Diverse

Reprezentarea intereselor de gen: între ‘politica ideilor’ şi ‘politica prezenţei’
 

OANA BĂLUŢĂ
[University of Bucharest]

Abstract:
In this article I address women’s political representation, predominantly as reflected in feminist political theories. I introduce several conceptual clarifications, between „gender interests” and „women’s political interests” and further explain their complex and complicated intersection with descriptive and substantive representation, especially in a country that lacked women’s/ feminist mobilization from the 60s and 70s. I argue for both a better understanding and research of political factors supporting or impending women’s political representation and give examples from national and European elections to clarify the explanatory power that political factors have. The article represents also an argument for more reflexivity in regards to political representation and for a better correlation between logos and episteme.

Keywords: descriptive political representation; substantive political representation; politics of presence; politics of ideas; gender interests; women’s political interests

1. Introducere

Alegerile europene au potenţialul să provoace deficitul democratic în reprezentarea politică a femeilor. În zona cunoașterii din sfera participării și reprezentării politice, a devenit, aș îndrăzni să afirm, aproape o constatare standard/anodină să observi că există dezechilibre majore între numărul femeilor și cel al bărbaţilor aflaţi într-o structură de decizie precum Parlamentul, Guvernul, consiliile locale, consilii judeţene, primării, etc.

Tematica reprezentării politice a femeilor este extrem de complexă. Și în termenii teoretizării, dar și în cei ai politicii practice. În articolul pe care vi-l propun, mă voi rezuma la identificarea unor aspecte complexe din teoretizarea acesteia, nu doar din considerente de îmbogăţire a cunoașterii din zona teoriei politice feministe (cu mai multă aplecare asupra României), ci și pentru că, în subsidiar, doresc să subliniez că discuţiile publice au mai curând un caracter gregar atunci când abordează subiectul prezenţei femeilor în politică, al reprezentării intereselor acestora. Dacă dezechilibrul de reprezentare este observat, acesta trebuie însoţit de înţelegerea acestuia pentru a identifica posibile intervenţii în vederea corijării și a unei mai mari includeri a femeilor în așa fel încât să sporească reprezentativitatea unor instituţii. Autoritatea epistemică a persoanelor pare să fie defavorizată de autoritatea deontică atunci când reprezentarea politică a femeilor este adusă în discuţie pe agenda publică ori politică. Pentru exemplificare, amintesc de o iniţiativă a deputatei PDL Sulfina Barbu din 2011, Proiect de Lege privind introducerea cotei obligatorii de reprezentare politică a femeilor în Parlamentul României și a unui segment din dezbaterea asociată acesteia. La masa rotundă, „Cu bărbaţii despre cota pentru femei“, organizată în data de 31 martie 2011 la Palatul Parlamentului pentru a discuta proiectul care propunea o cotă de reprezentare pentru femei, au participat exclusiv bărbaţi, aceasta fiind solicitarea explicită a deputatei[1]. Fără să sugerez că genul participanţilor poate fi corelat cunoașterii complexităţii reprezentării politice, doresc să redau câteva din observaţiile celor care au participat la dezbatere[2] pentru a sublinia de această dată decalajul dintre evoluţia literaturii de specialitate și discursurile publice:

„Prăpastia statistică dintre reprezentarea femeilor și a bărbaţilor nu este rezultatul unei discriminări, ci este perfect explicabilă. Domnia sa constată că femeile nu sunt atrase de politică, în același mod în care bărbatii nu doresc să folosească rujul și băieţii lituanieni nu doresc să practice alt sport în afara baschetului. (Cătălin Avramescu, consilier prezidenţial)

„În ceea ce priveste procentele, acestea trebuie sa fie mai rezonabile deoarece nu există bază de selecţie pentru femei“. (Marian Preda președintele Comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale și demografice, decanul Facultăţii de Sociologie de la Universitatea București)

„Recunoaște că nu este foarte bine pregătit în legătura cu subiectul reprezentării femeilor în politică, dar din ce se documentase în ultimele zile nu găsise un studiu care să-i explice de ce nu sunt reprezentate femeile în politica româneasca.„ (Cristian Pârvan – Asociaţia Oamenilor de Afaceri)

