CUPRINS nr. 134

ARHIVA

Dilemele guvernării


Criza italiană – primul test al guvernării coaliţiei *

AURORA MARTIN

The new government coalition had some really harsh times dealing with the increasing Italian crisis, namely with the ever growing number of crimes committed by the Romanian citizens living in Italy, but also with the xenophobic feedback. This notorious phenomenon called for controversial reactions in Italy, giving also birth to long polemics regarding the partnership between the two countries, considered on various grounds. Thus, by using the concepts of ministerial responsibility (Justice and Internal Affairs) and of top leadership responsibility, the present article aims to examine the extent to witch the present days governmental coalition is either working properly or not.

Keywords: Italian crisis, immigrants, coalition, the Boc government, xenophobia


Fascinaţi de jocurile electorale, în urma cărora au fost declaraţi învingători, noii guvernanţi s-au aventurat în jocul puterii, continuând să-şi manifeste spiritul ludic într-o altă formulă, cea a jocurilor de culise, care le-a tărăgănat ieşirea destul de ezitantă pe scena politică. În jocul electoral, programul scris pare să respecte întocmai constatările aproape machiavellice ale lui Gustave Le Bon din Psihologia mulţimilor: „Programul scris al candidatului nu trebuie să fie prea categoric, căci adversarii ar putea mai târziu să îi confrunte faptele cu el”1; în spiritul aceloraşi „recomandări” se înscrie şi discursul oral, „dar programul oral poate fi oricât de exagerat. Pot fi promise, fără temă, cele mai însemnate reforme. Pe moment, aceste exagerări au foarte mult efect, iar pe viitor nu-l angajează la nimic”2. Până aici, nimic nou pe scena politică românească. 

Inexistenţa unui plan de guvernare coerent i-a determinat pe actualii actori politici să adopte o strategie experimentală, cu măsuri interne pompieristice, sub deviza populistă a economisirii banului public3. În acest context confuz, criza românilor din Italia a venit să trezească la realitate noua clasă politică, determinând coaliţia, să conlucreze şi să iasă la scenă deschisă cu măsuri responsabile.


Două guverne şi-o singură criză.

Ceea ce i-a făcut să se mobilizeze a fost nu noutatea fenomenului în sine, ci amploarea pe care a căpătat-o, după ce, pe perioada electorală, părea să se fi estompat. Dată fiind continuitatea crizei pe parcursul celor două guvernări, nu se pot face aprecieri izolate, aşa încât se impune o analiză comparativă a faptelor comise de cetăţeni români pe teritoriul Italiei şi a măsurilor luate de autorităţile desemnate, în vederea menţinerii unui echilibru diplomatic între cele două ţări4.


Guvernul Tăriceanu

Criza s-a declanşat după incidentul din 31 octombrie 2007 de la Roma, mediatizat drept „cazul Mailat” şi a determinat reacţia imediată a primului ministru, Tăriceanu, care a format o echipă din ministrul de Externe, ministrul de Interne, ministrul Justiţiei şi ministrul Muncii, „pentru a prezenta un set de măsuri menite să constituie o contrapondere, să contrabalanseze ceea ce se întâmplă în acest moment în Italia, pentru că infracţiunile comise de o persoană ajung să compromită nu numai imaginea României, dar şi existenţa sutelor de români care lucrează cinstit şi corect în Italia. Vreau ca acest lucru să nu se întâmple.”5 

