Partide politice

Partidele politice din România și diaspora.¹
Discursuri și strategii electorale pentru câștigarea alegerilor din 2012
 

BOGDAN M. POPESCU
[Romanian Academy]

Abstract:
The paper will examine the arguments, initiatives and specific strategies that political parties in Romania use for gaining support of the Romanian communities living abroad in view of 2012 elections. In the existing EU context, the Romanian Diaspora has a huge unexplored potential which no political party can ignore. Altough we are approximately six month ahead the legislative elections, enough time for the political parties to change or introduce new themes in their political discourse according to their positioning in front of the voters, we are going to present several working hypothesis that, in our opinion, will shape the electoral strategies of political parties in order to obtain the support of Romanian abroad.

Keywords: legislative elections; electoral strategies; Diaspora; migration; political parties; migration; out-of-country voting

1. Introducere

Începând cu 1990, anul în care cetăţenii români din Diaspora au putut vota pentru prima dată la consulatele şi ambasadele României din afara ţării, dar în special după 2002, când au fost ridicate restricţiile de călătorie în spaţiul Uniunii Europene, o categorie din ce în ce mai importantă a electoratului românesc a fost reprezentată de cetăţenii din străinătate. În sistemul juridic şi constituţional românesc, drepturile electorale sunt drepturi constituţionale de care se bucură nu numai cetăţenii rezidenţi pe teritoriul ţării, ci şi cei care trăiesc în străinătate. Dezbaterea privind creşterea accesibilităţii şi a gradului de reprezentare a cetăţenilor din Diaspora a căpătat amploare în România îndeosebi în mediile politice pe măsură ce „bazinul” electoral al alegătorilor externi s-a extins, captând astfel interesul anumitor partide dornice să câştige capital electoral.

Articolul de faţă va face o succintă prezentare a dinamicii migraţioniste a comunităţilor româneşti din spaţiul Uniunii Europene, examinând apoi tendinţele participării electorale în străinătate, alături de iniţiativele şi strategiile specifice adoptate de partidele politice româneşti în ultimii ani sau mai recent în ceea ce priveşte Diaspora.

Deşi alegerile legislative sunt la o distanţă de aproximativ şase luni, interval în care partidele politice pot decide să-şi modifice sau să introducă teme noi în discursul politic în funcţie de modul în care se poziţionează în faţa electoratului, la finalul acestui articol, vom îndrăzni să formulăm câteva ipoteze de lucru care, în opinia noastră, vor contura strategiile electorale ale partidelor politice în încercarea de a câştiga voturile comunităţilor româneşti din afara hotarelor ţării.   

2. Dinamica migraţionistă şi participarea electorală a Diasporei

Potrivit unui studiu apărut în anul 2010², dintr-un total de 31 de milioane de cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul Uniunii Europene, „trei sferturi sunt concentraţi în 5 ţări: Italia, Spania, Regatul Unit, Germania şi Franţa. Primul grup de străini este format din 2,4 milioane de rezidenţi turci, reprezentând 7.9% din toţi străinii, urmat de marocani (1,7 milioane) şi de tot atâţi români, care deja s-au distanţat mult de comunitatea istorică a italienilor din Europa de Nord (1,3 milioane), de polonezi (1,2 milioane) şi de albanezi (1 milion).”

Din statisticile existente în acest moment³, se constată că mai mult de jumătate din diaspora română de pe mapamond este concentrată în două ţări, anume Italia şi Spania, ambele ţări ale Uniunii Europene. Aceste ţări înregistrează în prezent în jur de 2 milioane de cetăţeni români, rezidenţi permanent sau temporar, chiar dacă în urma crizei economice care a afectat şi se manifestă în continuare în aceste ţări în care şomajul consemnează cote din ce în ce mai ridicate, o parte au ales sau este de aşteptat să se întoarcă în ţara de origine sau în alte ţări care oferă oportunităţi mai bune⁴.

