Antisemintism, rasism, xenofobie


„Iulie însângerat“
 

ALEXANDRU FLORIAN
[National Institute for Romanian Holocaust Studies „Elie Wiesel“]
[„Dimitrie Cantemir“ Christian University]

Abstract:
The first months of the war on the Eastern Front, July – September 1941, were, for the Jews in the towns and villages from Bessarabia and Bukovina, a period of mass executions. The „special orders“ given by Antonescu encouraged the army, gendarmerie and civilians to exterminate the Jewish population.

Keywords: Jews; extermination; gendarmerie; army

 

Acesta este titlul pe care Simon Geissbühler[1] l-a dat cărţii sale despre tragedia evreilor din Basarabia și Bucovina în primele luni ale deschiderii frontului spre Răsărit de către armatele germane și române împotriva Uniunii Sovietice din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Documentele pe care le prezentăm ilustrează o mică parte din cele întâmplate atunci. El sugerează puternic distrugerea evreilor de către armata și jandarmeria română încă din primele zile ale Războiului. Pe măsură ce aflăm mai multe despre felul în care s-a dus războiul pentru „teritoriile pierdute“, devine o certitudine faptul că, simultan cu evenimentele de pe teatrul de luptă s-au desfășurat masive acţiuni criminale împotriva civililor. Documentele pe care le-am selectat au calitatea de a condensa, în termeni juridici, o realitate istorică descrisă din mai multe perspective. O perspectivă este aceea care permite stabilirea victimelor, a responsabililor, a făptuitorilor și a contextului. Într-un limbaj sec sunt descrise tratamentul victimelor și manifestări dezumanizante ale făptuitorilor. O altă perspectivă, care subliniază caracterul excepţional al situaţiei, este dat de discrepanţa dintre mesajul public oficial al lui Antonescu și evenimentele prilejuite de intrarea României în război.

Acest segment din istoria de luptă a unor unităţi ale armatei sau jandarmeriei la ceea ce propaganda oficială denumea în epocă un „război al reîntregirii“, un război pentru a redobândi teritorii românești smulse prin presiune politică și militară în iunie 1940 prin garanţiile oferite de anexele secrete ale pactului Ribbentrop-Molotov, a fost puţin documentată în istoriografie. Istoricul elveţian este cel care i-a dedicat un studiu întreg de dimensiunile unui volum.

Înaintea deportărilor înspre Transnistria, lunile iulie-septembrie 1941 au fost pentru evreii din Basarabia și Bucovina un proces de exterminare care s-a petrecut în timpul înaintării spre Est. Unităţi ale jandarmeriei și Pretoratul, administraţia civilă a armatei, au fost direct implicate în adunarea evreilor și uciderea lor pe loc.

Jean Ancel a descris amplitudinea exterminării evreilor din mediul rural al „provinciile pierdute“[2]. Totul a fost minuţios pregătit prin ordine și discurs politic de către autorităţile cele mai înalte ale statului. Începând cu luna iunie 1941, Conducătorul și Mihai Antonescu, vice-președintele Consiliului de Miniștri, au transmis mai multe mesaje, fie la guvern, fie direct către Ministerul de Interne[3]. În acest context, antisemitismul ideologic dar și visceral al lui Ion Antonescu a fost stimulat direct de prejudecata iudeo-bolșevismului și mitologia acţiunilor antiromânești ale populaţiei evreiești la retragerea administraţiei și armatei din Bucovina și Basarabia din iunie 1940. Dincolo de propaganda mistificatoare „evreul este comunist“, merită subliniat faptul că în standardele guvernării Antonescu, un evreu comunist era mult mai vinovat ca un creștin comunist, așa cum rezultă din tipologia sancţiunilor punitive care li s-a aplicat.

Aceste teme au mobilizat trupele dar și populaţia locală, mai ales cea rurală. Prin urmare, în târguri și sate au avut loc masacre împotriva evreilor. În prima fază, înainte de sosirea armatei și jandarmeriei române, localnici, susţinuţi și de o zvonistică adecvată, au dat dovadă de disponibilitate pentru a ucide evrei. „În zonele rurale și cele semirurale (printre care câteva târguri) se poate distinge un val spontan, care poate fi descris ca o fază intermediară: intervalul dintre retragerea armatei sovietice și intrarea forţelor românești sau germane. Parte din populaţia locală a profitat de această situaţie pentru a organiza bande de teroriști «având ca prim obiectiv, exterminarea evreilor». Este greu de descris actele de asasinare, jaf, viol ș.a. înfăptuite de aceste bande“.[4]

