Teorie politica

Critica sociala si principiile reformei
 

ALEXANDRU STAICULESCU

This is a commentary on the social critique of Constantin Dobrogeanu Gherea and Serban Voinea, two reformists of the Romanian social analysis. The politic oligarchy of the XIXth century imprinted its effects on the social structure in Romania. So, the Gherea solution in this situation was that of reforming the political system, with new political ideas, but, emphasizes the author, not with structural theories that put the state as the central figure of the reform.

In articolul Marxism, revolutie si stat¹ lasam deschisa posibilitatea continuarii analizei scrierilor celor doi autori de care ne ocupam, spunind ca acestea cuprind si elemnte de valoare care trebuie si ele evidentiate. Am analizat in acel studiu cadrul teoretic in care se plaseaza cei doi autori si in care isi plaseaza observatiile referitoare la realitatile romanesti, cadru constituit de marxism. Este momentul acum sa analizam lucrarile cele mai importante ale acestora, adica lucrarile de critica sociala care cuprind esenta gandirii lor. Inainte de a trece la analiza propriu-zisa trebuie insa sa lamurim un aspect al abordarii acestor texte. Acesta este legat de opera lui Serban Voinea. In lucrarea sa², Voinea raspunde atacului lui Zeletin impotriva conceptiei gheriste cu scopul de a dovedi lipsa de temeinicie a acuzatiei adusa socialismului roman de a fi “reactionar”. Ca bun prieten si discipol al lui Gherea, Voinea reexpune intr-o forma didactica clara teoriile acestuia aducandu-le la zi, cu noi informatii privind istoria noastra sociala, asa cum era ea vazuta la acea vreme de social-democratia romaneasca. Una din tezele originale ale lui Voinea din acest volum este cea conform careia dezvoltarea comertului cu Occidentul nu incepe odata cu Tratatul de la Adrianopol, in 1829, ci mai inainte. Avand in vedere aceste consideratii, nu vom face referiri la aceasta lucrare. Ne vom ocupa in special de lucrarile gheriste de critica sociala. Gherea este un autor foarte original, acesta fiind si motivul pentru care ne vom ocupa de contributiile sale intelectuale la traditia culturii critice.

1. Rolul calauzitor al tarilor capitaliste
Sentimentul pe care il traia Gherea cand analiza realitatea romaneasca era unul de dezgust³, el fiind total nemultumit de starea de fapt. Acest sentiment al dezolarii pe care il traieste autorul poate fi atribuit in egala masura pesimismului marxist cat si problemelor grave cu care se confrunta Romania acelor timpuri. Analiza textelor de critica sociala ne permite sa afirmam ca sentimentul lui Gherea era indreptatit in special de cel de-al doilea element. Despre acest lucru Henri H. Stahl nota ca “teoria si practica socialista a lui Gherea au deci un caracter clar reformist.”⁴ (s.m.) Caracterul reformist al conceptiilor Gheriste este cel care ne intereseaza in acest punct.

Una din teoriile originale ale lui Gherea este cea cu privire la intrarea tarilor inapoiate in orbita tarilor capitaliste. Teoria este dezvoltata in disputa pe care Gherea o poarta cu poporanistii romani, in special cu Constantin Stere si Garabet Ibraileanu, care sustineau ca solutia pentru problemele economice si sociale ale Romaniei consta in trecerea la o forma de organizare bazata pe mica proprietate taraneasca si condamnau institutiile moderne imprumutate din afara. Gherea sustine insa ca avem de-a face in cazul Romaniei “cu un fenomen general al vietii noastre sociale, ca nu numai socialismul e o planta exotica, ci in acelasi fel si sens e o planta exotica intreaga noastra viata de stat modern; nu numai socialismul nu rezulta din conditiunile adanci sociale ale vietii noastre nationale, ci in acelasi fel si sens nu rezulta din ele mai toate fenomenele vietii noastre moderne... aici avem a face cu o lege insasi a dezvoltarii societatilor inapoiate, ramase in urma in dezvoltarea lor sociala, in dezvoltarea lor capitalista.”⁵ Intelegerea acestei legi era considerata fundamentala pentru intelegerea evolutiilor tarilor semicapitaliste. Legea pe care Gherea o concepe sustine ca “tarile ramase in urma intra in orbita tarilor capitaliste inaintate, ele se misca in orbita acelor tari si intreaga lor viata, dezvoltare si miscare sociala sunt determinate de viata si miscarea tarilor inaintate, sunt determinate de epoca istorica in care traim, de epoca capitalisto-burgheza. Si aceasta determinare a vietii si miscarii sociale a tarilor inapoiate prin cele inaintate e insasi conditia necesara pentru viata... de aceea miscarea lor si toate manifestatiunile vietii lor sociale se fac de multe ori prin sarituri, prin zigzaguri, sunt sau par a fi anormale”⁶. Gherea sesizeaza foarte bine aceasta evolutie a tarilor inapoiate. Desi nu o afirma explicit el este constient de faptul ca tarile inapoiate pot beneficia de pe urma inventiilor si a progreselor intelectuale si tehnologice produse in tarile capitaliste fara a mai trece prin incercarile si erorile prin care au trecut acestea; schimbul economic liber intre o tara inapoiata si una dezvoltata este de asemenea unul din argumentele pe care le putem aduce in sprijinul teoriei lui Gherea. Schimbul se produce ca urmare a dublei inegalitati a nevoilor, deci banii pe care indivizii dintr-o tara inapoiata ii pot obtine din vanzarea unor produse catre indivizi dintr-o tara dezvoltata pot constitui un nou capital, care investit, fie si partial, in tara subdezvoltata, poate contribui la imbunatatirea situatiei ei economice. Un alt element despre care Gherea nu vorbeste explicit este capitalul strain. Ca marxist el considera capitalul ca fiind generatorul razboaielor la nivel international. Poporanistii condamnau “capitalul vagabond”, ignorand faptul ca una din functiile intreprinzatorului economic este si aceea de a cauta noi posibilitati de investire; iar o piata dintr-o tara inapoiata poate constitui un mediu atractiv pentru capitalul strain, in anumite conditii. Vom vedea ce inseamna aceste “anumite conditii” dupa ce vom analiza teoria neoiobagiei si critica oligarhiei la Gherea.