„Aduce în discutie constatarea Mihaelei Miroiu conform careia, femeile au votat pentru prima oara în România într-un mod democratic abia în 1990. Iar de la acest fapt trage concluzia ca femeile trebuie învăţate să voteze femei, rezolvând astfel (se pare) problema reprezentării femeilor.“ (Thomas Kleininger – director Institutul pentru Politici Populare)

După cum se poate observa, abordarea cantitativă tip „numărătoare“ este cea care prevalează, urmată de intervenţii privind cultura politică și educarea femeilor cetăţene în a vota femei pornind de la premisa (criticată, după cum vom vedea) că femeile care candidează nu sunt votate de alegătoare.

Dacă alegerile europene au potenţialul să provoace deficitul democratic în reprezentarea politică a femeilor așa cum menţionam încă de la început, acest articol are un potenţial să provoace gândirea critică și, mai ales, să atragă atenţia asupra complexităţii subiectului în discuţie cu atât mai mult cu cât pe 25 mai 2014 vom avea alegeri pentru Parlamentul European în baza unui sistem de reguli diferit în raport cu cele pentru Parlamentul naţional în urma modificării sistemului electoral din 2008. Dezvrăjirea intelectuală presupune identificarea unor constrângeri ori factori care împiedică ori sprijină reprezentarea politică a femeilor și sugerarea unor direcţii de cercetare care să îmbogăţească informaţiile disponibile cu privire la tematica în cauză în România.

2. Fundamentare teoretică

Această secţiune se bazează și pe dezvoltări teoretice publicate anterior fie sub forma studiilor individuale, fie în carte de autor, însă acestea sunt aduse acum laolaltă sub umbrela reprezentării politice a intereselor de gen, a intereselor politice ale femeilor. Ce face această secţiune este să definească noţiuni cheie asociate reprezentării politice pentru o mai bună orientare teoretică, metodologică și empirică pentru toţi cei care sunt provocaţi de tema în cauză. Având în vedere bogăţia literaturii despre participarea și reprezentarea politică a femeilor, sunt necesare delimitări conceptuale mai ales în contextul dezvoltării și evoluţiei politicii în Europa de Est.

2.1 A se situa între/ printre

Acest articol își are rădăcinile în teoretizarea intereselor politice de gen/sex propusă în 1998 de Anna Jónasdóttir care pornind de la o diferenţiere importantă între conceptele de „nevoi“ și „interese“ introduce o delimitare între perspectiva formală a intereselor și o alta axată asupra conţinutului acestora. Anna Jónasdóttir (1988) se întoarce pe filieră etimologică la termenul latinesc din care provine cuvântul „interese“ și la semnificaţia acestuia, propunând o abordare atrăgătoare în dezbaterea privind interesele politice de gen/ sex, cu implicaţii asupra reprezentării politice[3]. A se situa între/ printre[4] este important pentru această teoreticiană[5], prin urmare Jónasdóttir identifică două semnificaţii ale conceptului de interese, una formală care este legată de participare și de ceea ce ea consideră a fi important, respectiv „a se situa între/ printre“ și o alta care trimite la conţinut, și anume către nevoile, dorinţele și preferinţele indivizilor. Se întâmplă ca în cadrul dezbaterilor privind interesele politice, aspectul formal să mai dispară, însă acesta este extrem de important în condiţiile în care nicăieri în lume femeile nu se află în postura de a ‚externaliza’ perspectiva lui a se situa între/ printre reprezentanţi.

2.2 Interese de gen, interese ale femeilor

În 2007, în studiul Gen și interese politice. La intersecţia dintre teorie, cercetare și viaţa cotidiană[6] și ulterior în volumul Feminism modern reflexiv (2013)[7] am discutat pe larg despre abordările teoretico-metodologice ale intereselor politice de gen și ale intereselor politice ale femeilor din spaţiul anglo-saxon[8] și cel românesc[9] deopotrivă. Această menţiune are menirea să mai atragă o dată atenţia asupra ramificaţiilor multiple pe care le îmbracă reprezentarea politică a intereselor politice de gen și a intereselor politice ale femeilor. Totodată, clarificarea noţiunilor de ‚interese de gen’ și ‚interese ale femeilor’ este necesară deoarece acestea se intersectează cu două forme pe care le îmbracă reprezentarea politică: descriptivă, respectiv substanţială.