Apoi au acţionat unităţile române pentru „a asigura“ spatele frontului. În mediul rural, evenimentele au fost rapide și au constat în adunarea evreilor în marginea localităţilor și execuţia lor în masă. Înainte însă autorităţile au avut grijă să îi pună să își sape singuri groapa la marginea căreia aveau să fie executaţi. Acest execuţii sumare au fost deosebit de violente și ele au fost însoţite de jafuri. Au fost împușcaţi de-a valma bărbaţi, femei și copii, tineri și bătrâni. Amplitudinea evenimentelor confirmă că a fost probabil cea mai mare manifestare de ferocitate și distrugere din partea instituţiilor statului.

La Bălţi, în Basarabia, sosirea armatei și jandarmeriei a fost prilej pentru masacrarea evreilor. Au fost mai multe acţiuni. Ele au început în oraș, după care evreii au fost grupaţi și internaţi în lagărul din satul Răuleţi, din apropierea orașului. Aici, sub diverse pretexte, au avut loc noi execuţii, iar în septembrie cei rămași în viaţă, 3 235 evrei, au fost transferaţi în lagărul de la Mărculești, loc de tranzit înspre Transnistria. Lagărul Răuţel este descris de J Ancel, care îl consideră cel mai feroce loc de detenţie. „A fost înfiinţat din ordinul lui Voiculescu (Constantin, general de brigadă, guvernatorul Basarabiei, n.n.), la o distanţă de 12 kilometri de orașul Bălţi, și au fost închiși în el 2800 de evrei rămași în viaţă în judeţ. Numărul lor a crescut, deoarece zilnic li se adăugau alţii, descoperiţi pe drumuri sau în ascunzători. Comandantul legiunii de jandarmi Bălţi, maiorul Mihai Boulescu, a primit ordin să organizeze paza și controlul și să se îngrijească de hrană. În lipsă de jandarmi, au fost folosiţi pentru pază soldaţi. Evreii au fost deţinuţi într-o poiană de pădure sub cerul liber sau șase barăci mici, în fiecare dintre ele fiind înghesuiţi câte o sută de oameni. Ei dormeau în șanţuri antitanc acoperite cu frunze. Nu au primit hrană și mortalitatea zilnică s-a ridicat la 50-60 de oameni. În fiecare zi bărbaţii erau scoși la curăţirea dărâmăturilor și la curăţenia orașului“[5].

Conform calculelor lui Simon Geissbühler, în primele două săptămâni ale lui iulie 1941 în Bucovina de Nord rurală, inclusiv Cernăuţi, și în Basarabia de Nord au fost exterminaţi 12 mii de evrei, iar în lunile iulie-august 43.500 de evrei.

I. Dosar nr. 654/952[6]

Tribunalul Capitalei Colegiul II penal
Deciziunea penală nr. 562

Dos. Nr. 2377/948.
5.

CURTEA BUCUREȘTI SECŢIA I PENALĂ
Încheiere Nr. 11428
Deciziunea penală Nr.
Ședinţa publică dela 29 Septembrie 1948
Curtea compusă din
Dnii Gh. Ionescu II, consilier,
Gh. Ionescu Baldovin “ “
N. Surpăţeanu asesor popular
D. Bădescu, “ “
I. Cordea, “ “
I.Pora, procuror
Nic. Popescu, grefier.

La 24 septembrie 1948, fiind pe rol la ordine judecarea acţiunei penale și la apelul nominal făcut în ședinţa publică, a răspuns acuzatul Vasile Sprâncenatu, în stare de arest, asistat de dl. avocat Vlad Mihail, și martorul Barbă Roșie Matei, lipsind acuzaţii locot. col. Boulescu Mihail, Dumitru Agapie, și Gurie Filipenco cum și martorul Ion Milcioiu.

Procedura completă.

Părţile și dl. procuror a pus concluziuni în sensul celor consemnate prin încheierea dela 24 Septembrie 1948, când, Curtea având nevoie de timp, pentru a verifica actele și lucrările dosarului, a amânat pronunţarea pentru azi 29 septembrie 1948, când a dat prezenta deciziune.