2. Teoria neoiobagiei
Teza neoiobagiei dezvoltata de Gherea a dat nastere la dezbateri interesante despre paternitatea si despre originalitatea ei. Henri H. Stahl este cel care dezvolta dupa Gherea teoria neoiobagiei si se ocupa si de aspectul controversat al originalitatii ei la acesta din urma, subliniind aparitia unor teorii sociologice asemanatoare inca din corespondenta lui Engels cu Marx in 1882. Stahl afirma ca “Gherea nu putea sti insa de existenta acestei teorii – teoria celui de-al doilea servaj – formulata de Engels in 1882 si ca atare teoria neoiobagiei nu a fost sugerata lui Gherea de teoria celui de-al doilea servaj”⁷. Tot aici Stahl mai ia in considerare si teoria emisa de Lenin cu privire la cele “doua cai de patrundere a capitalismului in agricultura”, teorie formulata doar in 1907; prin urmare, “problema unei posibile influente straine exercitate asupra lui Gherea nu se poate pune deci in ce priveste pe Engels si Lenin”⁸. Se exclude de asemenea si posibilitatea influentei traditiei “narodnice” ruse⁹.

Teoria lui Gherea cu privire la regimul neoiobag juridic si economic¹⁰, se plaseaza in traditia teoriei “formelor fara fond” a lui Maiorescu. Neoiobagia este intr-un prim sens un “amestec de forma capitalista si de fond iobagist”¹¹. Aceasta stare de fapt este in stransa legatura cu starea de drept: “una din cauzele obisnuite, as putea zice cauza clasica a revolutiunilor sociale, e dezacordul si antagonismul intre fondul economico-material, moral si cultural al societatii si forma ei politico-sociala, intre starea ei reala de fapt si intre starea ei formala de drept... Fata cu schimbarile adanci ale fondului social, ale starii de fapt a societatii, sta de obicei o intocmire politico-sociala, o stare de drept invechita, ultima reduta a claselor vechi sociale privilegiate, care gasesc aici un ultim refugiu al privilegiilor lor”¹². Acesta ar fi modelul teoretic clasic care are verificare empirica in experienta statelor dezvoltate. In statele inapoiate modelul sufera transformari importante. Astfel, “in Rusia, starea de drept a ramas in urma starii reale de fapt, la noi, dimpotriva, starea reala de fapt a ramas in urma celei de drept; la noi, contrar Rusiei, starea de drept e superioara celei reale de fapt”¹³. Gherea sustine ca “o stare formala de drept, odata introdusa, tinde tot mai mult, prin insasi existenta ei, sa se realizeze in viata”. Aceasta afirmatie care tradeaza o abordare pozitivista a dreptului nu contrazice ceea ce afirmase mai inainte si nu “vrea sa zica insa ca starea de drept e o categorie sociala absolut pasiva, care urmeaza in mod pasiv dezvoltarea economica si culturala a societatii, ba nicidecum, ci, la randul ei, aceasta categorie sociala formala influenteaza starea reala economico-culturala. Cand deci o intocmire politico-sociala, o stare superioara formala de drept, e introdusa intr-o societate inapoiata, in care nu gaseste un substrat real corespunzator in starea reala de fapt – dupa legea sociologica enuntata mai sus -, aceasta stare superioara de drept tinde, in masura realizarii ei, sa influenteze si starea inferioara de fapt in sensul sau”¹⁴.

Sesizam mai sus ambiguitatea terminologica a lui Gherea. Trebuie acum evidentiata si ambiguitatea intelectuala. In Neoiobagia, Gherea face un inventar riguros al realitatilor romanesti, aratand cu numeroase exemple practice de ce sistemul politico-social si economic era, asa cum bine remarca chiar el, o monstruozitate. Totusi, el nu stabileste legatura logica dintre conceptele si legile sociologice si starea de fapt. Din acest motiv este necesara o reconstructie a teoriilor si in unele cazuri, a terminologiei folosite de Gherea. Astfel, din lectura Neoiobagiei se poate observa foarte clar de ce starea superioara de drept nu poate trage dupa ea starea inferioara de fapt. Sistemul juridic romanesc din perioada la care Gherea face referire trebuie interpretat ca o “tehnologie a puterii” in sensul pe care Michel Foucault il da acestei expresii¹⁵. Este instrumentul prin definitie prin care elita guvernanta isi conserva pozitiile de putere, fara nici o urma de interes fata de consecintele punerii lui in practica. Sistemul juridic romanesc al epocii era conceput si manipulat de elitele politice cu singurul scop de a-si consolida si perpetua puterea. Astfel ca teoria neoiobagiei se leaga de teoria oligarhiei, despre care vom vorbi in continuare. Vom explica, in cele ce urmeaza, legaturile care se stabilesc intre aceste categorii, la nivelul operei lui Gherea si vom evidentia de ce sunt ele de un real interes pentru stiinta politica romaneasca contemporana.