În 2013, am definit interesele politice de gen drept preferinţe[10] exprimate de femei sau bărbaţi care le afectează sau sunt importante pentru proiectele lor de viaţă[11]. Tot atunci am explicat faptul că termenul „gen“, nu este un sinonim pentru „femei“ și că există o confuzie conceptuală între cele două care par a fi într-o relaţie de sinonimie. Utilizarea noţiunii de „gen“ în locul celui de „femei“ poate fi explicată și prin aceea că ar permite evitarea acuzaţiilor de esenţializare în virtutea faptului că femeile sunt diferite (ca și bărbaţii, de altfel), că ar aduce un grad mai mare de legitimitate, de seriozitate academică, pentru că ‚genul’ pare mai neutru și mai obiectiv decat ‚femei’ și „pare să se încadreze mai bine în terminologia știinţelor sociale“[12]. Definesc genul[13] drept produsul anumitor schimbări sociale și individuale care sunt urmarea experienţelor cotidiene trăite, a interacţiunii dintre femei și bărbaţi[14].

Revenind la diferenţele dintre femei, pornind de la importanţa etniei, a clasei, a orientării sexuale etc., Maxine Molynex a propus utilizarea noţiunii de ‚interese de gen’, în locul celei de ‚interese ale femeilor’ pentru a se înlătura omogenizarea acestora. Deși împărtășesc acele critici aduse esenţializării și falsei omogenizări a femeilor, spre deosebire de Molyneux, am ales să redefinesc însă conceptul de „interese ale femeilor“ pornind de la tipologia experienţelor femeilor propusă de Mihaela Miroiu în 1996 (reluată în 2004). Am derivat în 2007 ‚interesele femeilor din experienţele femeiești deoarece nu am considerat că interesele care rezultă din experienţa avortului, a nașterii, a lăuziei etc. pot fi cuprinse în sintagma „interese de gen“, fie ele „interese de gen ale femeilor“. Formularea „interesele femeilor“ nu exclude diferenţele între femei, diversitatea femeilor.

Având în vedere că am clarificat diferenţa dintre noţiunile de ‚interese de gen’ și ‚interese ale femeilor’, pot defini în continuare reprezentarea politică substanţială și pe cea descriptivă pentru a explica pe parcursul acestui articol și rolul pe care îl poate avea ponderea femeilor într-o structură de luare a deciziilor.

2.3 Reprezentare descriptivă și reprezentare substanţială

Mă aflu acum în acea etapă a argumentării în care mai introduc o nouă distincţie conceptuală cunoscută în literatura de specialitate, între reprezentare descriptivă și reprezentare substanţială care nuanţează teoretic prezenţa femeilor în structuri de luare a deciziei.

Hanna Pitkin subliniază în The Concept of Representation (1967) că deși reprezentarea politică apare recurent în diverse scrieri despre politică de prea puţine ori gânditorii politici au întreprins și analize conceptuale, poate pentru că semnificaţia termenului nu ridică probleme ori pentru că această analiză are, în fapt, implicaţii complexe care au descurajat demersurile teoretice. Textul este o dezvoltare teoretică de bază pentru analizele feministe ulterioare ale noţiunii de reprezentare politică. Pitkin propune o tipologie a reprezentării politice în care regăsim și abordările substanţial și descriptiv. În raport cu cea din urmă, teoreticiana are mai curând o rezervă critică pentru că atrage atenţia că reprezentarea descriptivă va suscita mai curând atenţia faţă de componenţa legislativului, mai puţin asupra activităţii. Însă concluzia lui Pitkin potrivit căreia nu poţi corela lesne caracteristicile reprezentanţilor cu acţiunile lor este provocarea semnificativă asociată acestui tip de reprezentare.

