Politica internationala

Teroristii kamikaze de la Londra si sursa lor de inspiratie
Ayman Al-Zawahiri, secundul lui Osama Bin Laden
 

GEORGE SURUGIU

Motto: “Asa cum ei au facut sa curga rauri de sange in
tarile noastre, vom face si noi sa erupa vulcanii
maniei in tarile lor.”
Ayman Al-Zawahiri, intr-o declaratie video
difuzata de postul Al-Jazira la 1 septembrie 2005.

This is a brief comment of the recent events related to the adoption of the European Constitutional Treaty. The conditions for treaty adopting the Treaty made from itself a defeat. But this is the premise for a new start: people around Europe can start talking about the European identity, the borders of Europe, the social model, etc. The idea of a federal Europe can be an option for the future.

La patru ani de la “Martea Neagra”, ziua atentatelor anti-americane de la New York si Washington, razboiul impotriva terorismului declansat de Statele Unite si aliatii lor se dovedeste a fi la fel de mult unul al declaratiilor, pe cat este al armelor. Iar la nivelul amenintarilor, inamicul - reprezentat de islamistii extremisti afiliati la Al Qaida - nu duce lipsa de munitie. Astfel, ultimul mesaj video dat publicitatii, la 1 septembrie anul acesta, de catre temuta retea terorista internationala revendica atentatele sinucigase comise la Londra, la 7 iulie. “Va vorbesc astazi despre binecuvantata batalie de la Londra, care a fost ca o palma peste fata data tiranicului cruciat britanic”¹, afirma, pe banda video, nimeni altul decat Ayman Al-Zawahiri, al doilea om in ierarhia Al-Qaida, dupa liderul acesteia, Osama Bin Laden. Iar cuvintele sale sunt reluate, ca un ecou, de Muhammad Sadiq Khan, unul dintre cei patru teroristi sinucigasi care s-au aruncat in aer in capitala Marii Britanii: “Ne aflam in razboi iar eu sunt un soldat. Impreuna cu mii de altii ca mine, am abandonat totul pentru credinta noastra.”

Banda video, difuzata de postul de televiziune arab Al-Jazira, din Qatar, este compusa din doua fragmente, inregistrate in locuri diferite: primul il prezinta pe Zawahiri, proferand amenintari la adresa SUA, Marii Britanii si altor state aliate lor, somate sa se retraga “de pe pamanturile musulmane”; cel de-al doilea este un mesaj de adio rostit in fata camerei de luat vederi de Sadiq Khan, considerat de politia britanica drept liderul grupului de teroristi, responsabili pentru carnagiul din sistemul de transport londonez.

Inregistrarea a starnit controverse in mediile serviciilor de informatii occidentale. O serie de analisti afirma ca banda trebuie interpretata drept o dovada a implicarii Al Qaida in organizarea atentatelor de la Londra: “Al-Qaida revendica atacurile de la 7 iulie, folosind acelasi sistem ca in cazul celor de la 11 septembrie 2001”, sustine Evan Kohlman², expert al guvernului american in problema terorismului islamist in Europa. In replica, Bob Ayers, fost ofiter CIA in Marea Britanie, sustine ca ipoteza “fabricarii” benzii video de catre Al-Qaida³, in scopuri propagandistice, prin simpla alaturare a celor doua fragmente, nu poate fi exclusa.

Indiferent daca Al-Qaida este sau nu autoarea atentatelor de la Londra, soldate cu 52 de morti, liderii retelei teroriste impart responsabilitatea morala a atacurilor. In mesajul sau video, Muhammad Sadiq Khan, conducatorul grupului kamikadze de la 7 iulie, declara deschis ca s-a inspirat in actiunea terorista din indemnurile si faptele lui Ossama Bin Laden, Ayman Al-Zawahiri si Abu Musab Al-Zarqawi, liderul Al-Qaida pentru Irak, responsabil pentru multe dintre atentatele sangeroase comise in aceasta tara in ultimii doi ani. In perspectiva eforturilor destinate nu doar sa anihileze amenintarea terorismului islamist, ci sa-i desfiinteze baza propagandistica si, prin urmare, capacitatea de a continua sa recruteze sustinatori, un rol capital il poate avea analiza motivelor care au impins spre astfel de actiuni o persoana precum Sadiq Khan - cetatean britanic de origine pakistaneza stabilit in Leeds, West Yorkshire, in varsta de 30 de ani, invatator de profesie, casatorit si tata al unei fetite.

