Mass-media şi democraţia în România postcomunistă

Problematica egalității de gen
Mizele creşterii vizibilităţii publice şi a cotei de audienţă¹
 

ALINA HURUBEAN
[„Petre Andrei” University of Iaşi]

Abstract:
In this paper aimed to emphasize the theoretical and practical relevance of quality analysis of the Romanian democracy from the perspective of dynamics of gender relations, considered to be an important indicator of the degree of modernization and democratization of society. The preponderantly conservatory collective mentality concerning the roles and gender relations, maintained by socialization factors and mechanisms, among which the media occupy an important place, the precariousness of the awareness and information concerning gender issues make difficult the proper understanding of the philosophy of gender equality in various Romanian social environments. In this context, the integration of the gender perspective within the theoretical analysis on democracy and the social development strategies is imperatively necessary for understanding that the gender inequality is a major barrier in the human and social development and the democratization of society, with significant social costs.

Keywords: gender equality, gender difference, gender mainstreaming, gender gap, gender analysis

 

Introducere

Analiza dinamicii relaţiilor de gen sub semnul egalităţii şi al parteneriatului presupune clarificarea şi nuanţarea sensurilor conceptului de egalitate, care furnizează implicit presupoziţiile teoretice în formularea politicilor publice şi în instituirea regimurilor bunăstării sociale. În acest orizont al discursului, este necesar să aflăm ce fel de egalitate vrem să instituim în planul vieţii sociale concrete? Care este egalitatea de facto pe care putem să o identificăm şi să o consolidăm în societăţile europene actuale? În încercarea de a echilibra discursul androcentric asupra democraţiei prin abordarea problematicii egalităţii de gen − prea puţin prezentă în analizele asupra democraţiei − pornim de la următoarele ipoteze de lucru:
a) ambiguitatea formulării şi superficialitatea înţelegerii presupoziţiilor teoretice cu privire la egalitatea de gen întreţin precaritatea fundamentării politicilor publice şi a integrării acestui principiu în practicile sociale cotidiene din societatea românească;
b) invocarea şi înţelegerea inadecvată a raportului diferenţă-egalitate de gen legitimează formele concrete ale inegalităţii de gen construite social sau diferenţa inechitabilă (gender gap)²;
c) dezechilibrul relaţiilor de gen în sfera publică şi privată pune în discuţie însăşi legitimitatea democraţiei, avansându-se în acest sens ideea unui „deficit democratic”³;
d) lipsa de informare şi de programe specifice privind egalitatea şi parteneriatul în relaţiile de gen conduce la perpetuarea unei culturi misogin-patriarhale în instituţii şi în societate.

Aceste carenţe, care afectează echilibrarea relaţiilor de gen sunt bine conservate şi de mass-media prin promovarea stereotipurilor negative de gen şi a unor tipare simpliste şi comerciale de feminitate/masculinitate, care ierarhizează şi devalorizează rolurile de gen şi atributele feminităţii/masculinităţii, promovând preponderent „reţete de succes” facil şi prea puţine modele socio-profesionale alternative.

Egalitatea de gen − între stereotipuri, ambiguităţi conceptuale şi noul limbaj de lemn

Debutând la mijlocul anilor ’90, subiectul egalităţii de gen, cu suportul său civic, academic, legislativ şi instituţional s-a impus treptat ca temă de analiză în dezbaterile teoretice şi politice din România. Cu toate acestea, tema nu s-a bucurat de o reală vizibilitate publică şi nici nu a produs efecte substanţiale în planul vieţii concrete. Pe tot acest parcurs, atitudinile faţă de această problematică au pendulat între ignorarea subiectului (considerat un subiect exotic, de import, fără relevanţă pentru mediul social românesc), minimalizarea (întotdeauna există alte priorităţi pe agenda publică) sau respingerea lui (fiind un subiect incomod, care inflamează spiritele şi pune în discuţie ordinea de gen existentă) sau invocarea formală a egalităţii de gen, formulată în limbajul arid al documentelor strategice, al rapoartelor de ţară sau al proiectelor cu finanţare externă. Ne-am obişnuit să vorbim despre nevoile şi interesele unor grupuri socio-profesionale sau de vârstă sau despre problemele şi interesele comunităţii, ignorând dimensiunea de gen, uitând că societatea nu este unisex şi că există multiple diferenţe între experienţele noastre de viaţă din perspectiva genului. Pretinsa atitudine neutră în raport cu genul şi problematica egalităţii camuflează opacitatea şi indiferenţa de gen (gender blind) – poziţii care sărăcesc abordările teoretice şi intervenţiile practice, făcându-le ineficiente sub aspectul valorizării capitalului uman şi al creşterii calităţii vieţii.