În acest context, o contribuţie importantă a teoriei politice feministe este că a respins demarcarea rigidă între cele două dimensiuni ale reprezentării: descriptivă și substanţială, respectiv între cine și ce reprezintă. Reprezentarea descriptivă și cea substantivă sunt interconectate, prima fiind o precondiţiei a celei din urmă. Anne Phillips[15], o reputată teoreticiană în domeniu, dezvoltă mai multe argumente care să sprijine prezenţa femeilor în calitate de reprezentanţi politici. Politica prezenţei este necesară pentru că femeile au și interese particulare, pe care le corelez în baza celor prezentate anterior cu poziţionarea lor într-un regim de gen sau cu anumite experienţe femeiești împărtășite de acestea. De pildă, investiţiile în creșe și grădiniţe sunt mai curand interese de gen ale femeilor având în vedere implicarea diferită a femeilor și a bărbaţilor în munci de îngrijire. Aceste interese nu pot fi disociate de purtătoarele lor, spun mai departe teoreticienele.

Pe de altă parte, legătura dintre reprezentarea descriptivă și cea substanţială este extrem de criticată în teoria politică feministă, însă ce se poate afirma este că prezenţa femeilor în politică în calitate de reprezentanţi crește probabilitatea reprezentării intereselor de gen și a intereselor femeilor[16]. În al doilea rând, politica prezenţei trebuie asociată cu dreptatea socială și cu crearea unor alte modele de rol pentru femei. Nu în ultimul rând, prezenţa femeilor în politică ar putea aduce o schimbare a setului de valori, norme și practici asociate acestui spaţiu. În 2010, Suzanne Dovi propune noţiunea de ‚recunoaștere reciprocă’ (mutual recognition), respectiv o relaţie interactivă între reprezentanţii politici și cetăţeni. În opinia mea, ‚recunoașterea reciprocă’ poate fi cheia raportului dintre reprezentarea politică descriptivă și cea substanţială și un răspuns la întrebarea „în ce măsură cea din urmă se poate sprijini pe prima?“. O relaţie recipocă de recunoaștere presupune ca „un grup dezavantajat istoric să își recunoască reprezentanţii descriptivi într-mod distinct, iar aceștia să îi recunoască în aceeași manieră pe membrii grupului“[17].

Într-o democraţie reprezentativă accentul este deplasat mai degrabă pe ce reprezintă politicienii (politici, preferinţe, idei), însă pentru că anumite politici, preferinţe, idei au lipsit de pe agenda politică, prezenţa femeilor ca reprezentanţi este importantă. În același timp, un dezechilibru major între genul actorilor și anumite spaţii, ar putea cel puţin să ne determine să ne raportăm critic în calitatea noastră de cetăţeni. Astfel, în 1994 Judith Lorber spunea că „metaregula într-o ordine socială care să se bazeze pe egalitate este ca nici un individ dintr-un grup și nici un grup din societate să nu monopolizeze resursele economice, educaţionale, culturale și poziţiile de putere“.[18] Însă, „dacă anumiţi oameni sau grupuri, continuă să fie în mod disproporţionat cei care au grijă de dependenţi, iar munca productivă continuă să fie considerată superioară celei reproductive, inegalitatea va persista“[19].

Ipoteza cu care pornesc la drum este că fundamentele argumentaţiei specifice teoriei politice feministe occidentale suferă de pericolul unei ‚șubrezenii’ epistemologice care își are rădăcinile în parcursul diferit al feminismului în spaţiul Europei Centrale și de Est. Reformulând, linia de argumentare care susţine că femeile reprezintă politic interesele femeilor și interesele de gen ale femeilor trebuie interogată în condiţiile în care în România nu s-a putut dezvolta feminismul valului II din anii ’60, ’70, așadar nu s-a dezvoltat conștientizarea unei legături indisolubile între ‚reprezentante’ și ‚reprezentate’. „Politica prezenţei“ trebuie așezată într-un context politic diferit de cel vestic pentru a identifica dacă „politica ideilor“, retușată ori corijată de sensibilitate la gen a reprezentanţilor și participare civică activă a cetăţenilor/cetăţenelor ,nu reprezintă un răspuns pentru o mai bună reprezentare a intereselor de gen ale femeilor[20].