Daca vom accepta ca personaje precum Bin Laden, Zawahiri si Zarqawi pot indemna la crima in masa si suicid un barbat de 30 de ani, familist si ce-tatean al unei tari precum Marea Britanie, atunci explicatia acestui fenomen trebuie cautata (si) in vietile fiecaruia dintre cei trei teroristi pomeniti mai sus. Este evident ca ideile lui Ayman Al-Zawahiri – conducator al comitetului religios al Al-Qaida – au jucat un rol important in motivarea lui Sadiq Khan; doar astfel se poate explica fanatismul din mesajul video al acestuia din urma: “Motivatia care ne conduce nu vine de la bunurile materiale pe care le ofera aceasta lume... Religia noastra este Islamul.”⁴

Cine este, insa, Ayman Al-Zawahiri?

Ayman Muhammad Rabi’ Al Zawahiri este liderul organizatiei teroriste islamiste Jihadul Islamic Egiptean (JIE) si cel mai apropiat colaborator al lui Osama Bin Laden in cadrul retelei Al-Qaida. Cele mai multe surse sustin ca el ar fi ideologul organizatiei, respectiv creierul acesteia⁵. Vorbeste, pe langa limba araba, franceza si engleza. A folosit, de-a lungul timpului, mai multe pseudonime: Muhammad Ibrahim, Abu Abdallah, Abu al-Mu’iz, Abu Muhammad Nureldeen, Dr. Abd Al-Wahhab, Salah Ali Kamil, Sami Mahmound Al-Hifnawi, Amin Othman.

Ayman Al-Zawahiri s-a nascut la 19 iunie 1951, intr-o prestigioasa familie din Cairo, care a dat un imam al moscheei Al-Azhar (Al-Ahmadi Al-Zawahiri, bunic din partea tatalui pentru Ayman), un secretar general al Ligii Arabe (Abdul Rahman Azzam, unchi din partea mamei) si un ambasador al Egiptului in Pakistan (Abdel Wahab Azzam, bunic din partea mamei). Desi nu a frecventat decat scoli laice, tanarul Zawahiri se va distinge inca din adolescenta prin piosenia cu care vizita moscheile, insotit deseori de fratele sau mai mic, Mohamed, care i se va asocia in activitatile teroriste⁶ (celalalt frate, Hassan, este inginer si traieste in Egipt). In anii ‘60, perioada dificila pentru Egipt, tanarul Zawahiri este profund influentat de scrierile lui Sayyd Qutb, principalul ideolog al Fratiei Musulmane si adept al ideii instalarii prin forta a unui regim islamic in Egipt. Ca prim efect al acestei influente, Ayman va infiinta, la liceu fiind, o grupare secreta, compusa din colegi ce se intalneau in moschei sau chiar la scoala.

In urmatorii ani, proaspatul doctor (termina facultatea in 1974 si obtine titlul de Master in chirurgie in 1978) va deveni din ce in ce mai convins ca strategia construirii unei miscari islamiste de masa in Egipt, care sa duca la rasturnarea guvernului laic, este sortita esecului; optiunea preferata va deveni cea a unei lovituri de forta, comisa de un grup motivat si bine-inarmat.

