Arhiva

Mihail Ralea
Arhivele Sfera Politicii
 

STELIAN TĂNASE
[The University of Bucharest]

Denunţul ca metodă

Denunţul nu a fost o practică a anilor postbelici, o „exclusivitate” a regimului comunist. Denunţul ţine de natura intimă a omului şi nu va dispărea atâta vreme cât societatea omenească va exista. S-a practicat şi se practică în toate straturile societăţii. Dacă ne imaginăm că numai pegra, lumpen proletariatul, sărăcimea, mediile interlope denunţă ne înşelăm. În straturile medii dar şi la nivelul elitelor este la fel de prezent. Denunţul are diverse explicaţii psihologice şi este folosit din motive extrem de variate. Amintesc aici câteva: invidia, frustrarea, ranchiuna, interesul cel mai concret, etc. Scopul lor ascuns ţine de atingerea unor ţinte generate de orgoliu, ambiţie, lăcomie etc. A face carieră, a obţine foloase meteriale, a-ţi face loc în lume, de a doborî un rival, a obţine ce au alţii. Denunţul nu e niciodată dezinteresat. Practic orice activitate umană este însoţită de prezenţa denunţătorilor şi a denunţaţilor. Experienţa de cercetător în arhive îmi arată că e posibil ca o persoană să fie denunţat într-un dosar şi denunţător în altul. Răul şi binele rămân în această zonă categorii extrem de ambigui.

Pentru a exista, denunţul are nevoie de cineva care să îl scrie, dar şi de cineva care să îl ia în seamă. Există o piaţă a denunţurilor, bazată pe cerere şi ofertă. Teme care se vînd mai bine sau mai puţin. Victime sigure şi mai puţin sigure. Sunt societăţi care periferizează delaţiunea şi altele care aduc denunţul în centrul lor unde devin un mod de viaţă. Fascismul şi comunismul au generat denunţul în masă. Aceste dictaturi instituţionalizează denunţul pentru a-şi consolida puterea. Cauza este deficitul de legimitate şi obsesia controlului. Regimurile nedemocratice fac apel la patriotism, la sentimentul naţional pentru a-şi determina cetăţenii să se toarne pe unii pe alţii. Pentru aceste „activităţi” acordă recompense, morale şi materiale, de carieră. Efectul produs este unul de intimidare, şi de neîncredere. Oamenii devin străini unii faţă de alţii, sentimentul de într-ajutorare scade şi face loc suspicinii. Societatea se atomizează, situaţie care ajută dictaturilor să supravieţuiască. Odată dispărut civismul, orice abuz este posibil. Denunţul nu are ca receptacol numai Poliţia şi Serviciile secrete, cum am crede la o privire superficială. Presa este un perfect instrument al denunţului. În diferite epoci (mai ales acelea de schimbare de regim) gazetele sunt pline de denunţuri, urmate de obicei de instigare la linşaj, arestări, demiteri, etc. Este demascat „duşmanul poporului”, „trădătorul”, „nepatrioţii”. Sunt denunţaţi rivalii în afaceri şi în politică, pur şi simplu cei care au mai mult, care au avut succes.

Cazul de mai jos s-a petrecut în septembrie 1941, în timpul regimului Antonescu, la 3 luni după invadarea U.R.S.S. de armatele germano-italo-române în plină atmosferă generată de „cruciada împotriva bolşevismului”, de isterie naţionalistă, pe fundalul recuceririi Basarabiei şi Bucovinei luate prin forţă în vara lui 1940. Cel denunţat este MIHAIL RALEA, om al regimului carlist, ministru în mai multe rînduri, fruntaş P.N.Ţ., politician de stînga, aflat în dizgraţie după plecarea silită a regelui Carol în septembrie 1940. Despre delator nu ştim azi nimic. RALEA va petrece câteva luni în lagărul de la Tg. Jiu, nu ştim dacă în urma numai acestui denunţ sau şi a altor activităţi ale sale supravegheate de Siguranţă. După august 1944 RALEA va fi unul dintre primii intelectuali şi politicieni interbelici raliat regimului comunist.

 

Denunciation as a method

Denunciation did not use to be just a common practice of the post-war years, an „exclusive” method employed by the communist regime. It rather characterizes the intimate nature of man, and it will not disappear as long as human society will be. It was employed, and it still is, among all strata of societies. If we imagine that it is only the lumpen proletariat, the poor people that denounce, then we would commit a huge mistake. It is in the same dimension present among the middle strata and among the elite class, and it is supposed to have various psychological explanations, such as: envy, frustration, resentment, the most concrete interests etc. It targets hidden ambitions, whipped up by pride, ambition, greed, the desire to make a career, to obtain benefits, to make your place in the world, to subdue a foe, to get what others have and you do not, and so on. Denunciation is never detached or objective. Virtually every human activity is accompanied by the presence of both accusers and accused. My experience as a devoted archive researcher proves that it is very possible for an individual to be mentioned as an accuser in a dossier and as a victim in another. Ideal categories as good and evil remain, in this context, highly ambiguous.