3. Starea de fapt: politica prezenţei

Dacă am identificat anterior conceptele care ne ajută să nuanţăm analizele și dezbaterile privind ponderea femeilor în calitate de reprezentanţi politici, vă propun în continuare o imagine fotografică a modului în care se configurează această politică a prezenţei în România, la nivel naţional și european. Aceste date vor sprijini secţiunea următoare a articolului care se va opri la factorii care influenţează politica prezenţei și reprezintă totodată și o invitaţie înspre mai multă reflexivitate asupra reprezentării politice teoretică și empirică deopotrivă. Prezentarea nu va fi exhaustivă și va include acele date necesare dezvoltării argumentării următoare cu scopul de a evidenţia/a reveni la nuanţele și complexitatea reprezentării politice.

Tabel 1. Reprezentarea femeilor și a bărbaţilor în Parlamentul naţional

Tabel 2. Ponderea femeilor pe listele de candidaţi și mandatele obţinute de acestea în Parlamentul European (2007)

Tabel 3. Ponderea femeilor pe listele de candidaţi și mandatele obţinute de acestea în Parlamentul European (2009)

Observăm din datele prezentate anterior că ponderea femeilor este mai mare în Parlamentul european, în anul 2007 acestea reprezentau 34,29%, iar în 2009 au atins un prag de 36,36%, ceea ce depășete cu mult prezenţa acestora în Parlamentul naţional.

Literatura de specialitate oferă mai multe tipuri de explicaţii mai ales pentru variaţiile de reprezentare de la nivel naţional, identificând factori politici, socio- economici și culturali care influenţează prezenţa femeilor. În categoria factorilor politici, legile electorale și caracteristicile partidului au rolul cel mai important și au cea mai mare putere explicativă, după cum precizează și Kathleen Montgomery (2004) într-o analiză a reprezentării politice în statele post-comuniste[21]. Pornind de la afirmaţia lui Montgomery potrivit căreia accentuarea acestor factori „depinde în mare măsură dacă cercetătorul/cercetătoarea vede inegalitatea politică drept produsul anumitor cerinţe sociale și culturale ori ca o consecinţă a stimulentelor create de alegerile instituţionale și politice[22]“ și ţinând cont de evoluţia cercetărilor la nivel naţional este nevoie de o reorientare teoretică și empirică înspre constrângerile de tip politic. Este drept că factorii interacţionează între ei și că, în fapt, cei politici funcţionează într-un context socio-cultural. Pe de altă parte și eu împărtășesc opinia lui Montgomery și susţin că analizele efectuate în statele care au avut regim comunist au evidenţiat mai degrabă aspectele socio- economice și culturale. Iar, pentru a înţelege poziţionarea femeilor în politica naţională și în cea europeană factorii politici trebuie analizaţi și, cu părere de rău, precizez că aceste cercetări sistematice lipsesc. Voi menţiona aceste direcţii de analiză în partea finală a textului dedicată concluziilor.

