Uniunea Europeana

Insemnari marginale la dosarul mediu
din acquis-ul comunitar
 

CONSTANTIN STOENESCU

The article analyzes the environment legislation enforcement in Romania, along with a brief review of the history of environment policies in Europe. There is now a common place that the effects of neglecting the environment in favor of an irrational economic development put serious problems. If the European states have start different programs to address this issue, in Romania there is a wide inertial force regarding the environmental matters.

1. Un dosar verde pentru o economie gri
Pe parcursul negocierilor de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana s-a spus in diverse imprejurari ca dosarul de mediu a fost unul dintre cele mai dificile. Principala scuza a negociatorilor romani a reprezentat-o, dupa cate se pare, neputinta economiei noastre de a se restructura relativ repede conform criteriilor extrem de dure ce sunt fixate prin diverse reglementari, directive si decizii obligatorii pentru statele membre. Impresia generala a fost aceea ca Romania adera cu entuziasm la obiectivele Uniunii, dar nu isi poate asuma responsabilitatea suportarii costurilor atingerii acestor obiective. De aici au rezultat numeroase amanari si decalari dupa principiul “aderam astazi, dar intram in joc abia poimaine”. Asa se face ca in timp ce la scara europeana dosarul protectiei mediului este in plina expansiune in raport cu dimensiunea aplicarii prevederilor pe care le contine, noi continuam sa gospodarim o economie care produce un Produs Intern Brut negru, cum zic ecologistii, spre deosebire de PIB-ul nu doar mult mai mare, ci si din ce in ce mai verde al statelor occidentale. Simplificand, vom spune ca un PIB verde este acela care internalizeaza si efortul economic al protectiei mediului. Mai mult, chiar si dupa ce dosarul aderarii a fost inchis si ne aflam in asteptarea clauzei de salvgardare, Guvernul de la Bucuresti a produs emotii Delegatiei Comisiei Europene, emitand in plina vara un act normativ prin care lasa deschisa posibilitatea firmelor care au cumparat fabrici de la stat sa nu mai faca investitii de mediu. Pe langa caracterul vicios pentru mediu al acestui act normativ, continutul sau este in contradictie si cu cerinta de a dezvolta un mediu de afaceri concurential. Indiferent de soarta acestei “ordonante toxice”, asa cum a numit-o presa, aceasta intamplare tradeaza in primul rand o mentalitate deloc europeana si comunitara. Preocuparea pentru mediu continua sa nu aiba o buna vizibilitate pentru clasa noastra politica. Drept urmare, desi dosarul pentru mediu a fost negociat pana la capat, exista riscul ca reflexele sa ne tradeze cel putin pe termen scurt, pana la o presupusa si mult dorita europenizare a politicienilor nostri, si sa ne puna deseori in situatia specific provinciala de a da explicatii pentru faptul ca una semnam si alta facem.

2. De la ideea dezvoltarii durabile la acquis-ul comunitar
Spre sfarsitul deceniului al saselea al secolului trecut au aparut cateva lucrari cu titluri alarmiste precum Limitele cresterii sau Omenirea la raspantie, unele dintre ele ca rapoarte ale Clubului de la Roma, care denuntau modelul occidental de crestere economica si atrageau atentia asupra problemelor grave de mediu care se manifestau deja si afectau calitatea vietii locuitorilor. Guvernele occidentale au reactionat rapid, in conditiile in care presiunea societatii civile a fost foarte puternica, astfel incat la inceputul deceniului al saptelea au inceput sa fie adoptate politici sectoriale de protectie a mediului integrate unei noi viziuni asupra dezvoltarii economice. Din punct de vedere institutional si legislativ a fost parcurs drumul de la un climat legislativ permisiv si ultraconsumatorist, favorabil pentru “cresterea economica”, la o legiferare precauta, integratoare si punitiva, specifica “dezvoltarii durabile”. La numai un an dupa Reuniunea de la Rio din 1992 a sefilor de state si de guverne ai statelor membre ale Organizatiei Natiunilor Unite, cand dezvoltarea durabila a fost definita drept satisfacere a nevoilor prezentului fara a prejudicia capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi, in Tratatul asupra Uniunii Europene se vorbeste deja despre relatia dintre economie si mediu si despre o politica de mediu unitara, integrata in armonios ansamblul celorlalte politici comunitare. In scopul punerii in practica a dispozitiilor derivate din Tratatul de la Amsterdam a fost elaborat “Al cincilea Program de Actiune al Comunitatii privind mediul”, subintitulat “Catre o dezvoltare durabila”, pentru perioada 1992-2000. Noutatea pe care a adus-o acest program, comparativ cu alte programe adoptate incepand din 1972, a reprezentat-o o noua abordare a problemelor mediului prin intampinarea pe orizontala a tuturor cauzelor de poluare, de la industrie si pana la turism, precum si prin armonizarea politicilor sectoriale ale Uniunii in raport cu cerintele protectiei mediului. In anul 2001, la Consiliul European de la Göteborg a fost adoptata strategia de dezvoltare durabila prin care s-a inchis cercul economie-societate-mediu. Dupa un an, la Laeken au fost adoptati principalii indicatori de mediu, iar la Barcelona a fost adoptat planul de actiune de promovare a tehnologiilor de mediu. Sa nu uitam ca principalul obiectiv al strategiei de la Lisabona este transformarea Uniunii Europene, pana in anul 2010, in cea mai competitiva economie din lume bazata pe cunoastere.

