Scrisă de un tânăr cercetător, Flavius Cristian Mărcău, cartea pe care o supunem analizei reprezintă și în mod cert va rămâne în peisajul istoriografic românesc despre Revoluţia din România a anului 1989, un punct de referinţă ce a necesitat o reflecţie profundă, „sine ira et studio” a unor evenimente trecute, dar rămase dureroase și controversate în istoria noastră.
Autorul acestei lucrări a dobândit abilităţile unui cercetător riguros și sârguincios prin publicarea unui număr impresionant de studii și articole, dar și în cadrul formelor de învăţământ universitar pe care le-a absolvit, fiind licenţiat în Relaţii Internaţionale și Studii Europene al Universităţii „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu și absolvind masteratul de Știinţe Politice al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.
Preocupările sale referitoare la felul în care s-a făcut trecerea de la totalitarism la democraţie în fostele ţări comuniste l-a determinat pe autorul acestei cărţi să-și continue specializarea și să urmeze ca și doctorand al Universităţii „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca o temă coordonată de prestigiosul istoric Michael Shafir și intitulată: Democratizarea ţărilor din Europa Centrală și de Est după căderea Cortinei de Fier.
Fiind avizată din punct de vedere știinţific de profesorii universitari Adrian Gorun și George Niculescu, cartea Revoluţia română din decembrie 1989, apărută la editura „Academica Brâncuși” din Târgu Jiu, în anul 2012, pe parcursul celor 185 de pagini, este o investigaţie nu doar diacronică și tematică, ci și o cercetare descriptivă și interpretativă, utilă nu doar specialiștilor, dar și cititorilor mai puţin familiarizaţi cu evenimentele din 1989. În plus, lucrarea este concepută într-un stil simplu, precis, fără prea multe cuvinte sau expresii ce ar putea să-i creeze cititorului impresia de confuzie sau neânţelegerea faptelor istorice prezentate.
Deși, utilizează un număr impresionant de lucrări, studii și articole, dar și documente de arhivă, Flavius Mărcău se descurcă în acest „haţiș” imens de surse și ne pune în faţă atât o carte bine structurată și analizată, cât și o lucrare ce abundă în documente de primă mână, declasificate în 2010, provenite din arhivele secrete ale Ministerului Apărării. De dragul exhaustivităţii cuprinderii surselor, autorul a citit aproape tot ceea ce surprinde literatura istoriografică românească a revoluţiei române din decembrie 1989, însă el își completează demersul știinţific și prin citarea sau consultarea unor autori străini cum ar fi Daniel Chirot sau Eric Selbin.
Desigur, autorul nu rămas „cramponat”, doar asupra surselor tradiţionale, ci a examinat, prezentat și argumentat direcţiile de cercetare și prin intermediul internetului sau pe baza filmelor documentare și a interviurilor.
Cu o succintă prefaţă semnată de reputatul filosof și sociolog Adrian Gorun, firul cărţi se deschide printr-o creionare a contextului istoric în care a izbucnit revoluţia din România în capitolul I „Preliminarii la decembrie 1989”, iar apoi autorul atinge un punct sensibil al evenimentelor din aceea perioadă: posibila trădare a cuplului Ceaușescu de către generalul Victor Atanasie Stănculescu. Ne-a reţinut asupra acestui aspect concluzia pertinentă a autorului: „În textul de mai jos voi explica de ce consider că Stănculescu a fost împotriva lui Ceaușescu și cum acesta a jucat un rol dublu: 1) de general al armatei române cu funcţia de prim adjunct al ministrului apărării, 2) de spion străin cu sarcina de înlăturare cu orice preţ a dictaturii comuniste, în special de înlăturare de la putere a dictatorului Ceaușescu.” (p.17).
De remarcat în lucrare este faptul că autorul vrea să-l incite pe cititor prin cazurile controversate pe care le aduce în discuţie, pentru Timișoara: László Tökés, problema cadavrelor dispărute, iar pentru București: sinuciderea lui Milea. Totuși, prin argumentaţia directă și echilibrată pe care expune, prin descrierea amănunţită a evenimentelor, precum și prin interpretarea multifaţetată a lor, cartea domnului Mărcău nu își pierde din consistenţa explicaţiei istorice și poate constitui o reanalizare mult mai critică și actualizată asupra unei revoluţii pe cât de violentă, pe atât de „eliberatoare” de un trecut comunist brutal, ce tot „apăsa” pe umerii populaţiei din România.
Toate aceste subiecte discutabile, sau superficial tratate de istoriografia românească, tânărul doctorand încearcă să le îmbine într-un mod armonios ţinând cont atât de ordinea cronologică, dar și de orașele în care s-au desfășurat aceste evenimente: Timișoara, București, Sibiu. De aceea, cartea poate fi cu siguranţă utilizată drept bibliografie obligatorie în cadrul unor cursuri univesitare despre istoria comunismului românesc, sau de ce nu pentru predarea la licee a unei materii facultative ce trateză tema revoluţiei române din 1989.
Esenţial în redarea acţiunilor de la revoluţie, Flavius Mărcău alege ca locuri fundamentale sau locuri ale memoriei (lieux de mémoire – Pierre Norra), în cazul Timișoarei-catedrala, iar pentru capitală: mitingul din Piaţa Unirii și baricada de la Intercontinental.
Așadar, cu o rigurozitate știinţifică demnă de invidiat pentru orice cercetător de vârsta sa, Flavius Mărcău reușește într-un număr de pagini nu foarte mare să reconstituie și să updateze din perspectiva surselor și a abordării propuse revoluţia română din 1989, în varianta sa verosimilă, chiar dacă unele aspecte ar putea lăsa loc de reconsiderări. Până la urmă este de apreciat cum autorul face dintr-o temă considerată de unii epuizabilă și mult prea dezbătută, un subiect stimulativ și tot mai actual.
