1. Introducere

În ultimii ani, pe fondul resurgenţei naţionalismului ca răspuns la eșecul Uniunii Europene de a oferi soluţii eficiente pentru gestionarea crizei economice și al accentuării intoleranţei faţă de imigranţi, pericolul extremismului de dreapta a revenit în atenţia publică. Partidele de extremă dreapta din Europa au cunoscut o evoluţie îngrijorătoare în ceea ce privește vizibilitatea și numărul de susţinători. Dacă până de curând, activităţile partidelor Jobbik din Ungaria și ‚Asociaţia Populară – Zorii Aurii’ din Grecia au constituit principalul obiect al dezbaterilor privind fenomenul extremist, evenimente recente indică faptul că ascensiunea extremei drepte a dobândit o dimensiune europeană. În Slovacia, liderul unui partid considerat neo-nazist a câștigat alegerile regionale și funcţia de guvernator în cea mai întinsă provincie a ţării.[2] De când Marine Le Pen, președinta Frontului Naţional din Franţa, a anunţat, împreună cu Geert Wilders, lider al unui partid olandez populist de dreapta, planul de a forma o coaliţie europeană a partidelor naţionaliste, temerile analiștilor privind potenţialul succes electoral al extremei drepte la alegerile pentru Parlamentul European din mai 2014 s-au intensificat. În cele din urmă, Frontul Naţional a obţinut peste 24% din voturi în cadrul scrutinului pentru Parlamentul European.

În momentul de faţă, extrema dreaptă nu este reprezentată la nivel parlamentar în România. Deși există manifestări de intoleranţă la nivelul discursului politic, acestea nu au un caracter sistematic și sunt independente de ideologia politică a partidelor din care persoanele respective provin. Cu toate acestea, la nivelul societăţii atitudinile ostile minorităţilor sexuale sau minorităţilor etnice sunt răspândite, romii fiind principala ţintă a incidentelor xenofobe[3]. Utilizarea simbolurilor fasciste, promovarea unor personalităţi legionare și cultul criminalilor de război, deși interzise de lege, se manifestă pe spaţiul public, uneori cu complicitatea instituţiilor statului.

Din cauza faptului că literatura de specialitate este foarte eterogenă în ceea ce privește conceptul de „extremism de dreapta”, nu ne propunem o discuţie conceptuală complexă, ci ne vom limita la enunţarea definiţiei adoptate de noi. Astfel, studiul nostru a pornit de la două elemente pe baza cărora extremismul de dreapta poate fi înţeles: respingerea ethosului politic democratic[4] și a principiului egalităţii fundamentale între indivizi. Din acest punct de vedere, atitudinile rasiste, antisemite sau xenofobe nu definesc extrema dreaptă, ci doar o caracterizează, acestea fiind manifestări ale concepţiei conform căreia inegalitatea fundamentală dintre indivizi ar fi justificată pe baza criteriilor de rasă, religie, etnie sau orientare sexuală. Așa cum se va observa, această definiţie a extremei drepte ne-a permis să surprindem și sisteme de convingeri care nu includ idei xenofobe, rasiste sau antisemite, dar care pot fi încadrate în zona extremei drepte. Totodată, o definire mai largă a extremei drepte s-a dovedit oportună în analizarea unui spectru eterogen de actori ce include partide politice, organizaţii constituite legal, grupări informale sau persoane neafiliate unor astfel de grupuri.

2. Ideologie, teme, referenţial al extremei drepte[5]

Temele predilecte pe care site-urile extremei drepte le abordează sunt cel mai des legate de istoria naţională[6], Mișcarea Legionară și regimul comunist fiind cele mai frecvente subiecte ale mesajelor monitorizate. Statutul actual al minorităţilor etnice, religioase sau sexuale din România reprezintă de asemenea o preocupare constantă, orice eveniment privind aceste categorii fiind un prilej de reacţie pe site-urile analizate. Din aceeași sferă de interes fac parte și politica externă a României, precum și acţiunile unor actori externi − lideri politici, companii, investitori, sportivi etc.

Naţionalismul manifest al extremei drepte se articulează prin exacerbarea unor presupuse similitudini culturale, lingvistice și religioase în scopuri politice. Dimensiunea incluzivă a acestui naţionalism se materializează în pledoaria pentru unirea necondiţionată a României cu Republica Moldova, care este denumită exclusiv Basarabia și a cărei identitate statală este negată vehement. Poziţionările faţă de această temă de larg interes pentru extrema dreaptă sunt adesea însoţite de scepticismul faţă de Rusia ca o continuatoare a URSS. Rolul „malefic” al Rusiei ar fi confirmat prin influenţa pe care aceasta o exercită în Republica Moldova și prin sprijinul acordat acolo unor partide comuniste și/sau anti-românești.

Dimensiunea excluzivă a naţionalismului extremist, întemeiată pe așa-numita „puritate etnică” a poporului român, se manifestă printr-o serie de atitudini și concepţii xenofobe, marcate de o logică a competiţiei, a luptei și a jocului cu sumă nulă, în care avantajul unuia reprezintă în mod necesar pierderea altuia.

Xenofobia se remarcă astfel printr-o atitudine ostilă romilor ca urmare a ameninţării pe care aceștia ar reprezenta-o la adresa integrităţii etniei majoritare. Romii sunt consideraţi „străinii dinăuntru” care, datorită evoluţiilor demografice, ar putea în câţiva ani să ia locul românilor ca grup etnic dominant. Conform extremei drepte, influenţa nefastă pe care ar avea-o romii asupra românilor s-ar manifesta prin coruperea populaţiei cinstite, răspândirea unor comportamente inacceptabile din punct de vedere moral și alterarea limbii române prin expresii preluate din limba romani.