Perioada ce a urmat liberalizării regimului vizelor de călătorie survenită în anul 2002 reprezintă ceea ce unii autori⁵ numesc „a treia etapă” a migraţiei românilor în perioada postcomunistă sau „momentul de maximă dezvoltare a procesului de migrare” în care „fenomenul migrării devine un fenomen de masă cuprinzând între 10-28 ‰ din populaţia României.” Acelaşi studiu precizează că „din numărul plecărilor, aproximativ 50% erau îndreptate către Italia şi 25% către Spania”, tot acum înregistrându-se şi „o diferenţiere masivă între cele trei regiuni istorice, Moldova reprezentând principalul bazin de unde au migrat, urmat de Muntenia şi Transilvania. Bucureştiul şi Dobrogea au înregistrat, indiferent de etapă, cea mai redusă rată de emigrare.⁶”

După aderarea României la Uniunea Europeană în anul 2007, în ţara noastră s-au derulat mai multe evenimente electorale la nivel naţional – alegeri generale sau referendumuri, de o deosebită însemnătate în configurarea scenei politice interne a democraţiei autohtone, dar şi din perspectiva participării la politica europeană în noua postură de stat membru.

Putem spune că după anul 1989, această perioadă a fost cea mai intensă sub raportul concentrării evenimentelor electorale, instituţiile statului român fiind într-o stare de cvasi-permanentă mobilizare, la fel ca şi partidele politice care au fost protagonistele confruntărilor electorale. Lăsând de o parte alegerile parlamentare parţiale care s-au organizat de-a lungul ţării în mai multe colegii uninominale după reforma electorală din 2008 sau alegerile locale parţiale, în acest interval au avut loc o serie de referendum-uri şi alegeri generale: referendum privind demiterea Preşedintelui României (2007); alegeri pentru Parlamentul European (2007); referendum privind introducerea scrutinului uninominal pentru alegerea parlamentarilor români (2007); alegeri pentru Parlamentul României (2008); alegeri pentru Preşedintele României (2009); alegeri pentru Parlamentul European (2009); referendum privind trecerea la un Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari (2009). Această situaţie, generată printre altele şi de separarea organizării alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale începând cu anul 2008 şi de accederea României la Uniunea Europeană, a constituit o noutate în peisajul politic românesc.

Integrarea europeană a contribuit în mod substanţial la consolidarea comunităţilor româneşti din spaţiul Uniunii Europene. Dobândirea statutului de cetăţeni comunitari pentru românii aflaţi în aceste ţări, unii dintre aceştia fără documente valabile de şedere la momentul respectiv, a avut drept consecinţă, pe de o parte, creşterea numărului de imigranţi iar, pe de altă parte, a constituit o oportunitate pentru a revendica drepturi sociale şi politice atât faţă de ţara de rezidenţă cât şi faţă de ţara de origine.

Una dintre temele recurente în discursul comunităţilor tot mai numeroase din afara ţării a fost dorinţa de a avea reprezentanţi proprii în Parlamentul României – o recunoaştere mai explicită în raport cu propriile lor drepturi de cetăţeni cu drepturi constituţionale egale cu cei rămaşi în ţară, precum şi cu nivelul remiterilor, al sumelor consistente trimise în ţară care au dat un impuls hotărâtor economiei naţionale. Astfel, „potrivit statisticilor, sumele trimise acasă de către românii care trăiau în străinătate înregistrau rate diferite de la ţară la ţară. Un stranier trimitea acasă în România în jur de 350 de euro pe lună. Însă trebuie avut în vedere că cifrele reflectate în statistici reprezintă numai o parte din transferurile bancare făcute de către românii care trăiau în străinătate, acelea care se realizau prin intermediul canalelor oficiale ale conturilor bancare şi companiilor de transfer bancar.⁷”

Evoluţia remiterilor trimise acasă de către românii din străinătate⁸

Sumele trimise acasă de românii din străinătate  – miliarde de euro⁹

Până la reforma electorală din 2008, secţiile de votare organizate în străinătate erau arondate circumscripţiei municipiului Bucureşti, voturile diasporei contribuind la alegerea unor deputaţi reprezentând capitala ţării. Revizuirea legislaţiei electorale din 2008 a consemnat introducerea unei noi dispoziţii legale prin care a fost constituită o circumscripţie extrateritorială pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate ce cuprindea 6 colegii uninominale pentru întreg mapamondul. Pentru prima dată, comunităţile de români din Diaspora au avut posibilitatea de a-şi desemna proprii reprezentanţi în cele două Camere ale Parlamentul României: 4 deputaţi şi 2 senatori, reprezentanţi care să le cunoască şi să asigure reprezentarea intereselor lor în cadrul forului legislativ. Candidaţii propuşi în Diaspora trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, printre care şi aceea că trebuie să fie cetăţeni români cu domiciliul în ţară.

