Editorial

Coruptia opaca
 

VIOREL ZAICU

Din 1990 incoace, Romania este trasa de urechi periodic de catre diverse agentii, institutii si persoane importante, iar principalul motiv al acestor urecheli este coruptia. Chiar si acum, dupa “rezolvarea” celor mai multe probleme legate de conditiile de aderare, coruptia constituie o problema majora, vizibila, care nu mai incape sub pulpana darnica trasa peste mai toate problemele economice, sociale si politice.

Transparency International (si filiala sa din Romania) publica rapoarte in care figuram la loc de frunte in “topul coruptiei”. Pentru aceasta agentie activeaza asa-zisi experti, care nu fac altceva decat sa alcatuiasca topuri (dintre care cel mai vizibil este, NB, unul al “indicilor de perceptie”!) si sa evidentieze “puncte slabe” in legislatie, coruptia poate fi determinata foarte simplu: o scurgere ineficienta de capital economic inlesnita de o organizare institutionala defectuoasa. Pe baza unor astfel de “argumentari” sunt lansate campanii de genul “Nu da spaga!”, ale caror rezultate sunt absolut nesemnificative. Mesajele secundare sunt: “stai la coada”, “bucura-te de un tratament egal” (adica prost) etc. Or, coada si tratamentul egal-prost nu se inscriu in spiritul eficientei, care nu are nevoie de campanii publicitare pentru a patrunde adanc inclinatiile si apetentele individului. Coruptia nu afecteaza doar capitalul economic, ci si capitalurile uman si social, care pot manifesta si ele scurgeri si malformatii. Am serioase indoieli ca vreunul astfel de “expert”, atat de sigur in diagnosticari, clasificari si recomandari terapeutice, cunoaste cu adevarat natura subiectului pe care il trateaza. Altfel nu s-ar grabi sa mentioneze cat a declarat X – cetatean al unei tari corupte! – ca a dat spaga in ultimul an. O idee mult mai buna despre coruptie intr-o tara isi poate face orice individ suficient de rabdator si de inteligent pentru a observa comportamentul oamenilor in public si a pune cap la cap toate relatarile cunoscutilor despre experientele avute prin spitale, la circumscriptia fiscala, la politia rutiera sau la scoala.

In vartejul salbatic al topurilor alcatuite dupa criterii si cu concursuri tot mai bizare, un top al coruptiei este si el binevenit, dar mi-e teama ca nu spune mare lucru despre gradul de coruptie dintr-o tara. Spre exemplu, putem vorbi despre aceeasi coruptie in spitalele din Cluj si din Bucuresti? Dar in scoli? Cine a avut experiente in aceste institutii (si nu numai) in ambele orase poate depune marturie ca nu. Pentru a percepe coruptia din astfel de institutii nu este nevoie de topuri si statistici complicate. Experienta este suficienta. Apoi, “perceptia coruptiei” poate fi considerata un indicator fidel al gradului de coruptie? Probabil ca este tot atat de fidel pe cat este cel care indica “tinerii de valoare” selectati de niste jurnalisti goniti de senzational si interes, ba chiar mai putin, intrucat instrumentele de masurare sunt mult mai expuse subiectivitatii si temerilor. Doar nu credeti ca la interviurile care au stabilit indicele de perceptie subiectul se apuca sa povesteasca despre spagile date pentru angajarea copilului sau despre alte astfel de “daruri” asezate sub scuza omnipotenta “Dai, ce sa faci!”

Desigur, avem o problema foarte serioasa: cei care nu “beneficiaza” de experientele cetateanului obisnuit (pieton, sofer fara girofar, platitor de rand al taxelor si impozitelor, bolnav comun, parinte obisnuit etc.) percep mai greu ce se intampla cu adevarat in societate. De asemenea, cei preocupati sa vaneze chichite legislative care ar “favoriza” coruptia pot fi tentati foarte usor sa neglijeze aceste experiente, chiar daca le sunt la indemana. Ei au preocupari serioase si, chiar daca sunt prinsi in activitati in care coruptia se manifesta din plin, au justificarea unei “misiuni inalte”, a unei “cauze bune” etc. Daca beneficiaza de ceva, li se cuvine. In felul acesta, de coruptie se ocupa, partial si arbitrar, institutiile europene.

Si atunci, cat de tare ar trebui sa ne mire ca un “aplicant de succes” intr-un proiect PHARE s-a refugiat in America de Sud dupa ce a ridicat fondurile Uniunii Europene? Socoteala pe care si-o fi facut-o trebuie sa fi fost: “Eu sunt un om inteligent. Uite, si ministrul delegat pentru Controlul Implementarii Programelor cu Finantare Internationala spune ca cei care acceseaza astfel de fonduri sunt oameni cu studii si pricepere. Atunci merit toti acesti bani drept recompensa.” Are UE legi proaste? Greu de spus. Trebuie sa ne gandim la obiceiuri si norme adoptate mutual mai degraba decat la legi. Pentru ca nici o lege nu-l va impiedica efectiv pe conducatorul auto sa treaca pe culoarea rosie a semaforului sau pe castigatorul de finantari PHARE sa devalizeze conturile. Mult mai eficiente in aceste cazuri sunt normele sociale – cele care alcatuiesc acea “mentalitate” exasperant vehiculata in discursul public din 1990 incoace.

In concluzie as spune doar ca vom avea o coruptie acceptabila (“de nivel european mediu”) atunci cand vor exista institutii ale societatii civile competente si bine intentionate (care nu graviteaza in jurul partidului aflat la putere), cand ministrii isi vor lua presa drept consilier anticoruptie, cand liderii de sindicat nu vor mai fi personalitati, cand cel care incalca regulile de circulatie va fi constient ca se expune unui risc foarte mare de a fi penalizat, cand profesorii si medicii vor pleca de acasa pentru a profesa, nu pentru a face rost de bani si, bineinteles, cand (cel putin) un “om politic” cu greutate va fi asezat pentru ani buni dupa gratii, fie si dupa ce nu mai este la putere.
 

 sus