Un argument frecvent utilizat în mediul online de către adepţii extremismului de dreapta este legat de stereotipul „ţiganului infractor”. Pe lângă detalierea infracţiunilor pe care membrii comunităţii rome în totalitate ar fi predispuși să le comită, stereotipul invocat a fost utilizat de mai multe site-uri extremiste pentru a justifica și sprijini măsura de eugenie rasială anunţată la începutul acestui an de Naţionaliștii Autonomi din Timișoara[7] care au incitat public la sterilizarea femeilor de etnie romă.[8]

Se remarcă, de asemenea, o tendinţă de a învinui statul român pentru ceea ce este numit generic „problema ţigănească”, aceasta fiind considerată un rezultat al eșecului statului de a contracara acţiunile „mafiei ţigănești” și de a controla tranzacţiile imobiliare încheiate de către romi. Mai mult, statul este învinuit de ceea ce extremiștii consideră o limitare a libertăţii de exprimare: interdicţia de a se afirma în mod liber că „ţiganii fură” sau imposibilitatea de a se utiliza titulatura tradiţională de „ţigan” în loc de cea de „rom”.

O altă categorie împotriva căreia site-urile monitorizate abundă în mesaje xenofobe este reprezentată de minoritatea maghiară din România. Cele mai frecvente temeri exprimate în raport cu această categorie sunt legate de integritatea teritorială a României și de tratamentul preferenţial de care aceștia ar beneficia. Discursul xenofob privind minoritatea maghiară este influenţat de evenimente curente privind relaţiile dintre acest grup etnic și români. Arborarea steagului secuiesc pe instituţii publice din România, meciurile de fotbal dintre România și Ungaria sau tratamentele rele la care au fost supuși unii români din Covasna și Harghita au avut ca rezultat intensificarea mesajelor îndreptate împotriva maghiarilor. Totodată, se remarcă o atitudine de superioritate în raport cu întreaga naţiune maghiară, aceasta fiind în mod constant calificată pe site-urile monitorizate drept „hoardă” sau „trib”.

Antisemitismul se regăsește frecvent în discursul extremei drepte, evreii constituind, de altfel, principala ţintă a atacurilor xenofobe. Mesajele antisemite se evidenţiază prin eterogenitatea argumentelor utilizate: de la tema deicidului de care s-ar face vinovaţi evreii, la tema conspiraţiei evreiești care ar avea ca obiective dorinţa de a domina lumea și de a restrânge suveranitatea statelor naţionale, nu lipsește nimic din registrul comun extremei drepte din alte ţări. Se poate observa totuși și existenta unei categorii de argumente legate de propria istorie naţională, ceea ce probează eforturile deliberate ale site-urilor monitorizate de a formula o poziţie antisemită adaptată spaţiului românesc. Pe de o parte, sunt invocate personalităţi antisemite marcante ale culturii românești pentru a se legitima discursul contemporan îndreptat împotriva evreilor. Pe de altă parte, istoria României este interpretată într-o cheie antisemită: evreii sunt făcuţi responsabili de suferinţele ţăranilor români, care ar fi fost astfel nevoiţi să recurgă la răscoală în 1907, instaurarea regimului comunist din România s-ar fi realizat cu aportul decisiv al unor lideri evrei, iar evenimentele tragice din decembrie 1989 ar reprezenta de asemenea rezultatul eforturilor evreilor de a acapara statul român. Mai mult, afacerile curente ale unor cetăţeni israelieni în România sunt privite ca o tentativă a evreilor de a pune stăpânire pe resursele naţionale.

Discursul antisemit este completat de unul negaţionist, conform căruia Holocaustul din România ar fi el însuși o invenţie a evreilor. Acest tip de mesaj reprezintă, de altfel, o ocazie pentru extremiștii de dreapta de a-și exprima trei categorii de convingeri de nezdruncinat: prima se referă la faptul că, de-a lungul istoriei, naţiunea română s-ar fi remarcat prin bunătate și ospitalitate, nefiind așadar capabilă de acte genocidale; a doua decretează că evreii ar încerca să obţină pe nedrept compensaţii financiare de la statul român, iar a treia convingere afirmă că Ion Antonescu, membrii Mișcării Legionare și alţi lideri politici, de la care extrema dreaptă românească se revendică, ar reprezenta adevărate modele de conduită patriotică și, în consecinţă, nu pot fi asociaţi unor acte criminale.

Deși recursul la naţional-socialism este prezent într-o oarecare măsură pe site-urile monitorizate, adeziunea la fascismul românesc reprezintă trăsătura prevalentă a acestora. Cele trei elemente prin care este promovat fascismul românesc sunt reprezentate de elogierea unor membri marcanţi ai Mișcării Legionare, a Mișcării Legionare în sine și diseminarea lucrărilor doctrinare legionare. În ceea ce privește promovarea unor personalităţi legionare, constatăm existenţa unui cult faţă de Corneliu Zelea Codreanu, Ion Moţa, Vasile Marin, Valeriu Gafencu și Radu Gyr, adoraţia acestora prezentând puternice accente religioase[9]. Acest lucru nu este surprinzător, întrucât cultul eroilor și misticismul religios, prezent pe majoritatea site-urilor monitorizate, a reprezentat o componentă importantă a ideologiei legionare, așa cum s-a dezvoltat aceasta în perioada interbelică. Un accent deosebit cade aici pe dimensiunea spirituală și creștină a acestei ideologii, care este prezentată în primul rând ca un proiect de mântuire personală și abia în al doilea rând ca o iniţiativă politică. Această dimensiune este ombilical legată de idealul legionar al „omului nou”[10], insistându-se asupra oportunităţii acestui model în contextul prezent, care ar fi marcat de o degradare morală accentuată.