Este de menţionat că la baza stabilirii numărului de mandate în cadrul acestei circumscripţii extrateritoriale nu a stat norma de reprezentare prevăzută pentru circumscripţiile naţionale (1 deputat la 70.000 de locuitori, respectiv un senator la 160.000 de locuitori), ci o decizie politică a partidelor.

Deşi participarea Diasporei la alegeri nu a fost niciodată până în momentul de faţă una ridicată în raport cu numărul total al cetăţenilor rezidenţi în aceste ţări, creşterea progresivă a numărului de imigranţi, cu predilecţie către ţările Uniunii Europene, a avut un efect nemijlocit asupra creşterii ratei de participare la vot în străinătate, aşa cum se poate constata din graficul de mai jos.

Aşa cum am arătat cu altă ocazie¹⁰, rata scăzută de participare a Diasporei la alegerile parlamentare din 2008 de numai 24.000 de alegători (0,4% din numărul total de voturi), în pofida tendinţei generale de creştere a participării electorale, a fost, în principal, rezultatul direct al impunerii, prin reforma electorală din anul 2008, a unei condiţii suplimentare pentru exercitarea dreptului de vot la aceste alegeri – prezentarea unui document suplimentar care să dovedească domiciliul în străinătate¹¹, precum şi al lipsei reglementării unor modalităţi alternative de vot în legislaţia românească. De asemenea, miza şi tipul de alegeri influenţează participarea la vot: în acest sens, cele mai atractive alegeri pentru alegători sunt cele prezidenţiale, fapt reflectat de gradul mai ridicat de participare în raport cu celelalte tipuri de alegeri.

Cu toate acestea, se consideră, în general, că voturile exprimate în Diaspora au tranşat atât rezultatele finale ale alegerilor legislative din 2008 în care Partidul Democrat Liberal a obţinut majoritatea mandatelor¹² din circumscripţia pentru străinătate, cât şi cele ale alegerilor prezidenţiale din 2009 în care Traian Băsescu, candidatul aceleiaşi formaţiuni politice la funcţia de preşedinte al României, a fost reales în funcţie datorită unui avantaj de aproximativ 70.000 de voturi obţinute în circumscripţia extreateritorială din străinătate, în condiţiile în care contracandidatul său a obţinut în favoarea sa majoritatea voturilor din ţară.

3. Strategii electorale ale partidelor politice în Diaspora

În actualul context european, cele mai importante partide de pe scena politică românească încep să realizeze că diaspora are un uriaş potenţial neexploatat pe care nu îl mai pot ignora datorită riscului de a pierde un capital politic semnificativ. Din acest motiv, în ultimii ani s-a putut constata o atenţie tot mai mare din partea partidelor mari din România pentru a atrage comunităţile de români din diaspora, oferindu-le şansa de a fi mai activi şi mai implicaţi în politica ţării de origine. Această tendinţă s-a reflectat de exemplu în introducerea de prevederi speciale destinate comunităţilor româneşti în statutele politice ale partidelor importante, în  interesul cu care acestea şi-au constituit filiale în oraşele din diaspora cu mari comunităţi româneşti, în organizarea unor evenimente cu caracter cultural, artistic cu participarea unor lideri politici sau în campaniile electorale.

Semnificative pentru interesul partidelor politice româneşti de a „cuceri” diaspora sunt prevederile statutare care privesc structurile regionale, atribuţiile şi activităţile organizaţiilor din afara hotarelor ţării. Asfel, art. 43 din Statutul Partidului Democrat Liberal (PDL)¹³ stipulează că „Cetăţenii români cu drept de vot, care au domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă în afara frontierelor României pot să devină membri PDL depunând adeziune scrisă organizaţiei PDL din ţara în care îşi au domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă.”. Totodată, art. 44 alin. (3) din Statutul PDL prevede că „Organizaţiile din toate ţările formează organizaţia diaspora a PDL” iar alin. (4) că „Organizaţia diaspora este de nivel judeţean. Atribuţiile, precum şi modul concret în care se organizează, se desfăşoară şi se conduce activitatea organizaţiei diaspora sunt prevăzute în ROLJ (Regulamentul privind organizarea, desfăşurarea şi conducerea activităţii organizaţiilor locale şi judeţene)”

