Eseuri

„Scheme” de gandire, comportament si actiune politica
(premise de predare a culturii civice)
 

MARIA POPESCU-BUTUCEA

Traditional conceptualization an interpretation of “rational” term might always endorse it as a good candidate for “pure” categories of political actions explanation. This issues will try to challenge such view by offering an update on recent answers using a new pragmatic perspective as “ presupposition” and cognitive “schemata” for one possible explanation of political actions. But it also could be an opportunity to raise many other questions for the future study.

 

“Jocurile de limbaj” si puterea cuvintelor asupra mentalului si comportamentelor sociale se observa in felul in care reactionam nu numai la indemnuri, ordine, dar chiar si la sintagme enuntiative (Wittgenstein). “Jocurile de limbaj” ca forme de viata, au adus in discutie ideea ca sensul se naste prin utilizarea cuvintelor in functie de un context. Putem crea prin vorbirea noastra “entitati externe” si consecinte adesea neasteptate, fara constiinta faptului ca am procedat astfel. Recuperate astfel de entitati in zona stiintelor cognitive, putem spune ca, in asemenea cazuri, “predicam” despre “reprezentari cognitive” (John Shotter 1997, apud Wittgenstein 1953, no. 104).

Si despre “limbajul de lemn”, cu formule inchistate de limbaj, s-a scris mult, ca si despre posibilitatea de psihanalizare a socialului. De la “arhetipurile culturale” relevate de Gustav Jung nu ne mai indoim de rolul culturii in formarea structurilor noastre mentale, credinte, fobii, scheme. Si totusi se face necesara inca patrunderea, cercetarea limbajul nostru cotidian, ca parte a psihologiei simtului comun. Se vorbeste azi, tot mai mult, de cercetarea unei zone numite “folk psychology”, de recuperat pentru cercetarea stiintifica.

De ce nu agreeaza omul obisnuit, cetateanul, politica? De ce unii se tem sa se angajeze? Ce motive au? De ce avem aparente dileme? De ce intalnim comportamente de absenteism sau oportunism? Incercarea de aici se realizeaza sub rezerva ca raspunsurile pot fi doar partiale.

La intrebari ca cele de mai sus, am putea raspunde daca am lua in seama cel putin doua premise de discutie: prima, aceea daca si cat este actorul social rational si, daca nu, ce anume produce distorsiunile de perceptie si de comportament. A doua se refera la cunoasterea sociala. Pentru prima ma sprijin pe cele sugerate de Adrian Miroiu in cartea “Introducere in analiza politicilor publice”, unde analiza politica si politicile publice sunt privite si din alte perspective decat cea a rationalitatii de tip cartezian. Pentru a doua premisa, un suport ar putea fi gasit in cercetarile mai noi din psihologia cognitiva, mai ales cele cu caracter aplicativ, si anume: textele unor cognitivisti precum A. Eliias (1076, 1980), Aaron T. Beck (1976).

Daca G. Jung ne propune psihanaliza sociala, rationalizarea prin recunoasterea, identificarea “arhetipurile culturale” care ne marcheaza istoric, ca scheme inradacinate in timp, pentru o analiza a mentalului contemporan, putem recurge la notiunile de “schemata” dobandite. Ele pot avea un caracter mai greu de detectat, flexibil, venite din trecutul recent.

Rational vs. irational

Analizele din perspectiva postmodernista si pragmatista (Richard Rorty, 1999) se inscriu in contextul mai larg al modelelor care combat interpretarea exagerata a aspectului rational al actiunilor noastre si chiar termenul de “rational”. Oricum, ideea constientizarilor, fie ele la nivelul individului, fie la nivelul social, trebuie avute in vedere ca ipoteze de lucru in conturarea unei imagini cat mai obiective, (chiar daca pragmatismul ne trimite catre relativism). Daca exista atatea cutume de gandire inradacinate cultural, “arhetipuri”, de ce nu putem vorbi si de cele recente (din perioada comunista), sau altele, cele mai noi, poate dobandite in noul context al tranzitiei.

