Securitate regională


Consideraţii privind mediul de securitate din Caucazul de Sud
 

LAVINIA LUPU
[National School of Political and Administrative Studies Bucharest]

Abstract:
Transitions from Soviet authoritarianism and planned economies to democracy and market economies have not been successfully completed in any of the three states from South Caucasus. This region continues to be characterized by high instability and insecurity due the absence of solutions to the protracted or „frozen” conflicts between Armenia and Azerbaijan – over the territory of Nagorno-Karabakh – and between Georgia and Russia – over the breakaway regions of South Ossetia and Abkhazia. Finding common ground upon which all parties can agree has proven to be an impossible task. Protracted or „frozen” conflicts present a challenge for the stability and security of South Caucasus.

Keywords: South Caucasus; „frozen” conflicts; security; Russia; territorial disputes; separatist; entities; military build-up

 

Consideraţii introductive

Pe parcursul acestei lucrări, ne propunem să oferim o imagine de an­samblu a mediului de securitate actual din Caucazul de Sud. Premisa de la care plecăm în demersul analitic al acestui studiu este că persistenţa „conflictelor îngheţate” din regiunea Caucazului de Sud reprezintă o ameninţare gravă la adresa securităţii regionale şi creează pericolul declanşării sau reizbucnirii unor conflicte violente în orice moment.

Înainte de a analiza evoluţia şi situaţia actuală a conflictelor „îngheţate” din regiunea caucaziană, dorim să explicăm anumite concepte pe care le vom utiliza pe parcursul lucrării şi să subliniem câteva aspecte pe care le considerăm relevante pentru înţelegerea mediului de securitate din Caucazul de Sud.


Caracteristicile conflictelor „îngheţate” din zona Caucazului

Până la destrămarea Uniunii Sovietice şi declararea independenţei celor trei state din Caucazul de Sud: Georgia (9 aprilie 1991), Azerbaidjan (30 august 1991), Armenia (21 septembrie 1991), dominaţia rusă a fost exercitată în mod direct asupra acestora.

Mozaicul instabil din Caucazul de Sud este reprezentat de prezenţa unor populaţii etnice mixte cu confesiuni religioase diferite, graniţe neclar delimitate, zone cu populaţie majoritar rusă sau pro rusă,1 dar mai presus de toate, ceea ce caracterizează zona Caucazului de Sud este persistenţa „conflictelor îngheţate” (conflictele din regiunile georgiene Abkhazia şi Osetia de Sud, ocupate şi recunoscute unilateral de către Rusia după războiul ruso-georgian, conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan cu privire la regiunea Nagorno-Karabah) care blochează dezvoltarea şi conduc la crearea unor focare de instabilitate, cu repercursiuni negative asupra mediului regional de securitate.

În literatura de specialitate, nu există o definiţie a conceptului „conflict îngheţat” acceptată erga omnes, cum nu există un consens în privinţa terminologiei folosite. Specialiştii în relaţii internaţionale folosesc diverse expresii pentru a caracteriza mediul de securitate din Caucazul de Sud: fie conflicte nesoluţionate, fie prelungite, fie stagnante, fie pur şi simplu conflicte „îngheţate”. Menţionăm că, la nivel general, s-a conchis că noţiunea „frozen conflicts” se referă la acele conflicte care nu au cunoscut un mecanism veritabil de soluţionare şi care, datorită acestui lucru, se află în stare latentă. În consecinţă, există riscul ca ele să izbucnească din nou, în orice moment. Timpul nu curge în favoarea „conflictelor îngheţate”; din contră, pe măsură ce încercările de soluţionare întârzie să apară sau eşuează, complexitatea „conflictelor îngheţate” creşte. Există posibilitatea ca alte conflicte noi să apară şi să se suprapună peste cele existente deja, îngreunând astfel procesul de rezolvare paşnică, dar şi pe cel de reformă, de modernizare în regiune.

În fiecare conflict există un declanşator care duce la apariţia conflictului manifest, dar în spatele acestui moment, există condiţii structurale şi factori socio-psihologici care pot explica natura şi cauza conflictului.2 Existenţa tensiunilor etnice şi religioase, intervenţiile unor mari puteri asupra actorilor locali, inegalităţile socio-economice dintre diverse grupuri identitare, ajutorul acordat de puteri terţe, inclusiv prin privilegierea minorităţilor, pot explica apariţia „conflictelor îngheţate” din zona caucaziană.3

„Conflictele îngheţate” din regiunea Caucazului de Sud prezintă câteva elemente structurale comune. În primul rând, împart acelaşi trecut post-sovietic şi suportă efectul politicilor de intervenţie a Rusiei care doreşte să îşi menţină vechea sferă de influenţă în „vecinătatea apropiată”4 prin valorificarea vulnerabilităţilor interne ale acestor state. Entităţile separatiste nu ar putea supravieţui din punct de vedere economic fără ajutorul unui stat protector, garant (în acest caz, este vorba de Rusia).5