La rândul său, Statutul Partidului Social Democrat (PSD)¹⁴ la art. 12 prevede că „Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot deveni membri ai PSD şi pot constitui grupe sau organizaţii de partid, cu respectarea legislaţiei statului pe teritoriul căruia se află.” De asemenea, art. 219 al aceluiaşi statut prevede: „Organizaţia PSD Diaspora promovează şi popularizează politica PSD în rândul cetăţenilor români din străinătate şi asigură legătura cu comunităţile româneşti şi cu membrii sau simpatizanţii partidului din diaspora.” Art. 20 din cadrul aceluiaşi statut precizează că „Pot deveni membri ai organizaţiei PSD diaspora cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, membri ai PSD, care aderă la organizaţie, militează pentru realizarea Programului Politic al PSD şi îşi asumă responsabilitatea participării active la viaţa organizaţiei.” În mod similar, art. 222 precizează: „Structura organizatorică, drepturile şi îndatoririle organizaţiei PSD Diaspora sunt similare Organizaţiei Judeţene a PSD.”

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană şi, ulterior, cu reglementarea legală a colegiilor uninominale pentru diaspora, organizaţiile partidelor politice româneşti din străinătate, prin reprezentanţii lor, s-au concentrat pe dezvoltarea unor strategii specifice care să răspundă nevoilor şi intereselor acestor comunităţi. O tendinţă vădită în strategiile partidelor româneşti mai importante de pe eşicherul politic a fost aceea de a deschide cât mai multe filiale şi organizaţii locale în diverse ţări cu comunităţi româneşti mai numeroase, de a stabili legături permanente cu comunităţile respective şi de a juca rolul de mediator în relaţia cu diversele autorităţi statale din ţara de origine sau de rezidenţă pentru rezolvarea unor probleme concrete.

În acest sens, mai multe organizaţii de partid din diaspora au creat portaluri şi forumuri dedicate comunităţilor respective prin intermediul cărora pot prezenta activităţile şi proiectele derulate, face anunţuri cu privire diferite iniţiative, prelua solicitări şi ţine legătura mai uşor cu persoanele interesate, dezbate chestiuni „arzătoare”, de maximă actualitate, consulta prin intermediul unor chestionare opinia membrilor comunităţilor respective etc. Ilustrative, spre exemplu, sunt portalurile şi platformele de dezbatere ale Partidului Social Democrat Sucursalele din Italia şi Spania¹⁵; Partidului Democrat Liberal Diaspora¹⁶ sau ale Partidului Naţional Liberal Diaspora¹⁷ care reflectă iniţiativele şi activităţile organizaţiilor de partid din diverse ţări şi oraşe ale diasporei cu comunităţi importante. Partidul Democrat Liberal, spre exemplu, principalul beneficiar al voturilor comunităţilor din diaspora, a dezvoltat o bogată reţea de organizaţii locale în numeroase ţări: Italia (cu filiale în oraşele Florenţa, Roma, Milano, Padova, Torino); Spania (în oraşele Castellon, Alcala de Henares Zaragoza, Madrid, Alicante, Coslada, Malaga, Teruel, Bilbao, Vlacencia, Sevilla, Barcelona, Taragona, San Sebastian); Portugalia (în oraşele Faro şi Lisabona); Irlanda (Dublin); Israel (Tel Aviv); Franţa (în oraşele Paris şi Marsilia); Marea Britanie (Londra); Grecia (Atena); Moldova (Chişinău); SUA (Portland) şi Canada (Monreal).

La rândul său, Partidul Social Democrat, deşi, în mod tradiţional, un slab colector de voturi în diaspora, a căutat să corecteze în ultimii ani acest handicap printr-o prezenţă mai activă şi pragmatică, prin deschiderea mai multor organizaţii locale în ţări precum Anglia, Belgia, Canada, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Republica Moldova sau Spania, în oraşe cu comunităţi româneşti importante, beneficiind totodată, alături de partenerul său de coaliţie Partidul Naţional Liberal, în calitate de partide de opoziţie până în luna mai a acestui an, de o creştere a capitalului electoral de pe urma măsurilor dure de austeritate luate de guvernul precedent.