Alternativa la presupusa decădere morală este revenirea la valorile societăţii tradiţionale și ale creștinismului ortodox, care sunt străine de materialismul occidental și consecinţele negative ale acestuia. Anti-occidentalismul se manifestă astfel ca o reacţie împotriva procesului de modernizare, în sensul respingerii sistemului de valori care stau la baza societăţilor occidentale moderne. Pe majoritatea site-urilor monitorizate sunt prezente mesaje prin care se denunţă ordinea capitalistă, societatea de consum și ceea ce este perceput ca decadenţă spirituală a societăţii. Pe aceleași coordonate se înscriu și preferinţa adepţilor extremei drepte pentru valorile non-materialiste, preocupările privind promovarea unei culturi alternative, opuse lumii moderne, „resurecţia identitară și spirituală”, reacţia împotriva sistemului uniformizator al pieţei, manifestarea unui „spirit rebel faţă de sistemul opresiv” (fără ca acesta să fie definit, n.n.) sau conservarea valorilor tradiţionale. Cauzele acestei decadenţe sunt asociate de extremiști democraţiei parlamentare, corupţiei ce caracterizează clasa politică și unei presupuse aserviri a politicienilor faţă de interese externe oculte.

În aceeași cheie de interpretare se înscrie și intoleranţa faţă de minorităţile sexuale. Acestea ar reprezenta o ameninţare la adresa identităţii creștine a poporului român și, drept consecinţă, majoritatea argumentelor invocate împotriva categoriei în cauză sunt de natură religioasă. În acest context, extremiștii de dreapta încearcă să se identifice cu întreaga comunitate creștin-ortodoxă, care ar fi – susţin ei – opusă nu doar persoanelor de altă orientare sexuală, ci, prin extrapolare, unui adevărat curent invadator, susţinut de forţe externe, al cărui scop ar fi degradarea morală a românilor creștini.

Anticomunismul deţine un rol special în ierarhia convingerilor exprimate de grupările de extrema dreaptă, care acţionează mai degrabă pentru consolidarea propriei identităţi și nu ca o critică elaborată a idealurilor egalitariste. Un caz special îl reprezintă site-ul ”Capitalism pe pâine”, contestatar violent al principiului egalităţii fundamentale între oameni, care atrage atenţia din punct de vedere al vizibilităţii ridicate și al intoleranţei radicale faţă de ideologia de stânga, inclusiv în formele ei de expresie moderate și democrate. În timp ce în cazul celorlalte site-uri, respingerea inegalităţii dintre indivizi se bazează pe criterii de rasă, etnie, religie sau orientare sexuală, în cazul de faţă aceasta are ca fundament accesul diferenţiat la mijloacele de producţie. De altfel, principalul autor și deţinător al site-ului se definește ca anarho-capitalist. Astfel, urmând o logică a darwinismului social, mesajele postate pe acest site exprimă convingerea că cei care fac profit din activităţi comerciale sunt îndreptăţiţi să exploateze la sânge angajaţii. Înfometarea, sinuciderea, ”strivirea” muncitorilor, imperialismul, colonialismul și războaiele pentru acapararea resurselor unor ţări, omorârea în stradă (sic!) a celor inferiori (săracii) ar fi justificate într-o lume împărţită, conform autorului principal al site-ului, între „cei profitabili și cei morţi”. Dincolo de retorica extrem de violentă[11] împotriva unor categorii sociale, site-ul se remarcă și prin soluţiile antidemocratice pentru care autorii își exprimă aprobarea: abolirea drepturilor fundamentale ale omului și a votului universal, „măcelărirea” anarhiștilor, sindicaliștilor și socialiștilor, anularea dreptului la libera exprimare, torturarea și executarea liderilor sindicali etc.

De remarcat este, totuși, că, în ciuda diversităţii temelor care suscită interesul extremiștilor de dreapta activi în online, analiza mesajelor monitorizate relevă absenţa unei componente programatice explicite și consolidate. Soluţiile preferate de către aceștia sunt însă asumate implicit prin ostilitatea manifestată în raport cu parlamentarismul, capitalismul, pluralismul politic, integrarea euro-atlantică, minorităţile naţionale etc. Idealul care îi unește pe toţi autorii site-urilor monitorizate este reprezentat de unirea României cu Republica Moldova, însă acest deziderat se manifestă doar la nivel de intenţie, lipsind o viziune clară asupra pașilor prin care acesta ar putea deveni realitate. Nici pe alte teme majore nu există un program politic concret. Astfel, nu se poate discuta despre coagularea unor „proiecte de extremă dreapta” și a unor propuneri specifice menite să schimbe ordinea politică sau socială.

Puţinele soluţii propuse se limitează la îndemnuri cu caracter moralizator, cel mai frecvent dintre acestea fiind apelul la conștientizarea situaţiei deplorabile în care se află România. Dintre soluţiile propuse de autorii postărilor de pe site-urile monitorizate pentru prevenirea așa-numitului pericol al ”iredentismului maghiar” reţinem doar interzicerea vânzării pământului românesc către străini și suspendarea aplicării legislaţiei privind restituirea bunurilor confiscate în perioada comunistă de la etnicii maghiari și bisericile romano-catolice. În plus, în ceea ce privește minorităţile sexuale, adepţii extremei drepte solicită intervenţia Bisericii Ortodoxe Române, care astfel ar trebui să condamne public orice încercare de emancipare a minorităţilor sexuale și chiar să anatemizeze pe liderii politici care susţin homosexualitatea.