Deşi Rusia nu poate fi eludată din încercările de soluţionare paşnică a „conflictelor îngheţate”, nu putem să nu subliniem faptul că statul rus, în poziţia sa de garant al existenţei entităţilor separatiste, a acţionat şi va acţiona pentru menţinerea status quo-ului regional. Rusia profită de existenţa „conflictelor îngheţate” pentru maximizarea capacităţii sale de control asupra oricăror tentative expansioniste din partea unor state sau organizaţii în „sfera sa legitimă de influenţă”6. Strategia Moscovei aplicată în „gestionarea conflictelor îngheţate” a fost descrisă de specialişti ca „instabilitate controlată”. Rusia contribuie la escaladarea conflictelor, după care se implică în soluţionarea acestora; dă ordin pentru creşterea numărului de trupe militare ruse pe teritoriul suveran al Georgiei şi Armeniei; prin diferite pârghii, încearcă să stagneze procesul de reformare al celor trei state caucaziene; descurajează dorinţa Occidentului de a încheia parteneriate strategice cu aceste state. Dacă adunăm la un loc acţiunile Moscovei mai sus amintite, vom descoperi că scopul real al acesteia este de a obstrucţiona procesul de integrare euro-atlantică şi europeană al Georgiei, Armeniei şi Azerbaidjanului7.

Zona caucaziană prezintă o importanţă strategică şi economică semnificativă, fiind vorba de o regiune producătoare de hidrocarburi şi în acelaşi timp de tranzit al acestora.8 Din această cauză, Caucazul de Sud se află la intersecţia intereselor principalilor actori ai scenei internaţionale pentru a obţine statutul de „putere decizională” în zonă. Dacă pe fondul divergenţelor care există în operaţionalizarea unor rute de transport al hidrocarburilor dinspre bazinul Mării Caspice către Uniunea Europeană,9 adăugăm şi persistenţa „conflictelor îngheţate”, obţinem o imagine a Caucazului de Sud caracterizată de hibriditate, incertitudine, complexitate, instabilitate regională. Orice eventuală reactivare a focarului poate genera efecte şi în plan internaţional.

De cele mai multe ori, un conflict este format dintr-o parte latentă şi una dinamică. Există situaţii în care, de pildă, un conflict poate rămâne doar la nivel latent, nemaiajungând să se transforme în conflict manifest.10 Există şi excepţii de la acest lucru, iar cel mai elocvent exemplu pe care îl putem oferi este existenţa „conflictelor îngheţate”. Datorită faptului că acestea sunt conflicte durabile, rezultate din gestiunea precară a unor situaţii de criză anterioare sau ale efectelor secundare ale deciziilor luate în cazul soluţionării crizelor, există riscul ca un conflict „îngheţat” să se transforme în conflict „fierbinte”. În acest caz, conflictul nu va mai rămâne în stare latentă, ci se va transforma în conflict manifest.


Punct de vedere asupra conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan

În urma recentelor ciocniri militare de la începutul lunii iunie 2012 dintre Armenia şi Azerbaidjan, considerăm că există riscul transformării conflictului „îngheţat” dintre cele două state într-unul „fierbinte”. Înainte de a oferi argumente în sprijinul acestei ipoteze, dorim să prezentăm pe scurt disputa perpetuată dintre statul armean şi cel azer cu privire la regiunea Nagorno-Karabah.

Provincia Nagorno-Karabah, de jure parte componentă a statului azer, dar populată de armeni, este în continuare obiectul disputelor dintre Armenia şi Azerbaidjan. Eforturile de intermediere la nivel internaţional în vederea rezolvării conflictului au fost iniţiate în februarie 1992 în cadrul aşa numitului proces de la Minsk al OSCE, unicul for de elaborare a unui model universal de reglementare a conflictului armeano-azer. Grupul Minsk este co-prezidat de Franţa, Federaţia Rusă şi SUA, iar membrii permanenţi sunt Belarus, Germania, Italia, Suedia, Finlanda, Turcia, precum şi Armenia şi Azerbaidjan şi pe bază de rotaţie,Troica OSCE.11 Obiectivele principale sunt: asigurarea unui cadru propice de soluţionare a conflictului prin procesul de negociere susţinut de Grupul Minsk; obţinerea consensului părţilor asupra unui acord încetare a conflictului armat pentru a permite convocarea Conferinţei de la Minsk; promovarea procesului de pace prin desfăşurarea forţelor multinaţionale de menţinere a păcii ale OSCE12;

În 1994 a fost încheiat un acord de încetare a focului în momentul în care forţele armene controlau 20% din teritoriul azer.13 Nagorno-Karabah este astăzi o provincie independentă de facto.

Atât Armenia, cât şi Azerbaidjan văd conflictul dintre acestea ca „un joc cu sumă nulă”, principala preocupare a acestora fiind de a acumula putere prin consolidare politică internă şi economică, prin înarmare (Azerbaidjan se află în plină creştere economică bazată pe exportul de hidrocarburi iar cheltuielile sale militare au ajuns în 2012 la 15% din bugetul anual, ceea ce înseamnă aproximativ 1.77 bilioane de dolari)14 şi prin alianţe cu alte state (Armenia nu poate ţine pasul cu Azerbaidjan în materie de cheltuieli şi achiziţii militare, dar se bazează pe sprijinul rusesc şi din diasporă, şi mai ales de prezenţa trupelor militare ruse de pe teritoriul său. Armenia s-a orientat către Rusia pentru a obţine garanţii de securitate în disputa teritorială asupra provinciei Nagorno-Karabah).

