Eseu

Puterea mass media versus rolul religiei
 

CRISTINA RHEA

Abstract:
This article analyses the increasing importance of mass media in the European area and the effects religion has on the complex political system of the EU. Due to the TV channels the religious phenomenon is much more present in the entertainment industry. Very often, in the official reports of the European Union, religion is present as part of the legal immigration or of the human rights issues. In this perspective, could religion be a serious policy issue?

Keywords: Mass media, entertainment, collapse of communism, religious phenomenon, information, democracy, European Union

După căderea comunismului, fenomenul religiei şi aderenţa oamenilor la credinţele religioase au fost prezentate în moduri diferite de către mass media şi Uniunea Europeană, existând şi unele contradicţii în acest caz. Aceasta este tema mea de cercetare pe care o propun în rândurile ce urmează si consider că sunt necesare câteva interogaţii oportune cu privire la această situaţie. Unul dintre principalele câştiguri dobândite în urma căderii lumii comuniste în Europa Centrală şi de Sud-Est a fost naşterea unei prese independente.

După revoluţiile din 1989, libertatea cuvântului şi eliminarea cenzurii au fost cele mai vizibile semne ale schimbării democratice. În condiţiile pluralismului politic, o cultură independentă, de tip liberal, a început să existe şi să încerce să se bazeze pe societatea civilă, pe un cadru legal deschis valorilor democratice şi autonomiei financiare.

Europa este un continent pe care trăiesc multiple grupuri naţionale în diverse organizări statale, având istorii complexe. Cultura europeană de azi este rezultatul interacţiunii multiplelor popoare care s-au format pe harta continentului şi posibilă numai ca simbioză a spiritului grec, a percepţiei romane a statului şi dreptului, a eticii şi religiozităţii creştine.

Evoluţia însăşi a democraţiei este supusă puterii imperioase a mediilor moderne. În toate formele de comunicare planificată (campaniile mediatice, relaţiile publice şi marketingul în domeniul social), mass media joacă un rol central deoarece ea poate influenţa atitudinile, opiniile şi comportamentele oamenilor, având un caracter public. Adolescenţii şi copiii trebuie să deprindă folosirea televiziunii exact aşa cum până acum învăţau să scrie. Şcoala este prima care are un rol capital de jucat. Este imperios necesar ca la toate nivelurile cunoaşterii să se predea „citirea„ televiziunii; trebuie deci ca dascălii de diferite categorii să fie formaţi pentru a o face, pentru ca ei, la rândul lor, să inspire acest mare progres civic.

Pe scurt, va fi necesar să se sublinieze acest adevăr uneori ocolit: în fiecare epocă, în fiecare societate liberă, mediile de comunicare nu constituie niciodată o putere apăsătoare, care să impună propriile valori, propriile decizii şi propriile deprinderi unei naţiuni pasive. Istoricul francez Jean-Nöel Jeanneney¹ analizează următoarele: „Oamenii pot foarte bine sa bombăne, să se indigneze, să protesteze — la urma urmelor, ei fac din mediile de comunicare exact ceea ce sunt ele de fapt. Oamenilor le revine însă sarcina să ştie acest lucru şi să şi-l asume, pentru vigilenţă dar şi pentru acţiune.”

Termenul de „mass media„ (în special cel de „televiziune”) nu are o definiţie unanim acceptată. McLuhan² le consideră ca fiind „instrumentul retribalizării omenirii„, iar alţi specialişti le clasifică când cel mai mare cronofag, când cea mai mare instituţie de spectacol. Mass-media nu sunt mijloacele culturii de masă, ci mijloacele de masă ale culturii. Mass media răspândeşte în masă cultura unei epoci, deţine şi funcţia de culturalizare, de formare a unei culturi individuale, modelează componenta culturală a indivizilor.

Dupa căderea Cortinei de Fier, în anul 1989, Europa nu mai este o geografie, ci, mai degrabă, un domeniu al spiritului. Conform lui Paul Hazard³, spiritul european există pentru fiecare popor în parte, în măsura propriei autodepăşiri. La sfârşitul celui de-al doilea razboi mondial, la Geneva a avut loc o caracterizare generală a Europei, în care o trăsătură esenţială a constituit-o dualismul, dialogul din spaţiul european între diverse realităţi etnice, politice şi culturale.