Analizele privind prezenţa femeilor din statele Europei Centrale și de Est în Parlamentul European nu sunt numeroase. În 2010, Cristina Chiva a urmărit factorii care influenţează prezenţa femeilor în delegaţiile statelor post-comuniste din Parlamentul European (Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România și Slovacia) și a descoperit că poziţionarea partidelor faţă de integrarea în Uniunea Europeană conturează diferenţe. Astfel concluzionează Cristina Chiva, euroscepticii au fost mai rezervaţi în a nominaliza femei. Aceste analize comparative sunt utile mai ales că în cazul României și am văzut anterior că diferenţa de reprezentare la nivel naţional și european este semnificativă. Însă, pornind de la euroscepticismul identificat de Chiva, dacă ne uităm cu atenţie la partidele care au obţinut mandate în Parlamentul European, vom observa că acestea sunt extrem de diferite: PLD, UDMR și PRM nu au avut nicio femeie în delegaţie. Dacă PRM a fost eurosceptic, nu aceeași observaţie este valabilă pentru PLD și UDMR. Aș reintroduce aici ca explicaţie rolul ideologiei politice în condiţiile în care partidele de stânga[23] par a fi mai înclinate să nominalizeze femei. Însă, aș corela acest factor cu o trăsătură mai veche a celor două partide politice, UDMR și PRM, pe care o cunoaștem de la alegerile naţionale: comportamentul „blatistului“ politic. Partidele au nominalizat candidate pentru alegerile europene, însă poziţiile de pe liste s-au dovedit a fi neeligibile așa cum vedem în Tabelul 2 și Tabelul 3. În fapt, toate partidele incluse în tabel au nominalizat femei, ceea ce ne-ar putea convinge să afirmăm că au o sensibilitate faţă de egaliattea de gen. Însă, la o privire mai atentă, ne luăm rezerve critice pentru că poziţia pe lista electorală este importantă, nu doar nominalizarea. Acest caracter blatist s-a evidenţiat și în alegerile din 2004 la nivel naţional, de pildă pe lista electorală pentru Senat, PRM a inclus pe primul loc o femeie în Judeţul Covasna, iar UDMR a așezat pe locul 2 o femeie în Vrancea. Rezultatul fiind UDMR nu a avut nicio femeie membră în Parlament, PRM a avut 3, dar nu pe cea desemnată să candideze în Covasna unde UDMR are masă de alegători. Și exemplu acesta ne spune că nominalizarea nu este suficientă, iar alături de poziţia pe listă, circumscripţia își are propriul rol. În lipsa unor reguli clare, așa cum am observat, partidele politice vor adopta adesea comportamentul blatistului politic.

Pentru alegerile europene din mai 2014, nominalizarea candidaţilor și locul femeilor pe liste sunt doi indicatori care trebuie urmăriţi și în virtutea celor două experienţe anterioare din 2007 și 2009 pentru a identifica și în ce măsură se poate identifica un „efect de contagiune“ europeană privind egalitatea de gen la partidele care au avut membri în Parlamentul European[24]. Ponderea femeilor în Parlamentul European nu trebuie minimalizată în condiţiile în care identitatea politică a acestei instituţii s-a conturat din ce în ce mai bine. Pentru că am corelat anterior reprezentarea descriptivă (respectiv prezenţa femeilor) cu reprezentarea substanţială (a intereselor de gen, a intereselor femeilor), Parlamentul European a avut, de pildă o mai mare deschidere decât Comisia Europeană în anii ’80 (dar într-un moment în care puterile acestuia erau mai reduse) faţă de tematica prevenirii și combaterii violenţei asupra femeilor[25], iar pe fondul consolidării sale reprezentarea femeilor trebuie monitorizată.

4. Concluzii înspre o mai mare reflexivitate asupra reprezentării politice a femeilor

Nuanţările din sfera cunoașterii știinţifice, mai puţin din cea a cunoașterii comune, ne-au arătat că reprezentarea politică a femeilor implică nuanţe și o serie de fundamentări teoretice și exemple din experienţa altor state care nu se pot reduce la a organiza o masă rotundă „cu bărbaţii despre cote pentru femei“ în care majoritatea intervenţiilor să trimită înspre femei care nu votează femei, absenţa studiilor relevante ori neatractivitatea politicii pentru femei.

Sunt zone asociate factorilor politici despre care aminteam anterior în care informaţiile privind reprezentarea politică a femeilor în România nu abundă. Sunt întrebări multiple care trebuie să își găsească răspunsul în acest context socio-cultural, economic și politic. Care este rolul sistemelor electorale aici? De ce în statele cu sisteme proporţionale ponderea femeilor este mai mare? Lista închisă sau cea cu vot preferenţial este mai degrabă prietenoasă faţă de reprezentarea femeilor? Ce caracteristici ale partidelor politice sprijină recrutarea unui număr mai mare de femei? Oare alegătorii nu votează femei ori altele sunt cauzele prezenţei reduse a femeilor în calitate de reprezentanţi politici? Care este rolul ambiţiei politice? Cum definim și înţelegem ambiţia politică a femeilor și a bărbaţilor? Care este rolul organizaţiilor de femei din partidele politice? Care este rolul organizaţiilor de femei, al organizaţiilor feministe?