Pe data de 4 iunie 2012, Armenia a acuzat oficial Azerbaidjanul de uciderea a trei soldaţi şi de rănirea altora în zona de graniţă puternic militarizată dintre cele două state. Erevanul susţine că soldaţii armeni au murit în timpul unei lupte cu forţele azere care au invadat regiunea Tavush, teritoriu al Armeniei. Azerbaidjanul a negat orice acuzaţie, iar o zi mai târziu, pe 5 iunie 2012, a învinuit Armenia că a încălcat acordul de încetare a focului şi că a ucis cinci soldaţi azeri în urma tentativei trupelor militare armene de a intra în zona Gazakh, teritoriu controlat de armata azeră.15 Aceste ciocniri militare au coincis cu vizita secretarului de stat american, Hillary Clinton, în Caucazul de Sud. În urma raporturilor primite, Clinton şi-a exprimat îngrijorarea vis-a-vis de moartea soldaţilor şi a făcut apel la cele două state implicate, Armenia şi Azerbaidjan, pentru continuarea eforturilor de căutare a unei soluţii paşnice a conflictului, care să împace ambele părţi.16

Ciocnirile militare dintre statul azer şi cel armean nu sunt o noutate. Astfel de evenimente au avut loc ocazional pe parcursul ultimilor douăzeci de ani. Ceea ce s-a întâmplat pe data de 5 şi 6 iunie 2012 nu transformă conflictul dintr-unul latent într-unul manifest, deoarece astfel de acţiuni nu fac parte dintr-o schimbare bruscă a unui comportament uzual, ele nu ies în evidenţă faţă de cursul tradiţional sau contextul anterior. Acest lucru nu înseamnă că nu există riscul izbucnirii unui „război din accident” datorită percepţiei greşite şi creşterii tensiunii între Armenia şi Azerbaidjan. Pe fondul unor probleme regionale distincte17 – de exemplu, relaţia tensionată dintre Azerbaidjan şi Iran, presiunea comunităţii internaţionale asupra Siriei şi Iranului, realegerea lui Vladimir Putin ca preşedinte al Rusiei -, a prelungirii „la nesfârşit” a conflictului, a lipsei de progres în negocierile pentru găsirea unei soluţii paşnice care să convină ambelor părţi şi a unor astfel de ciocniri militare (cum sunt cele de la începutul lunii iunie) repetate la intervale scurte de timp, conflictul ar putea escalada în viitor într-atât încât să aibă loc o trecere clară la faza de violenţă directă, respectiv de conflict manifest. Recentele ciocniri militare dintre Armenia şi Azerbaidjan, coroborate cu persistenţa „conflictelor regionale” în ansamblu, sunt o dovadă a ameninţării pe care o reprezintă la adresa securităţii şi stabilităţii regionale.


Georgia şi conflictele din Abkhazia şi Osetia de Sud

Prezervarea pentru o perioadă prea îndelungată a conflictelor „îngheţate” conduce la deteriorarea lentă a situaţiei de securitate, împiedică buna funcţionare a instituţiilor democratice, îngreunează procesul de reformare şi modernizare a statelor din regiune, favorizează încălcări grave ale drepturilor omului.18 Un exemplu elocvent al faptului că un conflict „îngheţat” gestionat precar se poate transforma oricând în conflict militar manifest este războiul ruso-georgian din august 2008.

Înainte de a sublinia principalele consecinţe ale acestui război, ne propunem să specificăm, pe scurt, câteva elemente de context.

Pe teritoriul Georgiei, se află două regiuni separatiste, Abkhazia şi Osetia de Sud. Odată cu prăbuşirea URSS, ambele regiuni, în dorinţa de a deveni independente, au trecut prin conflicte manifeste (Osetia de Sud între anii 1990-1991, Abkhazia între anii 1992-1994), încheiate cu acorduri de încetare a focului. Este vorba de acordul de la Moscova privind încetarea focului dintre Georgia şi Abhazia din 1994 şi respectiv Acordul de la Soci dintre Georgia şi Federaţia Rusă din 1992 privind reglementarea conflictului georgian-osetin. Prin aceste acorduri au fost instituite misiuni ONU şi CSI de menţinere a păcii.19 Nici în cazul Georgiei nu a existat un mecanism veritabil de soluţionare a conflictelor „îngheţate” de pe teritoriul său, ajungându-se în timp la situaţia de „no peace, no war”20

Acţiunile Rusiei din august 2008 de contestare a unor instrumente esenţiale care definesc interacţiunea sa cu Occidentul trebuie lecturate din perspectiva logicii unei mari puteri aflate în recunoaşterea prestigiului de altă dată.21 Scopul real al Rusiei care s-a ascuns în spatele războiului ruso-georgian a fost reluarea controlului asupra acestei regiuni din „fostul imperiu sovietic”, redobândirea statutului de mare putere şi atenuarea schimbării orientării Georgiei către structurile europene şi euroatlantice.22