O altă iniţiativă aparţinând Partidului Naţional Liberal Diaspora a vizat deschiderea unor cluburi liberale „în toate zonele în care există comunităţi largi de români, pentru ca aceştia să poate avea acces la informaţii şi oportunitatea de a se implica¹⁸”. În acest moment, sunt funcţionale cluburi liberale în următoarele ţări: Italia, Spania, Austria, Germania, Australia, Irlanda, Portugalia, Grecia, Marea Britanie, în unele dintre aceste ţări, existând chiar mai multe asemenea cluburi¹⁹. Potrivit informaţiilor existente pe portalul acestui partid „membrii Cluburilor Liberale au dreptul să-şi exprime în mod liber opiniile, să aibă iniţiative civice sau politice şi posibilitatea de a şi le exprima şi de a le supune dezbaterii, precum şi să aleagă şi să fie aleşi în structuri de coordonare ale Clubului Liberal al PNL.²⁰”

Este de aşteptat ca fenomenul deschiderii de noi organizaţii locale în Diaspora să se intensifice în perioada următoare premergătoare alegerilor legislative programate la finalul acestui an, concomitent cu o creştere a numărului de acţiuni, evenimente, reuniuni cu caracter electoral în sânul comunităţilor româneşti cu scopul de a promova mesajele partidelor, platformele şi candidaţii acestora.

Pentru Partidul Democrat Liberal, o prioritate a programului de guvernare din ultimii ani a constituit-o adoptarea unor metode alternative de vot care să crească gradul de participare a Diasporei în alegeri, în particular strategia acestui partid a fost să legifereze cît mai curând posibil introducerea votului prin corespondenţă pentru cetăţenii din afara ţării. 

În România a existat un proiect de lege privind votul prin corespondenţă încă din anul 2007 care a eşuat înainte de a obţine aprobarea parlamentului. Proiectul de lege de vot prin corespondenţă a fost introdus ulterior în programul de guvernare al Guvernului din anul 2007, fiind publicat la începutul anului ca prioritate legislativă ce va fi prezentată Guvernului în martie 2007. Deşi proiectul votului prin corespondenţă, anunţat de Ministerul Afacerilor Externe a fost considerat o prioritate de către Guvernul României, un an mai târziu a fost abandonat. Proiectul de act normativ şi-a propus să introducă o metodă complementară a exercitării dreptului de vot prin prezentare la urne, posibilitatea pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate de a-şi exprima opţiunea de vot prin corespondenţă.

Proiectul a fost reluat la sfârşitul lunii noiembrie 2010, la iniţiativa Ministerului Afacerilor Externe, care a decis crearea unui grup de lucru la nivel de experţi din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Autoritatea Electorală Permanentă „care să aromonizeze punctele de vedere pentru a identifica soluţia care ar conduce la adoptarea unei astfel de legi corecte cât mai rapid posibil²¹”. Proiectul de lege rezultat a fost lansat în dezbatere publică la sfârşitul lunii decembrie 2010. La sfârşitul lunii ianuarie 2011, Ministerul Afacerilor Externe a organizat o masă rotundă cu membri ai partidelor politice parlamentare, experţi din partea instituţiilor care au contribuit la proiect, respectiv reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mediului academic, declarând închisă dezbaterea publică pe marginea proiectului menţionat. La iniţiativa aceluiaşi minister a fost lansată chiar o campanie de informare, inclusiv în diaspora, cu privire la conţinutul proiectului şi avantajele legiferării sale. La vremea respectivă, liderul Partidului Naţional Liberal a declarat că, în principiu, partidul pe care îl reprezintă nu se opune votului prin corespondenţă, dar că are rezerve vis-a-vis de legiferarea sa datorită riscului de a fi folosit de către Partidul Democrat Liberal ca instrument pentru fraudarea alegerilor viitoare în scopul perpetuării puterii. Tot cu acea ocazie, liderul liberal a lansat în discuţie ideea polemică a condiţionării dreptului de vot în afara ţării de plata cel puţin a unui impozit în ţară²².

Datorită inerţiei şi rezervelor manifestate în cadrul coaliţiei de guvernare de către Uniunea Democrată Maghiară din România care nu vedea nici un fel de beneficii imediate în reglementarea votului prin corespondenţă, acest proiect de lege a fost din nou abandonat²³, cu atât mai mult cu cât, după moţiunea de cenzură victorioasă de la sfârşitul lunii aprilie a acestui an, coaliţia de guvernare reprezentată de Uniunea Social Liberală nu mai consideră oportun în momentul de faţă un asemenea proiect.