Etapele procesului de recrutare reprezintă un ghid extrem de util pentru a înţelege obstacolele cu care se confruntă femeile în fiecare etapă și rolul partidelor, al alegătorilor, precum și diferenţa dintre profunzimea analizelor și instrumentelor ‚de tatonare’ a reprezentării și cunoașterea de tip comun (mai degrabă- comunicată în spaţiul public și cel politic). Voi oferi un exemplu deoarece spaţiul nu îmi permite o dezvoltare de tip exhaustiv. Procesul de recrutare include 4 etape în care acţionează diferite stimulente astfel:

1. Persoane eligibile – 2. Aspiranţi – 3. Candidaţi – 4. Parlamentare/Parlamentari

Între etapa 1 și 2 intervin, de pildă ambiţia politică și resurse (de timp, de exemplu), în trecerea de la aspiranţi la candidaţi, intervine rolul partidelor politice, iar cetăţenii prin votul lor au un rol fundamental între etapele 3 și 4. O analiză aplicată și un astfel de model care să urmărească procesul legislativ dezvrăjește considerabil credinţele potrivit cărora dezechilibrul de reprezentare este legat de cetăţeni care nu votează femei ori de lipsa de pregătire politică a acestora.[26] Explicaţiile sunt mai complexe și indică multicauzalitate.

Însă, tot literatura de specialitate ne ajută să construim o schemă care să includă acele elemente cheie care au jucat un rol important în reprezentarea politică a femeilor din state democratice. Le redau sintetic și selectiv în tabelul de mai jos pentru mai multă claritate.

Tabel 4. Factori care influenţează ponderea femeilor în politică

Acest articol reprezintă și un început al unei pledoarii pentru o mai bună cunoaștere a reprezentării politice, o pledoarie adresată deopotrivă practicanţilor în ale politicii, respectiv politicienilor și celor care își desfășoară activitatea în sfera lui „episteme“. Logosul trebuie sprijinit, așadar, de episteme.

Bibliografie

Băluţă, Oana, Feminism modern reflexiv, Editura Tritonic, București, 2013.

Băluţă, Oana, Gen și interese politice. La intersecţia dintre teorie, cercetare și viaţa cotidiană, în Băluţă, Oana; Dragolea, Alina; Alice, Iancu, Gen și interese politice, Editura Polirom, Iași, 2007.

Băluţă, Oana (ed.), Gen și putere. Partea leului în politica românească, Editura Polirom, Iași, 2006.

Childs, Sarah, Women and British Party Politics. Descriptive, Substantive and Symbolic Representation, Routledge, New York, 2008.

Childs, Sarah, New Labour’s Women MPs: Women representing Women, Routledge, New York, 2004.

Chiva, Cristina, Women in the European Parliament: The Case of the Post-Communist Member States, CRCEES Working Papers, WP2012/02.

Diamond, Irene; Hartsock, Nancy, Beyond Interests in Politcs, A Comment on Virginia Sapiro’s ’When are Interests Interesting? The Problem of Political Representation of Women’, în Phillips, Anne (ed.), Feminism and Politics, Oxford University Press, Oxford, 1998.

Grünberg, Laura, (Re)voluţii în sociologia feministă, Editura Polirom, Iași, 2003).

Dovi, Suzanne, Preferable Descriptive Representatives în Mona Lena Krook; Childs, Sarah, Women, Gender and Politics. A Reader, Oxford University Press, New York, 2010.

Jónasdóttir, G. Anna, On the Concept of Interest, Women’s Interest, and the Limitations of Interest Theory în Jones, Kathleen B., Jónasdóttir, Anna, 1990 (1988).

Lorber, Judith Paradoxes of Gender, Yale University Press, 1994.

Mansbridge, Jane, Should Blacks Represent Blacks and Women Represent Women? A Contigent Yes în Mona Lena Krook; Childs, Sarah, Women, Gender and Politics. A Reader (Oxford University Press, New York, 2010.

Matland Richard E.; Montgomery, Kathleen A., Recruiting Women to National Legislatures: A General Framework with Applications to Postcommunist Democracies în Matland; Richard E.; Montgomery, Kathleen A. (eds.), Women’s Access to Political Power în Post-Communist Europe, Oxford Univesity, Press, Oxford, 2004.