Deşi din punct de vedere al standardelor moderne de război, conflictul ruso-georgian a fost unul de proporţii mici, acesta a avut un impact semnificativ asupra întregii lumi.23 În sprijinul acestei afirmaţii, este suficient să semnalăm faptul că Federaţia Rusă nu numai că a invadat pentru prima dată un stat vecin de la invazia sovietică din Afganistan în 1979, dar a încălcat principiile stabilite de comunitatea internaţională după sfârşitul Războiului Rece: respectarea dreptului la integritate teritorială şi suveranitate a statelor, dreptul la securitate egală, dreptul fiecărui stat de a-şi alege opţiunea de securitate, principiul de drept internaţional „uti possidetis juris”.

În urma războiului ruso-georgian, Occidentul – SUA, NATO, UE, statele indi­viduale – a conştientizat ameninţarea pe care o reprezintă Rusia la adresa păcii şi stabilităţii sistemului actual, în condiţiile revizionismului afirmat şi a utilizării forţei pentru a obţine recunoaşterea unor drepturi arogate în spaţiul post-sovietic.24

Războiul s-a încheiat cu un acord de încetare a focului mediat de preşedintele francez Nicolas Sarkozy în calitate de preşedinte în exerciţiu al Uniunii Europene. Pe lângă încetarea utilizării forţei, a ostilităţilor, accesul liber al ajutoarelor pentru populaţia afectată în zona de conflict, acordul a prevăzut şi un calendar de retragere a armatei ruse în limitele administrative ale regiunilor Osetia de Sud şi Abhazia.25 În perioada 25-26 august 2008, Rusia a recunoscut independenţa celor două regiuni separatiste Osetia de Sud şi Abhazia,26 decizie care încalcă regulile dreptului internaţional public.

Suntem de părere că nici după trecerea a cinci ani de la războiul ruso-georgian nu s-a ajuns la o pace pozitivă27, deoarece încă nu s-a găsit o soluţie a conflictului care să presupună dispariţia violenţelor structurale şi culturale. Conflictele din regiunile georgiene Abkhazia şi Osetia de Sud nu s-au rezolvat. Situaţia este caracterizată doar de existenţa unei stări de pace negativă care implică absenţa violenţei directe.

A extras oare Occidentul lecţiile potrivite din acest război? Considerăm că miza conflictului încă nu a fost depăşită. Georgia doreşte să adere în continuare la UE şi NATO, bazându-se pe sprijinul SUA, iar Moscova creşte numărul de trupe militare în cele două regiuni separatiste pe teritoriul suveran al Georgiei, fără consimţământul statului gazdă şi ameninţă că se opune vehement unei posibile integrări a Georgiei în NATO.

Ce a adus nou războiul ruso-georgian? Imediat după încheierea conflictului, în septembrie 2008, a fost înfiinţată Comisia NATO – Georgia28, forum pentru consultările atât politice, cât şi practice, cu scopul sprijinirii Georgiei în concretizarea obiectivelor de a deveni ţară membră NATO. În ianuarie 2009 s-a creat Comisia pentru Parteneriat Strategic dintre SUA şi Georgia29 cuprinzând patru grupuri bilaterale de lucru: democraţie, apărare şi securitate, probleme economice, comerciale, energetice, schimburi interculturale. În plus, pe teritoriul Georgiei există peste 200 de observatori UE neînarmaţi cu scopul de a menţine pacea în regiune.

Georgia nu a încetat să aspire la statutul de ţară membră NATO, dovadă sunt progresele înregistrate din 2008 în procesul de reformare a ţării, a implementării Programului Naţional Anual şi a angajamentului activ politic cu NATO în cadrul Comisiei NATO−Georgia. Aceste progrese au fost recunoscute de Alianţa Nord Atlantică la summitul de la Chicago din 20-21 mai 201230. Georgia nu a primit Membership Action Plan la acest summit, dar în schimb, reiterarea angajamentelor din partea Alianţei în privinţa susţinerii în continuare a deciziilor luate la summiturile de la Bucureşti 2008, Strasbourg-Kehl 2009, Lisabona 2010, în privinţa aderării Georgiei la NATO şi plasarea Georgiei alături de alte trei state aspirante la statutul de membre NATO, (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina) reprezintă un element încurajator pentru statul georgian, care îi oferă speranţe că ar putea face parte din următorul val de extindere NATO.