In 1980 (la un an dupa casatoria cu Izzat Ahmad Nuwair, licentiata in filosofie), Zawahiri se implica in coordonarea strategica a luptei islamistilor egipteni impotriva autoritatilor laice de la Cairo. Un consiliu (shura), compus din doisprezece membri, va fi format in acest scop; indrumator religios al consiliului va fi numit seicul Abdul Rahman Omar, nimeni altul decat cel care, in 1996, a fost condamnat la inchisoare pe viata de un tribunal din Statele Unite, pentru activitati teroriste comise pe teritoriul american. In vara aceluiasi an, Al-Zawahiri, pe atunci doctor intr-un spital pentru saraci din Cairo, pleaca la Peshawar, in Pakistan, ca voluntar al Crucii Rosii Internationale, pentru a se dedica ajutorarii refugiatilor afghani. Aici, el va intra in contact cu jihad-ul declansat de mujahedini impotriva invadatorilor sovietici si, fascinat de lupta lor, nu va ezita sa treaca granita pentru a asista (sau, dupa unele surse, chiar a lua parte) la lupte, dar mai ales pentru a-i ingriji pe raniti.

Contrar unor informatii colportate de mediile islamiste, el nu a fost implicat in asasinarea presedintelui egiptean Anwar Al Sadat (la 6 octombrie 1981), de planul careia a aflat, se pare, cu doar cateva ore mai inainte⁷. Cu toate acestea, doctorul se va numara printre cei trei sute de militanti islamisti arestati de autoritati in zilele ce au urmat atentatului. Surse apropiate familiei Zawahiri sustin ca doctorul, fiind torturat de politie, a divulgat ascunzatoarea unuia dintre camarazii sai islamisti, Issam Al Qamari, care va fi arestat si ulterior executat. Aceasta ar explica, pe de alta parte, faptul ca Zawahiri a primit o sentinta blanda (trei ani de inchisoare), fiind gasit vinovat doar de posesie ilegala de arme, nu si de asociere la asasinarea lui Sadat.

In inchisoare, diferentele de vederi dintre islamistii egipteni vor duce la separarea in doua tabere, din care vor rezulta, ulterior, gruparile auto-intitulate Jihadul Islamic si Grupul Islamic (Al Gamaa Al Islamiyya). Daca militantii Jihadului Islamic s-au declarat partizani ai ideii pregatirii unui puci militar, care sa declanseze insurectia generala menita sa alunge de la putere guvernul laic al Egiptului, cei ai Grupului Islamic vor sustine scenariul rezistentei armate bazata pe mobilizarea populatiei, intr-un interval de timp mai lung; acest scenariu include actiuni teroriste destinate sa sileasca autoritatile sa recurga la masuri draconice de securitate care, la randul lor, vor radicaliza masele populare si le vor incita la razmerita. Diferentele de strategie se vor concretiza in separarea celor doua organizatii teroriste: Grupul Islamic va pastra conducerea colegiala instituita in 1980, bazata pe consiliul de doisprezece membri, iar Jihadul Islamic va intra, treptat, sub autoritatea lui Ayman al-Zawahiri, distins prin elocinta si vehementa in timpul procesului ce a urmat asasinarii lui Sadat.

La sfarsitul lui 1984, Zawahiri este eliberat din inchisoare, iar doi ani mai tarziu, pleaca in Arabia Saudita si mai apoi in Pakistan, pentru a lucra ca chirurg intr-un centru medical infiintat de Kuweit la granita cu Afghanistanul. Aici, el se se asociaza lui Osama Bin Laden (pe care il intalnise inca din timpul voiajului din 1980), implicandu-se in administrarea asa-numitului “Birou de Servicii” (Makhtab al-Khidamat), care, sub tutela palestinianului Abdullah Yusuf Azzam, a jucat un rol major in recrutarea, antrenarea si sustinerea voluntarilor de pe frontul antisovietic din Afghanistan. Zawahiri isi va folosi conexiunile in mediile islamiste egiptene pentru a usura recrutarea de voluntari pentru frontul afghan. Astfel, el va convinge marea parte a militan-tilor din Jihadul Islamic, care se strang in jurul doctorului si vin in Afghanistan, unde adopta numele de “Avangarda Victoriei” (Tala’a Al Fatah). Cartierul general al organizatiei este stabilit la Peshawar, unde, in 1986, Jihadul Islamic va edita o publicatie lunara de propaganda – Al Fath (Cucerirea). Treptat, multi lideri islamsti egipteni, eliberati si ei din inchisoare, i se vor alatura lui Zawahiri – este vorba de Mohammed Islambouli, Osama Rushdi, Talat Fuad Kassem. Ei vor fi integrati in unitatile de mujahedini infiintate cu ajutorul miliardarului saudit Osama Bin Laden, de care Zawahiri va deveni din ce in ce mai apropiat.