3. Identitate, simboluri, cultura memoriei pentru extrema dreaptă

Descrierea „celuilalt” în raport cu care se diferenţiază extremiștii de dreapta este marcată de ambiguitate și judecăţi morale generalizatoare. Astfel, discursul identitar insistă asupra opoziţiei fată de manifestările politice existente, „curentele de propagandă istorică mincinoasă”[12] sistemul „materialist și conformist”, „nivelator” și „dezinformator” al „societăţii post-moderne”, [13] „presa de sistem”[14], „cosmopolită și normală”, „lumea bolnavă de cancerul social reprezentat de comoditate, indiferenţă, pasivitate și lașitate”[15], „politicianismul corupt și imoral”[16] sau sistemul mediatic corupt, responsabil de comploturi. Per a contrario, extremiștii de dreapta se autodefinesc drept „bastion al adevărului”, furnizori ai „adevărului istoric și social-politic”[17], și luptători pentru „cunoașterea adevărului istoric”[18].

Așa cum se observă și din prezentarea temelor predilecte ale extremei drepte, de departe, cea mai întâlnită comunitate cu care grupările de extremă dreapta din România se identifică este cea creștin-ortodoxă. În cele mai multe cazuri, ortodoxia afișată este însoţită de naţionalism, iar grupurile extremiste care se identifică astfel își asumă merite deosebite în promovarea termenului de „naţionalism ortodox”. Ortodoxia îndeplinește și rolul de diferenţiere faţă de alte grupări naţionaliste, precum cele din vestul Europei, care au ca liant convingeri anarhiste, naziste, păgâne sau protestante. Odată invocată, diferenţa religioasă contribuie la consolidarea propriei imagini a autorilor ca luptători de partea forţelor binelui, a creștinismului, care s-ar opune unei alterităţi malefice, reprezentate de „Uniunea (Europeană, n.n.) Spurcată”, „demonocratică și satanistă” [19], ori de „sistemul satanic”[20] și „antihristic”.

Alături de ortodoxism, legionarismul reprezintă un alt factor prevalent care este invocat de către extrema dreaptă pentru a-și defini identitatea, mai multe grupări asumându-și misiunea de continuatoare ale Mișcării Legionare. Totodată, reprezentanţii Fundaţiei „Ion Gavrilă Ogoranu” sau ai Partidului Totul pentru Ţară încearcă să convingă prin intermediul site-urilor proprii că aceste organizaţii s-au născut din dorinţa și în memoria membrilor rezistenţei anticomuniste din România. Această strategie nu vizează doar dobândirea unui plus de legitimitate pentru aceste organizaţii, ci reprezintă totodată, în anumite situaţii, o strategie frecvent întâlnită de camuflare a extremei drepte.

Gruparea naţionaliștilor autonomi din Timișoara reprezintă un caz aparte, întrucât își fundamentează identitatea pe genotipul rasial și patrimoniul genetic, fiind astfel singura grupare monitorizată pentru care rasa reprezintă un element central al propriei identităţi. În același timp, naţional-socialismul german, deși este menţionat în mesajele despre propria identitate, este trecut pe plan secund de către naţionaliștii autonomi, preferându-se modelul românesc al Ligii Apărării Naţional Creștine[21]. În cazul acestei grupări extremiste, „celălalt” este reprezentat de adepţii comunismului, marxismului sau ai corectitudinii politice, „metișii”, teroriștii „americano-israelieni”, adepţii capitalismului, minorităţile considerate „agresive” și, astfel, ostile intereselor românești, precum și o entitate nedefinită, supranumită „sistemul anti-naţional”.

La nivelul construcţiei identitare nu există o asociere sistematică între grupările și site-urile monitorizate și actori similari din ţară sau din străinătate, relaţiile dintre extrema dreaptă autohtonă și organizaţii similare din străinătate fiind mai degrabă sporadice și izolate, iar substanţa lor în general diluată. Afilierea internaţională a organizaţiei Noua Dreaptă[22] la Frontul Naţional European, alături de Partidul Naţional Democratic din Germania, Noua Forţă din Italia, Renașterea Naţională a Poloniei, Falanga Spaniolă și Zorii Aurii din Grecia, arată dimensiunile mai degrabă vagi ale acestei cooperări: constituirea unui front comun împotriva „forţelor dezlănţuite ale Noii Ordini Mondiale”.

Pe de altă parte, raportarea la trecut pare să fie mai importantă decât eventualele relaţii externe. Demersurile extremei drepte de a reinterpreta trecutul istoric sunt relevante atât pentru modul în care acesta este utilizat în propria construcţie identitară, cât și pentru maniera în care istoria este distorsionată și utilizată pentru a servi unor interese actuale. Cultul liderilor fondatori ai Mișcării Legionare, denunţarea viziunii dominante asupra istoriei extremei drepte din România și ritualurile comemorative reprezintă strategii de evocare a trecutului în cadrul cărora, în mod deliberat, se omit referirile la ideologia antisemită sau antidemocrată și violenţele asociate Mișcării Legionare și membrilor săi.

Anticomunismul nu reprezintă doar o moștenire ideologică preluată de la extrema dreaptă interbelică, ci deţine un rol special în construcţia identitară a extremiștilor activi în prezent. Critica regimului totalitar comunist din România se întemeiază pe faptul că membrii Mișcării Legionare, percepuţi astăzi ca modele, au fost persecutaţi începând cu momentul preluării puterii de către comuniști în România. Astfel, totalitarismul comunist reprezintă trauma pe care extremiștii de dreapta o instrumentalizează ca element central al propriei construcţii identitare. Fiind interesaţi de dobândirea unui statut asemănător celui al evreilor ca victime ale genocidului, extrema dreaptă prezintă în mod fals persecuţiile întreprinse de regimul comunist din România în termenii unui genocid, descris în mod frecvent ca „Holocaust roșu” împotriva poporului român. De altfel, această poziţie corespunde și abordării simetrice a regimurilor comuniste și fasciste, abordare prezentă în unele discursuri anticomuniste din mediile intelectuale și politice mainstream.