NATO şi SUA menţionează de fiecare dată când au ocazia (ultima dată când SUA şi-au exprimat din nou poziţia faţă de situaţia din Georgia a fost pe data de 5 iunie 2012 când secretarul de stat american, Hillary Clinton, a vizitat oficial Georgia în Batumi, deschizând cea de-a treia sesiune plenară a Comisiei pentru Parteneriat Strategic SUA – Georgia31) că sprijină integritatea teritorială şi suveranitatea Georgiei în interiorul graniţelor recunoscute internaţional, că sprijină în continuare aspiraţiile euroatlantice ale Georgiei, că nu recunosc Osetia de Sud şi Abkhazia ca state independente, apelând la Federaţia Rusă pentru retragerea deciziei din 2008 cu privire la acest aspect. Aceste declaraţii sunt o dovadă a coerenţei şi asumării responsabilităţii politice, dar este oare suficient? Dacă urmărim evoluţia summiturilor NATO din 2008 şi până în prezent, observăm un echilibru pe care Alianţa doreşte să-l menţină între cooperarea cu Georgia, pe de o parte, şi relaţia cu Federaţia Rusă, pe de altă parte. Acest lucru nu reprezintă o noutate, în contextul în care membrii Alianţei au arătat de multe ori o reţinere în emiterea de documente oficiale care să statueze o evaluare concretă a relaţiei NATO cu Georgia.

Dacă privim lucrurile din punctul de vedere al Rusiei, sprijinul acordat de SUA Georgiei mai ales în domeniul militar, declaraţiile făcute în mod constant în privinţa recunoaşterii suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Georgiei în interiorul graniţelor recunoscute internaţional, referirea la regiunile separatiste Osetia de Sud şi Abkhazia ca „teritorii ocupate”, îngrijorarea arătată de SUA în legătură cu prezenţa şi creşterea numărului trupelor militare ale Federaţiei Ruse pe teritoriul naţional georgian, fără consimţământul statului gazdă, apelul făcut de NATO şi SUA către Federaţia Rusă pentru respectarea angajamentelor asumate în urma negocierii acordului de încetare a focului cu Georgia din 12 august şi 8 septembrie 2008, decizia recentă a SUA de a recunoaşte validitatea documentelor cu statut de neutralitate pentru rezidenţii din regiunile separatiste de pe teritoriul georgian32 pot fi interpretate de statul rus ca fiind „ingrediente” ce alimentează aspiraţiile „revizioniste” ale Georgiei pentru Osetia de Sud şi Abkhazia.


Conflictele „îngheţate” reprezintă o sursă de ameninţare şi la adresa României

De aceea, România are ca obiectiv asumat în strategia de securitate naţională33implicarea eficientă în funcţionarea mecanismelor ce vizează soluţionarea paşnică a acestor conflicte din proximitatea sa strategică atât prin acţiuni naţionale, cât şi în format multilateral, vizând promovarea democraţiei, sprijinirea eforturilor de apropiere de structurile europene şi euroatlantice şi a celor ce au ca scop construcţia securităţii şi prosperităţii.” Conform Strategiei Naţionale de Apărare a României din 201034, „obiectivul României este de a fructifica relaţia privilegiată pe care a stabilit-o cu statele din Caucazul de Sud pentru a valorifica potenţialul de cooperare în domenii precum energie, infrastructură, transport.”


Concluzii

Mediul de securitate actual din zona caucaziană este caracterizat de incer­titudine, complexitate, instabilitate regională. Conflictele „îngheţate” constituie un factor cheie pentru climatul general de securitate al regiunii caucaziene.

Lipsa îndelungată de progrese în privinţa găsirii unor rezultate pozitive pentru soluţionarea paşnică a conflictelor „îngheţate” are un impact negativ nu doar în domeniul securităţii, ci şi în procesul de reformare şi modernizare a statelor din regiune.

La perpetuarea conflictelor „îngheţate” din Caucazul de Sud contribuie contradicţia dintre principiul autodeterminării şi cel al integrităţii teritoriale. Această problemă poate fi depăşită doar prin intermediul unor negocieri desfăşurate pe baza principiilor stipulate în Carta ONU şi în Actul final de la Helsinki, dar şi prin angajarea unui rol constructiv al actorilor principale din regiune.

Este necesar ca Georgia, Armenia şi Azerbaidjan să nu opteze pentru o rezolvare manu militari a conflictelor cu care se confruntă, ci să continue eforturile de căutare a unor soluţii paşnice. Doar o soluţionare care nu implică recurgerea la forţă contribuie şi este în acelaşi timp vitală pentru asigurarea stabilităţii politice şi a dezvoltării economice a Caucazul de Sud.

Consecvenţa aplicării regulilor de drept internaţional este esenţială nu doar pentru gestionarea conflictelor „îngheţate”, dar şi pentru stabilitatea şi securitatea regională.
 