CURTEA,

Asupra acţiunei penale deschisă prin rechizitoriul de urmărire Nr. 14/948, al parchetului Curţii București, contra lor Boulescu Mihail, lt.col. în rezervă Dumitru Agapie, fost funcţionar la Direcţia Generală a poliţiilor, Filipenco Gurie, fost șef al Siguranţei Bălţi și Sprâncenatu Vasile, plut. major de jandarmi.

Având în vedere actele din dosarul cauzei, și instrucţia urmată în cauză.

Având în vedere că din acestea rezultă că numiţii acuzaţi sunt trimiși în judecata Curţii București, ca instanţă criminală, pentru că au săvârșit crimele prevăzute și pedepsite de art. 1 lit. c. 2 lit. d. și c. și art. 3 din legea 291/947, că primul acuzat din motive de ură rasială, a ordonat exterminarea prin împușcare a 80 evrei și de a fi aprobat prin lipsă de supraveghere voită tratamente neomenoase evreilor internaţi în lagărul „Râuleţ“ din jud. Bălţi, prin proastă alimentare și cazare, al doilea și al treilea acuzat au înlesnit organelor germane SS din orașul Bălţi, în calitatea lor de organe ale poliţiei acestui oraș,ca în luna Iulie 1941, să extermine un grup de 30 evrei din acel oraș prin concursul ce l-au dat organelor germane adunând populaţia evreiască din oraș și triind pe cei ce urmau a fi împușcaţi, iar pe de altă parte de a fi ordonat și asistat la executarea a 80 evrei tot din orașul Bălţi la „Movila Aviaţiei“, iar ultimul acuzat de a fi tradus în fapt executarea celor 80 evrei tot în orașul Bălţi în calitate de șef al plutonului de execuţie.

Având în vedere că din depoziţiile martorilor Dumitru Diaconu, fost plut. major de jandarmi, Tibuleac Viţalie, fost agent la poliţia or. Bălţi, Blanck Rebeca, soţia și mama a 2 victime, Prundea Al. fost dactilograf la poliţia Bălţi, Svariceski Al. fost comisar în poliţia orașului Bălţi, Cridaliuc Pavel, fost șef de gardieni publici, la aceiași poliţie și a mart. Barbă Roșie Matei rezultă că în luna Iulie 1941, după intrarea trupelor germane și române în orașul Bălţi, a fost strânsă toată populaţia orașului din ordinul acuzatului Dtru Agapie, în calitate de chestor al poliţiei și Gurie Filipenco, în calitate de șef al siguranţei poliţiei din acel oraș, conform înţelegerei cu comandamentul german și român, că din întreaga această populaţie a reţinut pe toţi bărbaţii, afară de bătrâni, închizându-i în localul Băncii Moldova și arestul preventiv.

Că la foarte scurt interval de timp, după ridicarea evreilor, s-a hotărât executarea prin împușcare a 10 intelectuali evrei din cei deţinuţi pentru motivul că la marginea orașului Bălţi s-ar fi tras în ostași germani, acest presupus atac nu se dovedește că ar fi existat, ci unul martor ca Rebeca Blanck afirmă că a fost numai un pretext, că, pentru a fi executaţi de germani cei 10 intelectuali evrei, acuzatul Dumitru Agapie, și Gurie Filipenco, au ajutat și înlesnit, în afară de strângerea și închiderea tuturor bărbaţilor evrei, iar aceștia au ales din numărul mare acelor închiși, pe cele 10 victime, între care era și fiul martorei Rebeca Blanck, executarea acestora s-a făcut în piaţa Catedralei din orașul Bălţi, afișându-se un comunicat în limba germană iscălit de șeful Siguranţei germane și de către chestorul poliţiei Bălţi D. Agapie, în limba română, în care se anunţa motivul executărei, atrăgându-se atenţia că la al doilea caz de sabotaj în contra soldaţilor germani, se execută un număr dublu de ostateci evrei.

Că după câteva zile în acelaș mod și cu concursul acuzaţilor Gurie Filipenco și Dumitru Agapie, în calitatea ce o deţineau au fost executaţi prin împușcare de germani, în piaţa orașului Bălţi încă 20 bărbaţi evrei din cei mai de seamă, cadavrele lor fiind lăsate în stradă pentru a le privi toată lumea.

Având în vedere că după ocuparea orașului Bălţi, de trupele germane și române, introducându-se administraţia românească, acuzatul Boulescu Mihail, a fost numit comandantul legiunei jandarmi Bălţi, iar Dumitru Agapie șeful poliţiei, Gurie Filipenco, șeful Siguranţei poliţiei Bălţi.

