|
Eseu
Postmodernitatea ca metafora a eliberarii
COSTEL DUMBRAVA
This essay tryes to sketch a way in
which we can see the postmodern social structure as
a liberation factor. The answer to the quoestion of
what shall be put instead of the modern social
system – a global culture, or a culture of diversity
– replaced by nowadays’ post-isms? In any case, the
result is favorable for the liberationist forces of
globalization, attacking the self imposed
objectivity of the nation-state.
1. Situatiunea
Nicicand lumea nu a fost mai omogena ca astazi, nicicand
fire economice, politice, culturale n-au legat mai
strans regiuni indepartate ale lumii si, totusi,
nicicand cuvintele identitate, diferenta,
independenta, autonomie nu s-au pronuntat
mai puternic si mai dramatic. Este un paradox al
globalizarii, acela de a suprapune doua tendinte opuse:
una a uniformizarii economice si sociale cu o alta a
diferenti-erii politice si culturale. Cu cat indivizii
si grupurile se percep mai asemanatori, cu atat mai
stringenta le pare nevoia de a se deosebi unii de altii.
Visul modern al unei umanitati unite, solidarizate in
numele unei naturi umane rationale si universale
incepe sa se piarda sub acuzele grave ridicate de
profetii dezbinarii: etnocentristi, nationalisti,
multiculturalisti, feministi, fundamentalisti s.a. Ceea
ce ii uneste este o perceptia acuta a inechitatii, a
dependentei dar si o dulce si suspecta obsesie a
emanciparii! Au toate aceste miscari un fundament
istoric, politic, filosofic? Raspund ele unor nevoi sau
sunt niste simple constructe, inventii, niste exercitii
de contestatie?
Globalizarea, asa cum o defineste Giddens -
intensificarea relatiilor sociale la nivel mondial,
intensificare ce leaga localitati indepartate intr-un
asemenea mod incat evenimentele locale sunt modelate de
evenimente ce se petrec la mare distanta si invers
(Giddens, 2000: 64) - e un fenomen cu precadere modern
si postmodern. Premisa acestei lucrari este aceea ca
putem disocia intre mai multe faze ale globalizarii sau
mai multe grade ale sale. Astfel, concentrandu-ma asupra
organizarii statale, disting intre un model al statului
national modern si altul al statului pluri- sau
post-national postmodern, ambele cu vocatie globala.
Asa cum nationalismul a avut un efect universal, el
fiind o forma impusa de stat unor culturi dintre cele
mai diferite, la fel si cultul diversitatii reprodus
astazi in interiorul tuturor statelor este o dovada a
similitudinii valorilor si comportamentelor la scara
globala. Modernitatea distruge imobilismul comunitatilor
locale si impune noi forme de comunicare si
interactiune, insa fara a putea atinge scara mondiala;
impunerea modelului natiunii reprezinta un proces de
globalizare limitata. Odata cu dezvoltarea mijloacelor
tehnice de comunicare, cu transformarile
industrialismului, modelul natiunii-stat se perimeaza,
el devenind o piedica in calea unei globalizari totale.
E momentul in care indivizii si grupurile de indivizi
din cadrul statului tind sa-si afirme puterea economica,
culturala ignorand sau chiar subminand autoritatea
statului. Acest scenariu este deopotriva motiv de spaima
dar si de speranta, pe de o parte se pierde certitudinea
institutionalizata pe care o oferea statul, pe de alta
parte, se deschide calea afirmarii indivizilor,
culturilor, subculturilor care raspund cu succes
asteptarilor pietei.
Voi dezvolta in continuare aceste idei slujindu-ma de
distinctia dintre modernitate si postmodernitate.
2. Modernitate si
rationalizare
Nasterea epocii moderne poate fi reperata in preajma
secolelor XV–XIII, in mijlocul unor lupte ideologice,
dar nu numai, de desprindere de modelul feudal,
incremenit in dogmatism si absolutism. Daca ar trebui sa
identificam un spirit al modernitatii, acesta ar fi unul
contestatar, un spirit dornic sa sparga lantul
ierarhic al existentei care asigura fiecarui lucru locul
potrivit si de netagaduit in ordinea generala a
lucrurilor (Casirer, 2001: 48.). Ceea ce defineste
modernitatea este caracterul sau discontinuu, profunda
mutatie inregistrata la nivelul tuturor sistemelor (de
gandire, social, politic). Dislocarea aceasta s-a produs
pe ambele axe: orizontala, prin extinderea fara
precedent in spatiu a unor idei, norme, practici; si
verticala, prin intensitatea si dramatismul cu care
acestea s-au impus distrugand echilibrul ordinii feudale
(Giddens, 2000). Contextul ideatic al acestor mutatii
este asigurat de filosofiile optimiste ale umanismului
si iluminismului, care vor proclama omul drept fiinta
autonoma, valorica, inzestrata de natura sau de Dumnezeu
(entitate din ce in ce mai abstractizata) cu instrumente
sigure de a (se) cunoaste si de a (si) supravietui.