For denounce to exist someone should write it down and somebody else should take it into account. Even a denunciations market, based on supply and demand, has eventually blossomed. This means that some tasks are sold easier while, on the contrary, some other tasks are sold more difficult, some victims are rated as more secure, while others as less secure. There are societies which totally discount denouncement and societies which put it at core, turning it into a way of life. Fascism and communism both generated mass denunciation. These types of dictatorships institutionalize denunciation due to their obsession for control, due to their acute deficit of legitimacy, and last but not least in order to consolidate power.

Non democratic regimes call for patriotism and for national feelings for compelling their citizens to condemn each other. For this kind of „activities” moral and material rewards are eventually offered. The outcome is that of intimidation and mistrust. People turn strangers to each other, and the sense of mutual kindness fades out, in order to make room for suspicion and mistrust. The society in question becomes atomized, thus helping dictatorships to survive. Once civic engagement disappears any abuse turns possible. Denunciation addresses not only police and secret services, as one would shallowly assume. Mass media is the perfect tool for denunciation. In different eras (especially those of regime change) newspapers are full of accusations, usually followed by incitement to lynching, arrests, dismissals etc. „The enemies of the people”, the „traitors”, the „unpatriotic individuals” are exposed. Business and political rivals are denounced, and the same happens to all those who have more, or simply prove to be more successful.

The following case has occurred in September 1941, during the Antonescu regime. It was three months after the invasion of the USSR by the German-Italian-Romanian troops, in the middle of the „crusade against Bolshevism” and the nationalist hysteria induced by the regain of Bessarabia and Bukovina, previously taken by force in the summer of 1940. MIHAIL RALEA plays the accused; a man devoted to the Carlist regime, minister for several times, the leader of the National Peasants’ Party, left-wing politician, disgraced after the forced departure of King Charles, in September 1940. Today we know nothing about his informer. RALEA has eventually spent several months at Tg. Jiu camp; but however, we do not know if this happened due to this denunciation or due to other activities attentively supervised by Siguranta, the secret service of time. Following 1944 RALEDA would be one of the first inter-war intellectuals and politicians who joined the Communist regime.

 

C.N.S.A.S
DOSAR DE URMĂRIRE INFORMATIVĂ
I 73547
Vol.V

PREŞEDINŢIA
CONSILIULUI DE MINIŞTRI
Serv.Central de Informaţii
Nr. 65037
Bucureşti .... 2 septembrie 1941
Fila 13

SERVICIUL SPECIAL DE INFORMAŢII

Cu onoare vă trimitem alăturatul memoriu, format din 8 file, a domnului dr. EMILIAN DEMETRESCU domiciliat în Capitală, str. Alexandru Donici, nr.18, etaj 1, care învinueşte pe dl. profesor MIHAIL RALEA, de spionaj în favoarea sovietelor, de sprijinirea mişcărei comuniste din ţară şi nepăsare faţă de muncitori.

Vă rugăm să binevoiţi a dispune cercetarea cazului ce vă semnalăm, a ne comunica cele constatate şi a ne înapoia memoriul ce trimitem.

Din Ordinul
PREŞEDINTELUI CONSILIULUI DE MINIŞTRI
Colonel I. Popescu

Şeful Diviziunei I
Lt. Col. Dan D.Ivanovici

......................................................................

Filele 14-19

DOMNULE,

Ca urmare la solicitarea Instituţiilor de Siguranţă ale Statului, publicată în gazete, de a fi denunţaţi toţi acei cari au pactizat sau au avut legături cu comuniştii din U.R.S.S., legături ce pot fi continuate ca odată ce ele au fost începute şi dovedite prin fapte mari, bazate pe puternice temeiuri ce precizez mai jos, denunţ pe MIHAIL RALEA de origine bulgar din a doua generaţie, fost ministru al Muncii în guvernele ce au provocat dezastrul moral, material şi teritorial al României Mari, domiciliat în str. Wasington, nr.19.

În anul 1934, luna februarie, dl. Alexandru Vaida Voievod, fost ministru, a refuzat -- cu ocazia întrunirii Comitetului suprem al partidului Naţional Ţărănesc -- să se împăciuiască şi să reintre în cadrele partidului, renunţând la obstrucţia ostilă ce o făcea -- dacă nu erau eliminate din sânul partidului elemente bine cunoscute ca extremişti de stânga, adică social-comunişti. Acei vizaţi erau PETRE ANDREI şi MIHAIL RALEA.