3. Critica oligarhiei politice
Gherea a fost un critic foarte dur al generatiei pasoptiste si al proiectului politic al acesteia¹⁶. Pentru Gherea, in revolutia de la 1848 se afla germenele decadentei, ea si cei care au realizat-o sunt vinovati pentru pacatul originar. Momentul revolutiei pasoptiste a continut o greseala, deoarece tinerimea revolutionara “a staruit sa se introduca formele superioare politice fara sa priceapa ca ele trebuie sa ajunga o minciuna daca nu se vor face si reformele economice corespunzatoare”¹⁷. De aici decurg toate relele, una dintre ele fiind oligarhia politica. Definitia pe care o da oligarhiei este foarte clara: “prin legea electorala si colegiile cenzitare atat de restranse, constitutia introdusa de clasele noastre privilegiate a dat deci din capul locului intreaga putere politica, intreaga conducere a treburilor publice, intrega putere si intreaga gospodarire a statului in mana unei clase extrem de restranse – cateva zeci de mii in forma, cateva mii in fond. In felul acesta era deci de la inceput hotarata si inevitabila o oligarhie politica (s.a.) pe mainile careia trebuia sa incapa intreaga formidabila putere si intreaga conducere a statului... Toate drepturile fundamentale ale natiunii, ale adevaratei natiuni, au fost confiscate de catre o infima minoritate de oligarhi”¹⁸. Cu alte cuvinte Gherea critica in primul rand nasterea statului roman modern, vazut ca proiect conceput de sus in jos, de la o elita inspre societate, si in al doilea rand crearea unei clase de “antreprenori politici” care confisca statul pentru a-i servi propriilor scopuri. Oligarhia politica romaneasca, spune Gherea, largind campul analizei, “ar fi trebuit sa fie o oligarhie mai mult sau mai putin inchisa, reprezentand in primul rand, daca nu chiar exclusiv, interesele clasei marilor proprietari de pamant – clasa de o covarsitoare influenta economica intr-o tara eminamente agricola”¹⁹ insa contrar acestei probabilitati foarte mari, oligarhia recurge la alta strategie. Aceea de a imparti pamanturi taranilor, nu din fondul funciar enorm al statului cum ar fi fost firesc, ci din proprietatile marilor boieri. Astfel ca “in formarea oligarhiei politice i-a fost lasat si proprietatii mari un loc insemnat, foarte insemnat chiar, dar nu exclusiv, restul – foarte mare – din puterea oligarho-politica a fost acaparat insa de clasele celelalte, burgheze, nou-nascute.” Expresia “clase burgheze” nu trebuie inteleasa in sensul ei clasic. Nu avem de-a face cu intreprinzatori economici, sau pentru a folosi o terminologie austriaca, intreprinzatori catalactici²⁰, ci cu intreprinzatori politici care au trasaturi radical diferite. Tot din strategia elitei politice face parte si faptul ca in cazul colegiilor cenzitare “au lasat usile larg deschise pentru ca, in afara de marii proprietari rurali si urbani, sa poata intra in raiul oligarhiei boiernasii, negustorii si negustorasii, popii, avocatii (mai ales acestia din urma, care, prin insasi profesiunea lor, erau meniti sa joace un rol covarsitor in oligarhia politica), profesiunile libere de tot felul, functionarii (de asemenea aspiranti la slujbe si sinecure), declasatii si, mai in urma, o clasa foarte importanta si caracteristica pentru oligarhia noastra, clasa profesionistilor politicianismului”²¹. Oligarhia mituieste deci profesiunile liberale, categoriile cele mai dinamice si mai educate dintr-o tara, pentru a le atrage de partea ei si pentru a micsora in acest fel aparitia situatiilor violente pe care acestea sunt capabile, tocmai datorita caracteristicilor lor, sa le declanseze. Rezultatul acestei strategii este tinerea in afara a poporului muncitor, conditie de baza pentru supravietuirea oligarhiei²².

Foarte interesant, corect si original este modul in care explica Gherea geneza partidelor politice romanesti. Fenomenul partizan este generat de lupta dintre clasa proprietarilor de pamant si detinatorii puterii politice: “de la inceput, aceasta lupta trebuia sa se iveasca in special intre oligarhia ce reprezenta, de o parte, clasa marilor proprietari de pamant, clasa care tindea, in virtutea importantei sale economice covarsitoare, sa acapareze o corespunzatoare influenta politica, iar de alta parte clasele celelalte, clasele tinere burgheze, care, la randul lor, cautau sa acapareze o parte cat se poate mai mare din imensele foloase ale puterii oligarho-politice”²³. Odata ajunsa in exercitiul functiilor sale, elita politica a constatat care sunt beneficiile enorme de care se poate folosi si datorita expansiunii sale cantitative “nu mai incapea in bugetul tarii”. Remediul pentru aceasta situatie urgenta era ca “oligarhia sa se imparta in doua tabere care sa vina pe rand la putere si sa se adape a tour de role la nenumaratele foloase ale acesteia. Asadar, si din pricina aceasta – atat de insemnata si hotaratoare – trebuiau sa se formeze doua partide politice, si s-au si format: de o parte, partidul conservator – supranumit “reactiunea” –, partidul in special al marii proprietati rurale, cu oligarhia si clientela sa politica; de alta – partidul national-liberal – denumit “natiunea” –, partidul in special al burghezimii orasenesti, cu oligarhia si clientela sa proprie”²⁴.

