Cum funcţionează democraţia?

Blogul – un instrument pentru democratizarea comunicării electorale?

 

MONICA PĂTRUŢ
[Vasile Alecsandri University, Bacău]

Abstract:
Politicians frequently use blogs or personal website in order to favorably represent themselves and to impose their own issues on the mass-media and voters' agenda. Using blogs within election campaigns has become an international practice and Romanian politicians have become aware of its advantages: a premises for advertising, an access means to the political stage for new political actors, a legitimation mechanism for those in leading positions, or an instrument of informing and mobilizing one's voters. In our study, we have highlighted the insufficient use of blogs during the 2008 Parliamentary election campaign and we have drawn up the portrait of the Romanian candidate-blogger of this campaign.

Keywords: political blog, election campaign, parliamentary elections , 2008, new media

I. Contextul situaţional al alegerilor parlamentare din 2008: aşteptări şi rezultate

Primele alegeri după aderarea României la Uniunea Europeană, alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008 au adus noutăţi în plan politic. În primul rând, au fost separate de alegerile prezidenţiale şi, în al doilea rând, au dat electoratului speranţa că nu va mai vota liste propuse de partide ca până atunci, ci va vota personalităţi. Legea 35/2008 a oferit teoretic şansa reformării sistemului electoral caracterizat de dependenţa candidaţilor de conducerea partidului, de promovarea problemelor naţionale chiar şi în defavoarea celor ale comunităţii locale, de consolidarea clientelei politice şi de promovarea unor personaje politice certate cu legea¹. Votul pe liste a fost înlocuit de votul uninominal, însă sintagma „vot uninominal” trebuie înţeleasă în cazul României ca un „sistem electoral mixt proporţional, bazat pe scrutin majoritar, într-un singur tur”².

Aceleaşi alegeri parlamentare din 2008, raportate la sistemul de partide şi sistemul politic din ţară noastră, au punctat următoarele schimbări importante: partidele mici nu au mai intrat în parlament, nu mai asistăm la supremaţia unui partid mare pe scena politică, competiţia politică se desfăşoară între trei partide (PSD, PD-L, PNL), s-a trecut de la pluralismul extrem la cel moderat, de la multipartidism la tripartidism³. În ciuda criticilor referitoare la incapacitatea noii legii de a „reforma clasa politică”, la gradul ridicat de absenteism şi la modalitatea de atribuire a mandatelor în colegii, momentul 2008 a asigurat cea mai proporţională reprezentare parlamentară postcomunistă, a forţat partidele să caute candidaţi cu un grad crescut de credibilitate în interiorul comunităţilor locale, a provocat dispariţia parlamentarilor „veşnici” dar necunoscuţi opiniei publice sau lipsiţi de încrederea acesteia, a favorizat comunicarea directă între candidaţi şi alegători⁴.

II.1. Rolul internetului în campania electorală

Pentru iniţierea sau consolidarea comunicării cu alegătorii, internetul oferă cele mai interesante şi inovatoare posibilităţi: e-mail-ul, blogging-ul, podcasting, mecanismele de feedback online şi de stimularea participării,crearea de reţele sociale şi de partajarea resurselor video online.⁵ Începând cu interactivitatea inerentă ce permite informaţiei să circule între politicieni, partide, instituţii şi cetăţeni, continuând cu rapiditatea şi depăşirea graniţelor naţionale, cu libertatea de mişcare a utilizatorilor în spaţiul virtual şi costurile scăzute asociate acestei libertăţi, lipsa intervenţiei editoriale şi posibilitatea comunicării verticale şi orizontale, toate arată că internetul poate fi un bun instrument pentru egalizarea scenei politice şi consolidarea democraţiei. Partidele şi candidaţii mai mici ar avea o şansă mai bună de a ţine pasul cu candidaţii puternici şi partidele mari pe internet decât ar avea prin metodele tradiţionale şi ar putea avea acces la un public mai larg. În plus, căutarea informaţiei după anumite mecanisme ar uşura procesul de informare pentru cei interesaţi iar anonimatul utilizatorului nu ar mai putea provoca excluderile sale de la un dialog politic din cauza sexului, rasei, vârstei sau aparteneţei la o anumită clasă socială⁶.         