Că, încă din luna Iulie 1941, după ocuparea acestui oraș și după săvârșirea execuţiilor prin împușcare a celor 2 grupuri de evrei, arătate mai sus, s-a dispus executarea unui nou lot de evrei din cei ostateci, pe motivul că în rândurile populaţiei evreești s-a tras într-un soldat german.

Pentru punerea în executare a acestui act criminal, acuzatul Agapie și Filipenco, în înţelegere prealabilă cu acuzatul Mihail Boulescu, comandantul legiunei au stabilit modul de îndeplinire, de perfectare, executarea să se facă lângă gara orașului, denumită Pământeni, pe platoul Movila Aviaţiei și de către un ploton de execuţie din jandarmi daţi dela legiune de acest acuzat; după ce acuzaţii au pus la punct planul execuţiei, dând instrucţiunile necesare organelor în subordine, s-au ridicat dela localul Băncii Moldova lotul de evrei ce urmau a fi executaţi, sub amăgirea că-i scoate la lucru, lot ce a fost dus într-o curte de lângă gara Pământeni și erau transportaţi la locul de execuţie câte 10, ca șef al plutonului de execuţie, acuzatul Boulescu a dat ordin sergentului major Sprâncenatu Vasile, cel mai tânăr subofiţer din legiune, căruia i-a dat toate instrucţiunile necesare; acest din urmă acuzat după instrucţiunile și ordinul dat de șeful său, acuzatul Boulescu, având sub comandă 10 jandarmi înarmaţi cu arme de răsboiu, s-a dus la locul unde urma să se efectueze aceasta; la faţa locului se aflau acuzaţii Boulescu, Gurie Filipenco, și Dumitru Agapie, după ce Gurie Filipenco, lua notă de numele celor ce urmau a fi executaţi, jandarmul Sprâncenatu Vasile, după instrucţiunile primite a dat ordin celor ce urmau să fie executaţi să-și sape groapa și cum la locul execuţiei, era un tranșeu, au fost puși să adâncească acest tranșeu de către primul lot de 10 din victime; ca după aceasta ordonându-se victimelor să stea în genunchi cu faţa spre groapă la ordinele acuzaţilor Boulescu și Agapie, plut. Sprâncenatu, care era la un capăt al tranșeului, a comandat foc plutonului de execuţie și la salva trasă victimele s-au prăbușit moarte în tranșee; că la un soldat din plutonul de execuţie, defectându-i-se arma și neluând foc, victima destinată a fi împușcată n-a căzut, atunci acuzatul Boulescu a dat ordin să i se dea altă armă după care a fost executat și această victimă; că la venirea executărei altui lot de 10, când s-a ordonat ca victimele să se așeze în genunchi cu faţa spre groapă unul a refuzat vroind să înfrunte moartea în faţă și atunci acuzatul Dumitru Agapie, care sta cu pistolul în mână, adresându-i cele mai triviale insulte i-a ordonat să se întoarcă cu spatele spre plutonul de execuţie.

Că aceste din urmă fapte sunt recunoscute de acuzatul Vasile Sprâncenatu, apoi arătate de plut. maj. Diaconu Dumitru, care a fost faţă la execuţiile operate la Movila Aviaţiei și la toate împrejurările ce au precedat această odioasă faptă.

Că din depoziţiile martorilor Diaconu Dumitru, arătarea acuzatului Sprâncenatu, ar rezulta c-au fost executaţi prin împușcare la Movila Aviaţiei, numai 50 evrei, că din depoziţia martorului Prundea Th. dactilograf la poliţia Bălţi, rezultă c-au fost executaţi 80 și acest din urmă martor arată că după dictarea șefului Siguranţei Bălţi, acuzatul Gurie Filipenco, a întocmit o listă de toate persoanele ce au fost executate în cele 3 loturi și la un loc însuma cifra de 110, fapt ce corespunde și cu declaraţia dată de martorul Prundea Th., și la situaţia neîndoielnică că germanii executase anterior 30 ostateci evrei, primul lot de 10 și al doilea de 20.

Având în vedere după executarea acestui ultim lot, toată populaţia evreească a fost adusă din orașul Bălţi și pusă într-un lagăr înfiinţat la Râuleţ, lângă orașul Bălţi, toată populaţia evreiască, femei, bătrâni, copii, erau adăpostiţi într-o pădure și în niște bordee stricate făcute de armatele sovietice cu acoperișurile inexistente și din cauza ploilor timpul era rece se îmbolnăviau și mureau zilnic de boală și de mizerie în deosebi bătrâni și copii.