Din analiza pe care o face fenomenului partizan romanesc se poate trage cel putin o concluzie importanta referitoare la acesta: partidele politice romanesti nu se nasc intr-un mod asemanator celor din tarile europene, pe baze sociale solide, ci se nasc din ratiuni de autoconservare a oligarhiei politice, suferind de o lipsa de legitimitate politica, determinata atat de votul cenzitar cat si de lipsa de reprezentativitate. Din aceasta “patologie” a sistemului partinic are de suferit intreaga viata politica, economica si sociala: “in regimul oligarhic, un om de stat ramas in opozitie nu se multumeste cu rolul de opozant care in regimul parlamentar are menirea sa controleze guvernul. Nu ! El lucreaza parca-ar fi la guvern, el cauta sa guverneze din opozitie, el intra in relatii si tratatative cu reprezentantii puterilor straine, da promisiuni, ia angajamente; astfel alaturi de guvernul oficial si responsabil, se stabilesc guverne oculte si neresponsabile, care ii paralizeaza si ii zadarnicesc intreaga lui politica externa.” Rezultatul acestor actiuni iresponsabile ale elitei dau nastere “anarhiei politice”²⁵.

Gherea surprinde si transformarile din cadrul elitei politice: “cele mai multe mosii au fost cumparate, pe pret derizoriu, de negustori imbogatiti prin intreprinderile statului, de avocati imbogatiti din treburile publice. Alti oligarhi, folosindu-se de trecerea lor politica, au pus mana pe multe din mosiile statului... Boierii saraciti, scapatati, ca si odraslele lor, trebuiau sa caute mijloace de trai la unicul izvor unde se puteau gasi la noi in tara – la stat: ca slujbasi, aspiranti la slujbe si sinecuri, ca politicieni si profesionisti ai politicianismului, ingrosand oligarhia politica cea mai caracteristica... Indata ce marea proprietate a trecut in buna parte la liberali, s-a stabilit intre acestia si proprietarii conservatori un acord patriotic asupra raporturilor de productie agrara, asupra felului mai eficace de exploatare a muncii taranesti; s-a stabilit de comun acord neoiobagia economica si juridica (s.a.) - una din cele mai dureroase si grozave pagini din trista istorie a mult incercatei taranimi romane. Prin acordul acesta s-au sters si mai mult deosebirile fundamentale dintre amandoua partidele. Oligarhul roman, avocat sau ba, imbogatit in, din si prin afacerile statului, cumpara o mosie si astfel devine mare proprietar rural”²⁶.

Intr-o interpretare actuala a terminologiei lui Gherea, vedem ca acesta identifica un pact al elitei politice. In terminologia stiintei politice prin pact se intelege o conventie intre elitele politice cu scopul de a exclude societatea din treburile statului; prin acordul elitei se intelege o conventie intre elite prin care se include societatea in luarea deciziilor publice. Gherea revine in cadrul acestei analize afirmand ca “regimul oligarhic, in fond e un regim absolutist si reactionar, la fel ca toate regimurile reactionare, intrucat exclude cu desavarsire din viata publica masele populare, iar in vremuri exceptional de grave, cand se cere unitate de vedere si actiune in politica externa a tarii, regimul oligarhic este mai rau, chiar si decat un regim absolutist, pentru ca acesta din urma, atat de detestabil cat e, permite totusi la momentul necesar, unitate de vederi si actiune, pe cand cel oligarhic o impiedica”²⁷.

4. Efectele guvernarii oligarhice
Gherea se dovedeste a fi un fin observator si al urmarilor guvernarii oligarhice. Ba chiar constata, cu originalitate, ca “lupta de clasa, bazata pe adanci interese economice, e o lupta rodnica, plamaditoare de viata si progres. Prin aceasta lupta se preface productia societatii, se transforma formele si raporturile sociale de productie si impreuna cu ele formele sociale de convietuire a oamenilor... Lupta oligarhiilor politice de parvenire la putere pentru impartirea foloaselor nenumarate ce rezulta din conducerea treburilor publice, din conducerea statului e stearpa, pentru ca oligarhiile politice ca atare n-au nici o functiune in productia societatii, ele consuma numai, sunt organisme parazitare. Lupta lor e sterila, regresiva; departe de a organiza si crea, ea dezorganizeaza si nimiceste; nu e deci un factor de dezvoltare, ci de decadenta”²⁸. Sau altfel spus, economia de piata, sistemul bazat pe intreprinderea libera insemna fertilitate si prosperitate, iar orice forma de interventionism asupra acestuia inseamna distrugerea celor mai importante caracteristici ale sale. O alta teorie interesanta pe care Gherea o dezvolta in continuarea celor dinainte este cea a oligarhiei ca clasa sui generis: “oligarhia politica nu reprezinta ca atare interese economice speciale, desi membrii ei apartin diferitelor clase economice privilegiate, ci, ca oligarhie propriu-zisa, reprezinta interesele unei industrii sui generis – industria politica... Oligarhia politica are, ca atare, numai interesele industriei ei proprii, care e insa de natura politica, si nu economica.(s.m.)”²⁹

Efectele guvernarii de acest tip pe care Gherea le inventariaza sunt: 1. functionarismul, cautarea slujbelor la stat: “neajunsurile sociale ce decurg din functionarismul exagerat si parazitar sunt incalculabile. Mai intai se creeaza un mare proletariat artificial – parazitar fara voia lui, caci in alte conditii sociale ar fi depus o munca productiva –, care este totodata un proletariat peste masura de mizer”³⁰; 2. arbitrariul si ilegalitatea³¹; 3. anarhia si incuria administrativa³²; 4. sistemul educational si mai ales universitatile care “au fost ocupate de oameni absolut nepregatiti pentru inalta misiune de profesor universitar... Profesorii universitari numiti in calitate de patrioti – adica de membri influenti ai partidelor oligarhice – au inceput sa trateze catedrele, pentru care nu aveau nici o vocatie, ca simple fiefuri, dandu-le numai atat interes cat li se cuvenea intre alte interese mai insemnate si ocupandu-se de procese, de afaceri, de mosii, de pacienti, de politica mai ales de politica... Universitatile au ajuns adevarate pepiniere de politicianism si oligarhism politic. Studentii au devenit si ei oameni practici. Au inceput si studentii sa faca politica in loc de stiinta si in curand au ajuns unul din factorii esentiali ai vietii noastre politice.”³³; 5. politica externa.