Analizând aceste posibilităţi, salutând iniţiativa administraţiei Clinton-Gore din 1993 de a distribui pe internet comunicate de presă şi a posta informaţii de interes general, mulţi cercetători au considerat atunci că internetul va oferi o formă mai democratică comunicării politice. Optimismul iniţial al acestora a fost temperat de inegalitatea accesului la internet, de creşterea cererilor din domeniul comerţului sau divertismentului online în defavoarea informaţiilor ce încurajează participarea politică sau angajamentul civic⁷, de tarifele designerilor web priceputi aflate într-o continuă creştere şi de capacitatea candidaţilor/partidelor cu notorietate în mediul offline de a-şi ghida mai bine alegătorii în mediul virtual⁸. Ipoteza că internetul va egaliza scena electorală reducând decalajele dintre partidele mari şi cele mici, dintre candidaţii cunoscuţi şi cei necunoscuţi, dintre cei cu resurse financiare solide şi cei cu susţinere financiară modestă a fost completată de constatarea că politica pe internet este uneori doar o extensie a politicii offline şi nu reuşeşte să modifice structurile existente.

Deşi cercetările asupra folosirii internetului în campaniile electorale sunt într-o continuă derulare, există date care arată că noul mijloc a reuşit să mobilizeze cetăţeni ce nu se implicau deloc în viaţa politică şi date care susţin că grupuri care erau deja active şi aveau acces la informaţii politice au gasit un alt mijloc de a-şi satisface curiozitatea politică. Se consideră că, atunci când dorim să înţelegem impactul folosirii internetului în politică, „modelul consolidării pare a fi mai eficient decât modelul mobilizării”⁹. Se mai reproşează politicienilor şi echipelor de campanie faptul că nu exploatează la maximum potenţialul noului mijloc, nefiind preocupaţi de inovare în comunicarea cu alegătorii şi mobilizarea lor, ci de aplicarea modelelor piramidale de comunicare ce deja există: de la sediile partidelor sau instituţiilor politice spre cetăţeni, pentru diseminarea informaţiilor despre candidaţi, campanii şi agende politice.

Deoarece organizaţiile tradiţionale de media consideră că monitorizarea vieţii politice devine o activitate opţională pentru cei interesaţi,¹⁰ că interesul pentru ştirile referitoare la alegeri ar putea fi pus pe acceaşi treaptă cu cele pentru cursele de cai de exemplu, credem că internetul ar putea resuscita interesul cetăţeanului pentru fenomenul electoral, ar putea consolida procesul democratic prin stimularea deliberării sau participării. Mai mult, internetul nu mai e considerat doar un instrument politic, ci e „un spaţiu generalizat de veghe şi de evaluare a lumii, este însăşi funcţia de supraveghere”¹¹. În acord cu Pierre Rosanvallon, considerăm că această supraveghere se realizeză (mai ales) în campaniile electorale şi ar trebui să aibă un dublu sens: de la alegători spre candidaţi pentru acordarea votului în urma unei minime documentări, de la candidaţi spre alegători pentru cunoaşterea problemelor şi aşteptărilor acestora.

II.2. Blogul – instrument de comunicare în campania pentru alegerile parlamentare din 2008

Renunţând la ipoteza consumatorului pasiv, blogurile au schimbat modalitatea de circulaţie a informaţiei pe internet prin susţinerea interacţiunii blogger-cititor sau blogger-alţi bloggeri. Acest nou format îi răsplăteşte pe cei foarte activi în postarea informaţiilor, orientaţi către dialog şi motivaţi în a stabili relaţii sociale durabile. În epoca web 2.0 ei sunt consideraţi noii formatori de opinie şi „a cincea putere în stat”¹². Politicianul-blogger are posibilitatea de a-şi mobiliza simpatizanţii şi votanţii, de a atrage sponsorizări, de a oferi informaţii sau teme de dezbatere pentru mass-media şi alegători, de a se prezenta într-o manieră pozitivă opiniei publice.

Primul politician român care şi-a făcut blog a fost Ioan Mircea Paşcu în 2006 iar blogosfera politică românească are anul de naştere în 2007¹³ şi nu a fost lipsită de stângăciile inerente începutului. Politicienii români au înţeles că intrarea în blogosferă oferă deţinătorului blogului notorietate, mediatizare, corectitudine în prezentarea punctelor de vedere, diseminarea mesajelor şi imagine solidă¹⁴. În iulie 2009 blogosfera politică românească conţinea 350 bloguri aparţinând politcienilor, în top fiind cei de la PSD cu 132 bloguri, PDL cu 90, PNL cu 87 bloguri, PNTCD cu 20 şi PC cu 11¹⁵.