Ministrul de Justiţie, Tudor Chiuariu (PNL), l-a contactat pe omologul său italian, pentru a-l asigura că autorităţile române vor coopera cu cele italiene, în direcţia prevenirii şi combaterii faptelor penale săvârşite de cetăţeni români rezidenţi în Italia, subliniind, însă, că măsurile vor viza doar persoanele care au încălcat legea, şi nu toţi românii din Italia. Această afirmaţie se va regăsi în discursurile tuturor politicienilor implicaţi în gestionarea crizei, dar şi în discursul public şi politic al autorităţilor din guvernul care ia urmat. La prima vedere, inconsistenţa măsurilor luate în domeniul justiţiei constă în faptul că acestea nu par a fi de natură să stabilizeze imediat situaţia şi să diminueze amplificarea fenomenului, ci prevăd expulzarea în România a o sută de condamnaţi, până la sfârşitul anului 2007, şi a încă o sută, pe parcursul anului 2008, adică acţionează asupra unor persoane care se aflau deja sub controlul autorităţilor italiene. Judecând, însă, lucrurile din perspectiva evenimentelor ulterioare, măsura pare a fi justă, dacă e să luăm în considerare o anumită slăbiciune a sistemului juridic italian, datorată unui excedent de avocaţi, care, în nevoia lor de a avea mereu clienţi (de multe ori, aceiaşi clienţi, la diferite intervale de timp), au grijă ca inculpaţii români să primească pedepse uşoare şi de scurtă durată6. Tot în plan juridic, Guvernul român a decis să trimită în Italia magistraţi de legătură şi să dezvolte un sistem de asistenţă juridică, în care să fie consultaţi specialişti în problematica liberei circulaţii, pentru a elimina eventualele abuzuri împotriva cetăţenilor români din Italia.

Ministrul de Externe, Adrian Cioroianu (PNL) a dispus şi el suplimentarea personalului consular român din cele trei consulate care există deja la Roma, Milano şi Torino şi a solicitat deschiderea altor trei consulate la Trieste, Bologna şi Cosenza.

În acelaşi timp, Ministrul de Interne, Cristian David (PNL) a luat măsuri pe termen scurt şi pe termen lung: mai întâi, a decis să mărească de la 15 la 30 numărul poliţiştilor români trimişi în Italia, printre care să fie şi cinci poliţişti de etnie rromă; apoi, a iniţiat o campanie de publicitate, în care a solicitat implicarea societăţii civile şi a oamenilor de afaceri, campanie prin care să promoveze valori ale culturii române.


Guvernul Boc

Încă din luna ianuarie 2009, presa italiană a arătat că cetăţenii sunt nemulţumiţi şi chiar îngrijoraţi de valul de infracţiuni comise de imigranţi în Italia, subliniind că, în rândul imigranţilor, românii sunt cei care comit cele mai multe violuri. Misiunea celor trei miniştri vizaţi direct în abordarea acestei probleme, miniştrii de Interne, de Externe şi de Justiţie, a fost destul de dificilă într-un context, în care resentimentele italienilor s-au reflectat şi în apariţia unor incidente cu caracter xenofob, ale căror victime au fost cetăţeni români nevinovaţi.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu (PNL), departajează problema infracţionalităţii comise de cetăţenii români în Italia de problema respectării drepturilor cetăţenilor români din Italia şi de cooperarea juridică bilaterală, pentru că „s-a încercat instrumentalizarea uneia sau a alteia dintre probleme, pentru a se induce ideea modificării cadrului juridic bilateral”7. Ministrul italian de interne, Roberto Maroni, a acuzat autorităţile române că nu respectă acordul bilateral semnat în 2003, ce prevede ca România să primească în închisorile sale cetăţeni români care săvârşesc infracţiuni în Italia, propunând încheierea unui alt acord pentru cooperare juridică. Partea română, însă, considerând că prevederile juridice bilaterale dintre România şi Italia sunt „adecvate şi suficiente” pentru protecţia drepturilor propriilor cetăţeni şi pentru facilitarea transferului condamnaţilor din ţara de condamnare în ţara de executare, a respins acuzaţiile, arătând că România a recunoscut hotărârile de condamnare ale deţinuţilor români şi a răspuns mereu favorabil solicitărilor de transfer. Numai că, până în februarie 2009, Ministerul de Justiţie italian solicitase, în doi ani, transferul în ţară a numai 57 deţinuţi, din totalul celor 953 condamnaţi, majoritatea acestora fiind condamnaţi în Italia pentru infracţiuni contra patrimoniului (jafuri, spargeri, furturi), şi nu pentru infracţiuni contra persoanei (tâlhării, violuri, omoruri). Ba mai mult, procedurile de transfer au fost îngreunate, „datorită modului greoi de desfăşurare a acestora în instanţele din Italia”8 şi pentru că documentaţia trimisă în România era incompletă. Numărul mare de criminali şi violatori din rândul cetăţenilor români s-ar datora, aşa cum susţine Dumitru Ilina pentru Corriere della Sera, unei inconsistenţe a sistemului juridic italian: „ Din păcate, toată lumea ştie că în Italia, dacă săvârşeşti o infracţiune, ieşi din puşcărie după trei zile, aşa că infractorii s-au gândit că este convenabil să vină aici.”9