Gherea acorda un spatiu larg analizei efectelor guvernarii oligarhice in politica externa, si sustine ca “aceasta politica externa a avut, desigur, si fatal trebuia sa aiba greselile ei, si inca destul de insemnate. Zic fatal trebuia sa aiba nu numai pentru ca orice activitate omeneasca pe terenul social trebuie sa aiba fatal greselile ei, dar pentru ca aceasta politica externa a fost opera unui singur om, si acest om, ca rege, era influentat de interesele clasei dominante pe care o reprezenta, cat si de interesele sale dinastice... Cu toate aceste greseli grave, politica externa a regelui Carol, in liniile ei generale si in baza ei politica, se afla in directia intereselor tarii”³⁴. Dar “oligarhia noastra politica, devenind in decursul anilor tot mai numeroasa, socotindu-se ca a ajuns la destula maturitate politica si folosindu-se de faptul ca regele imbatranise si slabise, oligarhia noastra politica a luat din mana regelui conducerea politicii externe.” Locul politicii externe conduse de Carol “l-a luat o alta politica externa, fara baza, fara carma, fara directiva, o politica superficiala, sovaitoare si plina de contraziceri”³⁵. Astfel ca “politica externa a devenit in functie de politica interna”³⁶ si acest lucru este vizibil in transferarea exercitarii violentei si in politica externa, rezultatul fiind razboiul cu Bulgaria. O alta consecinta este “aparenta de unanimitate razboinica a natiunii, un alt rezultat deplorabil e starea de spirit fatalisto-razboinica, o adevarata hipnoza si obsesie, care se creeaza chiar in paturile mai largi ale populatiei tarii”³⁷.

5. Disparitia oligarhiei si programul de reforme
Oligarhia politica “trebuie sa moara pentru ca s-a supravietuit pe sine insusi si pentru ca toti si toate mor pe lumea asta: mor si aceia care n-ar fi trebuit sa moara, mor si aceia care n-ar fi trebuit sa se nasca. Si nu mai incape indoiala ca regimul oligarhic face parte din categoria celor ce n-ar fi trebuit sa se nasca”³⁸. Gherea ne anunta ca oligarhia politica va disparea, constatand chiar in interiorul ei o tendinta de descompunere: “procesul de descompunere care se petrece in insusi sanul oligarhiei, grabindu-i disparitia, are doua serii de cauze: prima e mai veche, cealalta e mai recenta. Intaia e lupta diferitelor elemente din sanul oligarhiei – nu lupta dintre partidele ei, aceasta i-a fost dimpotriva, o conditie de viata –, lupta intre elementele felurite ale aceleasi oligarhii, lupta datorita deosebirilor de clasa, deosebirilor de functiuni si deosebirilor de interese provenite de aci. Organismul oligarhic, in anatomia si fiziologia lui, ca rezultat al dezvoltarii economice, politice si culturale a tarii”₃₉. Oligarhia este condamnata sa dispara, in conceptia lui Gherea, deoarece fiind “prea numeroasa nu mai poate sa incapa in doua partide, care sunt ratiunea de a fi a regimului oligarhic. De aceea trebuie sa se reformeze cu vremea neaparat si alte partide”⁴⁰. Aceasta conceptie a lui Gherea despre disparitia oligarhiei politice poate fi considerata una naiva. Disparitia oligarhiei politice nu se produce ca urmare a divergentelor din interiorul ei; acestea dispar in momentul in care oligarhia isi simte amenintate interesele din afara. Or, aceasta amenintare din afara este destul de putin probabil sa apara in conditiile in care aparatul coercitiv al statului se afla in mainile oligarhiei, si acesta este chiar folosit pentru mentinerea pozitiilor castigate si, chiar mai mult, este folosit pentru castigarea de noi pozitii pentru ea. Pe de alta parte, intr-o societate guvernata de o oligarhie – societate destructurata de efectele interventionismului – este foarte greu sa se nasca noi partide care sa aiba reprezentativitate si programe coerente de reforme radicale. Pe langa greutatea atragerii interesului indivizilor pentru o actiune politica exista si probabilitatea foarte mare ca oligarhia sa recurga la actiuni de intimidare a coagularii intereselor in jurul partidelor nou aparute. Din acest motiv solutia lui Gherea – votul universal – este facila.

Gherea ramane confuz si in ce priveste votul universal. El sustine ca oligarhiei “nu-i mai ramane deci altceva mai bun de facut decat sa dispara, facand loc unui alt regim: votul universal. (s.a.)”⁴¹ Gherea nu se opreste insa numai la problema votului universal. El dezvolta in cadrul unui text, un veritabil program de masuri reformatoare. Pe primul loc sunt cererile de acordare a drepturilor politice, iar pe al doilea masurile interventioniste care trebuie aplicate societatii si economiei. Obiectivele lui Gherea sunt votul universal pentru persoanele cu varsta de minim 20 de ani, desfiintarea armatei permanente si inarmarea poporului, autonomia comunala, libertatea presei, a intrunirilor, a asociatiilor, inviolabilitatea domiciliului, desfiintarea bugetului cultelor, invatamant liber si gratuit, introducerea caselor de corectie in locul penitenciarelor si egalitatea sexelor. In cea de-a doua categorie de masuri propuse de Gherea avem: trecerea proprietatilor statului in stapanirea comunelor, rascumpararea proprietatilor mari, credite pentru lucratorii industriali si pentru comune, taxarea mostenirilor de peste 100.000 de lei⁴².