Pentru a vedea în ce măsură a fost folosit blogul în alegerile parlamentare din 2008 am început prin a calcula numărul candidaţilor susţinuţi de partidele politice parlamentare aflate pe primele trei poziţii în viaţa politică românească. Menţionăm că toate datele din studiul nostru fac referire doar la cele trei mari formaţiuni politice: Partidul Naţional Liberal, Partidul Democrat-Liberal şi Alianţa dintre Partidul Social Democrat şi Partidul Conservator. Situaţia candidaţilor înscrişi în competiţia electorală din 2008 este prezentată în tabelul 1:

Tabelul 1. Situaţia candidaţilor înscrişi în cursa electorală din 2008

(Sursa: http://www.becparlamentare2008.ro, accesat 30 ianuarie 2009)

Scopul studiul nostru de natură cantitativă e să găsească răspunsul la două întrebări:
1) În ce măsură au folosit candidaţii la alegerile parlamentare din 2008 blogul ca instrument de comunicare cu alegătorii, ca o „unealtă” de campanie uninominală ?¹⁶;
2) Putem realiza un portret-robot al politicianului român care foloseşte blogul în timpul campaniei electorale ?

Menţionăm că nu am inclus în studiu site-urile de campanie ale politicienilor, ci doar blogurile active. Prin bloguri active înţelegem bloguri pe care există minimum 3 postări de actualitate, din timpul campaniei electorale. Am descoperit mai multe bloguri inactive, însă acestea nu au fost incluse în calculele noastre.

Pentru a răspunde la prima întrebare, am sintetizat datele în tabelul 2 şi în figura 1.

Tabelul 2. Candidaţii care au folosit blogul în campania din 2008

După cum se poate observa cele trei formaţiuni politice au susţinut 1320 candidaţi pentru cele două camere ale Parlamenutul României. Dintre cei 1320 de candidaţi doar 72 au folosit blogurile în campania electorală, adică din totalul candidaţilor înscrişi în prima campanie electorală uninominală doar 5,45% au apelat la blog. Candidaţii pentru Camera Deputaţilor l-au folosit în proporţie de 85% (53 de candidaţi din cei 72) iar cei pentru Senat l-au folosit în proporţei de 15%. Candidaţii liberali se situează primii în topul candidaţilor-bloggeri (41 %) iar cei din alianţa PSD+ PC pe locul al treilea (34%).

a) între cele două camere ale parlamentului

b) între partide

Figura 1. Distribuţii ale blogurilor

Pentru a realiza un portret-robot al candidatului care şi-a făcut blog pentru maximizarea şanselor în cadrul competiţiei electorale din 2008, am centralizat datele în funcţie de următoarele variabile: apartenenţă politică, vârstă, sex, circumscripţia electorală. Din păcate, variabila nivel educaţional nu a putut fi identificată în cazul tuturor candidaţilor şi s-a renunţat la aceasta. Circumscripţiile electorale au fost grupate pe regiuni geografice pentru uşurinţa prezentării grafice a datelor.

După cum se poate observa în tabelul 3 şi în figurile 2 şi 3, candidatul cu blog de campanie este mai degrabă bărbat (80,55 %) decât femeie . Poate fi întâlnit în toate intervalele de vârstă, însă cea mai mare pondere o are în intervalul 31-40 de ani (37,5 %).

Tabelul 3: Distribuţia candidaţilor-bloggeri după vârstă şi sex

Figura 2. Evoluţia numărului de candidaţi-bloggeri pe intervale de vârstă

Din punct de vedere geografic, cei mai mulţi candidaţi cu blog sunt din Muntenia (29 %) şi Bucureşti (28 %).

Figura 3. Distribuţia candidaţilor cu blog în funcţie de regiunea de provenienţă

Dacă urmărim şi topurile blogurilor realizate în funcţie de numărul vizitatorilor din timpul campaniei electorale¹⁷, vom constata că doar trei sunt blogurile cu un număr mai mare de vizitatori (cel al Elenei Udrea cu 32512, al Dianei Tusă cu 2854 si al lui Mircea Geoană cu 1533 vizitatori), restul având sub o mie de vizitatori. Mai mult, analizând aceste clasamente constatăm că sunt mai accesate blogurile actorilor politici ce au notorietate mare în mediul offline decât ale candidaţilor mai puţin cunoscuţi pe scena politică.