În aceste condiţii, aşa cum a declarat Cătălin Predoiu, se dovedeşte că autorităţile italiene au probleme „cu infractorii, nu cu românii”, o problemă de fond în implementarea legii şi în asigurarea liniştii şi ordinii publice, iar declaraţiile stânjenitoare la adresa unui întreg popor nu sunt de natură să rezolve situaţia. De altfel, anatemizarea românilor pare să vină din sfera politică italiană, pentru că „Ministerul italian de Justiţie nu a formulat nici o plângere privitoare la cooperarea judiciară cu autorităţile române” şi „ar fi greşit să fie schimbat cadrul legislativ actual numai pentru că în Italia există o problemă de implementare a acordului bilateral”.10 Cum statisticile Ministerului de Justiţie arătau că 40% dintre persoanele date în urmărire de autorităţile române se află pe teritoriul Italiei, s-a solicitat sprijinul părţii italiene, în vederea executării hotărârii definitive de condamnare sau în vederea punerii în aplicare a mandatelor de arestare preventivă emise în timpul procesului penal. Autorităţile italiene au acţionat, însă, cu întîrziere în chestiunea mandatelor europene de arestare emise de statul român, refuzând să dea un răspuns pentru unele cazuri sau refuzând chiar arestarea unor persoane11. În consecinţă, ministrul Justiţiei a solicitat părţii italiene o mai bună aplicare a procedurilor mandatului european de arestare, în concordanţă cu reglementările comunitare.

O atitudine rezervată au avut autorităţile române şi faţă de Decretul lege privind măsurile urgente în domeniul siguranţei publice împotriva violenţei sexuale şi a actelor de persecutare12, care prevedea modificări ale Codului Penal şi ale Codului de procedură penală italiană, ale legii privind regimul de detenţie, imigrarea şi condiţia străinului. De altfel, înfiinţarea patrulelor civile neînarmate, susţinută de ministrul de Interne, Roberto Maroni, a creat controverse şi pe plan intern, fiind contestată de opoziţie, de preşedinte, de ministrul apărării, Ignazio La Russa şi de alţi colegi de guvernare, dar şi de reprezentanţii Vaticanului, care o consideră o abdicare a statului de drept13. Cu atât mai mult, ministrul român de Justiţie a considerat că nu se poate pronunţa înainte de o analiză a noului act normativ, din punctul de vedere al concordanţei cu standardele legislaţiei europene.14

Dar aceste fisuri în cooperarea autorităţilor responsabile dintre cele două state au apărut ca urmare a inexistenţei „unui acord la nivel UE privind recunoaşterea reciprocă automată a deciziilor judecătoreşti emise în statele membre, astfel de propuneri fiind acum pe rolul Comisiei Europene, în vederea adoptării unei directive”15

În luna aprilie 2009, experţi ai Ministerului de Justiţie din Italia vin la Bucureşti, pentru a discuta implementarea, după evenimentele înregistrate la începutul anului , a Declaraţiei de la Roma privind dezvoltarea cooperării juridice bilaterale prin care părţile se angajau să intensifice dialogurile la nivel de miniştri şi la nivel de experţi, Declaraţie semnată în octombrie 2008.  

La nivelul Ministrului de Externe, situaţia a fost chiar mai tensionată, între cei doi miniştri de Externe, Cristian Diaconescu (PSD) şi Franco Frattini înregistrându-se un adevărat război al declaraţiilor.  Vizita oficialului român la Roma a urmărit, pe de o parte obiective legate de asigurarea protejării drepturilor şi demnităţii comunităţii româneşti din Italia şi de sprijinire a autorităţilor italiene, în vederea combaterii infracţiunilor cu autori români, pe de altă parte, obiective legate de dezvoltarea relaţiei bilaterale, conform parteneriatului strategic dintre România şi Italia.