La Peshawar insa, prezenta a numerosi egipteni simpatizanti ai Grupului Islamic va declansa o serie de certuri printre “arabii afghani”, Zawahiri fiind acuzat inclusiv de delapidare a banilor oferiti pentru sustinerea razboiului anti-sovietic de catre diferite fundatii din tarile bogate ale Golfului Persic⁸. Aceste frictiuni au degenerat, la inceputul anilor ‘90, in acuzatii de apostazie si tentative de asasinat, uneori incununate de succes. Zawahiri va iesi invingator din aceste lupte interne, iar pozitia sa va fi intarita inclusiv de disparitia lui Abdullah Azzam, liderul necontestat al mujahedinilor afghani, ucis la Peshawar, in 1989, intr-un atentat cu bomba. Azzam, mentor si colaborator apropiat al lui Osama Bin Laden, va fi inlocuit pe langa acesta din urma de Ayman Al Zawahiri, care isi va impune, treptat, viziunea asupra scopurilor si principiilor jihad-ului: un razboi sfant care trebuie purtat in numele lui Allah, impotriva a tot ce este strain de Coran si care trebuie sa aibe ca rezultat eliberarea teritoriilor locuite de musulmani de sub orice influenta venita atat din partea Vestului democratic, dominat de capitalism si Statele Unite cat si din partea lagarului socialist-ateist. Din aceasta perspectiva, Zawahiri avea sa scrie, in 2001, ca “Jihad-ul din Afghanistan a fost o scoala pentru tinerii musulmani pregatiti astfel pentru viitoarea batalie cu super-puterea ce a ajuns unicul lider in lumea de astazi – America”⁹.

In aceasta perioada, apropierea dintre liderul JIE si cel al Al Qaida devine din ce in ce mai puternica; potrivit unor informatii din mediile mujahedinilor afghani, Zawahiri si Bin Laden ar fi decis, dupa incheierea razboiului din Afghanistan, ca JIE trebuie sa-si pastreze identitatea ca organizatie egipteana, in timp ce Al Qaida se va dezvolta pe structura unei retele internationale, care sa integreze treptat voluntarii implicati in rezistenta antisovietica si sa extinda jihad-ul catre alte teritorii de pe glob (cu atat mai mult cu cat gazdele afghane devenisera nerabdatoare sa-i vada plecati pe militantii islamisti, odata retrase trupele ruse).