III. Concluzii

Alegerile parlamentare din 2008 au reprezentat primele alegeri din România postdecembristă care au introdus „votul uninominal”, deşi finalitatea sistemului a fost una proporţională. În condiţiile accentuării competiţiei electorale în interiorul circumscripţiilor, ne-am aşteptat din partea candidaţilor la folosirea tuturor instrumentelor de comunicare pentru maximizarea şanselor de câştig. Deşi blogul politic necesita investiţii financiare minime şi oferea posibilitatea tututor candidaţilor de a concura democratic şi „de la egal la egal” în mediul virtual, el a fost folosit într-o proporţie foarte mică (5,45%) de candidaţii primelor trei formaţiuni politice ale ţării. Candidaţii-bloggeri care au reuşit să atragă un număr mai mare de vizitatori au fost într-o măsură mai mare candidaţii care aveau deja notorietate în mediul offline în comparaţie cu cei necunoscuţi opiniei publice. În alegerile parlamentare din 2008 comunicarea electorală prin intermediul blogului a ratat ocazia democratizării competiţiei electorale şi a conservat în linii mari raporturile de forţe şi discrepanţele de capital electoral existente în offline.

Bibliografie
ALBRECHT, Steffen, LÜBCKE, Maren and HARTIG-PERSCHKE, Rasco, „Weblog Campaigning in the German Bundestag Election 2005”,în Social Science Computer ReviewVol. 25, No 4, Sage Publications, 2007
APARASCHIVEI, Paul, „Euroimaginea candidatului român online” în Guţu, Dorina (editor), Bloguri, Facebook şi politică, Editura Tritonic, Bucureşti, 2009
ARPAD, Teodor, „Anul electoral 2008: alegeri strategice şi evoluţia câmpului politic” în TEODORESCU, Gheorghe (coord.), Alegeri 2008. Continuitate şi schimbare, Editura Polirom, Iaşi, 2009
ARTIMOF, Cosmin Andrei, „Particularităţile anului electoral 2008: „votul uninominal” şi accentuarea absenteismului” în TEODORESCU, Gheorghe (coord.), Alegeri 2008. Campanii, lideri şi sondaje, Editura Polirom, Iaşi, 2009
DIMITROVA, Daniela, „New Media Technologies” in KAID, Lynda Lee, HOLTZ-BACHA, Christina, Encyclopedia of Political Communication, Sage Publications, Los Angeles, London, New Delhi and Singapore, 2007
GUŢU, Dorina, New media,Editura Tritonic, Bucureşti, 2007
HOOGHE, Marc, TEEPE, Wouter, „Party profiles on the web: an analysis of the logfiles of non-partisan interactive political internet sites in the 2003 and 2004 election campaigns in Belgium”,în New Media SocietyVol 9, No 6, Sage Publications, pp. 965- 986, 2007
PAVEL, Dan, „Noul sistem. Cercetare asupra noilor tendinţe din sistemul de partide şi sistemul politic din România postcomunistă” în Sfera politicii No 131-132, 2009
ROSANVALLON, Pierre, Contrademocraţia. Politica în epoca neîncrederii, traducere de Alexandra-Gabriela IONESCU, Nemira Publishing House, Bucureşti, 2010
STAN, Lavinia, VANCEA, Diane, „Alegerile parlamentare din 2008: Vin vechi în sticle noi”,în Sfera politicii No 131-132, 2009
STANYER, James, Comunicarea politică modernă: politici mediatice în vremuri nesigure, traducere de Rareş NICULA, CA Publishing,Cluj- Napoca, 2010
STRANDBERG, Kim, „Online Electoral Competition In Different Settings. A Comparative Meta-Analysis of the Research on Party Websites and Online Electoral Competition”, în Party Politics Vol 14, No 2, Sage Publications, pp.223- 244, 2008
TEDESCO, John C., TECH, Virginia, „Changing the Channel: Use of the Internet for Communicating About Politics” in KAID, Linda Lee, Handbook of Political Communication Research, Lawrence Erlbaum Associates, Mahwah, NJ, 2004
TUDOR, Sorin, Politica 2.0.08: politica marketingului politic Editura Tritonic, Bucureşti, 2008

NOTE

MONICA PĂTRUŢ – Lector universitar doctor, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

 sus