Înainte de această vizită, în contextul reuniunii şefilor diplomaţiei din UE, ministrul italian de Externe a cerut garanţii că infractori români nu vor mai ajunge pe teritoriul italian, declarând că Italia va continua să accepte cetăţenii care muncesc onest şi care respectă legile, dar va lua măsuri drastice împotriva infractorilor. În replică, şeful diplomaţiei române, garantând colaborarea deplină cu autorităţile italiene şi declarând „toleranţa zero” faţă de infractori, a susţinut că „cetăţenii români din Italia trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi italienii”16, întrucât sunt cetăţeni europeni şi au drepturi egale, inclusiv dreptul la liberă circulaţie: „Libera circulaţie a cetăţenilor este unul din principiile fundamentale de funcţionare a UE. Toţi cetăţenii UE sunt egali şi trebuie respectaţi, în virtutea demnităţii lor şi capacităţii de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor.”17 Tonul conciliant al înaltului oficial român nu a fost, totuşi, lipsit de fermitate şi demnitate: „Noi, cei ieşiţi din comunism, l-am câştigat greu (dreptul de a călători) ... În egală măsură, pot să mă întreb şi eu care este răspunsul autorităţilor italiene faţă de cetăţenii români care cad victime unor infracţiuni de acelaşi fel”18. Afirmaţiile privitoare la „atitudini regretabile” ale unor membri ai guvernului italian, „care incită la xenofobie printr-o retorică extrem de agresivă şi provocatoare”19, abătându-se de la linia demnităţii unui comportament cu adevărat european, au creat reacţii de nemulţumire în cabinetul Silvio Berlusconi, iar Frattini a polemizat cu şeful diplomaţiei române, susţinând că, dimpotrivă, Italia este o ţară „de o mare ospitalitate şi toleranţă”.  

În ciuda divergenţelor diplomatice, Cristian Diaconescu nu consideră că tensiunile din Italia vor fi de natură să afecteze relaţiile economice dintre cele două ţări şi se arată optimist în privinţa evoluţiei relaţiilor dintre cetăţeni, considerând că incidentele, tratate cu toată responsabilitatea de cele două părţi, au avut un ecou mediatic exagerat. Nu e de mirare, atâta vreme cât au devenit instrument de manipulare electorală pentru dreapta italiană, mai ales în timpul campaniei pentru funcţia de primar al Romei. Uciderea Giovannei Reggiani a avut loc cu şase luni înaintea alegerilor, timp suficient pentru ca Alemanno să transforme cazul Mailat în argument forte pentru a demonstra incapacitatea fostului primar, Veltroni, de a asigura şi de a garanta siguranţa cetăţeanului italian.

Ministrul de Interne, Dan Nica (PSD), în urma întrevederilor cu omologul său, Robert Maroni, a stabilit un parteneriat, prin care prevede trimiterea în instanţă a tutror persoanelor ce încalcă legea, indiferent de naţionalitate şi protejarea cetăţenilor oneşti. De asemenea, s-a stabilit ca alţi zece poliţişti români să fie trimişi la Roma, pentru acţiuni desfăşurate pe teren. Ministrul italian de Interne a apreciat excelenta colaborare dintre poliţia română şi cea italiană.

La nivelul conducerii superioare a statului, în timpul guvernării trecute, primul ministru român, Tăriceanu, după consultări cu reprezentanţii celor trei ministere, dar şi cu premierul italian şi cu primarul Romei, a subliniat că partea română este dispusă să ofere tot sprijinul necesar, dar nu poate interveni pentru a lua măsuri pentru infracţiuni comise pe teritoriul italian, acolo unde numai autorităţile italiene sunt în măsură să acţioneze. În mod diplomatic, el a atras atenţia că grupurile de români neintegrate în societatea italiană, care trăiesc ilegal la periferia Romei (şi nu numai), cei care fură şi cerşesc nu reprezintă România, fapt pentru care a cerut implicarea responsabilă a autorităţilor italiene, pentru a tempera valul de xenofobie şi violenţele contra românilor.

Pe de altă parte, şeful statului a solicitat un raport care să fie înaintat Comisiei Europene, pentru a atrage atenţia asupra noii legislaţii italiene contra imigranţilor şi a susţinut necesitatea unui proiect european de incluziune socială a romilor, pentru că problema nu priveşte doar România, ci întreaga Uniune Europeană.