Ambiguităţile de limbaj şi lipsa nuanţării sensurilor conceptului de egalitate de gen determină, în fapt, multe dintre dificultăţile concretizării şi integrării acestui principiu în politicile publice şi în realitatea cotidiană. În cuprinsul documentelor oficiale şi a textelor legislative adoptate în România cu privire la egalitatea de gen, analiştii din zona societăţii civile şi din mediul academic au semnalat o serie de incoerenţe şi inexactităţi privind definirea conceptelor-cheie şi a presupoziţiilor teoretice de bază, precum: insuficienta nuanţare, operaţionalizare şi adaptare a principiului la contextul românesc, caracterul general şi abstract al formulărilor pe această temă, imprecizia definirii conceptelor; utilizarea excesivă a sintagmei egalitate de şanse între femei şi bărbaţi în locul unor formule mai adecvate precum egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi sau echitate de gen; limitele legilor-cadru, conţinând mai ales principii generale; numărul redus al unor reglementări specifice; precaritatea expertizei de gen a personalului care se ocupă de implementarea legislaţiei şi a programelor egalităţii de gen; persistenţa accepţiunilor configurate la nivelul simţului comun; deficitul de informare şi cultură democratică în mediile sociale româneşti cu privire la drepturile omului, respectul diferenţelor, egalitatea de şanse şi parteneriatul de gen⁴. Cu toate că în documentele oficiale şi în proiectele cu finanţare europeană se promovează ideea egalităţii de gen, la nivelul mentalului colectiv şi al practicilor cotidiene se operează cu sensuri înguste şi distorsionate ale sintagmei egalităţii de gen, formulată fie în noul limbaj de lemn, abstract şi specializat, accesibil doar unor „iniţiaţi”, fie în cadrul unor abordări ce rămân la nivelul simţului comun, suprasaturat de stereotipuri şi prejudecăţi.

Barometrele de opinie publică⁵ şi studiile de gen⁶ cu referire la contextul românesc indică perpetuarea stereotipurilor negative de gen, imprecizia sensurilor egalităţii de gen cu care se operează în diferite medii sociale, precum şi carenţe de informare pe această temă a actorilor sociali şi a categoriilor profesionale (jurnalişti, educatori, funcţionari publici, formatori de opinie, activişti din zona societăţii civile, politicieni, factori de decizie), care au un rol important în schimbarea mentalităţilor, a sistemelor de valori şi a strategiilor de acţiune. Un rol semnificativ în perpetuarea stereotipurilor conservatoare de gen deţine mass-media (aşa cum se poate constata din observaţiile directe şi din studiile efectuate în acest sens)⁷, contribuind la receptarea problematicii de gen şi a imaginii feminităţii/masculinităţii, de către opinia publică,într-un orizont confuz, ostil şi superficial, delimitat de precaritatea informării, neglijarea sau relativizarea problemelor referitoare la relaţiile de gen, critica şi respingerea lor necondiţionată. Aceste atitudini de respingere şi minimalizare a importanţei problematicii de gen în raport cu priorităţile sociale şi politice ale momentului fac dificilă şi amână, într-un orizont incert, structurarea unei agende publice coerente pe această temă, ignorând faptul că inegalitatea de gen este o barieră majoră în dezvoltarea umană, în modernizarea şi democratizarea unei societăţi, având importante costuri sociale.

Diferenţele şi egalitatea de gen – o falsă incompatibilitate

Ideea egalităţii între femei şi bărbaţi a cunoscut o serie de redefiniri din secolul al XIX-lea şi până în prezent, în corelaţie cu alte concepte fundamentale: libertate, diferenţă, echitate, inegalitate. Corelaţia diferenţă-egalitate de gen ne reţine atenţia pentru că oferă noi clarificări teoretice şi posibilităţi de operaţionalizare conceptuală. Când vorbim despre diferenţe de gen ne referim atât la diferenţele naturale sau biologice, cât şi la „diferenţele sociale, economice şi culturale dintre bărbaţi şi femei, pentru a (...) pune accent pe mecanismele sociale complexe prin care anumite diferenţe dintre femei şi bărbaţi se transformă în inegalităţi”⁸.