Promovarea Mișcării Legionare ca model politic demn de urmat astăzi este adesea însoţită de justificări care încearcă să nege caracterul fascist sau chiar extremist al acestei formaţiuni politice. Astfel, se susţine în mod sistematic faptul că imaginea negativă asociată Mișcării Legionare ar fi rezultatul manipulărilor și dezinformărilor întreprinse de regimul comunist sau de forţe externe ostile României și creștinătăţii. Iar atunci când nu pot nega faptele violente din trecutul interbelic întreprinse de legionari, acţiunile lor sunt considerate justificabile și acceptabile, pentru că ar fi reprezentat acte de auto-justiţie.

Versiunea oficială a istoriei naţionale este acuzată de „denigrarea” legionarismului, considerată o metodă prin care s-ar încerca împiedicarea dezvoltării unui partid creștin, de dreapta, în România, considerat capabil să pună capăt politicianismului corupt. În același timp, în cazurile în care instituţiile publice nu oferă un mesaj unitar privind Holocaustul și alte evenimente istorice în care au fost implicaţi membrii Mișcării Legionare, extremiștii de dreapta recurg la sfera autorităţii publice pentru a-și legitima propria versiune despre trecut. Recursul repetat la informaţia falsă conform căreia Tribunalul de la Nürnberg ar fi exonerat Mișcarea Legionară reprezintă de asemenea o metodă prin care o parte a extremei drepte încearcă să dobândească un plus de legitimitate, făcând apel la mijloacele oficiale de evocare a trecutului.

Memoria promovată de către adepţii extremei drepte este strâns legată de utilizarea unor locuri cu valoare de simbol, care constituie puncte de continuitate cu trecutul Mișcării Legionare: Biserica Sf. Ilie Gorgani din București, unde s-a oficiat slujba de înmormântare a lui Vasile Marin și Ion Moţa, troiţa din pădurea Tâncăbești, comuna Ciolpani, care se află în apropierea locului unde Corneliu Zelea Codreanu a fost executat, cimitirul satului Ţigănești din comuna Ciolpani, unde sunt îngropaţi Radu Mironovici și Corneliu Georgescu, fondatori ai Mișcării Legionare etc. Istoria și semnificaţia acestor locuri, caracterul repetitiv al unor practici prin care participanţii își afirmă în public identitatea și simbolurile asociate (cruci, steme, steaguri, uniforme) dau naștere unor ritualuri ce iau forma ceremoniilor, marșurilor sau chiar a slujbelor religioase.

Simbolurile vizuale utilizate de site-urile de extremă dreapta au de asemenea un rol important în configurarea propriei identităţi. Din cauza faptului că în România există un cadru legal care permite sancţionarea autorilor discursurilor fasciste, rasiste, xenofobe sau antisemite, simbolurile vizuale reprezintă o formă disimulată de exprimare a ideilor, pe care extrema dreaptă o utilizează pentru a evita posibile repercusiuni legale. Mai mult, prezenţa acestor simboluri în spaţiul public offline are semnificaţia unei rezistenţe faţă de sistemul pe care aceștia îl condamnă și dă de înţeles publicului că gruparea sau organizaţia respectivă își asumă un rol activ. Totodată, simbolurile ce au o semnificaţie și în afara spectrului de extremă dreapta, așa cum este cazul crucii celtice, sunt utilizate pentru a transmite către iniţiaţi mesaje codate în legătură cu identitatea și convingerile extremiștilor.

4. Actorii extremei drepte – organizare și strategii în online

Site-urile monitorizate pot fi clasificate în funcţie de actorii pe care îi deservesc. Astfel, se poate distinge o categorie de site-uri personale, ai căror autori își asumă identitatea și care exprimă o viziune și o agendă de extremă dreapta personală. O a doua categorie de site-uri este reprezentată de cele care aparţin unor organizaţii constituite legal. Se poate distinge de asemenea o categorie de site-uri a căror apartenenţă este atribuită unor grupări informale. Dintre site-urile monitorizate, cele care aparţin unor grupuri, formal sau informal constituite, care aleg să disemineze în mod sistematic mesaje extremiste, sunt predominante în mediul online. Acest aspect nu este însă un argument în favoarea ignorării site-urilor personale, întrucât în unele cazuri autorii acestora beneficiază de notorietate, inclusiv în rândul publicului larg. Pagina de internet a lui Ion Coja, fost conferenţiar universitar la Facultatea de Litere a Universităţii din București, care se autodeclară un „campion al negării Holocaustului din România”, se distinge nu doar prin negaţionismul și antisemitismul virulent, ci și prin afluenţa de reacţii din partea cititorilor. Rubrica de comentarii prezentă pe acest site găzduiește adesea dezbateri ce reunesc zeci de mesaje, semnificativ mai multe decât pe orice alt site monitorizat. Acest lucru este cu atât mai important cu cât monitorizarea arată că, în general, gradul de participare din partea cititorilor prin intermediul rubricilor de comentarii este foarte scăzut.

Asociaţia „Totul pentru Ţară”, Fundaţia „Profesor George Manu”, Asociaţia „Prezent” și organizaţia Noua Dreaptă sunt principalele organizaţii constituite legal care gestionează site-uri cu un conţinut actualizat constant. Menţionăm separat clusterul format din Partidul „Totul pentru Ţară”, Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu”, cotidianul online „Buciumul”, editura „Sânziana” și magazinul online „Librăria Naţionalistă”[23], care constituie un exemplu relevant pentru modul în care adepţii extremei drepte au construit o structură formată din entităţi specializate ce lucrează pentru un scop comun, structură la care se adaugă blogurile personale ale membrilor acestor entităţi. Împreună creează o reţea online ce reușește să propage o anumită idee sau să menţină un anumit subiect în atenţia audienţei online cu un impact mult mai mare decât cel al unui site izolat.