Deciziile luate de Guvernul Tăriceanu, care apăra dreptul românilor de a călători şi de a lucra în orice ţară a Uniunii Europene, cu condiţia să respecte legile, au fost susţinute şi de către guvernul actual. Discursul noului Ministru de Externe, Cristian Diaconescu, însă, un discurs diplomatic, dar mai ferm şi mai hotărât, datorită exagerărilor reprezentanţilor anumitor formaţiuni politice italiene, insistă pe egalitatea de drepturi şi libertăţi a tuturor cetăţenilor din cele două ţări, ambele state ale Uniunii Europene, ambele împărtăşind aceleaşi valori ale Uniunii Europene.  

Criza italiană nu numai că a trezit din inerţie clasa politică românească, dar a pus la încercare capacitatea de funcţionare şi de cooperare internă şi internaţională a coaliţiei nou formate. După ce, la jumătatea lunii februarie, primul ministru actual, Emil Boc, îi mandata pe miniştrii de Interne, Externe şi Justiţie să aibă discuţii cu oficialităţile italiene, pentru ca „faptele unui singur infractor să nu atragă oprobiul public pentru toţi cetăţenii români din Italia”20, după vizita de lucru la Roma, ministrul de Externe îi propunea primului ministru organizarea unei şedinţe comune a guvernelor României şi Italiei, apreciind că soluţiile pentru rezolvarea acestei situaţii cu efecte în lanţ, pe palier economic, social şi politic pot fi găsite doar împreună cu autorităţile părţii italiene. „Până la începutul verii sper ca această şedinţă să aibă loc”.21

În situaţie de criză, membrii coaliţiei au demonstrat că şi-au lăsat de-o parte interesele specifice şi au acţionat unitar şi eficient, în spiritul valorilor europene şi al recomandărilor iniţiale ale primului ministru: „Suntem cetăţeni europeni, trebuie să fim trataţi ca cetăţeni europeni, iar bătălia împotriva infractorilor trebuie să fie comună, indiferent de ce etnie are infractorul. (...) Iar românii care sunt în Italia, care muncesc şi îşi văd de treaba lor, nu trebuie să sufere din cauza câtorva excepţii.”22

Buna gestionare a crizei externe, nu reprezintă, însă un garant pentru continuarea unei bune funcţionări a coaliţiei. Odată întorşi pe scena politică internă, dacă e să privim onest în propria grădină, sesizăm că şi la noi, ca şi în Italia, justiţia mai scapă infractorii după câteva zile de arest sau îi uită prin „concedii” medicale cu termen... neverificat. Modul de abordare a reformei legislative (în special modificarea Codurilor) a stârnit neîncredere şi nemulţumire la nivelul societăţii civile, dar şi la nivelul cetăţeanului de rând. Măsurile prevăzute de Noul Cod Penal, de exemplu, pentru limitarea pedepselor în cazul a diferite tipuri de infracţiuni sau chiar de corupţie demonstrează o greşită înţelegere a conceptului de toleranţă în spaţiul european, creând, de fapt, condiţii de toleranţă  la infracţionalitate, condiţii de repetare a „crizei italiene” şi în alt spaţiu. Şi-atunci, ca şi cum blestemul formelor fără fond ne-ar urmări peste veacuri, constatăm că, deşi, în cazul crizei italiene ne-am comportat admirabil la nivelul formal al declaraţiilor, abordând atitudinea demnă a cetăţeanului european, fondul încă mai are de suferit.