La sfatul lui Bin Laden, Zawahiri va parasi Afghanistanul pentru Sudan, la sfarsitul lui 1990. La Khartum, regimul islamic ce preluase puterea in 1989 le va permite celor doi sa infiinteze mai multe tabere de antrenament pentru lupta de gherila si misiuni teroriste, intre 1992 si 1996. Perioada petrecuta in Sudan se va dovedi benefica pentru planurile lui Zawahiri, recunoscut de-acum drept lider de necontestat al JIE si prim sfatuitor al lui Osama Bin Laden. Cu toate acestea, arestarea teroristului venezuelean Carlos Sacalul, in august 1994, de catre autoritatile sudaneze, urmata de extradarea acestuia in Franta, il sileste pe Zawahiri sa caute o solutie. El va pleca in toamna lui 1994 in Yemen, unde va infiinta, cu sprijinul financiar al lui Bin Laden, trei tabere de antrenament (Badr, Al-Qadisiyya si Maraqesha), care vor atrage voluntari din Egipt, Sudan, Afghanistan si unele tari africane; acestia vor fi pregatiti in tehnicile razboiului de gherila, terorismului si sabotajului. Zawahiri nu va ezita sa se foloseasca de talentele ucenicilor sai pentru a lovi Egiptul, incercand sa-l asasineze chiar pe presedintele Hosni Mubarak, in iunie 1995, pe cand acesta vizita oficial Etiopia. Operatiunea a fost coordonata si executata de o celula a Al Qaida, dupa ce conducerea retelei teroriste - inclusiv Bin Laden - a fost persuadata in acest sens de catre Zawahiri si apropiatii sai inca de la jumatatea lui 1994. Mubarak va scapa nevatamat din atac, iar Zawahiri se va multumi sa recurga la planuri de atac bazate pe structurile islamiste din Egipt. Astfel, tot in 1995, un atentat impotriva primului ministru egiptean va esua, la fel ca tentativa de a arunca in aer un autobuz cu turisti israelieni in bazarul central din Cairo. Teroristii lui Zawahiri vor reusi, insa, sa arunce in aer ambasada Egiptului la Islamabad, Pakistan, in 1995.

In mai 1996, presiunile Statelor Unite si ale Egiptului vor sfarsi prin a convinge guvernul sudanez de necesitatea abandonarii lui Osama Bin Laden si a colaboratorilor sai. Teroristul saudit va pleca de la Khartum si se va intoarce in Afghanistan, unde, impreuna cu Zawahiri, va fi primit cu caldura de militiile Taliban, proaspat inscaunate la Kabul. In timp ce Bin Laden se va concentra pe strangerea legaturilor cu islamistii condusi de mollah-ul Omar, doctorul egiptean va vizita Statele Unite, cu scopul declarat de a strange bani pentru ajutorarea copiilor si vaduvelor din Afghanistan.

Dupa revenirea in Afghanistan, Zawahiri va confirma convingerea lui Bin Laden potrivit careia atacurile trebuie sa se concentreze asupra Statelor Unite, si nu asupra regimurilor arabe, care s-au dovedit mult prea rezistente la ofensiva islamistilor. Guvernele laice din statele musulmane (in jargonul islamistilor, «inamicul de aproape») lasa locul, in lista cu tinte preferate, Statelor Unite si aliatilor lor occidentali («inamicul de departe»). Discutiile dintre conducatorii Al Qaida de la acea vreme au gravitat, dupa toate informatiile disponibile, in jurul slabiciunii societatilor vestice, usor de infiltrat si atacat din interior. Planurile de actiune ce vor duce la fatidica zi de 11 septembrie 2001 au fost trasate cu siguranta inca de la momentul reorientarii extremistilor islamisti catre America, iar relaxarea aparenta de care au beneficiat statele arabe vizate pana atunci (indeosebi Egiptul) a slujit ca o inselatoare perdea de fum.

Ca o consecinta a acestei repozitionari, principala datorie a liderilor Al Qaida avea sa devina extinderea retelei de celule teroriste in toate mediile propice pentru aceasta, respectiv state incapabile sa exercite suficient control in interior: Yemen, Sudan, Afghanistan, tarile din regiunea Caucazului. Astfel, degringolada din fostul spatiu sovietic precum si oportunitatile oferite de conflictul dintre Moscova si separatistii ceceni se vor dovedi destul de atractive pentru ca Zawahiri sa incerce sa viziteze Cecenia, in iarna lui 1996. La 1 decembrie 1996, doctorul egiptean este insa arestat de trupele de securitate ruse in timp ce incerca sa patrunda pe teritoriul cecen venind din Azerbaidjan. Zawahiri si cei doi colaboratori care il insoteau aveau mai multe randuri de pasapoarte false, pe diferite nume, si transportau sume importante de bani, in dolari si ruble rusesti. Dupa sase luni de inchisoare, cei trei vor fi eliberati din lipsa de probe, in iunie 1997 (Zawahiri a pretins ca lucreaza pentru o organizatie umanitara araba). Surse neoficiale sustin insa ca norocul egipteanului s-a bazat pe esecul anchetatorilor rusi in a descifra fisierele scrise in araba de pe laptop-ul egipteanului si, respectiv, cele doua sute de mii de dolari pe care care Osama Bin Laden le-ar fi oferit ca mita, prin interpusi, politiei locale.