Cum aceştia constituiau elemente de şoc politic, conducerea partidului în frunte cu dl. MANIU şi MIHALACHE, a refuzat eliminarea lor, sacrificând pe ALEXANDRU VAIDA VOIEVOD element politic de nedepărtat de linia respectului monarhic necondiţionat.

În acelaşi an, 1934, fiind demascată acţiunea comunistă de intensă propagandă a profesorului CONSTANTINESCU IAŞI, acesta a fost trimis în judecata Consiliului de Război pentru acte criminale contra Siguranţei statului român. A fost găsit vinovat şi condamnat la 10 ani de închisoare. MIHAIL RALEA a fost martorul său care a avut cuvinte patetice de apărare şi glorificarea comunistului CONSTANTINESCU IAŞI. Printr-un concurs de împrejurări abil create MIHAIL RALEA ajunge ministru şi prima lui grijă a fost să-şi adune în jurul lui pe toţi infractorii, la Siguranţa Statului Român şi a formei sale de guvernământ, bine cunoscut social-comunişti, în frunte cu EFTIMIE GHERMAN, ce a fost închis de mai multe ori, pentru instigare la greve, pentru orice acte de sabotaj, pentru provocare la rebeliune.

Cum Sovietele făceau o intensă propagandă comunistă mai ales în ţara noastră, în urma unei mature chibzuinţe şi a numeroase dovezi procurate de instanţele (autorităţi) judiciare militare şi poliţieneşti, s-a hotărât dizolvarea tuturor sindicatelor muncitoreşti unde se practica de conducători o vastă acţiune subversivă împotriva Siguranţei Statului Român, tinzând la schimbarea formei de guvernământ şi înglobarea noastră în cadrul ideologic şi de activitate al URSS.

S-a oprit astfel, dezvoltarea şi propagarea acestui rău, acestei cangrene sociale. RALEA, odată ajuns ministru, a căutat să reînvie mişcarea comunistă, îngrădită la timp, prin mijloace legale salutare, -- şi pentru aceasta, a dat viaţă la toate posibilităţile de manifestare sindicatelor reînfiinţându-le sub forma de : Bresle.

Breasla, de fapt, era o instituţie de apărare a intereselor pur meşteşugăreşti în veacul al XVIII-lea, perimată pentru timpul de azi când statul şi-a rezervat toate drepturile regaliane şi tutelare pentru protecţia cetăţenilor săi, apărând şi promovând interesele obşteşti prin mijloace de ordine morală şi materială în strânsă armonie de lucru cu întreaga colectivitate muncitoare şi gospodărind pe baze de superioare concepţii ştiinţifice.

Pentru RALEA, breslele au constituit doar formula cu care a putut să arunce praf în ochii celor creduli şi entuziaşti de noutăţile revoluţionare cari permiteau să se pescuiască uşor aur mult în apă tulbure, formulă care a înlocuit doar firma atât de rău famată a sindicatelor şi prin concursul dăreia, acestea au putut fi reînfinţate cu o nouă putere de viaţă anarhizantă Statului român.

Oamenii Breslelor erau aceiaşi din fostele sindicate. RALEA şi-a luat de colaborator oficial pe STAVRIR CUNESCU în calitate de Director General al Muncii. Acest CUNESCU este bine cunoscut ca teoretician şi practician politic de stânga. Voi relata că el, în calitate de Director General sezizat de nemulţumiri ce ameninţau cu grevă şi alte porniri de revoltă din partea muncitorilor fabricilor „ Baeder” şi „ Ţeba” din Arad pe motiv că direcţia acestor fabrici nu le acorda decât o jumătate de oră maxim sau nici aceasta chiar, de repaus la prânz pentru masă şi odihnă, pauză absolut insuficientă şi în contradicţie cu cele stabilite prin conferinţele muncitoreşti de la Geneva, la cari CUNESCU a luat mereu parte, acesta a refuzat categoric satisfacerea doleanţelor muncitoreşti, a justificatei lor cereri, prin actul nr.131.128 din 9 martie 1936.

CUNESCU, prietenul ideologic şi colaborator direct de mai târziu al lui RALEA, în loc să dea bună dreptate lucrătorilor, a căutat să menţină trează nemulţumirea acestora pentru a-i induce la exasperare şi la acte necugetate, spre a-i face să parcurgă la acţiuni extremiste de revoltă, fapt condamnabil, menit să producă perturbaţiuni interne Statului român.

RALEA a dat un puternic concurs promovării mişcării social-comuniste de la noi, căutând să cocoţeze pe fruntaşii ei în posturile de conducere şi de control ale Statului. Astfel a propus şi a obţinut ca EFTIMIE GHERMAN, om de cu totul joasă concretizare civilă şi culturală, să fie numit Director al culturii româneşti în „Frontul Renaşterii”. Erau şapte directori cari trebuiau, de fapt şi de drept, să reprezinte ce are mai valoros Ţara Românească din punct de vedere cultural, educativ şi ştiinţific.