Matland, Richard, Enhancing Women’s Political Participation: Legislative Recruitment and Electoral Systems în Julie Balington, Azza Karam, Women in Parliament: Beyond Numbers, Trydells Tryckery AB, 2005,

Miroiu, Mihaela, Drumul către autonomie, Editura Polirom, Iași, 2004.

Molyneux, Maxine, Mobilization without Emancipation? Women’s Interests, The State and Revolution in Nicaragua, în McCann & Kim, Feminist theory reader. Local and global perspectives, Routledge, New York, 2003.

Montgomery, Kathleen, Introduction în Richard E. Matland; Kathleen Montgomery, Women’s access to political power in post-communist Europe, Oxford University Press, Oxford, 2004.

Montoya, Celeste, From Global to Grassroots: The European Union, Transnational Advocacy, and Combating Violence against Women, Oxford University Press, Oxford, 2013.

Pasti, Vladimir, Ultima inegalitate. Relaţiile de gen din România, Editura Polirom, Iași, 2003.

Pitkin, Hannah, The Concept of Representation, University of California Press, 1967.

Phillips, Anne, Democracy and Representation: Or, Why Should it Matter Who our Representatives Are, în Phillips, Anne (ed.), Feminism and Politics, Oxford University Press, Oxford, 1998.

Phillips Anne, The Representation of Women în The Polity Reader in Gender Studies (Polity Press, Cambridge, 1995);

Phillips, Anne, The Politics of Presence, Oxford University Press, New York, 1995.

Pringle, Rosemary, Sophie Watson, Women’s Interests’ and the Post-structuralist State, în Phillips, Anne (ed.), Feminism and Politics, Oxford University Press, Oxford,1998.

Sapiro, Virginia, When are Interests Interesting? The Problem of Political Representation of Women în Phillips, Anne (ed.), Feminism and Politics, Oxford University Press, Oxford, 1998.

Scott, Joan Wallach, Gender and the Politics of History (revised edition) Columbia University Press, New York, 1999.

Shvedova, Nadezhda, Obstacles to Women’s Participation in Parliament, Julie Balington, Azza Karam,Women in Parliament: Beyond Numbers,Trydells Tryckery AB, 2005.

Slavova, Kornelia, Looking at Western Feminism through the Double Lens of Eastern Europe and the Third World în Lukič, Jasmina; Regulska Joanna; Zaviršek, Darja, Women and Citizenship in Central and Eastern Europe, Eshgate Publishing House, 2006.

Vincze, Enikö Magyari, 2002, Diferenţa care contează, Editura Fundaţiei DESIRE, Cluj-Napoca.

Surse online

http://www.ipu.org/wmn-e/classif.htm

http://data.worldbank.org/indicator/SG.GEN.PARL.ZS

http://www.bec2009pe.ro/

www.cdep.ro

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=12039

http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/en/00082fcd21/Results-by-country-%282009%29.html?tab=22#result_menwomen 

www.roaep.ro

NOTE

OANA BĂLUŢĂ este conferenţiar universitar la Facultatea de Jurnalism și Știinţele Comunicării, Universitatea din București, profesoară asociată la Masteratul de Gen, Politici și Minorităţi al Facultăţii de Știinţe Politice, SNSPA, doctor în știinţe politice din 2009 cu o temă despre gen și interese politice în România actuală. Domeniile sale de interes sunt: participarea și reprezentarea politică a intereselor de gen/a intereselor femeilor, armonizarea vieţii de familie cu cariera, violenţa împotriva femeilor. Este coordonatoarea colecţiei de Studii feministe de la Editura Tritonic, autoarea volumului Feminism modern reflexiv, 2013, Editura Tritonic, coordonatoarea volumelor Impactul crizei economice asupra femeilor, 2012, Editura Maiko; Femeile spun NU Publicităţii Ofensatoare, 2013, Editura Maiko, București; Parteneri egali. Competitori egali, 2007, Editura Maiko; Șanse egale prin concilierea vietii de familie cu cariera, 2007, Editura Maiko, coautoare a volumelor Gen și interese politice, 2007, Editura Polirom, Justiţie și Afaceri interne, 2007, Editura Tritonic, editoarea cărtii Gen și putere, 2006, Editura Polirom.

 sus