Gherea devine avocatul regimului capitalist din doua motive: unul, intemeiat, este dat de conditiile mizere de existenta ale populatiei Romaniei; al doilea, decurgand din ideologia marxista, este dat de credinta ca societatea capitalista va fi in curand inlocuita de cea socialista. Gherea a militat pentru desfiintarea neoiobagiei. Aceasta insemna desfiintarea servitutilor si relatiilor de productie medievale, desfiintarea legilor speciale, a inalienabilitatii pamanturilor si a legilor agricole. Gherea nu uita insa sa atraga atentia asupra faptului ca desfiintarea neoiobagiei “va lecui mizeriile regimului neoiobagist, nu pe ale celui capitalist; pentru acesta din urma, va veni odata alt regim, care va lecui toate ranile produse de el: e regimul socialist”⁴³.

Ceea ce reprezinta o contradictie a operei lui Gherea este legatura dintre teoria intrarii tarilor inapoiate in orbita tarilor capitaliste, critica oligarhiei politice si teoria neoiobagiei. Am afirmat ca toate sunt corecte din punct de vedere analitic. De asemenea legatura dintre critica oligarhiei politice si teoria neoiobagiei este logica, neoiobagia fiind un rezultat al actiunilor oligarhiei politice. Legatura dintre teoria intrarii tarilor inapoiate in orbita tarilor capitaliste si critica oligarhiei este cea problematica. Pentru ca legea orbitei sa fie valida in practica ar trebui ca intr-o tara inapoiata sa avem o elita guvernanta care sa fie adepta laissez-faire-ului, care nu intervine in nici un fel in economie si societate. Gherea demonstreaza magistral ca acest lucru nu se intampla. Solutia pe care el o considera viabila pentru inlaturarea oligarhiei este una fara nici un efect. Practica demonstreaza ca o oligarhie poate supravietui chiar si in cadrul unui sistem politic inclusiv – in sensul ca cetatenii au drept de vot – si participativ – in sensul ca cetatenii se prezinta in numar suficient la vot pentru ca rezultatul alegerilor sa fie validat. Acesta este cercul vicios de care trebuie sa ne ocupam. Autorul este constient de el dar nu reuseste sa-l rupa: “reforme economice mai importante poporul muncitor le poate dobandi numai avand, ca unealta de lupta, anumite drepturi politice. Dar atunci ne invartim intr-un cerc vrajit, din care nu putem iesi; reformele politice raman litera moarta fara cele economice, iar acestea din urma nu pot fi capatate fara cele dintai. Iesirea din acest cerc vrajit e foarte simpla: trebuie de facut, impreuna cu anumite reforme politice, corespunzatoare reforme economice si, mai ales, nu trebuie uitat ca cele mai insemnate sunt acestea din urma”⁴⁴. Cercul vicios tot nu se sparge! Cine ar trebui sa faca aceste reforme? Oligarhia politica pe care o descrie atat de bine mai tarziu? acesta este probabil aspectul cel mai interesant al personalitatii lui Gherea, asa cum se desprinde ea din textele sale: recurgerea la solutii facile exact in cazurile care necesita un demers mult mai greu, si de o cu totul alta natura.

6. O precautie necesara
In critica pe care o face oligarhiei politice, Gherea face la un moment dat o precizare, spunand ca “viata sociala e prea complexa pentru ca raul sa poata fi redus la o sigura cauza. In Neoiobagia am aratat o cauza mai fundamentala a raului, dar nimeni nu va putea tagadui ca regimul politic oligarhic a facut si el tarii acesteia un rau imens. Ba spiritul public exagereaza chiar atribuind regimului acesta si acele rele de care numai cu greu poate fi facut raspunzator. Orice rau s-ar intampla in tara, auzi pe toate cararile: «Politica e de vina, domnule, politica ne mananca», iar sub politica se intelege in mod nedeslusit, regimul nostru oligarhic”. Ceea ce face Gherea in acest punct este o incercare de minimizare a propriei sale critici la adresa oligarhiei politice. Avem de a face cu o punere in garda fata de posibila ascensiune a partidului social-democrat care isi dorea ajungerea la putere si care ar fi produs cam aceleasi rezultate pe care le produceau si actiunile elitei politice cu care Gherea se arata nemilos. “In mod nedeslusit” se intelege ca Gherea constientizeaza ca in probabilitatea destul de mica in care, intr-o buna zi, social-democratii ar obtine puterea politica, critica pe care o face el oligarhiei va putea fi folosita impotriva sa. Observatorul prezent isi distruge un excelent instrument de analiza, speriat fiind de omul politic viitor. Pe de alta parte aceasta tendinta initiata de Gherea in cateva randuri este continuata si dusa la consecintele ei ultime de posteritatea lui Gherea. Nici unul din autorii de mai tarziu care s-au ocupat de opera lui Gherea nu au valorificat aceasta parte a operei sale. De la Lucretiu Patrascanu, trecand prin scrierile lui Henri Stahl, Gherea este fie demonizat, fie i se preia teoria neoiobagiei care este apoi dezvoltata. Ratiunile acestei abordari sunt justificate de ideologia pe care o impartasesc autorii si de pozitia pe care acestia o aveau in cadrul regimului comunist la un moment dat sau altul al existentei acestuia⁴⁵.

Concluzii
Analiza scrierilor celor doi autori marxisti permite trasarea catorva concluzii, care nu doresc sa se constituie ca date ultime, si cu atat mai putin ca adevaruri absolute. Analiza pe care am facut-o ne permite sa trasam aceste concluzii pe mai multe planuri. Vom urmari aceste planuri tinand cont de premisele de la care a pornit analiza.