Trupele germane spre sfârșitul lunei Iulie 1941, părăsesc complect orașul și judeţul Bălţi, și paza lagărului se făcea de soldaţi români. Legiunea de jandarmi, după cum arată martorul Theodor Ardeleanu, fost primar al orașului Bălţi, în acel timp și col. Hanciu fost inspector gl. administrativ, avea din punct de vedere administrativ grija, paza și măsurile de siguranţă în ce privește deţinuţii din lagăr.

Tratamentul pentru aceștia era atât de neomenos încât pe lângă lipsurile ce duceau de hrană și frig, fiindcă locuiau în pădure, dar erau zdrenţuroși și goi, fiindcă fuseseră jefuiţi de tot avutul lor până și hainele de pe ei.

Că după cum arată martorul Eduard Grumăzescu, a văzut un grup dintre acești deţinuţi în lagăr, aduși în orașul Bălţi, pentru a curăţa noroiul depe stradă, din care martorul cunoștea pe mulţi din ei, cari fuseseră oameni cu situaţie morală și materială în acel oraș, și cari atunci prin aug. 1941, mergeau în coloană, zdrenţuroși cu picioarele și cu capul gol, că starea de foamete în care se găseau aceștia, se oglindește din scena ce o descrie martorul, când dela un restaurant din centrul orașului, s-a aruncat un coș cu coji crude de cartofi și când evreii din convoiul de lucru s-au repezit cu disperare să-și ia fiecare din aceste coji pentru a se hrăni.

Având în vedere că această comportare neomenoasă faţă de cei deportaţi în lagăr se atribuie după cum am arătat, acuzatului Boulescu, comandantul legiunei, care avea din punct de vedere administrativ grija, paza și siguranţa deţinuţilor în lagăre, dar nu s-a îngrijit deoarece în concepţia sa, așa cum îl descriu faptele cu ocazia executărei lotului a 60 evrei la „Movila Aviaţiei“ și cum îl arată martorul jand. plut. Barbă Roșie Vasile, avea drept ţel exterminarea evreilor.

Considerând că faptele astfel cum sunt mai sus relatate, constitue în drept crima prevăzută și pedepsită de art. 1 pc. 2 art. 3 lit. c. din legea 192/948, pentru acuzaţii Mihail Boulescu, Dumitru Agapie, și Gurie Filipenco și art. 1 pc. 2 și art. 4 din aceiași lege pentru acuzatul Sprâncenatu Vasile, lege modificatoare a legei 291/947.

Considerând că în ce privește acuzatul Sprâncenatu Vasile, acesta fiind cel mai tânăr subofiţer din legiunea jand. Bălţi, i s-a dat dispoziţie de acuzatul Boulescu Mihail, a îndeplini rolul de șef al plutonului de execuţie, având în vedere că deși ordinul șefului său ierarhic, manifest contrar regulilor răsboiului și al umanităţei, nu poate constitui o scuză absolutorie pentru acest acuzat, constitue totuși o circumstanţă de natură a-i atenua gradul de culpabilitate în ce privește infracţiunea săvârșită de acesta și ca atare, Curtea acordă circumstanţe ușurătoare acestui inculpat, făcând aplicaţia art. 157 c.p.-

Văzând și disp. art. [...] din legea 192/948, urmează a se pronunţa confiscarea averilor tuturor acuzaţilor.

Pentru aceste motive
Redactate de dl. consilier Gh. Ionescu II,
Ascultând și concluziunile dlui prim procuror
În numele legii
Decide,

În baza art. 1 pc. 2, art. 3 lit. c. din legea 192/948,

Condamnă pe inculpaţii: locot. col. Boulescu Mihail, cu ultim domiciliu în Lipova, jud. Timiș-Toronthal, în prezent dispărut, pe Dumitru Agapie, fost funcţionar de stat, la direcţiunea generală a poliţiei, domiciliat în București, str. Aurel Vlaicu Nr. 83 și pe Filipenco Gurie, fost șef al Siguranţei, din orașul Bălţi, în anul 1941, cu domiciliul necunoscut, dispărut, la muncă silnică pe viaţă, și la 10 ani degradare civică.

Dispune confiscarea averii mobile și imobile a numiţilor inculpaţi.