Cum se realizeaza in prezent politica de protectie a mediului la nivelul Uniunii Europene?

La nivel european functioneaza Agentia Europeana de Mediu, care are drept scop monitorizarea starii mediului si identificarea tendintelor de evolutie la nivel global. Pe de alta parte, fiecare stat european este obligat sa efectueze inspectii de mediu pe baza unor criterii minime obligatorii si sa faca publice rezultatele acestora.

Principalul instrument financiar de implementare a politicilor de mediu il reprezinta programul LIFE, cu componentele Life-Natura, care are ca obiective majore conservarea habitatelor si a speciilor pe cale de disparitie, Life-Mediu, care vizeaza promovarea unor noi metode si tehnici precum reducerea impactului activitatilor economice asupra mediului si Life-Terte state, care sustine dezvoltarea capacitatilor institutionale pentru aplicarea unor politici de protectie a mediului in tari de la Marea Mediterana si Marea Baltica, altele decat tarile Europei de est aflate in proces de aderare la UE. Dintre instrumentele tehnice de aplicare a politicilor de mediu mentionam: sistemul de management si audit al mediului (EMAS), ecoprofitul, ecoeficienta, ecoetichetarea, precum si standardele ISO 14000.

Politicile de mediu tin seama la nivel european de doua principii de baza:
– principiul raspunderii pentru poluarea mediului (“poluatorul plateste”), prin care se are in vedere penalizarea financiara a persoanelor fizice si juridice care aduc prejudicii mediului. Acest principiu, bine insusit de Garda de mediu, ar trebui sa duca la cresterea preocuparii agentilor economici pentru investitii in protectia mediului. Din pacate, in Romania amenzile sunt uneori folosite ca instrument politic in lupta cu adversarul politic, fie el un patron sau un primar. Garda de mediu dispune de o vedere selectiva.
– principiul precautiei presupune luarea unor masuri de prevenire a poluarii mediului inclusiv prin stoparea unor actiuni in cazul in care nu dispunem anticipat de o evaluare a riscului.

Aceste doua principii specifice politicilor de mediu sunt potentate de principiul subsidiaritatii care consta in descentralizarea decizionala, astfel incat decizia sa fie luata la un nivel optim la ierarhiei decizionale, acolo unde exista maximum de competenta, implicare si feed-back. Ca urmare, cel putin in domeniul protectiei mediului autoritatile locale, organizatiile non-guvernamentale si grupurile de experti ar trebui sa aiba un cuvant greu de spus. In acest sens, Conventia de la Aarhus este un bun exemplu de legislatie europeana favorabila subsidiaritatii.