Suportul acestei revolutii filosofice este oferit de
prima revolutie industriala si de crearea unor piete
economice mai largi, devenite, in scurt timp, nationale.
Desi legitimat de ideologia umanista universalista,
modelul occidental al modernizarii va impune natiunea si
nationalismul.
Dezvrajirea lumii pe care a presupus-o
modernitatea s-a datorat ambitiei de a rationaliza
complet universul; totul trebuia sa corespunda unui
plan, trebuia sa raspunda unui scop inteligibil;
spiritele, demonii ce populau culturile traditionale,
ideile, practicile ce nu corespundeau noului ideal al
stintei fiind expulzate fara drept de apel. Principalul
beneficiar al acestor ambitii a fost statul. Acesta va
impune monopolul asupra activitatii stiintifice, stiinta
fiind folosita pentru descoperirea unor modalitati mai
eficiente si mai putin costisitoare de manipulare si
control. Daca societatile premoderne se identificau prin
reprezentari specifice ale obiectelor si relatiilor,
statul va sparge aceste tipare specifice impunand
categorii omogene unice. Spre exemplu, spatializarea
societa-tilor traditionale se realiza in jurul
insusirilor fizice ale corpului omenesc, prin metafore
organice: conflictul - cap la cap, lupta - corp la corp,
dreptatea - ochi la ochi, solidaritatea - umar la umar,
schimbarea - pas cu pas, sa (Timothy W. Luke). Statul
modern va incerca sa elimine relativitate inerenta unor
astfel de perceptii prin impunerea unor norme de
masurare unice. Limpezimea, transparenta spatiului au
devenit o miza majora in lupta statului modern pentru
afirmarea puterilor sale (Bauman, f.a. 33).
Increderea in puterea ratiunii de a anula contingenta,
imprevizibilul, suferinta va fi deturnata de stat in
crearea unei administratii onmiprezente.
Michel Foucault descrie cel mai bine modelul statului
modern prin metafora panopticului desemnand puterea
supraveghetorilor ascunsi in turnul central al
Panopticului exercitata asupra detinutilor inchisi in
pavilioanele cladirii in forma de stea. Avantajele unui
asemenea sistem erau ca permitea impunerea unei puteri
constante, previzibile si putin costisitoare. Daca in
statul premodern, de tip dentist (Gellner), cei multi
supravegheau pe cei putini, puterea trebuind sa fie
violenta si coplesitoare, acum cei putini isi impun
puterea asupra celor multi, cu un minimum de efort si
violenta.
Ernest Gellner leaga nasterea nationalismului de
consecintele societatii industriale moderne: omogenitate
si mobilitate sociala, exo-socializare si generalizarea
cunoasterii de carte, ceea ce a necesitat consolidarea
statului si a unei culturi inalte care sa-l legitimeze.
Cu alte cuvinte, nationalismul nu-si are originea in
atasamentele de tip pre-modern, si nici nu e o idee
inventata sau redesteptata de ideologi, el isi are
radacina in necesitatile structurale ale societatii
industriale (Gellner, 1997: 58), el este
sociologic necesar.
Statul modern avea nevoie de cetateni identici, bine
pregatiti, pe care ii va produce prin mecanismul
educational. Cum insa nu dispunea de resurse tehnice
nelimitate, el a trebuit sa se rezume la un teritoriu
limitat, creand o cultura oficiala ca forma pe care sa
se construiasca solidaritatea nationala prin
valorificarea unor elemente ale culturii populare
dominante, ale uneia minoritate sau ale alteia pur
imaginare. Vocatia globala a acestei intreprinderi
consta in doua laturi. In primul rand, statul national
impune o noua comunitate, inventeaza o solidaritate
complexa, o naratiune inedita (B. Anderson) care
transgreseaza limitarile comunitatilor traditionale. In
al doilea rand, el impune un model care va fi adoptat,
de buna voie sau nu, de comunitati de pe intreg globul.
Paradoxal, cintarea particularitatii, a virtutilor
nationale, are o valoare globala, atata timp cit este
intalnita in cele mai diverse regiuni ale lumii.
3. Postmodernitate si
eliberare
Concepte extrem de controversate, postmodernismul
si postmodernitatea grupeaza o serie de fenomene
din domenii variate: filosofie, societate, estetica,
cultura. Intr-o acceptiune larga desemneaza o stare de
spirit, un tip special de sensibilitate indreptat
impotriva tuturor autoritatilor consacrate si a
tipurilor de legitimare ale acestora, o suspiciune in
fata metapovestirilor (Lyotard, 1993: 15). Din
moment ce s-a constatat ca nu mai exista nici un
punct de observatie suficient de obiectiv (Connor,
1999: 15) sau tocmai pentru a sustine aceasta, se
vorbeste despre realizarea unei heterontropii, o privare
de centru care sa abandoneze ierarhiei in favoarea
plurarhiei. Exista o obsesie a sfarsiturilor, o
“post”-manie, un sindrom al Bastiliei pare sa-i indemne
pe teoreticienii postmodernismului sa desfiinteze toate
distinctiile traditionale din domeniile cele mai diverse
(obiectiv-subiectiv, universal-particular,
economic-politic-cultural, public-privat, mase-elite
etc.). Autoritatile impuse de modernitate sunt hulite si
aduse la judecata sub acuza ca au legitimat opresiunea
(simbolica si fizica). Modernitatea e blamata ca fiind
totalitara, fie in mod explicit, prin regimurile
politice pe care le-a generat, fie implicit, prin
institutiile si valorile sale (individualism, tehnicism,
secularizare, masculinitate sa.). Atacul este condus pe
mai multa planuri: filosofic, politic, etic, estetic.