Ajutorul oferit la nevoie va cimenta relatia dintre saudit si egiptean; Zawahiri va deveni medicul personal al lui Bin Laden si, in acelasi timp, il va influenta in directia radicalizarii sentimentelor si convingerilor anti-americane si anti-occidentale. O serie de analisti considera ca, prin sprijinul moral si ideologic oferit de Zawahiri, precum si ca urmare a absorbirii in cadrul Al Qaida a celulelor teroriste implantate de JIE in diverse tari din Orientul Mijlociu, Asia, Europa si Africa, Bin Laden a devenit, dintr-un simplu luptator in jihad-ul antisovietic din Afghanistan, un terorist de anvergura internationala, cu o faima pe masura. Astfel se explica decizia miliardarului saudit de a-l confirma, indirect, pe Zawahiri ca fiind secundul sau la comanda Al Qaida: incepand cu 1988, (anul in care, practic, JIE a fuzionat cu Al-Qaida¹⁰), cei doi au aparut mereu impreuna, in rarele momente imortalizate prin intermediul inregistrarilor video. Pozitia lui Zawahiri in cadrul Al Qaida a fost intarita si prin preluarea conducerii comitetului religios al organizatiei, precum si a consiliului consultativ (shura majlis)¹¹.

La 23 februarie 1998, cotidianul Al Quds Al Arab publica o asa-numita “Declaratie a Frontului Islamic Mondial pentru Razboi Sfant Jihad Impotriva Evreilor si Cruciatilor”, semnata de Bin Laden, Ayman Al Zawahiri (in numele JIE) si Rifai Ahmed Taha (pentru Grupul Islamic). Textul va fi relativ ignorat de presa occidentala, desi continea celebra fatwa (vezi infra) potrivit careia “uciderea americanilor si a aliatilor lor, civili sau militari, constituie o datorie a fiecarui musulman care are aceasta puterea, in orice tara unde acest lucru va fi posibil”¹². Aproape neobservat a trecut si un incident petrecut, in luna iunie a aceluiasi an, in Albania: cinci membri ai JIE sunt arestati la Tirana si deportati in Egipt, ca urmare a unei operatiuni comune a serviciilor secrete albaneze si americane. Cei cinci faceau parte dintr-o celula terorista a JIE, descoperita de CIA si descrisa ulterior drept una dintre cele mai periculoase din sud-estul Europei. Celula fusese fondata in 1992 chiar de catre fratele lui Ayman al-Zawahiri, Mohammed, care intrase in Albania ca activist al unei organizatii umanitare islamice, Islamic Relief Organization. Desi Mohammed reuseste sa scape (va fi arestat in aprilie 2000, in Dubai, si apoi extradat in Egipt, unde este incarcerat), Ayman va da frau liber maniei si va transmite un avertisment dur Statelor Unite, la 6 august 1998, cu o zi inaintea atentatelor impotriva ambasadelor americane din Kenya si Tanzania: “Vrem sa-i anuntam pe americani ca mesajul lor a fost primit si ca ar fi bine sa citeasca raspunsul nostru cu mare atentie, caci va fi scris, cu voia lui Dumnezeu, in limba pe care ei o inteleg”¹³.