Felul în care abordăm şi înţelegem problema diferenţelor de gen ne poate conduce la sensuri şi nuanţe distincte ale egalităţii de gen. Astfel, putem delimita trei opţiuni majore⁹: a) modelul diferenţialist accentuează diferenţele de gen şi insistă pe segregarea celor două genuri, abordare ce poate fi identificată în tipul de socializare diferenţiată („lumea în roz” şi „lumea în bleu”). Această perspectivă susţine predeterminarea şi delimitarea strictă/rigidă a rolurilor de gen, ierarhizarea genurilor, valorizarea diferită şi inegală („dublul standard”) a caracteristicilor de gen, prezentarea bipolară a rolurilor şi trăsăturilor masculinităţii/feminităţii, pe coordonatele: activ-pasiv; putere-slăbiciune; raţional-emoţional; public-privat; autonomie-dependenţă; cultură-natură. În acest orizont analitic,diferenţa de gen este văzută ca deficienţă, iar egalitatea de gen este ignorată pentru motivul că devine obstacol în afirmarea diferenţelor specifice; b) modelul universalist este poziţia opusă modelului diferenţialist şi promovează minimalizarea şi/sau ştergerea diferenţelor de gen, pledând pentru tipul uman unisex; îl putem identifica în procesul de socializare nediferenţiată, caz în care minimalizarea şi ignorarea diferenţelorde gen se face în favoarea afirmării egalităţii de gen utilizată, de fapt, cu sensul de egalitarism, dar având în subsidiar modelul masculin drept normă de referinţă. Politicile egalităţii de gen din perioada comunistă au la bază această presupoziţie. Ca opţiune epistemologică, modelul universalist ignoră genul ca şi categorie de analiză, generând atitudini de indiferenţă şi opacitate de gen; c) modelul parteneriatului de gen şi al coeziunii sociale se bazează pe respectarea diferenţelor de gen, evitarea ierarhizării şi segregării genurilor, presupune cunoaşterea, înţelegerea şi valorizarea egală a trăsăturilor/rolurilor de gen, aspecte care fundamentează socializarea echilibrată (modelul androgin) şi oferă oportunităţi şi şanse egale de dezvoltare ambelor genuri. Plecând de la recunoaşterea şi respectarea diferenţelor de gen, această abordare face posibilă instituirea egalităţii în şi prin diferenţă. Cu toate că diferenţele dintre genuri nu sunt chiar atât de mari, pe cum se crede la nivelul cunoaşterii comune, prin adoptarea anumitor modele de socializare, de tip tradiţional-patriarhal, se accentuează artificial aceste diferenţe care devin, astfel, inegalităţi construite social, limitând dezvoltarea potenţialului uman al celor două genuri.

Primele două opţiuni prezentate mai sus, deşi opuse, au în comun presupoziţia că egalitatea şi diferenţa de gen se află în opoziţie ireconciliabilă. Această abordare dihotomică produce blocaje şi capcane la nivel epistemic şi acţional, pentru că opusul egalităţii nu este diferenţa, ci inegalitatea, iar accepţiunea politică a egalităţii presupune tocmai (re)cunoaşterea şi acceptarea diferenţelor¹⁰. Acesta este fundamentul conceptual şi teoretic adecvat pe care se pot concepe strategii eficiente de realizare a egalităţii de gen într-o societate democratică.

Concluzii : Ce este şi ce nu este egalitatea de gen? Premisele structurării unei agende publice autentice

Conştientizarea dificultăţilor de operaţionalizare a principiului egalităţii de gen şi identificarea factorilor care generează şi întreţin aceste dificultăţi constituie premisele necesare, nu însă şi suficiente, ale unui demers sistematic şi susţinut de stucturare a unei agende publice pe această temă şi de concretizare a egalităţii de gen în viaţa cotidiană.