Modelul care sustine ca actiunile si modalita-tile in care se iau deciziile actorilor sociali si politici ca actori rationali, este deja de domeniul trecutului si tine de conceptii despre domeniul social caracterizate ca fiind depasite. Aceasta viziune ne propunea, pana nu de mult, urmatorul tablou: actorii sociali poseda informatie credibila asupra situatiei in care se afla; au capacitatea si resursele de analiza a tuturor alternativelor; reusesc sa isi formeze preferinte consistente asupra tuturor alternativelor relevante si o aleg pe cea mai buna, care le permite sa atinga cel mai bine obiectivele pe care si le-au propus. Altfel zis, in procesul de infaptuire a actiunilor politice si a politicilor publice educationale, financiare, e important sa detectam actorii implicati si sa ii caracterizam ca “rationali”. Dar, a privi astfel lucrurile, este ca si cum am vedea, dupa expresia instituita deja, doar varful aisbergului. Acesta este un punct de vedere reductionist, iar un astfel de model este, se pare, mult prea simplificator.

Punctul de vedere opus ne propune sa luam in seama motivatiile, intentiile, credintele, chiar daca nu se spune cat sunt de rationale sau irationale, constiente sau nu, tacite sau discursiv exprimate. Desigur, este deja socotita o achizitie contemporana de valoare recunoasterea asumptiei ca oamenii actioneaza, mai mult sau mai putin, condusi de dorinte, interese, idealuri. Interesant este cum uneori expresiile verbale care comunica astfel de stari si atitudini, devin osificate in “scheme de limbaj”. Si nu ar fi nimic poate, daca ele ar fi doar o “descriere a unei strai de fapt”, de moment, (vezi bancurile altadata!) dar, mai mult, ele pot influenta, manipula, modela constiinte. (Am citit de curand un articol in presa despre cum ne modeleaza viata sintagmele reclamelor!)

Schemata
Revenind la “Schemata” din psihologia cognitiva, acestea sunt structuri cognitive care organizeaza experientele noastre si care pot avea un rol de baza pentru actiunile individuale. Aceste structuri cognitive orienteaza pozitiv sau distorsioneaza perceptia si actiunile. Multe scheme de acest fel sunt inradacinate, cum se stie, cultural-istoric. Ele isi gasesc originea in miezul credintelor, convingerilor si actioneaza cu “forta” constrangatoare a mentalului colectiv. Totusi, conform opiniilor mai nou exprimate, exista si scheme dobandite care se constituie permanent din preluari de sintagme lingvistice adesea nefiltrate de individ, probabil pe un fond afectiv propice Acestora li se aplica operatorii logicii categorice. Ele pot opera sub forma de structuri logice sau gramaticale : de exemplu, sub forma de implicatie, “daca… atunci” sau formulari imperative categorice, “trebuie sa… altfel...”; generalizari pripite, “toti, toate sunt…”; prin etichetari, “este oltean … deci...”; prin transferuri ca incalcare a principiului identitatii logice; sau ca rationament emotiv “simt ca este asa… atunci cu siguranta va fi asa”, minimizarea-maximizarea, ca exagerarea actelor si efectelor lor, etc. etc. (A. T. Beck)

Pornind de la astfel de premise mi se pare interesant de identificat in mediul politic actiunile coordonate de astfel de “scheme de gandire”. Cum se face ca dintr-un sistem democratic deciziile, exprimarile, actiunile actorilor implicati au consecinte defavorabile sistemului?

Observatiile de aici sunt doar la nivelul de identificare si de recunoastere a lor si incercarea de fata nu beneficiaza in acest moment de o cercetare de tip lingvistic sau statistic.

Categorizari, generalizari pripite
O propozitie de tipul “Toti politicienii sunt corupti” este des pronuntata, utilizata, preluata fara nici un discernamant de la unul la altul. Ne surprindem fara voie cu ea in conversatii, in analize, in seminarii etc. Se presupune ca aceste persoane, politicienii, au facut avere anterior functiei politice, ori o vor face de aici inainte, iar acesta nu se poate realiza din munca cinstita, ci dintr-o ilegalitate, un furt. Nu discutam cazul juridic al ilegalitatilor, evident. Dar exista conceptia despre “munca” preluata din comunism. Numai munca fizica este producatoare de venit, este cinstita si conduce la acumulare! O alta propozitie categorica generalizatoare poate fi: “La noi nu se poate face nimic, nu se schimba nimic, trebuie sa vina altii sau sa treaca 20 de ani ca sa…” Concluzia “tacita”, subinteleasa a unui astfel de rationament indeamna la pasivism. Consecintele comportamentale sunt absenteismul si neimplicarea civica. Daca toti sunt corupti, atunci nu avem pe cine vota, nu se schimba nimic pentru ca la noi nu se poate, pentru ca asa suntem noi romanii (etichetarea). Consecinta? Votam fara tragere de inima, sau mai mult, nu trebuie sa mai votam, nu avem pe cine vota! Nici un partid nu e bun, nu voi face politica!