Conditie sociala a postmodernismului, postmodernitatea
se refera, in mare, la mutatiile inregistrate in zona
capitalului, a tehnologiilor informatiei si a
comunicarii, a consumului si revendicarilor culturale
specifice. se poate sustine ca nu exista o diferenta
calitativa intre revolutiile modernitatii si cele ale
postmodernitatii, ci doar de grad. Asa cum culturile
populare au fost inghitite de cele nationale cu doua
secole in urma, astazi asistam a venit randul culturilor
nationale sa se destrame. Intrebarea care se ridica e ce
anume se va pune in loc: o cultura globala,
non-nationala, multinationala sau o cultura a
diversitatii in care nici una particulara nu va avea
intaietatea?
Impactul noilor mijloace de comunicare si al liberei
circulatii a capitalului este enorm, Bauman vorbeste de
sfarsitul geografiei si de Marele Razboi de
Independenta fata de Spatiu. Aceste conditii ii
lipseau statului modern atunci cand a fost nevoit sa se
limiteze la un teritoriu specific, insa, desi exista
astazi, ele nu apartin statului. Statul natiune pierde
controlul economiei. Astfel, industria vest europeana se
delocalizeaza, mari companii se deplaseaza in afara
Occidentului lasand acasa mii de someri carora statul
trebuie sa le poarte de grija. Pierderea suveranitatii
economice a statului se datoreaza presiunilor pietelor
financiare globale. De exemplu, suma zilnica a
tranzactiilor financiare intervalutare pur speculative
se ridica la 1300 de miliarde de dolari - de 50 de ori
mai mare decat volumul schimburilor comerciale si
aproape egala cu totalul rezervelor tuturor bancilor de
pe glob (Rene Passat).
In afara presiunilor economice, statul national trebuie
sa faca fata presiunilor grupurilor minoritare din
interior, care nu inceteaza sa scoata la lumina
dominatia fatisa sau ascunsa prin care acesta a luat
nastere si s-a mentinut. In lupta acesta, minoritarii se
folosesc de retorica si forta globalizarii ca de niste
aliati veritabili. Recunoasterea diversitatii – cultul
exotismului - pe care o presupune o lume globala
intretine speranta in desfacerea capsulei nationale si
eliberarea din minorat a culturilor subnationale.
Situatia acestora aminteste de pozitia minoritarilor
evrei ai Imperiului Otoman care preferau supunerea fata
de acest stat multinational constructiei nationale a
popoarelor autohtone.
E putin probabil ca statul national sa dipara, mai
probabil el isi va restrange functiile, apropiindu-se de
modelul statului minimal liberal, asa cum spune Cornelis
Castoriadis, cu baza materiala distrusa, cu
suveranitatea si independenta anulate, cu clasa politica
anihilata, statul-natiune devine un simplu serviciu de
securitate pentru megacompanii (Bauman, f.a. 66).
Asadar fortele globalizatoare pot actiona ca factori
eliberatori, prin atacul asupra obiectivitatii
auto-impuse de catre statul national. Naratiunea
oficiala a solidaritatii va fi completata de alte
mininara-tiuni alternative. Problemele minoritarilor nu
vor disparea; dimpotriva, obsesia dominatiei si a
obstructionarii se va transforma, cel mai probabil, in
obsesia marginalizarii economice, a neprofitabilitatii.
BIBLIOGRAFIE
Bauman, Zigmunt, Globalizarea si efectele ei sociale,
Antet, Bucuresti, f.a.
Casirer, Ernst, Mitul statului, Iasi, Institutul
european, 2001.
Connor, Steven, Cultura postmoderna. O introducere in
teoriile contemporane, Meridiane, Bucuresti, 1999.
Foucault, Michel, A supraveghea si a pedepsi,
Humanitas, Bucuresti, 1997.
Giddens, Anthony, Consecintele modernitatii,
Univers, Bucuresti, 2000.
Gellner, Ernst, Natiuni si nationalism, Antet,
Bucuresti, 1997
Harvey, David, Conditia postmodernitatii,
Amarcord, Timisoara, 2002.
Lyon David, Postmodernitatea, DuStyle, Bucuresti,
1998.
Lyotard, Jean Francois, Conditia postmoderna,
Dacia, Bucuresti, 1993.
COSTEL DUMBRAVA
- Masterand Sisteme si Politici Publice Locale,
Universitatea “A. I. Cuza”, Iasi.
sus
|