NOTE

* Voi insista, în acest articol, pe implicarea părţii române în rezolvarea crizei italiene; pentru o abordare mai analitică a fenomenului, recomand: Aurora Martin(2009), Potenţa violatorului şi impotenţa statului, în Dilema veche, nr. 263, din 24.02 – 4.03. 2009, document, http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=263&cmd=articol&id= 10122

1 Gustave Le Bon (1993), Psihologia mulţimilor, editura Anima, Bucureşti, pag. 99.
2 Ibidem.
3 „Am constatat o serie de măsuri din registrul populist. Este vorba de: ordonanţa ce interzice cumulul pensie-salariu, plafonarea indemnizaţiilor pentru mame, limitarea salariilor directorilor de companii”, fostul premier, Tăricenu, declara critic, mergând până la a compara eşecurile actualului guvern cu cele ale guvernului FSN din 1990, Ziua online, Nr. 4439, din 18 ianuarie 2009, accesat 27.03.2009.
4 „Lipsa de demarcaţie tradiţională dintre politica internă şi cea internaţională a dispărut. Politica internă a fost internaţionalizată, iar diplomaţia politizată, pe măsură ce chestiunile politice, economice şi sociale au evadat din graniţele teritoriale ale statului naţional”, Shaun Riordan (2007), Noua diplomaţie. Relaţii internaţionale moderne, editura Antet, Bucureşti, pag. 51.
5 Document, din Declaraţia primului ministru privind situaţia românilor din Italia, Guvernul României – Biroul de presă, 3.11.2007, accesat 25.03.2009.
6 O altă formă, indirectă şi neprevăzută, de a susţine economia italiană, o formă subterană, din păcate!
7 Document, www.amosnwes.ro, din audierea Ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, în faţa comisiilor reunite de politică externă din Parlament, din 2 martie 2009, accesat 28.02.2009
8 Ibidem.
9 Document, www.inpolitics.ro, Infracţionalitate/ Italienii contrazişi de statistici, 24 februarie 2009, accesat 28.03.2009.
10 Document: www.cotidianul.roPredoiu: „Declaraţiile despre infracţionalitatea românilor în Italia sunt politice”, articol semnat de Dorin Petrişor în Cotidianul, 23 februarie 2009, accesat 28.03.2009.
11 Viviana Oancea, director al Direcţiei de Drept Internaţional şi Tratate din Ministerul Justiţiei, declara că „de multe ori instanţele italiene refuză executarea mandatelor de arestare emise de cele româneşti, având pretenţia să judece pe fond infracţiuni comise în România”, citată de Cotidianu., 23 februarie 2009.
12 Decretul a intrat în vigoare în Italia în data de 25 februarie 2009, urmând a fi supus spre aprobarea celor două Camere ale parlamentului de la Roma, pentru a fi convertit în lege. Dacă, în termen de 60 de zile de la publicare, nu se aprobă, Decretul lege îşi pierde valabilitatea ex tunc, conform articolului 77 din Constituţia italiană.
13 Pentru o analiză a situaţiei, a se vedea: Aurora Martin, Potenţa violatorului şi impotenţa statului, în Dilema veche, nr. 263, din 24.02 – 4.03. 2009, document, http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=263&cmd=articol&id=10122.
14 De altfel, în data de 8 aprilie, Maroni a convocat reuniunea Camerei Deputaţilor, pentru a discuta Decretul de Securitate, dar deputaţii din opoziţie au refuzat să discute decretul, atâta timp cât măsura care prevede posibilitatea organizării de patrule civile face parte din acesta. În felul acesta, Guvernul a hotărât să elimine prevederea din decretul de lege.
15 Ibidem.
16 Document, www.mediafax.ro, din Declaraţia ministrului de Externe, Cristian Diaconescu, la reuniunea şefilor diplomaţiei din UE, în cadrul reuniunii Consiliului pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe (CAGRE) de la Bruxelles, accesat 28.03.2009.
17 Ibidem.
18 Ibidem.
19 Ibidem.
20 Document, din Declaraţia primului ministru Emil Boc despre situaţia românilor din Italia, emitent: Guvernul României – Biroul de presă, www.gov.ro, accesat 28.03.2009.
21 Din Declaraţia ministrului de Externe, Cristian Diaconescu la videochat-ul www.stirileprotv.ro, accesat 01.04.2009
22 Ibidem.


AURORA MARTIN - consilier superior în Departamentul de Programe şi Relaţii Internaţionale, CNCD, consilier la Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale şi Familiei (ANES), redactor şef al revistei RES Publica – Revista Egalităţii de Şanse şi redactor şef al revistei ProDiversitate, cercetător in domeniul limbii si al culturii italiene.

Google

 

Web

Sfera Politicii

 sus