 

Bibliografie
A Brief History of the U.S.-Georgia Strategic Partnership Commission, http://www.state.gov/p/eur/ci/gg/usgeorgiacommission/ accesat 14.06.2012.
Armenians Kill 5 Azerbaijani Troops in Border Clash, Naharnet Newsdesk, 05 june 2012, http://www.naharnet.com/stories/en/42476-armenians-kill-5-azerbaijani-troops-in-border-clash/ accesat 14.06.2012.
ASMUS, Ronald D., A Little War That Shook The World. Georgia, Russia and The Future of the West, New York, Palgrave Macmillan, 2010.
Azerbaijan increases military expenditures over last 8 years, English.news.cn, 17.03.2012, news.xinhuanet.com/english/world/2012-03/17/c_131472370.htm accesat 13.06.2012.
Balaban, Constantin Gheorghe „Războiul din Caucaz – Finalul Războiului Rece sau un Nou Război Rece?”, Impact Strategic, 4 (2008).
Background, Organization for Security and Co-operation in Europe, www.osce.org/mg/66872 accesat 14.06.2012.
Chicago Summit Declaration Issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Chicago on 20 May 2012, Press Release (2012) 062 http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_87593.htm?mode=pressrelease accesat 14.06.2012.
BUGAJSKI, Janusz, Pacea Rece. Noul imperialism al Rusiei, Bucureşti, Editura Casa Radio, 2005.
CHIFU, Iulian, „Schimbarea Naturii Relaţiilor Internaţionale. Războiul ruso-georgian. Doi ani după.” în Iulian Chifu, Monica Oproiu, Narciz Bălăşoiu (editori), Războiul ruso-georgian. Reacţiile decidenţilor în timpul crizei,Bucureşti, Curtea Veche, 2010.
CIOCULESCU, Şerban, Filip, Terra incognita? Repere pentru „cartografierea” haosului din relaţiile internaţionale contemporane, Bucureşti, Editura Militară, 2010.
CIOCULESCU, Şerban, Filip, „Cooperare vs. Conflict în Domeniul Energiei Naturale în Regiunea Extinsă a Mării Negre”, Impact Strategic, 2 (2009).
CIOCULESCU, Şerban, Filip „Conflicte îngheţate şi crize politico-militare în Regiunea extinsă a Mării Negre: o radiografie” în Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii în Regiunea extinsă a Mării Negre în perioada post Război Rece – conflicte “îngheţate” şi “conflicte fierbinţi”, Occasional Papers, nr. 13, Bucureşti, Ed. Militară, 2008.
CORNELL, Svante E., Popjaneski, Johanna, Nilsson, Niklas „Russia’s War in Georgia: Causes and Implications for Georgia and the World”, Central Asia – Caucasus Institute & Silk Road Studies Program, Policy Paper, august 2008. http://www.isdp.eu/images/stories/isdp-main-pdf/2008_cornell-et-al_russias-war-in-georgia.pdf accesat 14.06.2012.
Hilary Rodham Clinton, Remarks With Azerbaijani Foreign Minister Elmar Mammadyarov, june 6, 2012, http://www.state.gov/secretary/rm/2012/06/191855.htm accesat 14.06.2012.
Hillary Rodham Clinton, Remarks at Omnibus Session of the Strategic Partnership Commission, june 5, 2012, http://www.state.gov/secretary/rm/2012/06/191784.htm accesat 14.06.2012.
GALTUNG, Johan, Peace by Peaceful Means: Peace and Conflict, Development and Civilisation, Oslo, International Peace Research Institute, 1996.
ION, Robert „Crash between the Giants and Rivals: Armenia and the Island Paradigm” în Bianca Jinga, Delia Pocan, Robert Ion Changing Caucasus: The Long Way From Powder Plots To Stability, Bucureşti, Politeia-SNSPA,2004.
JEONG, Ho-Won, Understanding Conflict and Conflict Analysis, Los Angeles, London, New Delhi, Singapore, Sage, 2008.
IONESCU Mihail E., „The five Day War. A New Security Picture in the Greater Black Sea area”, Monitor Strategic, 3-4 (2008).
MORAR, Filon „The Myth of Frozen Conflicts. Transcending Illusive Dillemmas”, per Concordiam Journal of European Security and Defense Issues, 2 (2010) http://www.marshallcenter.org/mcpublicweb/MCDocs/files/College/F_Publications/perConcordium/perConcordiamV1N2English.pdf accesat 14.06.2012.
NATO-Georgia Commission, http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_52131.htm? accesat 13.06.2012.
NIŢU, Ionel, „Provocări la adresa analizei strategice. Studiu de caz: Implicaţiile războiului ruso-georgian asupra echilibrului de putere în Eurasia”, Revista Română de Studii de Intelligence, 3 (2010).
NICA, Marian, Alexandru, Fotescu, Donatorii şi priorităţile lor în Georgia. Raport de cercetare, 2009, http://www.aod.ro/resurse/Raport%20GEORGIA%20ro.pdf accesat 14.06.2012.
Overview, Organization for Security and Co-operation in Europe, www.osce.org/mg/66926 accesat 14.06.2012
RAMSBOTHAM Oliver, Woodhouse Tom, Miall Hugh, Contemporary conflict resolution. The prevention, management and transformation of deadly conflicts, London, Polity Press, 2005.
SOCOR, Vladimir „The Frozen Conflicts: A Challenge to Euro-Atlantic Interests”, Report prepared by the German Marshall Fund on the occasion of the NATO Summit 2004 for “A New Euro-Atlantic Strategy for the Black Sea Region”, Eurasia Daily Monitor (2004) http://www.jamestown.org/programs/edm/vladscorneredm/vladpolicypapers/ accesat 14.06.2012.
Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2007 www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf p. 35, accesat 13.06.2012.
Strategia Naţională de Apărare. Pentru o Românie care garantează securitatea şi prosperitatea generaţiilor viitoare, Bucureşti, 2010, www.presidency.ro/static/ordine/SNAp/SNAp/pdf p. 6, accesat 13.06.2012.
UNGUREANU, Mihai-Răzvan „Geografia unei vecinătăţi – Marea Neagră” în Iulia Motoc şi Serban Filip Coiculescu (coordonatori), Manual de analiză a politicii externe, Iaşi, Polirom, 2010.
VALIYEV, Anar, „Military Clashes Between Armenia and Azerbaijan Threaten Stability in Region”, Eurasia Daily Monitor, vol. 9, issue: 112, june 13, 2012. http://www.jamestown.org/single/?no_cache=1&tx_ttnews%5Btt_news%5D=39489&tx_ttnews%5BbackPid%5D=13&cHash=220dfb337c15d4a462722f61cdf32654 accesat 14.06.2012
WALKER, Edward „No peace, no war in the Caucasus: Secessionist Conflicts in Chechnya, Abkhazia and Nagorno-Karabah”, Center for Science and International Affairs, Occasional Paper, February,1998. http://belfercenter.ksg.harvard.edu/publication/3042/no_peace_no_war_in_the_caucasus.html.