Mass-media sunt o sursă majoră de expectaţii sociale. Prin conţinutul lor, mijloacele de comunicare de masă descriu sau înfăţişează norme, roluri, ierarhii şi sancţiuni aparţinând de fapt fiecărui tip de grup cunoscut în viaţa socială contemporană. Fiind un fenomen complex şi contradictoriu, televiziunea reprezintă canalul sensibil al schimbului de informaţii privind valorile umane şi gradul lor de adaptare la cerinţele sociale. Putem vorbi de capacitatea acestui canal de a internaţionaliza rapid valorile, făcând din valorile naţionale bunuri ale întregii omeniri.            

În privinţa fenomenului religiei, liderii europeni au încercat să construiască o Europă Unită. Cancelarul Angela Merkel⁴ „a vorbit răspicat în favoarea introducerii unei referinţe către Dumnezeu în Constituţie… Este prima dată când Berlinul a vorbit în favoarea existenţei unei referinţe creştine în Constituţia Europeană„. Jacques Delors⁵, preşedintele anterior al Comisiei Europene, se referea la necesitatea pentru constructorii Europei „de a da un suflet Europei, de a-i da acesteia spiritualitatea şi sensul”.

Prin urmare, există câteva întrebări importante şi necesare, ce merită a fi discutate:
a) în legătură cu mass media: Care este puterea religiei în acest caz? Cum analizează mass media fenomenul religiei? Putem vorbi de dimensiunile sociale şi politice ale religiei, prezentate de mass media?
b) în legătură cu Uniunea Europeană: Realizează aceasta o mai mare importanţă a religiei în viaţa cotidiană a oamenilor? În care istoric şi politic capitol al UE este religia inclusă?
c) în legătură cu ambele instituţii: Cum este estimată aderenţa oamenilor la credinţele religioase (în special cele ortodoxe)? Dar prioritatea educaţiei religioase pentru formarea educativă a copiilor? După 1989, este important ca europenii să înţeleagă nivelul credinţei religiei (ortodoxe)?

Mass-media „Galaxiei Gutenberg„ n-a ocolit componenta deconectantă, asumându-şi funcţia de divertisment la scara socială şi făcând din recenzarea fenomenului spectacol (prin rubrici permanente, pagini speciale sau chiar publicaţii profilate) una din componentele de bază ale strategiei pentru cucerirea publicului cititor. Un singur lucru nu puteau oferi ziarele şi revistele pe acest tărâm: spectacolul în sine. Prin urmare, mass media (cu precădere, televiziunea) pot oferi spectacol de toate tipurile, de la cel muzical-coregrafic până la cel sportiv; ba chiar poate transforma ştirea însăşi într-un „micro-spectacol„ supus regulilor comunicării.

Această „putere„ va sta la baza popularităţii fără precedent a canalului audiovizual, consfinţindu-i şi întărindu-i statutul dobândit încă de la apariţie: acela de principal mijloc de divertisment al societăţii moderne, cel mai ieftin, cel mai divers, cel mai comod, cel mai accesibil din câte există. Toate genurile creaţiei au un important rol de catharsis. Teatrul TV, filmul, serialul, desenul animat, spectacolul de operă sau operetă, stagiunea simfonică sunt şi divertisment. Şi emisiunea de ştiri este un spectacol. Un program TV profesional întocmit este un spectacol permanent.

Această situaţie stabileşte de fapt că şi fenomenul religiei devine din ce în ce mai mult parte a zonei de divertisment. Prin urmare, rolul Bisericii este mult diminuat. În acest caz, cele mai utile întrebări sunt următoarele: Marchează religia evenimentele importante din viaţa oamenilor? Sunt mass media o resursă ajutătoare? Care ar trebui să fie puterea mass media? Care sunt efectele mass media în legătură cu fenomenul religiei?

Ceea ce rezultă din această proiectare în imaginar este deci o fugă de realitate, o pierdere progresivă a simţului realităţii şi o dezangajare în raport cu viaţa reală. Evadarea din realitate este o consecinţă neprevazută şi, prin urmare, definită ca un efect narcotic al mass-media. Mass-media exercită o funcţie neintenţionată: funcţia compensatorie şi un efect narcotic, liniştitor.