Cunoscută fiind campania de promovare făcută acestui proiect în ultimii ani de către Partidul Democrat Liberal, este de aşteptat ca în discursul său electoral din această toamnă tema votului prin corespondenţă să reapară ca mesaj de campanie în faţa alegătorilor Diasporei. Alte proiecte de lege cu potenţial de campanie promovate de Partidul Democrat Liberal în Parlamentul României, fără a fi legiferate, sunt creşterea numărului de parlamentari pentru Diaspora de la 6 – 2 senatori şi 4 deputaţi pentru cele 4 colegii la minim 20 – 16 deputaţi şi 4 senatori, respectiv constituirea unui fond de urgenţă pentru românii din afara graniţelor ţării²⁴.

De cealaltă parte, partidele ce compun Uniunea Social Liberală, în primul rând cele două partide cu un important capital electoral Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal, profitând de noua conjunctură favorabilă a accederii la guvernare au început ofensiva de câştiga voturile Diasporei printr-o serie de măsuri care vin în întâmpinarea nevoilor specifice ale comunităţilor româneşti din străinătate. Astfel, spre exemplu, obiectivele asumate de către organizaţia PSD Diaspora sunt următoarele: „1. Eliminarea restricţiilor pe piata muncii 2. Identitate culturală 3. Constituirea şi alimentarea fondului de urgenţă la nivelul Ministerului Afacerilor Externe pentru repatrieri 4. Dezvoltarea reţelelor consulare şi a reţelelor consulare mobile în cadrul comunităţilor de români 5. Diminuarea nivelului taxelor consulare pentru românii din străinătate”²⁵. Alte iniţiative ale Partidului Social Democrat au fost de a acorda consultanţă gratuită pe subiecte legate de accesarea fondurilor europene şi consultanţă juridică în general, de a organiza cursuri gratuite de limba şi cultura română, precum şi cursuri de limbi de circulaţie internaţională, pentru cetăţenii români, copii şi adulţi, din Spania, de a organiza cursuri pe diferite specializări (informatică, administrarea afacerilor, marketing electoral). De asemenea, organizaţiile locale au luat atitudine împotriva măsurilor de austeritate care au afectat comunităţile româneşti sau a restricţiilor impuse pe piaţa muncii cetăţenilor români de către anumite ţări.

Pe lângă demersurile politice de la cel mai înalt nivel, lideri marcanţi ai partidelor româneşti, dar şi de la nivelul organizaţiilor locale din Diapora au avut întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor străine din Spania, Italia, Belgia etc. pentru a discuta diferite dificultăţi şi probleme cu care se confruntă comunităţile româneşti.

Ca strategie pentru câştigarea alegerilor legislative programate la sfârşitul acestui an poate fi menţionată şi trecerea recentă a senatorului PDL de Diaspora Viorel Badea, preşedintele Comisiei pentru Românii de pretutindeni din Senatul României, în rândurile Partidului Naţional Liberal. Acesta a declarat că la baza deciziei sale au stat neînţelegerile din cadrul partidului şi că, împreună cu el, vor trece la PNL şi 20 de lideri ai unor filiale PDL din diaspora, majoritatea din Italia. Decizia senatorului PDL de a schimba partidul nu a rămas fără ecouri, mai multe organizaţii locale ale diasporei protestând împotriva acceptării acestuia în rândurile PNL²⁶.

4. Concluzii

Aşa cum se pot degaja, în prezent, opţiunile principalelor formaţiuni politice în această direcţie, ele nu pot fi în mod prea sensibil disociate de strategiile generale pentru scrutinul din ţară. Şi, din acest punct de vedere, se detaşează două poziţii majore, ale căror trăsături distincte îşi au originea şi reperele în status-ul actual al fiecărui actor politic în contextul nou creat de schimbarea puterii executive de la Bucureşti intervenite la sfârşitul lunii aprilie a.c.  

În consecinţă, asistăm la două opţiuni divergente: de o parte, o Uniune Social Liberală, schimbându-şi recent statutul de formaţiune de Opoziţie cu cel de Putere, dar scontată, în baza sondajelor, ca net favorită în scrutinul următor, de cealaltă PDL (abandonat de toţi aliaţii ce-au constituit coaliţia executivă), ajuns, în Opoziţie şi considerat, în baza aceloraşi sondaje, ca perdant al alegerilor.