În plus, spre deosebire de paginile de internet personale sau ale unor grupări informale, cele care aparţin organizaţiilor amintite anterior se disting prin anunţuri regulate privind activităţile offline pe care le organizează sau promovează. Detalii despre comemorări, proteste, tabere sau conferinţe sunt popularizate din timp, astfel încât eventualii adepţi să poată participa. De asemenea, evenimentele respective sunt relatate pe larg după ce au loc, descrierea lor fiind completată de fotografii sau clipuri video încărcate pe portalul media Youtube.com. Modul în care s-a reflectat pe site-urile monitorizate participarea extremiștilor de dreapta la protestele împotriva proiectului minier de la Roșia Montană este ilustrativ în acest sens. Pe paginile de internet analizate s-au lansat apeluri la participare către public și s-au diseminat mesaje legate de intenţia autorilor acestor site-uri de a fi prezenţi în stradă. Publicul ţintă era vag definit, astfel încât nu se poate stabili în mod plauzibil dacă apelurile la participare erau adresate doar adepţilor extremei drepte sau unor categorii mai largi de persoane. Ulterior, relatările despre participarea la protest au fost de regulă însoţite de fotografii făcute de adepţii extremei drepte, dar și de înregistrări video surprinse de canalele de televiziune.

Cele mai multe dintre aceste activităţi offline au un caracter repetitiv, fiind strâns legate de date calendaristice cu o semnificaţie aparte pentru adepţii legionarismului. Comemorările și conferinţele în care se evocă personalitatea liderilor sau a mentorilor extremiștilor de dreapta sunt de departe cele mai frecvente și reunesc participanţi din grupări extremiste diverse. Deși domeniul public sau propriile sedii reprezintă principalele spaţii unde organizaţiile analizate își desfășoară activităţile publice, au existat cazuri în care manifestările extremiste au fost găzduite de biblioteci publice, librării sau chiar colegii.[24] Astfel, se poate constata o încercare din partea respectivelor organizaţii de a depăși limitele unui statut periferic și de a-și face simţită prezenţa în puncte de interes central ale comunităţii.

O altă trăsătură în funcţie de care pot fi clasificate site-urile monitorizate se referă la gradul în care acestea își asumă conţinutul postat. O parte din paginile de internet monitorizate conţin în mod predominant mesaje redactate de deţinătorii acestor site-uri sau de către adepţii lor. Există însă și site-uri de tip portal[25] care, pe lângă textele redactate de propriul colectiv de autori, reunesc mesaje de extremă dreapta colectate din multiple surse externe. Luând în considerare aceste aspecte, se poate constata că, în timp ce cooperarea sub forma preluării sau partajării de conţinut între site-urile din aceeași categorie este sporadică, există un schimb de mesaje pe orizontală între site-urile de tip portal și cele cu conţinut personal.

Manifestarea unor comportamente coordonate între actorii extremei drepte, deși are un caracter ocazional, este relevantă pentru înţelegerea modului în care aceștia acţionează în momente percepute drept cruciale pentru continuitatea Mișcării Legionare: comemorările liderilor istorici, protestele împotriva retragerii titlului de cetăţean de onoare acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu, obiecţiile la adresa iniţiativei legislative prin care se urmărește incriminarea legionarismului sau denunţarea unei conferinţe în care s-a relevat angajamentul legionar al lui Ion Gavrilă Ogoranu, considerat de corifeii legionarilor, dar și de o parte a marelui public, drept simbol al rezistenţei anticomuniste din România.

Elementul comun al acestor teme este reprezentat de faptul că ele sunt esenţiale pentru construcţia identitară a grupurilor de extremă dreapta și pentru menţinerea unei aparenţe de legalitate în ceea ce privește activităţile acestora.[26] Comportamentele coordonate s-au materializat fie printr-o activitate intensă de promovare a acelorași mesaje care le susţineau cauza, preluate și partajate de multiple site-uri care au făcut obiectul acestei monitorizări, cu menţionarea sursei, fie prin activităţi organizate offline în urma colaborării mai multor grupări extremiste.

De altfel, monitorizarea a arătat că adepţii extremei drepte utilizează strategii de disimulare, atunci când interesele lor coincid cu cele ale unui public mai larg și, mai ales, în cazurile în care această strategie le permite accesul la dezbaterea publică. Protestul organizat pe 30 mai 2013 în Piaţa Victoriei, simultan cu ședinţa Consiliului Local de la Târgu Ocna, în care urma să se discute retragerea titlului de onoare acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu, este reprezentativ atât pentru capacitatea de coordonare a extremiștilor de dreapta, cât și pentru strategiile de disimulare utilizate de către aceștia. Ceea ce atrage atenţia în acest caz este că, în mod coordonat, grupările de extremă dreapta participante au anunţat în mediul online organizarea protestului, specificând că singurele simboluri admise sunt steagul României, crucea și poza lui Valeriu Gafencu. Desfășurarea protestului, care a reunit adepţi variaţi ai extremei drepte, în deplină concordanţă cu anunţul diseminat online privind simbolurile acceptate, este explicabilă, dacă luăm în considerare interesul larg de care s-a bucurat cazul Gafencu la nivelul întregii societăţi. Din moment ce tema prezenta interes pentru o categorie mai largă de actori decât cea a extremiștilor de dreapta, abandonarea utilizării unor simboluri fasciste, omniprezente în manifestaţiile anterioare, a fost rezultatul unui calcul raţional: protestul s-ar fi bucurat de o legitimitate crescută datorită susţinătorilor din afara orizontului de extremă dreapta, iar utilizarea simbolisticii fasciste i-ar fi determinat pe aceștia să se disocieze de pledoaria în favoarea lui Gafencu.