A doua zi, ambasadele Statelor Unite la Nairobi si Dar es Salaam sunt tinta unor masini-capcana care ucid 224 de oameni si ranesc alte cateva mii. Operatiunea fusese pregatita cu mult timp inainte, iar serviciile secrete americane nu duc lipsa de suspecti: la 20 august, mai multe rachete de croaziera lovesc o baza de antrenament din Afghanistan a Al Qaida, insa atat Bin Laden cat si Zawahiri scapa nevatamati. Cei doi vor fi, ulterior, acuzati oficial de justitia din SUA de organizare si coordonare a operatiunii teroriste. Din acest moment, Al Qaida va fi suspectata de implicare atat in atacul de la 5 octombrie 2000 impotriva distrugatorului american USS Cole, ancorat in portul Aden din Yemen (17 marinari morti) cat si in teribilele atentate de la 11 septembrie 2001, de la New York si Washington. In consecinta, pe capul lui Zawahiri si al lui Bin Laden vor fi puse recompense de cate 25 de milioane de dolari americani, oferite de guvernul SUA.

Razboiul declansat de SUA si aliatii lor impotriva militiilor Taliban din Afghanistan se va solda cu distrugerea bazelor Al Qaida din aceasta tara¹⁴; de la sfarsitul lui 2001, Zawahiri, la fel ca Bin Laden, este de negasit, insa figura primului continua sa apara pe micile ecrane, gratie casetelor video si audio inregistrate in diverse ascunzatori. Dupa septembrie 2001 si pana la 1 septembrie 2005, Zawahiri a transmis nu mai putin de sapte mesaje video, in care sunt reluate, practic, aceleasi amenintari la adresa “inamicilor Islamului”.

Osama bin Laden si Ayman Al-Zawahiri (care, sustin unele surse, se auto-prezinta drept “noul Che Guevara”) reprezinta, practic, imaginea teroristului islamist al sfarsitului de secolul al XX-lea: educat, provenit dintr-o familie bogata, bigot pana la absurd, fanatic si lipsit de orice consideratie pentru rezultatele tragice ale actiunilor sale ucigase. Aceasta imagine este cu atat mai fascinanta cu cat reprezinta rezultatul unei abile si asidue campanii de propaganda, bazata pe cateva elemente de istorie contemporana redate bombastic de catre discursul islamist: infrangerea trupelor sovietice in Razboiul din Afghanistan din anii ‘80, atribuita exclusiv zelului mujahedinilor arabi, retragerea precipitata a soldatilor americani din Somalia, in urma incercarii esuate de a-l captura pe generalul Mohamed Farah Aideed, “victoria” asupra Israelului din 2000, “silit” de gruparea de rezistenta siita Hezbollah sa se retraga din sudul Libanului, bombardarea World Trade Center si a Pentagonului la 11 septembrie 2001 s.a. Toate aceste succese atribuite jihad-ului islamist globalizat ascund insa un paradox important: in timp ce combatantii mor, liderii castiga faima si, desigur, traiesc. Mai mult, in efortul de a propaga mesajul lor extremist, islamisti precum Bin Laden si Al-Zawahiri, sustin musulmanii moderati, “se angajeaza intr-un nemaiintalnit exercitiu de corupere, rastalmacire si prezentare tendentioasa a cuvantului lui Dumnezeu, cu scopul de a genera sprijin pentru scopurile lor politice”¹⁵.

Prin asocierea cu fanaticii religiosi si liderii lor radicali, tineri precum atentatorii de la Londra capata posibilitatea de a se identifica mai degraba cu victoriile repurtate in numele lui Allah, decat cu ceea ce li se prezinta a fi esecurile militantilor laici, fie ei palestinieni, libanezi sau afghani. Zawahiri insusi, constient de importanta propagandei si de nevoia pastrarii mesajului islamist la un nivel comprehensibil pentru masele de potentiali combatanti intru jihad, afirma in 2001: “Argumentele noastre religioase sunt prea complicate pentru a fi intelese de catre mase. Lor trebuie sa le vorbim despre Palestina si despre lupta pentru alungarea americanilor din Peninsula Arabica”¹⁶.