În baza art. 1 pc. și art. 4 din legea Nr. 192 comb. cu art. 157 cod. penal.

Condamnă pe inculpatul Sprâncenatu Vasile, plut. maj. cu ultim domiciliu în comuna Mărgineni jud. Prahova, actualmente deţinut în baza mandatului de arestare Nr. 2272/948, la 3 ani temniţă grea și la 3 ani degradare civică.

Obligă pe toţi inculpaţii să plătească statului câte 3.000 (trei mii lei) fiecare, drept cheltuieli de procedură.

Cu recurs.

Dată și citită în ședinţă publică, azi 29 septembrie 1948.

Gh. Ionescu II
Gh. Ionescu Baldovin
N. Surpăţeanu
D. Bădescu
I. Cordea

 

II. Ședinţa publică dela 7 Februarie 1953[7]

Președinte Alexandru Miculescu
Asesori p. Râpan Aurora
Bârsan Ion
Procuror Gh. Leizeriuc
Grefier șef Paul Smeianu

În ziua de 27 Ianuarie 1953 a fost pe rol soluţionarea acţiunei privitoare pe criminalul de război Diaconu Dumitru.

Procedura fiind completă, părţile au pus concluziuni consemnate în cererea de ședinţă din acea zi iar tribunalul având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor din dosar a amânat pronunţarea pentru astăzi 7 Februarie 1953, când în urma deliberărilor a dat următoarea deciziune.

Tribunalul

Asupra acţiunei publice deschisă contra acuzatului Diaconu Dumitru, prin rechizitorul de urmărire nr. 190/952, a Parchetului Curţii București, Cabinetul Crime de război, pentru faptul prevăzut și pedepsit de art. 1 lit. b. și d, și art. 4 din legea nr. 291/1947, modificat prin

D.207/948.

Avand în vedere că faptul pentru care a fost trimis acuzatul în judecată constă în aceia că, în anul 1941, îndeplinind funcţiunea de șef al secţiei de jandarmi din comuna Răuţel-Bălţi,

într-una din zilele lunei Iulie, primește dispoziţii de la Boulescu Mihail,fostul comandant al secţiunei de Jandarmi Bălţi să ia legătura cu chestorul de poliţie Dumitru Agapie pentru a se pune la dispoziţia acestuia în vederea transportării unui grup de evrei ce urmau să fie executaţi, executare care se făcea în colaborare cu autorităţile de ocupaţie hitleristă pe motiv că în cursul nopţii a fost împușcat un soldat german; acuzatul ajuns la poliţie a găsit că chestorul Agapie pregătise deja un camion cu un număr oarecare de hârleţe și lopeţi și a dat ordin la 10 gardieni să meargă visa vis de fabrica de spirt Iasnischi, unde se găseau adunaţi vreo 20.000 evrei, spunându-i acuzatului să-i însoţească și el, iar de acolo să ia 50 dintre ei, să-i ducă la Pământeni și să-i bage într-o curte pentru a fi executaţi pe rând, în grup de câte 10, la marginea orașului; ajungând apoi la locul de deţinere al populaţiei evreești, doi dintre gardieni, au intrat în interiorul lagărului, iar ceilalţi au rămas afară; aceștia doi au spus evreilor că e nevoie de 50 dintre ei să meargă la muncă și îngroziţi de modul cum erau trataţi și mizeria în care se aflau, au început să se îngrămădească înspre poartă; ajunși la punctul „Pământeni“ unde trebuiau să se oprească și de unde urma să-i trimită în grup de câte zece la execuţie, au ales zece dintre ei și împreună cu gardienii i-au condus la locul execuţiei de la „Movila Aviaţiei“. În acel loc se afla chestorul de poliţie Agapie, Boulescu Const. Fostul comandant al legiunei de jandarmi, Sprâncenatu Vasile, fost sergent major cu grupul de rezervă a legiunei compusă din 10 jandarmi și 2 din armata germană, totul fiind pus la punct pentru executarea victimelor.

Sprâncenatu Vasile – fostul sergent major – care era comandantul grupei de execuţie a dat câte o lopată victimelor, i-a obligat să adâncească gropile în care urmau să fie îngropaţi și în urmă a comandat „în genunchi“, iar victimele s-au executat, după care a ordonat foc și nouă din evrei au căzut străpunși de gloanţe, al zecelea rămânând neatins, deoarece arma unuia dintre ostași nu a luat foc; acuzatul fiind trimis de Boulescu ca să constate de ce nu s-a putut trage, acesta a văzut că percutorul era defect; că, schimbându-se arma, s-a tras din nou căzând astfel și cel al zecelea evreu; în aceleași condiţiuni au fost executaţi și ceilalţi 40 evrei.