Participarea extremiștilor de dreapta la protestele împotriva proiectului de exploatare de la Roșia Montană este edificatoare pentru tipul de strategie folosit, atunci când adepţii extremei drepte caută accesul în dezbaterea publică prin așa-numita „satelitizare“ a unui eveniment public major. Deși prezenţi la mitinguri, membrii Fundaţiei „Ion Gavrilă Ogoranu” și ai Partidului Totul pentru Ţară nu și-au făcut cunoscută identitatea și au evitat expunerea simbolurilor legionare pe care le utilizează de regulă. În consecinţă, lui Florin Dobrescu, președinte executiv al Partidului Totul pentru Ţară, i-a fost acordată posibilitatea unei intervenţii telefonice în cadrul emisiunii „În vizor”, difuzate de postul Litoral TV pe 18 octombrie, acesta fiind prezentat drept „activist ecologist”. De altfel, s-au înregistrat mai multe situaţii în care adepţii extremismului de dreapta, graţie unor tehnici de disimulare, au reușit să intre în dialog cu instituţii ale statului.[27] Post factum, aceste ocazii sunt atent documentate și apoi introduse de extremiști înapoi în discursul online pentru a clama recunoașterea de către autorităţi și, deci, legalitatea organizaţiei înseși.

În urma monitorizării s-a constatat, de asemenea, că situaţiile în care extrema dreaptă a reușit să își insereze mesajele în dezbaterea publică au coincis de regulă cu dezbaterile dominate de discursuri anticomuniste sau cu cele privind conservarea valorilor naţional-creștine. În unele cazuri, evenimente actuale care au provocat reacţii critice din partea autorilor site-urilor extremiste au determinat reacţii similare și în rândul unor persoane cu un grad ridicat de notorietate[28], care datorită vizibilităţii de care beneficiază, au avansat subiectul în dezbaterea publică, oferind astfel publicului larg acces la mesaje periferice, specifice discursului de extremă dreapta.[29]

Practicile de boicotare a unor evenimente publice cu vizibilitate crescută au constituit o altă metodă prin care extrema dreaptă a reușit să obţină acces în dezbaterea publică. Protestul anti-gay organizat în luna februarie 2013 la Muzeul Ţăranului Român constituie cel mai relevant exemplu în acest sens. Adepţii extremei drepte au reușit sa intre în dialog cu reprezentanţi ai statului, membri ai comunităţii academice, ONG-uri cu o vizibilitate crescută și să fie reflectaţi în mass-media. În același timp, comportamentul ambiguu al instituţiilor statului faţă de adepţii declaraţi ai extremismului de dreapta a oferit de asemenea oportunitatea ca aceștia să participe la dezbaterea publică. Mitingurile organizate de Șerban Suru și gruparea Mișcarea Legionară pe 10 și 17 noiembrie 2013, cu ocazia cărora a fost promovată explicit ideologia legionară[30] și a fost criticată iniţiativa unor parlamentari de a consolida legislaţia antifascistă, au fost autorizate de către Primăria Municipiului București. Chiar și după ce au existat reacţii critice din partea societăţii civile privind aprobarea acestor manifestări, primăria a autorizat o altă manifestare explicit legionară, organizată de aceeași grupare, cu ocazia zilei naţionale a României.

5. Concluzii

Din punct de vedere al organizării politice, resursele angajate în prezent de către extrema dreaptă din România, atât la nivelul mediului virtual cât și al realităţii fizice, sunt reduse. Deși acest spectru politic este populat în momentul actual de trei formaţiuni - Partidul Totul pentru Ţară, Partidul Noua Generaţie și Partidul România Mare – niciuna dintre acestea nu are forţa suficientă pentru a se constitui într-un competitor electoral cu șanse de succes, așa cum demonstrează alegerile parlamentare și locale din ultimii 8 ani. Cu toate acestea, se manifestă pe termen mediu voinţa unor grupări extremiste, mai mult sau mai puţin formal constituite, de a pune bazele unor noi proiecte politice. Noua Dreaptă a încercat fără succes în 2011 să înregistreze un partid politic, Șerban Suru, auto-intitulat lider al Mișcării Legionare, anunţă de câţiva ani crearea partidului legionar Legiunea Creștină, Ion Coja a pus în 2012 bazele unui proiect de selecţie a candidaţilor pentru alegerile electorale din acel an intitulat „Lista Naţională”, iar pe site-ul asociaţiei ortodoxist-legionare „Rost” a fost anunţată crearea unui partid intitulat Forumul Alternativa Creștină pentru România.

Lipsa unei capacităţi de organizare electorală a acestor forţe politice nu indică însă absenţa, în România, a pericolului reprezentat de extrema dreaptă. La nivelul societăţii civile, acest vacuum electoral este compensat de activitatea unor organizaţii care au obţinut personalitate juridică, prezentându-se ca organizaţii neguvernamentale, deși promovează pe spaţiul public o agendă legionară. Pericolul este cu atât mai mare pentru publicul neavizat, căruia i se descrie astfel o situaţie departe de adevăr, menită, pe de o parte, să permită inserarea extremei drepte în rândul societăţii civile legitime, iar pe de altă parte, să ofere acces acestor organizaţii la finanţare publică prin formularul 230 de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit.