Foarte adesea, în rapoartele Uniunii Europene, capitolul „religie„ este prezentat ca parte a imigraţiei legale sau a drepturilor omului (fenomenul rasismului). Migraţia în Uniunea Europeană este însă clar stabilită şi analizată. Prin urmare, conform declaraţiei instituţiei europene, „în interiorul UE, fiecare membru UE stabileşte propria sa politică naţională de imigrare„. Iar religia şi Biserică sunt doar parte a problemelor din ce în ce mai complexe şi mai raspândite ale imigrării. În acest caz, religia este analizată ca o chestiune mai degrabă de ordin politic decât cultural-educativ? Precum ştim, în societăţile moderne, religia este disociată de societate şi de puterea politică.

Capacitatea mijloacelor de comunicare în masă de a evidenţia fragmente sociale şi culturale răspunde în primul rând la întrebarea formulată de atâtea ori: „Mass-media reflectă realitatea religioasă, sau o creează?„ Fără nici o îndoială, răspunsul este „şi una, şi alta„. Mai interesante sunt întrebările: „Cum reflectă şi creează mass-media realitatea socială, cine are de câştigat şi în ce feluri?„. În sens tehnic, desigur, mass-media nu pot nici să reflecteze, nici să construiască realitatea religioasă. Mai mult, programatorii mass-media nu au nici un interes sa reflecte sau să creeze realitatea socială. Ceea ce fac ei, în schimb, e să reunească fragmente simbolice pentru a produce povestiri care seamănă cu lumea din jur în unele privinţe, iar în altele nu.

Puncte de vedere care trebuie să fie acceptate sau respinse, opinii specifice despre probleme sexuale sau rasiale, sau în majoritate cele cu conotaţii religioase, toate contribuie la construirea unei atitudini sociale a celor care consumă mass media. Pe scurt, „era informaţională” are avantaje şi dezavantaje, iar graniţele dintre comunicarea publică şi cea privată încep să fie evidente din ce în ce mai puţin. În acest context, comunicarea interactivă va înlocui fluxul unidirecţional care caracterizeză mass media. Unii analişti anticipează apariţia unei comunităţi globale echitabile, alţii a unei „lumi uniformizate, controlate de câteva centre de putere, culturi sau concerne”.⁶

Fluxul internaţional al informaţiei este un fenomen complex, în strânsă legătură cu structurile sociale, politice şi economice existente. Presa scrisă, radioul, televiziunea au dezvoltat într-un mod considerabil problema comunicării în epoca noastră. Profesorul austriac Michael Metzeltin⁷ de la Universitatea din Viena remarcă următoarele: „Cultura istorică comună, tradiţiile filosofice, religioase, ideologice, artistice şi ştiinţifice comune, nici universale, nici naţionale, vor dicta frontierele geografice ale Uniunii.”

Datorită mass media, cultura a devenit în general accesibilă. Un număr imens de oameni de rând au posibilitatea să se ocupe ei înşişi de activitatea culturală: de muzică, arte plastice, dans, literatură. Cultura a devenit un element necesar şi obişnuit al vieţii tuturor categoriilor sociale şi vârstelor populaţiei. Totodată, potentialul creator al culturii occidentalismului a scăzut, în comparaţie cu cultura occidental-europeană. Domeniul culturii s-a transformat în piaţă. Criteriile supreme de valoare a produselor culturii au devenit cererea şi oferta. Istoricul român Lucian Boia⁸ analizează relaţia dintre istorie şi propapaganda politică într-un mod inedit şi interesant: „Odată ce din istorie se poate alege orice, imaginarul istoric devine support al dezinformării şi manipulării”.

Mass media, în special televiziunea, sunt o mare putere iar capacitatea acestor mijloace de comunicare este, într-adevăr, extraordinară. Precum ştim, dialogul înseamnă diferenţă. Religia este o valoare a diferenţei, în mod inevitabil. Aceasta curiozitate şi acest miracol al diferenţei creează dialogul interstatal şi interuman. În plin confort tehnologic şi în plină disperare spirituală, comunicarea permanentă şi interacţiunea de a însuma unul de la celălalt lucruri salvatoare pentru existenţa noastră vor trebui să stea la baza stabilirii noii Europe şi a noii ordini mondiale.

CRISTINA RHEA – asistent universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti. Scriitor, Jurnalist. Membru al Uniunii Scriitorilor din 2002. A publicat 7 cărţi: două volume de poezie prefaţate de Ana Blandiana şi Irina Mavrodin (1996, 2006), trei volume de interviuri cu personalităţi culturale contemporane (1998, 2000, 2002), o carte de cercetare în jurnalism (2001).

 sus