Este important să înţelegem că egalitatea de gen nu înseamnă egalitarism sau nivelare şi uniformizare a nevoilor şi intereselor de gen; nu se reduce la formula „egalitate între femei şi bărbaţi”, în sensul egalităţii şi egalizării femeilor cu bărbaţii (sistem în care masculinitatea reprezintă norma, iar feminitatea este negativul masculinului, respectiv non-A)¹¹. Egalitatea de gen nu se reduce la aspecte cantitative, în sensul egalizării unor indicatori precum numărul femeilor în structurile de conducere sau în anumite domenii de activitate şi nu înseamnă doar măsuri specifice focalizate pe femei ca grup-ţintă.

Egalitatea de gen presupune o regândire a relaţiilor de gen pentru găsirea unor alternative de tip partenerial în raport cu patriarhatul sau matriarhatul de gen; presupune o echilibrare a relaţiilor de gen, în sensul depăşirii paradigmei relaţiilor de gen ca relaţii de putere. Egalitatea de gen presupune valorizarea egală a rolurilor, a muncilor, a atributelor feminine şi masculine, respectul diferenţelor şi acceptarea diversităţii, în sensul compatibilizării egalităţii şi diferenţelor de gen (egalitate în şi prin diferenţă). Egalitatea de gen reală şi funcţională se bazează pe o echivalenţă de tipul A=B, diferită de logica prezentă în cadrul relaţiei A= non-A, care serveşte, din păcate, ca presupoziţie de bază pentru multe dintre abordările teoretice şi politice actuale¹² din mediile româneşti. Egalitatea de gen presupune adoptarea unei strategii integratoare (gender mainstreaming), concretizate în crearea oportunităţilor de dezvoltare pentru femei şi bărbaţi, capacitarea ambelor genuri, promovarea parteneriatului în relaţiile de gen în sfera publică şi în sfera privată – indicatori relevanţi ai gradului de modernizare şi democratizare a unei societăţi.

Bibliografie

ANEMŢOAICEI, Ovidiu, Minoritarul discurs al egalităţii de gen şi invizibilii bărbaţi. Minorităţi, instituţionalizări şi metadiscursuri aferente, Sfera Politicii, (138), 2009.
BALLMER-CAO, T.H. (editeur), Genre et politique. Débats et perspectives, Paris: Ėditions Gallimard, 2000.
BĂLUŢĂ, Oana (editoare), Gen şi putere. Partea leului în politica românească, Bucureşti: Editura Polirom, 2006.
BĂLUŢĂ, Oana, DRAGOLEA, Alina, IANCU, Alice, Gen şi interese politice. Teorii şi practici, Iaşi: Editura Polirom, 2007.
CURIC, Irina, VĂETIŞI, Lorena, Inegalitatea de gen: violenţa invizibilă, Cluj-Napoca: Editura Eikon, 2005.
GRUNBERG, Laura, Gen şi societate, în Lazăr Vlăsceanu (coordonator), Sociologie, Iaşi: Editura Polirom, 2010.
HURUBEAN, Alina, „Egalitatea de şanse în relaţiile de gen – exigenţe europene şi realităţi româneşti”, Anuarul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, Iaşi: Editura Institutul European, 2008.
MAGYARI-VINCZE, Enikö, Regimurile de gen şi cetăţenia femeilor, în COSMA, Ghizela, MAGYARI-VINCZE, Enikö, PECICAN, Ovidiu (editori), Prezenţe feminine. Studii despre femei în România, Cluj-Napoca: Editura Fundaţiei Desire, 2002.
MAGYARI-VINCZE, Enikö, Diferenţa care contează. Diversitatea socio-culturală prin lentila antropologiei feministe, Cluj-Napoca: Editura Fudaţiei Desire, 2002.
MIROIU, Mihaela, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, Iaşi: Editura Polirom, 2004.
PASTI, Vladimir, Ultima inegalitate. Relaţiile de gen în România, Iaşi: Editura Polirom, 2003.
ROVENŢA-FRUMUŞANI, Daniela, Identitatea feminină şi discursul mediatic în România postco­munistă, în BRĂDEANU, Adina, DRAGOMIR, Otilia (coord.), ROVENŢA-FRUMUŞANI, Daniela, SURUGIU, Romina: Femei, cuvinte şi imagini. Perspective feministe, Iaşi: Editura Polirom, 2002.

NOTE