Având în vedere că din același rechizitor se mai constată că acuzatul în timp ce își îndeplinea funcţiunea de șef al secţiei de jandarmi din Răuţel Bălţi și-a însușit o mare mulţime de obiecte, de tot felul de la populaţia civilă.

Având în vedere că în ce privește primul fapt de care este învinuit acuzatul de a fi ajutat efectiv la trecerea și conducerea victimelor la locul de execuţie, acesta înaintea instanţei susţine că își menţine numai declaraţia sa dată în faţa primelor cercetări și că cele declarate de el la Cabinetul 6 de Instrucţie de pe lângă Trib. Poporului la data de 9 Iulie 1945, când s-au făcut cercetările împotriva celorlalţi acuzaţi trimiși în judecată și condamnaţi pentru crime de război, nu le menţine în întregime și anume nu recunoaște din acea declaraţie că Boulescu l-a trimis la chestorul Agapie spunându-i că urmează să fie executaţi evrei și nici că Agapie i-ar fi spus același lucru. Că Agapie a avut în acel timp însoţitor un șef de secţie cu 8 oameni, carii-au spus că merg să rărească lagărul, fiindcă erau prea deși acolo unde se găseau reţinuţi și că-i duce în altă parte, fără ca cineva să spună că cineva intenţionează să-i omoare. Că, apoi acuzatul arată că nici partea aceia din declaraţie nu mai susţine că el ar fi verificat arma, ci Boulescu a făcut acest lucru, fapt care a fost recunoscut – zice acuzatul – și de Sprâncenatu, când a fost judecat.

Că, în ce privește celălalt fapt de care este învinuit, că și-a însușit o serie de obiecte dela populaţia civilă, acuzatul tot în declaraţia dată la 9 Iulie 1945, arată că obiectele cuprinse în inventarul dela dosar, au fost lăsate în păstrarea sa, o parte de către Eugenia Vlasianco, fiindcă, fiind evreică, i le-ar fi luat nemţii, iar altă parte au fost luate dela primăriile Alexandreni și Bălţi cu formele legale, și că o bună parte din acele lucruri sau obiecte casnice cari îi aparţineau lui; că, judecat fiind pentru acest fapt de instanţele militare a fost achitat de Curtea Marţială din Galaţi.

Având în vedere că în ce privește primul fapt pus în sarcina acuzatului acesta se stabilește din recunoașterea în mare parte a acelui fapt din partea sa, coroborat cu declaraţiile martorilor Svaricovschi Alexandru, Sprâncenatu Vasile și Boulescu Mihail, audiaţi la primele cercetări, de unde rezultă că Diaconu a participat la această execuţie, s-a pus la dispoziţia chestorului Agapie, din ordinul lui Boulescu pentru a transporta evreii dela ghetou la locul execuţiei pe care i-a dus la Movila Aviaţiei, a menţinut ordinea în acel loc, în timp ce se executa un lot de evrei, unul din ei rămânând în viaţă, fiindcă arma unui jandarm nu luase foc, tot din ordinul lui Boulescu, acuzatul a desfăcut arma după care jandarmul a executat și pe al zecelea evreu.

În ce privește ultimul fapt pus în sarcina acuzatului că și-a însușit o mare mulţime de obiecte dela populaţia civilă pe când îndeplinea funcţia de șef al secţiei jandarmi din com. Răuţel-Bălţi.

Având în vedere că acuzatul susţine că pentru acest fapt a fost judecat de Curtea Marţială Galaţi și prin sentinţa nr. 5311 din 7 Septembrie 1943 a fost achitat; depune apoi un act de vânzare intervenit între el și fostul guvernământ al Basarabiei din care se constată că i s-a vândut mobilier pentru suma de 77.480 lei, care a fost achitat la semnarea acestui act; din procesul verbal din 15 Septembrie 1952, depus în copie legalizată, se constată că s-a predat de Primăria Bălţi spre administrare și buna îngrijire acuzatului, mobilier care este proprietatea comunei; că, în fine din procesul verbal din 20 Iulie 1941, depus în copie legalizată la dosar, se constată că primarul com. Alexandreni (Bălţi) a predat spre folosinţă acuzatului diferite obiecte rămase dela evreii dispăruţi.