În realitate, această substituire de roluri pe eşichierul politic a condus, aşa cum reiese din ultimele mutări intervenite chiar în cadrul legislativului de la Bucureşti, şi la o inversare a opţiunilor strategice: mai exact, preluarea, de către USL, a unei iniţiative mai vechi a preşedinţiei şi a PDL-ului, cea identificată acum sub genericul „vot uninominal pur²⁷” şi trecerea ei prin Camera Superioară a Parlamentului. Modificarea legislativă mută miza votului de pe partid pe candidat, opţiune considerată, cu doar câteva luni în urmă, profitabilă pentru PDL, ai căror lideri apreciau atunci că astfel vor reuşi să scape de povara „proastei guvernări”, punând accent pe candidaţii aleşi mai mult ori mai puţin din rândul unor persoane (personalităţi) neerodate de exercitarea puterii. De cealaltă parte, forţele de Opoziţie reunite sub sigla USL rămâneau fidele sistemului uninominalului mixt, mizând exclusiv pe avantajul scontat al schimbării, al alternanţei la putere.

Dincolo de multiplele nuanţe ale unei astfel de propuneri care ar merita o analiză mai detaliată şi mai complexă, pentru problematica pe care ne-o propunem în articolul nostru ne vom rezuma la relevarea a două aspecte din care se poate degaja unul dintre atuu-urile esenţiale ale actualei puteri în contextul legiferării votului majoritar cu un singur tur de scrutin²⁸.

Primul este nemijlocit legat de modul în care, potrivit acestui tip de scrutin, se va contura şi realiza efectiv majoritatea în viitoarea legislatură, în sensul că se va aplica principiul „câştigătorul ia totul”: mai exact, candidatul care întruneşte cel mai mare număr de voturi va fi declarat învingător, iar formaţiunile învinse vor rămâne în afara jocului.

În ce priveşte Diaspora, iniţiativa USL vizează, credem noi, surmontarea unui posibil, întrucât verificat în scrutinele precedente, dezavantaj, anume acela al lipsei de credibilitate pe care cel puţin componenta PSD a uniunii o poate (încă) înregistra în rândul acelui electorat, deoarece este asimilat cu tradiţia fesenisto-iliesciană şi nu numai. Evenimente cu valoare cazuistică de la alegerile pentru legislativul european din 2009, ca să dăm un singur exemplu, s-a verificat această realitate atunci când un candidat întrunea simpatia şi adeziunea unui număr relativ sporit de electori, dar i se reproşa apartenenţa la formaţiunea politică respectivă.

Pentru PDL, susţinător al acestui tip de scrutin când s-a aflat la putere, acum nu-l mai agreează considerând că ar putea reedita exact soarta adversarilor săi din PSD în trecut, adică asocierea candidaţilor cu „proasta guvernare”, întrucât retorica victimizării pe motivul crizei economice şi, deci, a necesităţii imperioase a măsurilor de austeritate pare a-şi fi epuizat întreaga gamă de convingere.     

Bibliografie
CĂJVĂNEANU, Miruna, “Votul Diasporei – un drept refuzat”, Reprezentarea Diasporei şi votul românilor din străinătare, Fundaţia Soros, mai 2009.
CINGOLANI, Pietro şi PIPERNO, Flavia, Il prossimo anno a casa. Radicamento, rientro e percorsi translocali: il caso delle reti migratorie marginea Torino e Focşani-Roma, CeSPI şi FIERI, 2005.
DRĂGULIN, Sabin, „Fluxul migraţional din perspectivă istorică. Studiu de caz: Românii din Italia (1990-2010)”  în Sfera Politicii nr. 12 (166) / 2011.
POPESCU, Bogdan M., Reprezentare şi participare electorală în Diaspora  în Revista de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale, nr. 4/2011.
POPESCU, Bogdan M., Out-of-country voting – Participation in elections of Romanian Diaspora, publicat în Romanian Review of Political Sciences and International Relations, nr. 1/2012.
RICCI, Antonio, „România: imigraţie şi muncă în Italia înainte şi după aderarea la UE” în Românii din Italia între respingere şi acceptare, editată de Confederaţia Caritas România şi Caritas Italiana, Editura Idos, Roma, 2010.
SUSANU, Monica, “Dynamics of Remittances towards Romania after EU Adhesion” în Annals of “Dunărea de Jos” University of Galaţi, Fascicle I. Economics and Applied Informatics Years XVII – no. 2/2011, p. 14, articol disponibil on-line la adresa: http://www.ann.ugal.ro/eco/Doc2011_2/MonicaSusanu.pdf.

BOGDAN M. POPESCU – Cercetător , Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale din cadrul Academiei Române.

 sus