3. Stop cadru asupra starii de drept
In prezent este operational “Al saselea program de Actiune privind mediul”, intitulat “Mediu 2010 – Viitorul nostru, Optiunea noastra”, care stabileste patru mari domenii prioritare:

a) Schimbari climatice.
Obiectivul principal este reducerea efectului de sera astfel incat sa nu se ajunga la modificari ireversibile ale climei. Cercetatorii apreciaza ca temperatura Terrei a crescut in secolul trecut cu 0,6°C ca urmare a activitatilor umane ce produc emisii de bioxid de carbon (gaze cu efect de sera, in general). In conditiile in care in acest secol vor continua actualele tendinte de dezvoltare economica si urbana pe baza arderii combustibililor fosili si a despaduririlor in vederea extinderii infrastructurilor economice si a spatiului de locuire, se estimeaza ca temperatura terestra va creste cu cel putin 1,5°C, ceea ce va determina cresterea nivelului apelor marilor si oceanelor de la cativa centimetri pana la aproape un metru. Efectul imediat al acestei incalziri globale este deja resimtit de locuitorii planetei: asistam la o crestere a intensitatii si a frecventei manifestarilor meteorologice cu caracter extrem (ploi torentiale diluviene, uragane devastatoare), precum si la o eroziune puternica in zonele de coasta (fenomen sesizabil cu ochiul liber si pe litoralul romanesc) si la inundarea acestora. Uniunea Europeana a adoptat diverse reglementari interne, dar se afla si in fruntea comunitatii internationale, in primul rand a grupului tarilor industrializate, pentru atingerea obiectivului stabilit prin Tratatul de la Kyoto (1997) de reducere a emisiilor gazelor cu efect de sera cu 8% pana in intervalul 2008-2012 comparativ cu nivelul de referinta din anul 1990. Astfel, la nivelul Uniunii s-a reusit stabilizarea emisiilor in anul 2000 la nivelul anului 1990 si s-a inregistrat, in primii ani ai acestui secol, o tendinta de scadere cu putin peste 2%. Principalele mecanisme de succes sunt doua directive: Directiva privind prevenirea si controlul integrat al poluarii care orienteaza spre alegerea celei mai bune tehnologii posibile in diversele activitati industriale, de transport si din sectorul energetic, precum si Directiva privind schema de negociere a emisiilor cu efect de sera prin care se stabilesc principii comerciale de transfer a obligatiei de reducere a emisiilor de la o tara la alta, ceea ce are drept consecinta deplasarea unor capitaluri substantiale spre tarile putin dezvoltate ale Uniunii. Acestora li se adauga din februarie 2004, Decizia privind monitorizarea la nivel comunitar a emisiilor gazelor ce produc efect de sera.

b) Natura si biodiversitate
Obiectivele principale sunt stoparea procesului de disparitie a speciilor de plante, pasari si mamifere, conservarea biodiversitatii la nivelul actual prin protejarea diverselor areale, precum si restaurarea unor sisteme naturale acolo unde acest lucru mai este posibil. Pentru atingerea acestor directive au fost depuse mari efortguri de innoire legislativa care vizeaza conservarea habitatelor naturale, protejarea anumitor specii de pasari, a cetaceelor si a delfinilor, limitarea comertului cu pasari sau animale salbatice. Aceste masuri sunt dublate de participarea statelor europene la diverse conventii internationale, cum ar fi Conventia de la Berna privind conservarea florei si faunei salbatice si a habitatelor naturale sau Conventia de la Bonn privind conservarea speciilor de pasari migratoare. O alta actiune prioritara vizeaza dezvoltarea durabila a silviculturii prin monitorizarea ecosistemelor forestiere si acordarea de asistenta in scopul conservarii padurilor. De asemenea, s-au facut pasi inainte in directia coordonarii actiunilor la nivel european in caz de dezastre naturale sau provocate ca urmare a unor accidente tehnologice. Are deja celebritate asa-numita Directiva Seveso privind prevenirea accidentelor majore produse in industrie.

c) Mediul si sanatatea
Se stie ca poluarea influenteaza negativ starea de sanatate. Ca urmare, a fost formulat obiectivul asigurarii unei asemenea calitati a mediului care sa nu influenteze in directia raului patologic sanatatea populatiei. Pentru atingerea acestui obiectiv sunt intreprinse actiuni complexe de monitorizare a factorilor de mediu, inclusiv dezvoltarea unui sistem de evaluare si management al riscului. Actiuni specifice sunt intreprinse in legatura cu reglementarea transportului produselor chimice astfel incat sa se asigure protectia sanatatii si a mediului. Concurenta din industria chimica a functionat ca un factor de presiune, dar institutiile europene au impus masuri stricte atat de clasificare, ambalare si etichetare a substantelor periculoase, cat si de limitare sau interzicere a folosirii anumitor substante periculoase cu efect cancerigen. De asemenea, statele europene sau angajat, incepand din 2001, sa limiteze sau sa interzica productia si folosirea a 12 poluanti care se acumuleaza si persista in organismele vii. O alta tema controversata o reprezinta folosirea organismelor modificate genetic si a ingredientelor alimentare (asa-numitele E-uri). Controversa a fost mutata in laboratoare si tinde sa capete si un continut comercial de vreme ce marii producatori agricoli si din industria alimentara finanteaza cercetarile stiintifice propriu-zise.