Având în vedere că din copia inventarului aflat la dosar și necontestate de acuzat se constată că lucrurile casnice și mobilierul găsite în locuinţa sa, cu ocazia percheziţiei domiciliare făcută, o bună parte din ele diferă însă de cele cuprinse în actele depuse de acuzat.

Având în vedere că acuzatul n-a putut justifica provenienţa acestor obiecte și care se constată că sunt însușite de numitul dela populaţia evreiască din regiunea unde își îndeplinea în anul 1941, funcţiunea de șef al secţiei de jandarmi din com. Răuţel Bălţi.

Având în vedere că din cele mai sus expuse se constată că faptele reţinute în sarcina acuzatului constitue crimă de război prevăzută de art. 1 lit. b. și d din Decretul nr. 207/948 prin aceea că profitând de situaţia ce o avea și-a însușit în mod ilicit bunuri private din teritoriul în care s-a purtat războiul; că, apoi a participat la executarea celor 50 evrei, pe teritoriul unde s-au desfășurat ostilităţile militare; că pentru aceste fapte urmează a fi condamnat în baza art. 4 din acea lege.

Având în vedere că acuzatul a recunoscut o bună parte din învinuirile ce i se aduc, că n-a mai fost condamnat, că este trecut de 60 ani, astfel că urmează a fi condamnat la 10 ani temniţă grea, în baza art. 4 din legea 207/948, cu aplicarea art. 31 c.pen. combinat cu art. 157 și 158 c.pen. pedeapsă care corespunde gradului său de culpabilitate; că pe lângă această pedeapsă conf. alin. II din art. 4 al susmenţionatei legi dată a se pronunţa contra acuzatului și confiscarea averii și degradaţiunea civică pe timp de 10 ani. În baza art. 64 cod. penal urmează a se computa detenţiunea preventivă.

Văzând și dispoziţiunile art. 107 și urm. pr. pen.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide

Condamnă pe acuzatul Diaconu Dumitru, născut în comuna Rasleţu-Govora-Olt, la 12 Iulie 1892, fiul lui Marin și Floarea fost plutonier major de jandarmi, căsătorit, fost cu ultimul domiciliu în comuna Rasleţu Gorj, actualmente deţinut în penitenciarul Jilava, în baza mandatului de arestare nr. 1275 emis de parchetul Curţii București în ziua de 24 Mai 1952, la zece ani temniţă grea pentru faptul prev. și ped, de art. 1 lit. b. și d și art. 4 din legea nr. 291/947 și la zece ani degradare civilă, cu aplicarea art. 31, 157 și 158 c. pen.

Compusă detenţiunea preventivă.

Ordonă confiscarea averii.

Obligă pe susnumitul acuzat să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli penale.

Cu recurs.

Dată și citită în ședinţă publică azi, 7 Februarie 1953.

Președinte,
Alexandru Miculescu

Asesori:
Râpan Aurora
Bârsan Ion

Grefier șef,
Paul Smeianu

 

NOTE

[1] Simon Geissbühler, Blutiger Juli. Rumäniens Vernichtungskrieg und der vergessene Massenmord an den Juden 1941 (Schöningh: Verlag, 2013).

[2] Jean Ancel, Contribuţii la istoria României. Problema evreiască. 1933-1944, partea a doua, capitolul 17, Calea românească de soluţionare a „problemei evreiești“ în Basarabia și Bucovina, iunie-iulie 1941,Vol 1, (București: Hasefer, 2001), 111-142.

[3] Despre felul în care s-au transmis mesaje și ordine pentru masacrarea populaţiei evreiești din Basarabia și Bucovina vezi și Alexandru Florian, Adina Babeș, „The Beginning of War in the East and Hasterning the Aproaches Against the Jewish Population“, Holocaust.Studii și cercetări, vol. VI, 1(7): 2014.

[4] Ancel, Contribuţii, 117-118.

[5] Ancel, Contribuţii, 176.

[6] Arhiva INSHR-EW, RG-25.004, rola 118, dosar 18709, 123-124

[7] Arhiva INSHR-EW, RG-25.004, rola 118, dosar 18709, 372-373.

 

 

ALEXANDRU FLORIAN este profesor universitar, Facultatea de Știinţe Politice, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“; director general, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel.

 

Google

 

Web

Sfera Politicii

 sus