Mai mult, acţiunile prin care persoane cu un grad ridicat de notorietate avansează, în dezbaterea publică, în mod conștient sau inconștient, teme specifice extremei drepte, constituie de asemenea un element ce ar putea contribui în viitor la ascensiunea politică a extremiștilor de dreapta. Totodată, sondaje de opinie recente indică faptul că atitudinile valorificate în mod tradiţional de către extrema dreaptă, precum intoleranţa, xenofobia și antisemitismul, sunt prezente la nivelul populaţiei în proporţii ingrijorătoare.[31] De altfel, în rândul tinerilor, care sunt mai activi în ceea ce privește accesarea mediului online, aceste atitudini sunt mult mai accentuate.[32]

Grupările de extremă dreapta constituite legal sunt suficient de organizate pentru a se implica frecvent în acţiuni ce presupun costuri financiare. Cazul organizaţiei Noua Dreaptă, care întreţine relaţii cu formaţiuni similare din străinătate, își finanţează vizitele peste hotare și dispune de o reţea de filiale, inclusiv în străinătate, se remarcă din punct de vedere al capacităţii de organizare.

În ciuda faptului că actorii de extremă dreapta sunt dispuși să dedice eforturi financiare anumitor activităţi, structura și elementele vizuale ale site-urilor monitorizate demonstrează un grad de sofisticare redus al resurselor online puse la dispoziţie de către extremiștii de dreapta. Deși acestea oferă posibilităţi de interacţiune cu publicul, rubricile de tip forum nu contribuie la apariţia unor dezbateri între adepţi sau între adepţi și alte tipuri de cititori. De asemenea, în ciuda existenţei unor mijloace de cooptare a potenţialilor partizani – cereri de adeziune sau lansări de apeluri pentru cei interesaţi să își publice textele – nu se remarcă preocupări sistematice sau strategii online elaborate de atragere a publicului.

Accesul la publicul larg și la dezbaterea publică principală este urmărit de adepţii extremei drepte prin intermediul unor strategii de „satelitizare”, atunci când un curent de opinii împărtășit de către o categorie socială mai amplă sau de către persoane cu notorietate este congruent cu agenda extremistă. Disimularea și refuzul de a-și declina identitatea oferă în aceste situaţii oportunitatea de camuflare a extremiștilor printre membrii unui public larg și de participare la dezbaterea publică fără a fi excluși. În ceea ce privește relaţia cu instituţiile oficiale, se remarcă faptul că, în unele cazuri, organizaţiile în cauză și-au formulat o strategie deliberată de asumare a identităţii legionare în cazul dialogului cu reprezentanţii statului. Acest aspect poate fi explicat prin dorinţa adepţilor legionarismului de a obișnui autorităţile publice cu prezenţa lor și de a deveni treptat o parte a realităţii acceptabile. Totodată, utilizarea de către extremiștii de dreapta a unor organizaţii neguvernamentale pentru a-și atribui un statut aparent legitim reprezintă o strategie eficientă prin care aceștia reușesc să inducă în eroare publicul neavizat.

Această tactică a avut succes îndeosebi în cazul unor practici prin care grupurile de extremă dreapta au instrumentalizat memoria rezistenţei anticomuniste și au încercat astfel să insereze ideile și valorile legionare într-un cadru legitim de dezbatere. Recursul la victimele opresiunii regimului comunist din România și la unii membri ai rezistenţei anticomuniste înarmate nu sugerează doar existenţa unor puternice convingeri anticomuniste. În condiţiile în care perspectiva istorică dominantă recunoaște caracterul rasist, xenofob sau antisemit al Mișcării Legionare, dar ridică în mod nediferenţiat la rang de eroi pe cei care s-au opus regimului totalitar comunist din România, în ciuda faptului ca o parte dintre aceștia au fost adepţi ai legionarismului și membri ai Mișcării Legionare, publicul larg poate fi vulnerabil la încercările de manipulare a trecutului de către extrema dreaptă. Astfel, apelul adepţilor extremismului de dreapta la memoria rezistenţei anticomuniste poate fi interpretat ca o metodă insidioasă de reabilitare a Mișcării Legionare și de legitimare a propriilor poziţii.

De altfel, așa cum s-a ilustrat deja, această strategie s-a dovedit eficientă și, în unele cazuri, reprezentanţii unor instituţii oficiale și o parte a publicului larg au fost convinși să accepte sau să adopte poziţiile exprimate de adepţii extremismului de dreapta. Mai mult, incoerenţa de care unele autorităţi publice dau dovadă în sancţionarea activităţilor legionare și interpretarea defectuoasă a legislaţiei care incriminează promovarea ideilor rasiste, antisemite, xenofobe și fasciste au creat un spaţiu de manevră generos pentru extremiștii de dreapta, oferind acestora posibilitatea de a se manifesta liber. În conformitate cu aceste observaţii, existenţa unor condiţii permisive pentru promovarea unei agende extremiste și a unui spaţiu politic marcat de o neîncredere majoră se pot dovedi nefaste pentru parcursul democratic al României și pot constitui premise favorabile consolidării unor forţe politice de extremă dreapta.

 

BIBLIOGRAFIE

Lucrări de specialitate:

CARTER, Elisabeth, The Extreme Right in Western Europe: Success or Failure, Manchester: Manchester University Press, 2005.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, Percepţii și atitudini privind discriminarea – 2013. Raport de cercetare, http://www.cncd.org.ro/files/file/Sondaj%20de%20opinie%20CNCD%202013.pdf.

BĂDESCU, Gabriel, COMȘA, Mircea, GHEORGHIŢĂ, Andrei, STĂNUȘ, Cristina, TUFIȘ, Claudiu, Implicarea civică și politică a tinerilor, Constanţa: Editura Dobrogea, 2010.

Pagini web:

http://foaienationala.ro

http://www.frontpress.ro

http://ioncoja.ro

http://www.totul-pentru-tara.ro

http://deveghepatriei.wordpress.com

http://www.nationalisti.ro

 

 

NOTE