Rationamentul de tipul “totul sau nimic!”
Uneori perceptia de tipul totul sau nimic conduce la dileme, contradictie la fel de periculoasa care conduce la acelasi tip de comportament. Daca politicianul e sarac si isi afirma deschis acesta, cum adesea o face pentru o imagine populista, inseamna pentru unii ca nu are calitati de manager. “Daca nu a facut anterior nimic bun pentru sine, atunci la ce sa ne asteptam ca o sa faca pentru popor?” Dilema: Alegem unul sarac si cinstit, dar care “nu se va descurca”, sau un manager bun, bogat si corupt? Din aceasta situatie nu putem iesi, isi zic schematistii. Mai bine pe nici unul! Oricum cei “ajunsi la putere” isi urmaresc numai interesele lor! Din nou consecinta implica un comportamentul de evitare, absenteism, incapacitate de decizie.

Tot o forma de gandire extremista cu rationament implicatie “daca… atunci” care ne conduce la dileme este perceptia status-ului si rolului liderului.

Daca liderul face, introneaza disciplina, atunci se indreapta sigur spre dictatura (una din fricile de epoca din care tocmai am iesit), daca nu o face, atunci da frau liber anarhiei! Mai departe daca toate partidele politice sunt rele, (over generalization din nou) atunci nu de conducere democratica avem nevoie, ci de dictatura militara!!!

Etichetarea este si ea des intalnita. Daca un partid isi ataseaza la nume “social” e sigur de-al fostilor comunisti, daca isi zice “istoric” e de dreapta, adica al fostilor bogatasi (vin sa recupereze averi) si mai e si cosmopolit (bogatasii vin din strainatate!). Nu se ia in calcul evolutia istorica a platformelor ideologice, iar schema de gandire este tot cu radacini in comunism. Consecinta este nu numai o fireasca, sa zicem, divizare sociala ca diversitate de opinie, ci, mai ales, o disputa din medii cu pretentii, ca aceasta: globalizare vs. identitate nationala. Consecinte? Argumentele, pana la un punct firesti, pot denatura situatia de fapt, iar comportamentele uneori extrem de indarjite pot degenera. Sau, putem exemplifica, pe acelasi fond si avand in vedere unele articole din presa, intrebarea urmata de comportamentul ca atare: “sa mergem sa votam constitutia sau sa nu mergem sa o votam?”

Etichetarea are si alte forme: “daca e ardelean, e oltean, atunci a fost cu… sau e de-al nostru (?!)”

Transferul de sens
Transferul substituie sensul unor notiuni din lumea si “logica” afacerilor si a intereselor economice in “logica” politica. Daca in primul caz “rationala” inseamna o actiune aducatoare de profit in politica in schimb, in cel de-al doilea rationala este actiunea care conduce la obtinerea puterii. (Puterea pentru ce?) “Puterea” se substituie “profitului”, traficului de influenta si convers.

Logica aceasta este a celui care candideaza, dar si a celui care alege candidatii si se profileaza ca o acuta carenta de educatie civica! Vazute prin prisma acesta, notiunile de “rational”, “bine”, “trebuie sa…” din zona economica si cea politica se confunda. Politician este considerat om de afaceri. Faptele o dovedesc pentru cei mai multi. Daca asa procedeaza majoritatea asa trebuie sa fie. Consecin-tele sunt indistinctia domeniilor economic si politic, si, mai departe, probabil a intelegerii principiului separarii puterilor in stat. Chiar notiunea de “putere” este inteleasa ca influenta, pile, coruptie. Dedublarea, scindarea alegatorului este evidenta in aceste cazuri intre a da crezare imaginii “afisate” sau a banui “agenda ascunsa” a unui candidat?