O alta componenta a politicilor de mediu o reprezinta prevenirea poluarii aerului, apei si a solului. Problema calitatii aerului este o preocupare a Uniunii Europene inca din anii ’70, cand s-au luat primele masuri de reducere a concentratiei de dioxid de sulf sau benzen pe fondul cresterii aproape exponentiale a traficului rutier, a transporturilor in general. In anul 2000 a fost adoptat documentul “Aer curat pentru Europa. Catre o strategie tematica privind calitatea aerului”, prin care au fost stabilite urmatoarele obiective:
– dezvoltarea cercetarilor stiintifice privind efectele poluarii atmosferice, inclusiv identificarea si inventarierea emisiilor periculoase;
– acomodarea legislatiei in scopul eficientizarii ei;
– dezvoltarea unei strategii integrate care sa tina seama de relatiile cu alte domenii;
– diseminarea publica a informatiilor.

In privinta transporturilor este in curs de implementare o strategie care are drept obiective reducerea emisiilor si a consumului de combustibil, precum si promovarea vehiculelor nepoluante. Binecunoscutele norme Euro pentru motoarele cu combustie interna isi dovedesc deja eficienta.

O tema obsedanta a institutiilor europene o reprezinta prevenirea poluarii apei. Intr-un timp relativ scurt, cu mari eforturi financiare, s-a reusit sa se asigure accesul la apa curata pentru marea majoritate a populatiei din Uniunea Europeana. De asemenea, au fost construite retele de alimentare cu apa si de canalizare in mediul rural, iar in din ce in ce mai multe localitati functioneaza statii de epurare care au adaugat treptei mecanice si treapta biologica. Transformarea Tamisei dintr-un fluviu mort intr-unul in care inoata iarasi pestii este una dintre performantele exemplare. Au fost introduse diverse standarde de calitate a apei, de la apa potabila si pana la apele uzate. In prezent este functionala o strategie de management durabil si global al apelor.

In fine, din anul 2004 a fost pusa in opera o strategie de protectie a solului impotriva poluarii si a eroziunii.

d) Managementul resurselor naturale si al deseurilor
Obiectivele majore corespunzatoare acestui domeniu sunt limitarea folosirii resurselor regenerabile la capacitatea lor de regenerare, cresterea eficientei utilizarii resurselor neregenerabile si reducerea deseurilor. Ca mijloace de actiune sunt folosite inclusiv parghii financiare, cum ar fi impozitarea folosirii resurselor, introducerea unor taxe de mediu pentru activitatile poluante, reducerea si eliminarea subventiilor pentru tehnologiile mari consumatoare de resurse.

S-au facut mari eforturi financiare in privinta managementului deseurilor. Tendinta actuala de crestere a cantitatii de deseuri produse in statele Uniunii Europene se va mentine in continuare in conditiile cresterii consumului, estimandu-se o crestere de circa 45 la suta pentru perioada 2000-2020, dar se apreciaza ca procentul de deseu din produsul initial se va reduce la doar 20 la suta. Au fost constatate trei strategii complementare:
– reducerea si chiar eliminarea producerii deseurilor la sursa prin imbunatatirea tehnologiilor de fabricatie, promovarea unor produse ecologice si prin folosirea redusa a ambalajelor;
– reciclarea si refolosirea deseurilor, transformarea deseurilor in resurse (ambalaje, sticle PET, bateriile si acumulatorii auto, deseurile electrice si electronice);
– reducerea poluarii generate de depozitarea deseurilor in gropi de gunoi sau de incinerarea acestora.

De asemenea, lucrurile au ajuns departe in privinta colectarii si depozitarii deseurilor specifice, cum ar fi, de exemplu, deseurile spitalicesti sau deseurile periculoase, intre care mentionam substantele si deseurile radioactive.