In planul istoriei ideilor trebuie subliniat faptul ca scrierile lui Gherea si ale lui Serban Voinea reprezinta o ruptura cu traditia intelectuala anterioara si chiar cu epoca in care acestia si-au scris operele. Prin scrierile lor, prin ideile si teoriile pe care le dezvolta, cei doi autori sunt printre primii si cei mai importanti autori care schimba ierarhia ideilor si valorilor in gandirea politica romaneasca. Vlad Georgescu sublinia, in urma analizei ideilor politice romanesti din perioada 1369 – 1878, ca “remarcam in primul rand insemnatatea cu totul deosebita a subiectelor tinand de politica externa, preeminenta lor asupra celor de politica interna, aflate de cele mai multe ori in subordonare cantitativa, valorica si aplicativa, situatie nefireasca, pricinuita de avatarurile statutului de independenta periclitata sau de semisuveranitate care a ingaduit statelor mari sa influenteze pe langa relatiile internationale ale statelor mici si realitatea lor interna; aceasta imprejurare a dat nastere unei preferinte marcate pentru problemele concrete, neglijarii celor abstracte, diferitele subiecte avand numeroase variante practice dar putine justificari teoretice”⁴⁶. Aceasta traditie se rupe prin preocuparile foarte laborioase ale celor doi autori, preocupari ce sunt circumstantiate unei metodologii bine articulate, chiar daca asa cum am vazut, ea este inadecvata stiintelor sociale. Preocuparile teoretice ale lui Gherea si Voinea sunt legate in primul rand de probleme concrete ce se cereau a fi solutionate; ele erau dublate de o activitate practica, care lua forma publicarii de articole si studii riguros elaborate, si pe cea a luptei politice, ambele animate de credinta in schimbare.

In planul reconceperii istoriei ideilor politice romanesti, Constantin Dobrogeanu-Gherea si Serban Voinea trebuie sa-si recapete locul pe care il merita. Iar acest lucru trebuie gandit in afara simpatiilor si ideologiilor politice dominante la un moment dat sau altul. Din acest motiv consideram ca atat conceptia lui Zigu Ornea despre istoria ideilor politice – asezarea curentelor intelectuale pe o axa de la stanga la dreapta, stanga fiind conotata pozitiv iar dreapta negativ – cat si modul in care aceasta axa a fost imaginata dupa 1989 – prin valorizarea autorilor care apartin curentelor de dreapta si considerarea unora dintre ei ca facand parte dintr-o traditie liberala romaneasca⁴⁷ – trebuiesc reconstruite. Orice demers de acest tip trebuie insa sa tina cont ca marxismul celor doi autori nu mai poate fi acceptat nici ca metodologie stiintifica, si cu atat mai putin ca ideologie politica.

Considerand ca cele doua mari teorii ale lui Gherea – teoria intrarii tarilor inapoiate in orbita tarilor capitaliste si critica oligarhiei politice – au o mare valoare explicativa si sunt de mare actualitate este de datoria stiintei politice romanesti contemporane de a le recupera si de a incerca sa rupa cercul vicios lucru pe care Gherea nu l-a reusit, limitat fiind, pe de o parte, de activitatea sa politica, iar pe de alta parte de dogmatismul marxist. Aceste teorii dezvoltate de Gherea, si in special critica oligarhiei politice, arata ca statul modern roman se naste ca un proiect introdus de un grup restrans de intelectuali si devine cu totul altceva decat era anuntat in proiectul initial. Teoria lui Gherea demonstreaza ca in istoria moderna a Romaniei nu se produc rupturi sau schimbari fundamentale, ci mai degraba avem de a face cu o continuitate. Exista o traditie a guvernarii de tip autoritar care degenereaza in extrema dreapta, apoi in extrema stanga si dupa inlaturarea acesteia din urma se intoarce la aceleasi forme pe care le investiga Gherea in urma cu mai bine de 100 de ani. Cu alte cuvinte, problemele identificate de Gherea nu si-au gasit inca solutiile. Perspectiva ramane deschisa: guvernarea unor elite pradatoare, o societate destructurata si nevoia gasirii unei solutii din interior. Gherea devenise avocatul convins al capitalismului deoarece in viziunea sa acesta ar fi inlaturat relele regimului neoiobag si ar fi fost mai apoi distrus de venirea socialismului. Astazi stim ca doar capitalismul este dezirabil.

Din acest motiv, prin prezentarea teoriilor liberale si folosirea lor in analiza noastra, dorim sa respingem orice tentativa de intoarcere la diverse teorii structuraliste care considera ca inlaturarea saraciei si inapoierii se poate face prin masuri izolationiste, protectioniste in care actorul principal este statul. Aceste probleme lasa deschisa si discutia despre modul in care este predata stiiinta politica si despre rolul ei in Romania.

Karl Popper sustinea ca viata este in cautarea unei lumi mai bune si ca “un pericol deosebit il reprezinta credinta intr-o utopie politica. Lucrul se leaga probabil de faptul ca aceasta cautare a unei lumi mai bune este, ca si cercetarea imprejurimilor, unul din instinctele vitale cele mai vechi si mai importante. Credem pe buna dreptate ca trebuie si se poate sa contribuim la imbunatatirea lumii noastre”⁴⁸.