Modele nerealiste, neadecvate
A vorbi de “fosti comunisti” este obsesia “dosarelor”. Si acum oare putem gandi ca “dosar curat” egal “competent moral” si/sau “competent profesional”? Un bun profesionist este oare garantia unui bun politician? Se poate face politica fara nici o pregatire academica? Se face management doar daca ai “fler”, inteligenta sociala si afectiva?

Consecinta transferurilor, preluarii unor asemenea modele este pe de o parte oportunismul pe de alta expectativa neproductiva acelor care ar intruni conditiile necesare, dar care nu se regasesc in “imaginea sociala” si schema cognitiva a semenilor! (Exista si distorsionarii autoperceptive - cum ar fi “betia puterii”)`.

Identificari de persoana cu institutia. Atitudine tribala ambivalenta fata de functie ca totem si tabu. Puterea e conceputa in termenii categorici si subiectivi: “Omul acesta cu functie imi rezolv problema, pe cai ilegale, deci are putere! / sau nu mi-o rezolva, deci nu are nici o putere!” Persoana este o functie, si se substituie trasaturi de la persoana privata la persoana publica; prietenia, loialitatea e substituita competentei. Exista si alte amestecuri exprimate in sintagme ca: “o mana spala pe alta”, “toate se fac cu oameni”, “are pe cineva mai sus”, “persoana e adusa de un sot, o ruda…” etc, etc. Suprapunerile nasc desigur dihotomii deconstructive, dezorganizatoare ca acesta: competenta vs. loialitate Supradimensionarea, maximizare si minimizare si distorsiune in a concepe competenta unui functionar sau om politic sunt alte procedee mentale cognitive. Nu mai insist asupra lor, ci vreau doar sa subliniez ca probabil asa devine “valabila” sintagma: “competentii nostri vs competentii vostri” in momentul schimbarilor politice. Despre autoritate si felul in care creste imaginea de sine a dictatorului alimentata de cetatean sunt, de asemenea multe de spus, dar las pentru o alta posibila analiza.

Asadar perceptia din lumea politica nu e aceeasi cu cea din lumea afacerilor sau din viata profesionala (am putea da numere, precum R. K. Popper, lumea 4, 5, 6?). Oricum am putea adauga si faptul ca perceptia analistului politic difera de cea a politicianului si a cetateanului. Alte logici de interese, alte lumi, poate uneori paralele. Sunt oamenii scindati, multipli? Nicidecum. Pot gestiona corect formele acestea de perceptie, autoperceptie prin efort minim. Sapere aude! Sa nu lasam cuvintele sa ne domine ar fi minima prudenta, sa nu ne influenteze limbajul colocvial, de conversatie iar neangajarea sa nu ne apara ca o virtute. Raul poate sa triumfe nu pentru ca cei buni stau deoparte, ci poate si pentru ca se lasa dominati de “scheme” verbale si mentale. De asemenea sa nu neglijam educatia civica, macar pentru a obtine daca nu “sa traim bine”, oricum “raul cel mai mic”!

Sau poate de aici ar trebui sa pornim. De la identificarea prejudecatilor si erorilor in gandire, de la construirea unor noi coordonate mai “realiste”. Observatiile de la clasa ne dau pulsul a ceea ce se gandeste acasa, pe strada, in viata de zi cu zi. Daca primul pas in didactica predarii, in cazul de fata a socio-umanelor este identificarea de “misconceptions”, de “scheme eronate de gandire” urmatorul in pedagogia constructivista este inlocuirea, contra-exemplul, reconstructia de model si restabilirea acordurilor afective ambientale si sociale.

BIBLIOGRAFIE
“The future of the cognitive revolution” Edited by Devid Martel Jonson and Christina E. Erneling, Oxford University Press, 1997
Miroiu Adrian, “Introducere in analiza politicilor publice” Editura Punct, Bucuresti, 2001
Richard Rorty, ”Philosophy and social hope” Penguin Book, England, 1999
Dryden, W, “Counseling individuals. The rational-emotive approach”, London, Taylor and Francis 1987

MARIA POPESCU-BUTUCEA - Drd. Filosofie, Universitatea Bucuresti, preda din 2001 “Antropologie culturala” si “Politici sociale” ca lector la Universitatea Hyperion, Bucuresti.

 sus