Ca un fapt divers mentionam ca Romania, desi nu este inca membra a Uniunii Europene, “a contribuit”, prin accidentul de la Baia Mare din anul 2000, la grabirea institutiilor europene in adoptarea unui document privind operarea in siguranta a activitatilor miniere. In acest context, intrebarea daca la viitoarea exploatare aurifera de la Rosia Montana va fi folosita cea mai buna tehnologie disponibila tinde sa devina nu doar una legitima din perspectiva protectiei mediului, ci si una corecta politic.

4. In loc de concluzie, un semnal de alarma
Romania a inceput foarte tarziu, abia in martie 2002, negocierile privind Capitolul 22 – protectia mediului din acquis-ul comunitar. Aceasta intarziere s-a reflectat intr-o inertie crescuta a institutiilor statului la nivel central si local, precum si a mediului economic, in asimilarea practicilor specifice unei politici de protectie a mediului. Cu toate ca efortul de armonizare legislativa a anihilat intre timp decalajul legislativ, organizatiile nonguvernamentale de mediu isi exprima rezervele fata de capacitatea administrativa a autoritatilor de a actiona conform acquis-ului comunitar. Intre altele, nu este inca transparenta activitatea de gestionare a Fondului de Mediu, iar efortul de conformare la normele europene de mediu se desfasoara haotic, dupa principiul “scapa cine poate”. La un seminar organizat de ziarul Adevarul s-a anuntat ca dintr-un numar total de 716 firme care genereaza o poluare multipla, a apei sau a solului, doar 13 au obtinut pana in octombrie 2005 autorizatia integrata de mediu pentru a putea intra pe piata europeana. Ce vor face in continuare autoritatile romane, daca luam in consideratie faptul ca unele dintre statele recent intrate in Uniunea Europeana au platit o amenda de 300 000 euro pe zi pentru neconformare? Sau vor fi inchise toate aceste intreprinderi poluatoare? Lucrurile sunt cu atat mai complicate cu cat unii agenti economici nu stiu nici ca instalatiile lor intra sub incidenta Directivei privind Prevenirea si Controlul Integrat al Poluarii si nici ca au sansa solicitarii unor decalari fata de momentul intrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Aceasta stare de fapt explica motivele pentru care intr-un raport realizat de organizatia Euractiv, privind indeplinirea conditiilor de aderare, Romania a primit pentru capitolul mediu cea mai mica nota comparativ cu celalalte capitole, doar 4,6 pe o scara de la 1 la 10, chiar mai putin decat lupta impotriva coruptiei, care a fost catalogata cu 4,9 puncte.

BIBLIOGRAFIE
www.europa.eu.int/eco-lex
Raport privind stadiul acceptarii si punerii in aplicare a acordurilor multilaterale de mediu in Romania, realizat de Dana Carmen Marinescu, in cadrul proiectului REReP 1.12 - “Sprijin pentru acceptarea si implementarea Acordurilor Multilaterale de Mediu in Europa de Sud-Est”, finantat de Guvernul Olandei, 2002.
Protectia mediului inconjurator, supervizare Elena Simina Tanasescu si Aurel Ciobanu-Dordea, brosura realizata de Centrul de Resurse Juridice in cadrul proiectului “Campanie de informare a functionarilor publici privind continutul acquis-ului comunitar”, 2004.
Constantin Stoenescu – “Principiul subsidiaritatii si dezvoltarea locala” in Natura si cultura, nr. 4, 1999.
Constantin Stoenescu – “Ideea dezvoltarii durabile si contextul politic international” in Iubiti Pamantul, nr. 5, 2000.
Dumitru Mihu, Constantin Stoenescu – “Directiva Uniunii Europene privind delegatia de mediu”, in Sfera Politicii, nr. 110-111, Anul XII, 2004.
Dumitru Mihu, Constantin Stoenescu – “Conventia de la Aarhus si politica formelor fara fond” in Sfera Politicii, nr. 115, anul XIII, 2005.
Ziarul Cotidianul nr. 184 (4250) din 5 august 2005. Ziarul Adevarul nr. 4758 din 20 octombrie 2005.

CONSTANTIN STOENESCU - Doctor in filosofie. Lector la Facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti unde preda logica si epistemologie. Este presedintele Societatii Ecologiste Noua Alianta, organizatie nonguvernamentala de mediu.

 sus