismului din ultimele decenii, autorii reuniţi în volum prezintă analize contemporane ale teoriilor şi istoriografiei fascismului. În ultimii douăzeci de ani, studiul comparativ al fascismului s-a îndreptat mai degrabă spre o abordare politică decât înspre una sociologică, acordând o mai mare importanţă ideologiei şi culturii.
Cu toate că istoricii domină în continuare acest domeniu al studiilor asupra fascismului, este probabil ca, în viitor, analizele lor să fie influenţate de alte domenii ale ştiinţelor sociale. Nu putem sa nu-l amintim, în acest sens, pe Juan J. Linz, politologul spaniol ale cărui lucrări şi-au pus amprenta asupra istoriografiei fascismului din ultimele decenii, sau pe Michael Mann, a cărui lucrare, Fascists, reprezintă o trecere binevenită de la tradiţia sociologiei istorice comparative la analiza efectivă a fascismului şi a rolului său în colapsul democraţiei.
Volumul de faţă este structurat pe două părţi. Prima parte, „Fascism and the social sciences” face o analiză critică a interpretărilor şi studiilor asupra fascismului. Politologii Stein Larsen şi Michel Dobry subliniază necesitatea studierii acestui fenomen după rigori teoretice şi metodologice nu foarte diferite de cele utilizate în analiza altor mişcări şi regimuri politice.
În primul capitol, intitulat „Decomposition and Recomposition of Theories: How to Arrive at Useful Ideas Explaining Fascism”, Stein U. Larsen face o trecere în revistă a modelelor de analiză a fascismului utilizate în trecut de către ştiinţele sociale. El nu se opreşte însă aici, ci merge mai departe şi încurajează abordarea transdisciplinară, promovând ideea conform căreia analiştii fenomenului fascist trebuie să treacă dincolo de domeniul lor de expertiză şi să-şi concentreze atenţia asupra elementelor comparabile ce pot fi relevante din punct de vedere teoretic în înţelegerea fascismului.
Michel Dobry, în capitolul intitulat „Desperatly Seeking «Generic Fascism»: Some Discordant Thoughts on the Academic Recycling of Indigenous Categories”, pornind de la dezbaterile privitoare la existenţa unei mişcări fasciste în Franţa, critică încercarea de a separa fascismul de celelalte mişcări şi regimuri autoritare de extremă dreapta, separare ce nu face decât să îngreuneze analiza fenomenului. Pentru Dobry este esenţială studierea conceptului de fascism în contextul în care actorii politici l-au folosit, utilizând metodele analizei comparate pentru normalizarea metodologică a fenomenului.
Atât Larsen cât şi Dobry sunt, într-o oarecare măsură, critici ai anumitor dimensiuni ale dezbaterii asupra naturii fascismului. Dintre aceste dimensiuni, cea mai recentă, numită şi „abordarea culturală”, este pe larg prezentată în capitolul profesorului Roger Griffin: „Fascism and Culture: A Mosse-Centric Meta-Narrative of how Fascist Studies Reinvented the Wheel”. Pornind de la George L. Mosse (Fascism and Culture), Griffin urmăreşte evoluţia rolului pe care ideologia şi cultura l-au îndeplinit în studierea fascismului, aceste două concepte fiind deseori neglijate în studiile comparative.
A doua parte a volumului, intitulată „New Approaches”, prezintă noile teme şi abordări analitice asupra fascismului. Kevin Passmore, în capitolul intitulat „Theories of Fascism: A Critique from the Perspective of Women’s and Gender History”, critică abordarea fascismului ca „religie politică”, însă John Pollard, pe de altă parte, în capitolul „Fascism and Religion”, se concentrează pe relaţia dintre fascism şi religiile dominante din Europa acelor vremuri şi în special pe atitudinea liderilor mişcărilor fasciste faţă de religie, „sacralizarea politicii” şi aşa-numitul fenomen al „fascismului clerical”.
Următoarele două capitole analizează legătura dintre fascism, ideologie şi violenţă. Roger Eatwell, în „Ideology, Propaganda, Violence and the Rise of Fascism” urmăreşte ascensiunea mişcării, considerând ideologia fascistă sofisticată atunci când vine vorba de persuasiune şi manipularea maselor. Referitor la violenţă ca instrument folosit în lupta pentru putere, autorul consideră că aceasta are o dimensiune mai degrabă raţională decât una ce ar ţine de fanatismul religios. Guilla Albanese foloseşte exemplul Italiei, Spaniei şi Portugaliei anilor 1920 şi 1930 pentru a ilustra relaţia dintre dezvoltarea diferitelor tipuri de violenţă politică, răspândirea discursurilor ce susţineau regimul dictatorial, precum şi criza şi prăbuşirea aşa-ziselor instituţii liberale, în capitolul intitluat „Political Violence and Institutional Crisis in Interwar Southern Europe”.
Editorul volumului propune, în capitolul „Ruling Elites, Political Institutions and Decision-Making in Fascist-Era Dictatorships: Comparative Perspectives”, studierea elitelor şi a liderilor politici, pentru o mai bună înţelegere a relaţiilor de putere din cadrul regimurilor dictatoriale fasciste, iar Aristotle Kallis, în ultimul eseu, tratează problema relaţiei complexe dintre fascism şi genocid. El avansează teoria conform căreia anumite elemente ideologice şi politice aparţinând conceptului de fascism au facilitat apariţia şi proliferarea actelor de violenţă împotriva unor categorii aparte, în perioada interbelică şi în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Volumul prezintă cele mai recente dezbateri asupra analizei fenomenului fascist, dar şi modul în care schimbările din domeniul ştiinţelor sociale din ultimii 40 de ani au influenţat studiul fascismului, propunându-ne însă un demers transdisciplinar care să integreze abordarea ideologică şi culturală cu cea sociologică.
Adrian Tompea
[„Petre Andrei” University of Iași]
ADRIAN TOMPEA –
sus
|