Că RALEA avea legături strânse cu agenţii periculoşi şi de mare importanţă în U.R.S.S. o dovedeşte propria lui mărturisire făcută în faţa Comisiei Superioare de anchetarea gestiunei fondurilor la dispoziţie date foştilor demnitari, instituită pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri.

RALEA a mărturisit că a dat următoarele mari sume de bani următorilor agenţi comunişti:
– Oziaş Klein..............................800.000 de lei
– Averenco I...............................375.000 de lei
– Herşovici I................................450.000 de lei

Motivul era ca aceşti comunişti să precizeze priezenului sau cunoscutului sau tovarăşului RALEA până unde vor înainta armatele ruseşti cu ocazia ultimatului adresat nouă de U.R.S.S. şi de aceasta pe când RALEA era ministru. RALEA a dat aceşti bani acestor mizerabili agenţi comunişti dintr-un fond cerut şi obţinut de el de 6.000.000 în scopul înbunătăţirii soartei muncitorilor români. Din obiectul cererei lui RALEA adresată acestor comunişti, reiese cu certitudine următoarele:

Dat fiind importanţa celor întrebate de RALEA şi care constituiau un foarte mare secret politic şi militar al conducerei supreme al U.R.S.S, fiindcă se dezvăluia cu anticipaţie întreg planul de activitate politică şi de acţiune militată a Sovietelor, rezultă precis că aceşti trei comunişti făceau parte din cercul imediat, anturajul lui STALIN şi MOLOTOV.

Direcţia Generală a Siguranţei Statului fiind întrebată de această Comisie Superioară de anchetă, a răspuns prin actul nr. 91022 din 22 noiembrie 1940, că nu are nicio cunoştinţă de existenţa acestor comunişti pe teritoriul Ţării Româneşti, prezenţă care de fapt era stabilită, precizată şi mărturisită de către RALEA, care afirmă personal că era în directă şi strânsă comunicaţie cu aceşti comunişti, deşi el nu avea nicio calitate-- în afară de aceea de simpatizant şi practicant ideologic şi militant de orice natură ar fi ea, care să-l îndreptăţească sau să facă de mai sus.

Deşi prezenţa fizică pe teritoriul Ţării Româneşti a acestor trei comunişti nu poate fi contestată, iar vina lui RALEA e dublă:
a) ştia de prezenţa lor în ţara noastră şi nu i-a denunţat pe loc Siguranţei Statului care era cea mai principală în drept să le surpravegheze întreaga lor activitate, cu atât mai periculoasă dat fiind importanţa lor politică în legătură directă cu conducerea supremă a URSS.
b) Nu a încunoştinţat Siguranţa Generală a Statului de adevăratul nume sub care aceşti periculoşi indivizi se ascundeau în ţară şi pe care desigur RALEA le cunoştea odată ce singur le pronunţă, ştiut fiind că agenţii comunişti când sunt prinşi, se găsesc asupra lor întotdeauna 3-4 paşapoarte cu tot atâtea nume şi situaţii civile.

Această mărturisire a lui RALEA se află în dosarul cauzei la Comisia Superioară de anchetă de pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi este regretabil că în cuprinsul ei nu a fost comunicat şi arătat în întregime domnului general ANTONESCU, conducătorul statului, care desigur că ar fi luat din timp o atitudine energică de autoritate morală şi de pază a Statului Român, nepermiţând ca RALEA de mult suspectat şi supravegheat, să se mai bucure de o largă libertate, să nu primească pedeapsa penală meritată odată ce a fost găsit vinovat de crimă la legea patrimoniului public şi să fie reintegrat ca profesor universitar, ruşine ce nu poate fi continuată fiindcă tinerimea studioasă română nu are nevoie să fie îndrumată pe baza teoriilor şi acţiunilor comuniste.

Războiul de luare a Basarabiei şi Bucovinei ne-a dat dovadă cât este de puternică organizaţia comunistă care a avut îndrăzneala să atace trupele române şi germane din mersul lor ofensiv şi patriotic.

Cu perfectă consideraţie

Dr. Emilian Demetrescu, str. Al. Donici 18, et.I, Bucureşti, mobilizat la Comp.II sanitară, corpul de grăniceri.

STELIAN TĂNASE – Profesor de ştiinţe politice la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti. Apariţii: Cioran şi Securitatea, Editura Polirom, Iaşi 2010, Clienţii lu' Tanti Varvara, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, Miracolul revoluţiei, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999.

 sus