 


NOTE

1 Marian Nica, Alexandru Fotescu, Donatorii şi priorităţile lor în Georgia. Raport de cercetare, 2009, http://www.aod.ro/resurse/Raport%20GEORGIA%20ro.pdf p. 6, accesat 14.06.2012.
2 Ho-Won Jeong, Understanding Conflict and Conflict Analysis (Los Angeles, London, New Delhi, Singapore: Sage, 2008), 92.
3 Şerban Filip Cioculescu, „Conflicte îngheţate şi crize politico-militare în Regiunea Extinsă a Mării Negre: o radiografie” în Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii în Regiunea Extinsă a Mării Negre în perioada post Război Rece – conflicte „îngheţate” şi „conflicte fierbinţi”, Occasional Papers, nr. 13, (Bucureşti: Ed. Militară, 2008), 24.
4 Republicile sovietice erau percepute de Rusia ca părţi din moştenirea sa istorică, nu erau considerate entităţi pe deplin suverane, ci erau clasificate drept „vecinătate imediată”. Rusia a început o căutare a identităţii pierdute, având pretenţii asupra teritoriului unora dintre vecinii săi, teritoriu perceput ca „graniţa din afară” a Rusiei. A se vedea, Janusz Bugajski, Pacea Rece. Noul imperialism al Rusiei (Bucureşti: Editura Casa Radio, 2005), 26.
5 Şerban Filip Cioculescu, Terra incognita? Repere pentru „cartografierea” haosului din relaţiile internaţionale contemporane (Bucureşti: Editura Militară, 2010), 154.
6 Filon Morar, „The Myth of Frozen Conflicts. Transcending Illusive Dillemmas”, per Concordiam Journal of European Security and Defense Issues, 2 (2010): 12 http://www.marshallcenter.org/mcpublicweb/MCDocs/files/College/F_Publications/perConcordium/perConcordiamV1N2English.pdf accesat 14.06.2012
7 Vladimir Socor, „The Frozen Conflicts: A Challenge to Euro-Atlantic Interests”, Report prepared by the German Marshall Fund on the occasion of the NATO Summit 2004 for „A New Euro-Atlantic Strategy for the Black Sea Region”, Eurasia Daily Monitor (2004) http://www.jamestown.org/programs/edm/vladscorneredm/vladpolicypapers/ accesat 14.06.2012
8 Şerban Filip Cioculescu, „Cooperare vs. Conflict în Domeniul Energiei Naturale în Regiunea Extinsă a Mării Negre”, Impact Strategic 2 (2009): 8.
9 Ionel Niţu, „Provocări la adresa analizei strategice. Studiu de caz: Implicaţiile războiului ruso-georgian asupra echilibrului de putere în Eurasia”, Revista Română de Studii de Intelligence, 3 (2010): 20.
10 Johan, Galtung, Peace by Peaceful Means: Peace and Conflict, Development and Civilization (Oslo: International Peace Research Institute, 1996), 71.
11 Overview, Organization for Security and Co-operation in Europe, www.osce.org/mg/66926 accesat 14.06.2012
12 Background, Organization for Security and Co-operation in Europe, www.osce.org/mg/66872 accesat 14.06.2012
13 Robert Ion, „Crash Between the Giants and Rivals: Armenia and the Island Paradigm” în Bianca Jinga, Delia Pocan, Robert Ion, Changing Caucasus: The Long Way From Powder Plots To Stability (Bucureşti: Politeia-SNSPA, 2004), 48.
14 Azerbaijan increases military expenditures over last 8 years, English.news.cn, 17.03.2012, news.xinhuanet.com/english/world/2012-03/17/c_131472370.htm accesat 13.06.2012
15 Armenians Kill 5 Azerbaijani Troops in Border Clash, Naharnet Newsdesk, 05 june 2012, http://www.naharnet.com/stories/en/42476-armenians-kill-5-azerbaijani-troops-in-border-clash/ accesat 14.06.2012
16 Hilary Rodham Clinton, Remarks With Azerbaijani Foreign Minister Elmar Mammadyarov, june 6, 2012, http://www.state.gov/secretary/rm/2012/06/191855.htm accesat 14.06.2012
17 Anar Valiyev, „Military Clashes Between Armenia and Azerbaijan Threaten Stability in Region”, Eurasia Daily Monitor, vol. 9, issue: 112, june 13, 2012. http://www.jamestown.org/single/?no_cache=1&tx_ttnews%5Btt_news%5D=39489&tx_ttnews%5BbackPid%5D=13&cHash=220dfb337c15d4a462722f61cdf32654 accesat 14.06.2012