Analizand evolutia JIE si a Al Qaida, precum si relatiile dintre Bin Laden si Zawahiri, putem afirma ca primul are asigurata succesiunea in persoana celui de-al doilea - desigur, cu conditia sa nu moara impreuna (eventualitate destul de probabila, avand in vedere informatiile potrivit carora Bin Laden este bolnav si, deci, medicul sau personal – Zawahiri – ii este permanent aproape). Nici unul dintre ei nu are alta sansa decat sa lupte pana la capat, cu dementa sinucigasului care si-a anulat deja orice sansa de scapare si se indreapta spre momentul final cu viteza accelerata. Ramane de vazut daca exemplul oferit de soarta lui Saddam Hussein - capturat viu si adus in fata justitiei - ii va convinge pe liderii Al Qaida sa aleaga, atunci cand vor fi incoltiti, alternativa suicidului pe care, altminteri, o proslavesc in toate mesajele belicoase transmise lumii intregi. Pana atunci insa, nu putem decat sa speram ca printre noi nu se mai afla si alti tineri care sa gandeasca precum Muhammad Sadiq Khan si cei trei camarazi ai sai, transformati in cenusa in tragica zi de 7 iulie 2005, la Londra.

NOTE
¹ “Al-Qaeda’s Zawahiri and London Bomber Praise Attack”, Bloomberg.com, 2 sept. 2005.
² “7/7 Tape Put Under Intense Scrutiny: Al-Qaida’s Claims Contradicts UK View Of No Direct Role In Attack”, The Guardian, 2 sept. 2005.
³ Idem.
⁴ “Al-Qaeda Vows New Attacks As London Bomber Appears In Video”, AFP/TurkishPress.com, 2 sept. 2005.
⁵ Azzam Tamimi, directorul Institutului pentru Gandire Politica Islamica din Londra, citat in “Time Special Report: Inside Al-Qaeda”, Time, 12 noiembrie 2001, vol. 158, nr. 21
⁶ Vezi si Nimrod Raphaeli, “Ayman Muhammad Rabi’ Al-Zawahiri: The Making of an Arch Terrorist”, in Terrorism & Political Violence, 2002, Vol. 14, Nr. 4, pp. 1-22.
⁷ Marc Sageman, Le vrai visage des terroristes, Éditions Denoël, Paris, 2005, p. 73.
⁸ Roland Jaquard, in numele lui Usama Bin Laden…, Ed. Rao, Bucuresti, 2001, p. 123.
⁹ Citatul este extras dintr-un volum atribuit lui Zawahiri, publicat in decembrie 2001, pe parcursul a mai multor numere, de ziarul saudit cu sediul la Londra Al Sharq Al Awsat - in cazul de fata, de vorba de editia din 10 decembrie 2001.
¹⁰ Jeffrey A. Nedoroscik, «Extremist Groups in Egypt», in Terrorism & Political Violence, 2002, Vol. 14, Nr. 2, pp. 47-76.
¹¹ Agentia Centrala de Informatii a SUA il considera pe Ayman Al-Zawahiri drept “principalul adjunct” al lui Bin Laden – a se vedea articolul “Counterterrorism After Al-Qaeda”, publicat pe site-ul www.cia.gov de catre Paul R. Pillar, ofiter de informatii pentru Orientul Mijlociu si Asia de Sud.
¹² “World Islamic Front Statement Urging Jihad Against Jews and Crusaders”, 23 feburarie 1998, text in engleza disponibil la www.fas.org/irp/world/para/docs/980223-fatwa.htm
¹³ Apud Fabrizio Falconi si Antonello Sette, Osama Bin Laden. Teroare in Occident, trad. Radu Gadei, Ed. ALLFA, Bucuresti, 2002, p. 39.
¹⁴ Vezi si Robert Harvey, Global Disorder, Ed. Robinson, Londra, 2003, p. 63.
¹⁵ Rohan Gunaratna, Inside Al Qaeda. Global Network of Terror, Berkley Books, New York, 2003, p. 114.
¹⁶ Apud Roland Jacquard, Les archives secrètes d’Al-Qaida, Ed. Jean Picollec, Paris, 2002, p. 159.

GEORGE SURUGIU - jurnalist, cadru didactic asociat, Universitatea din Bucuresti.

 sus