NOTE
¹ “Sfera Politicii” nr. 118, 2005.
² Serban VOINEA, Marxism oligarhic: contributie la problema desvoltarii capitaliste a Romaniei. In aceasta lucrare Voinea ii neaga lui Zeletin meritul pe care acesta si-l aroga de a fi descoperit ca Romania este o tara capitalista, adevar acceptat de totii autorii din epoca si semnalat de Gherea inca din 1886. sunt analizate in detaliu principalele idei ale lui Zeletin, pentru a se demonstra lipsa lor de temeinicie. Sunt analizate teoria “fazelor capitalismului”, cap. II., cea a “circulatiei marfurilor”, cap. IV, si mai ales teoria conform careia oligarhia romana, pe masura ce devine bancocrata preia rolul de factor de progres al Romaniei, cap. VII. Sunt evidentiate deosebirile dintre dezvoltarea capitalismului autohton fata de cel occidental.
³ Vezi, Constantin DOBROGEANU-GHEREA, “Pentru unii confrati” in Opere complete, vol. I, Editura Politica, Bucuresti, 1998, p. 366.
⁴ Henri H. Stahl, Ganditori si curente de istorie sociala romaneasca, Editura Universitatii din Bucuresti, 2001, p. 212.
⁵ Constantin DOBROGEANU-GHEREA, “Post-scriptum sau cuvinte uitate” in Opere complete, vol. III, p. 481.
⁶ Ibidem.
⁷ Henri H. STAHL, op. cit., p. 194.
⁸ Ibidem.
⁹ Ibidem, p. 195. Vezi si Serban VOINEA, Marxism oligarhic, unde se afirma pe baza unor argumente ca “pentru a ajunge la formularea acestei legi era necesara existenta institutiilor liberale. Numai din coexistenta lor cu elemente inapoiate, se putea deduce pentru viitor o desvoltare asemanatoare cu privire la introducerea socialismului. Conditia aceasta nu era data in Rusia.” deci, “nu se va putea aduce dovada precisa a unui imprumut facut de Gherea literaturii ruse in aceasta privinta”, p. 15.
¹⁰ Despre ambiguitatea conceptului de “regim neoiobag” vezi Cristian PREDA, Staulul si sirena, Editura Nemira, Bucuresti, 1998, pp. 48-52.
¹¹ Constantin DOBROGEANU-GHEREA, Neoiobagia, Editura Librariei SOCEC & Comp, Bucuresti, 1910, p.101.
¹² Constantin DOBROGEANU-GHEREA, “Post-scriptum...” in Opere complete,vol. III, p. 498.
¹³ Ibidem, p. 499.
¹⁴ Ibidem, p. 501.
¹⁵ Vezi Michel FOUCAULT, Dits et ecrits 1980-1988, Vol. IV, Gallimard, Paris, 1994, pp. 182-195.
¹⁶ Critica la adresa pasoptistilor este intalnita in multe din textele lui Gherea ca de exmplu in Neoiobagia, Tactica liberala, Ce vor socialistii romani, s. a. Vezi de asemenea si Cristian PREDA, op. cit., pentru o lectura detaliata a criticii gheriste la adresa pasoptistilor, pp. 32-37.
¹⁷ Constantin DOBROGEANU-GHEREA, “Raspuns la unele intampinari”, in Opere complete, vol. II, p. 209.
¹⁸ Constantin DOBROGEANU-GHEREA, “Despre oligarhia romana” in Opere complete vol V, p. 177.
¹⁹ Ibidem, pp. 177-178.
²⁰ Catalaxia este analiza acelor actiuni care sunt conduse pe baza calculului monetar. Schimbul de piata si calculul monetar sunt inseparabil legate intre ele. Vezi L. von MISES, Human Action, Fourth Revised Edition, Fox & Wilkes, San Francisco, 1996, p. 234.
²¹ Constantin DOBROGEANU-GHEREA, “Despre oligarhia romana”, p. 178.
²² Ibidem.
²³ Ibidem, p. 179.
²⁴ Ibidem.
²⁵ Ibidem, p. 216.
²⁶ Ibidem, pp. 180-181.
²⁷ Ibidem, p. 216.
²⁸ Ibidem, p. 182.
²⁹ Ibidem, p. 185.
³⁰ Ibidem, p.184.
³¹ Ibidem, pp. 185-186.
³² Ibidem, pp. 186-188.
³³ Ibidem, pp. 188-191.
³⁴ Ibidem, p. 192.
³⁵ Ibidem, p. 197.
³⁶ Ibidem, p. 199.
³⁷ Ibidem, p. 220.
³⁸ Ibidem, p. 191.
³⁹ Ibidem, p. 226.
⁴⁰ Ibidem, p. 227.
⁴¹ Ibidem, p. 229.
⁴² Vezi “Ce vor socialistii romani”, in Opere complete, pp.115-117.
⁴³ Constantin DOBROGEANU-GHEREA, Neoiobagia, pp. 371-372.
⁴⁴ Constantin DOBROGEANU-GHEREA, “Reformele politice si economice” in Opere complete, vol. III, p.275-276.
⁴⁵ Vezi Cristian PREDA, op. cit., pp. 91-121 unde se gasesc fise de lectura si analize ale autorilor postbelici care fac referiri la Gherea.
⁴⁶ Vlad GEORGESCU, Istoria ideilor politice romanesti (1369 – 1878), Ion Dumitru-Verlag, Munchen, 1987, p. 349.
⁴⁷ Vezi si Cristian PREDA, “Zeletin a fost socialist, nu liberal” in Modernitatea politica si romanismul, Editura Nemira, Bucuresti, 1998, pp. 201-235.
⁴⁸ Karl POPPER, In cautarea unei lumi mai bune, traducere de Anca Radulescu, Editura Humanitas, Bucuresti, 1998, p. 40.

ALEXANDRU STAICULESCU - masterand in stiinte politice, Universitatea din Bucuresti.

 sus