18 Mihai-Răzvan Ungureanu, „Geografia unei vecinătăţi – Marea Neagră” în Iulia Motoc şi Serban Filip Cioculescu (coordonatori), Manual de analiză a politicii externe, (Iaşi: Polirom, 2010), 304.
19 Niţu, „Provocări”, 12.
20 Edward Walker, „No peace, no war in the Caucasus: Secessionist Conflicts in Chechnya, Abkhazia and Nagorno-Karabah”, Center for Science and International Affairs, Occasional Paper, (1998) http://belfercenter.ksg.harvard.edu/publication/3042/no_peace_no_war_in_the_caucasus.html accesat 13.06.2012
21 Constantin Gheorghe Balaban, „Războiul din Caucaz – Finalul Războiului Rece sau un Nou Război Rece?”, Impact Strategic 4 (2008): 14.
22 Ronald D. Asmus, A Little War That Shook The World. Georgia, Russia and the Future of the West (New York: Palgrave Macmillan, 2010), 8.
23 Asmus, A little war, 4.
24 Iulian Chifu, „Schimbarea Naturii Relaţiilor Internaţionale. Războiul ruso-georgian. Doi ani după.” în Iulian Chifu, Monica Oproiu, Narciz Bălăşoiu (editori), Războiul ruso-georgian. Reacţiile decidenţilor în timpul crizei, (Bucureşti: Curtea Veche, 2010), 25.
25 Mihail E. Ionescu, „The Five Day War. A New Security Picture in the Greater Black Sea area”, Monitor Strategic, 3-4 (2008): 66-67.
26 Svante E. Cornell, Johanna Popjaneski, Niklas Nilsson,,,Russia’s War in Georgia: Causes and Implications for Georgia and the World”, Central Asia – Caucasus Institute & Silk Road Studies Program, Policy Paper, (2008): 22. http://www.isdp.eu/images/stories/isdp-main-pdf/2008_cornell-et-al_russias-war-in-georgia.pdf accesat 14.06.2012
27 Pentru detalii referitoare la conceptele de pace pozitivă şi negativă, a se vedea Oliver Ramsbotham, Tom Woodhouse, Hugh Miall, Contemporary conflict resolution. The prevention, management and transformation of deadly conflicts (London: Polity Press, 2005), 41
28 NATO-Georgia Commission, http://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_52131.htm? accesat 13.06.2012
29 A Brief History of the U.S.-Georgia Strategic Partnership Commission, http://www.state.gov/p/eur/ci/gg/usgeorgiacommission/ accesat 14.06.2012
30 Chicago Summit Declaration Issued by the Heads of State and Government participating in the meeting of the North Atlantic Council in Chicago on 20 May 2012, Press Release (2012) 062 http://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_87593.htm?mode=pressrelease accesat 14.06.2012
31 Hillary Rodham Clinton, Remarks at Omnibus Session of the Strategic Partnership Commission, june 5, 2012, http://www.state.gov/secretary/rm/2012/06/191784.htm accesat 14.06.2012
32 Decizie luată pe 5 iunie 2012 în cadrul celei de-a treia întâlniri a Comisiei pentru Parteneriat Strategic dintre SUA şi Georgia
33 Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2007 www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf 35, accesat 13.06.2012
34 Strategia Naţională de Apărare. Pentru o Românie care garantează securitatea şi prosperitatea generaţiilor viitoare, Bucureşti, 2010, www.presidency.ro/static/ordine/SNAp/SNAp/pdf 6, accesat 13.06.2012

 

LAVINIA LUPU – Licenţiată a Facultăţii de Litere, Specializarea Franceză/Engleză (2010) și a Facultăţii de Drept (2011) din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. În prezent, urmează cursurile unui master în cadrul Departamentului de Relaţii Internaţionale și Integrare Europeană al Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative, București, specializarea Analiza și Soluţionarea Conflictelor și este cercetător la Centrul de Prevenire a Conflictelor și Early Warning, București. Domenii de interes: drept internaţional public, studii strategice si de securitate, reconstrucţie post conflict, analiza de conflict, crisis management.


Google

 

Web

Sfera Politicii

 sus